Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache

Categorie: Stiri recente Stiri recente

Creat: 07 Mai 2026 07 Mai 2026

Accesări: 296 296

Vă rugăm să evaluați Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5  

Volumul semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă readuce în circuitul public o cercetare majoră despre satul Mărăcineni, (Căldăraru, Cernica) moșia postelnicului Radu Captariu, trecerea ei către vornicul Cernica și uriașa necropolă neo-eneolitică descoperită sub urmele asezarii medievale.

La Palatul Suțu, volumul „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976” a intrat astăzi în atenția publicului ca una dintre cele mai importante recuperări editoriale legate de istoria zonei Cernica–Căldăraru. ("la morți", așa cum îi spun acum locuitorii din Căldararu, sau "la Vorniceasa" așa cum îi spuneau înainte de 1960)

Aceasta carte lansata ieri 6 mai 2026 la Muzeul Municipiului București  nu este doar o nouă carte de arheologie, ci reapariția, după decenii, a unui dosar greu al trecutului local: satul medieval Mărăcineni, Mănăstirea Vorniceasa-Iezerul, reședința boierească de pe promontoriul lacului Cernica și necropola preistorică de sute de morminte descoperită chiar sub aceste urme medievale. 

Lansarea a avut și o dimensiune aparte prin publicul prezent în sală. Pe lângă cercetători, arheologi și istorici, la eveniment au participat și aproximativ 12 locuitori din satul Căldăraru si Balaceanca, oameni legați direct, prin memorie și experiență personală, de vechile săpături arheologice. Unii dintre ei erau elevi pe vremea cercetărilor și își amintesc cum se desfășurau lucrările pe teren, iar alții i-au găzduit atunci, în casele lor, pe autorul volumului sau chiar pe profesorul Gheorghe Cantacuzino. A fost prezent și un reprezentant al Primăriei Cernica, care a primit un exemplar al cărții din partea autorului.

Prezența acestor oameni, interesați de istoria locală și legați direct de memoria locului, a dat lansării o notă caldă și autentică, dincolo de cadrul academic al evenimentului, astfel, avand loc nu doar o lansare de carte, ci și o întâlnire emoționantă între cercetarea științifică și memoria vie a comunității din Căldăraru, Cernica.

Forța volumului stă, înainte de toate, în povestea lui editorială. In manuscris se arată că profesorul Gheorghe Cantacuzino predase încă din 26 ianuarie 1972, la Institutul de Arheologie,  o redactare monografică a descoperirilor de la Cernica, însă originalul nu mai este astăzi cunoscut. Cartea publicată acum a fost reconstruită pornind de la o copie dactilografiată incompletă, completată prin cercetarea arhivei profesorului; autorii spun chiar că au păstrat în mare ordinea inițială a lucrării și au intervenit doar acolo unde au fost necesare completări științifice. În acest demers, George Trohani apare explicit ca „ucenic al distinsului profesor”, iar Camelia-Mirela Vintilă ca arheolog al Muzeului Municipiului București.

Cercetările lui Gheorghe Cantacuzino de pe malul vestic al lacului Cernica au început cu un scop precis: identificarea ruinelor schitului sau mănăstirii Iezerul, ridicat de Chiajna, soția marelui vornic Cernica. Numai că șantierul a scos la lumină un ansamblu mult mai larg. Manuscrisul și Repertoriul Arheologic Național arată că situl de la Căldăraru, aflat pe un promontoriu la nord de sat, reunește în același loc așezare, necropolă și mănăstire, iar cercetările au pus în evidență vestigii din mai multe epoci, de la paleolitic până la Evul Mediu târziu.

În planul istoriei locale, un punct central al poveștii este satul medieval Mărăcineni. O sursă academică pusă la dispoziție și de VoxCernica, studiul lui Cristian N. Apetrei despre reședințele boierești medievale, arată că izvoarele scrise îl identifică pe postelnicul Radu Captariu drept stăpânul satului Mărăcineni în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. La începutul secolului următor, satul și reședința au fost înstrăinate de fiii săi și au intrat în posesia jupâniței Chiajna, soția marelui vornic Cernica; același studiu arată că aceasta a schimbat destinația complexului rezidențial, transformându-l în ceea ce documentele de cancelarie aveau să numească „mănăstirea de pe Colentina ce se chiamă la Malul Iezărul”. 

Pe filiera istoriei locale promovate de VoxCernica, povestea este completată cu materialele publicate acolo care arată că fiii lui Radu Captariu, Nedelcu și Stroe, au vândut moșia Mărăcineni — parte dintr-o stăpânire mai largă, „Floreștii de pe Colentina” — către vornicul Cernica, pentru 30.000 de aspri.

Odată intrată în posesia familiei ctitorului Mănăstirii Cernica, această moșie s-a legat direct de așezământul ridicat de Chiajna la Iezerul și de întreaga evoluție ulterioară a complexului. Coroborat cu manuscrisul noului volum, tabloul devine limpede: Mărăcineni nu a fost o simplă așezare anonimă, ci o moșie boierească și apoi un spațiu monastic legat de una dintre familiile importante ale epocii.

Cartea lansata de Muzeul Municipiului București, are meritul că nu se oprește la genealogia proprietății, ci încearcă să reconstituie efectiv și științific lumea medievală de aici.

Cuprinsul manuscrisului arată o structură de monografie în toată regula: capitole despre locuințele medievale, bordeie, semi-bordeie, locuința de suprafață, vetre și cuptoare, apoi despre construcțiile din satul medieval Mărăcineni — locuința cu beci, biserica, clopotnița și clădirea alipită beciului — urmate de capitolul dedicat cimitirului medieval, de suplimente, catalogul obiectelor descoperite și concluziile istorice. Manuscrisul precizează, de asemenea, că cercetările au însemnat aproape 110 șanțuri deschise, pe parcursul unor campanii de trei-patru luni pe an.

Pe coperta cartii este prezentat: Inelul sigilar din aur cu inscripția (litere chirilice), de la dreapta la stânga:„КЄЖНА, БОРМІЧąС x" (Kejna Vorniceasa) - (MNIR, nr. inv. 11316, foto Marius Amariei); Un cercel cu verigă de aur și peruzea de culoare verzui-albăstruie (MNIR, nr. inv. 11315, foto Marius Amariei); O plăsea din os/ corn cu decor incizat descoperită în umplutura unui bordei (foto/ desen: Camelia-Mirela Vintilă Georgiana Ducman)

Planșele încărcate împreună cu manuscrisul arată că volumul nu este o doar o carte  de raft universitar, ci una care face vizibil situl și pe cei care au dat lucrat pe acest sit. Ele includ fotografii cu Gheorghe Cantacuzino și echipa de cercetare, planul general al complexelor, file din carnete de săpătură, bordeie, semi-bordeie, cuptoare, vetre, pavaje, gropi, locuința cu beci, ziduri, morminte și inventar funerar. Din aceste planșe se vede clar că nu vorbim despre câteva urme răzlețe, ci despre un ansamblu coerent, cu spații de locuire, de cult și funerare, adică despre un sat medieval veritabil, nu despre o simplă „descoperire punctuală”.

 

Un detaliu care dă și mai multă forță poveștii acestui loc este cel legat de podoabele descoperite în necropola medievală. Fișa sitului din Repertoriul Arheologic Național arată că, într-una dintre criptele fostei Mănăstiri Iezerul-Vorniceasa, au fost găsite osemintele Doamnei Chiajna, autentificate după inelul pe care îl purta. 

În același timp, manuscrisul valorificat în noul volum arată că necropola medievală a oferit și alte piese de podoabă importante — inele, cercei, mărgele, copci și alte accesorii vestimentare — ceea ce întărește ideea că cimitirul din jurul bisericii nu a fost unul exclusiv monahal, ci a avut în mare parte un caracter laic, legat de locuitorii satului Mărăcineni și ai împrejurimilor. În text este menționat explicit că au fost identificate inele în trei morminte și cercei în cinci morminte, alături de numeroase alte podoabe.

Printre piesele notate în inventarul funerar apar, de pildă, un inel sigilar de aur și un cercel de aur într-unul dintre mormintele din biserică, dar și alți cercei descoperiți în necropolă, inclusiv o pereche cu tijă, verigă de suspendare și ornamentație cu smalț alb și verde. Aceste descoperiri nu țin doar de frumusețea obiectelor, ci și de reconstituirea statutului, a portului și a vieții cotidiene din comunitatea medievală de la Cernica-Căldăraru.

Într-una dintre cripte, osemintele Doamnei Chiajna au fost identificate după inelul purtat, iar necropola medievală a mai oferit și alte piese de podoabă remarcabile, între care cercei, mărgele și inele. (Cimec)

O altă parte spectaculoasă a poveștii este aceea că, săpând după Mărăcineni și după mănăstirea Chiajnei, arheologii au dat peste o lume mult mai veche. Repertoriul Arheologic Național arată că situl a fost investigat inițial pentru ruinele schitului Iezărul, însă cu această ocazie au fost descoperite două așezări și o mare necropolă neo-eneolitică, datată în mileniul IV î.Hr. Tot RAN notează că necropola cercetată se întindea pe circa 12.000 mp, cu 379 de morminte, fiind una dintre cele mai mari necropole neolitice cercetate din Europa; mormintele erau exclusiv de inhumație, iar distribuția lor sugerează două grupări distincte, posibil două grupuri sau clanuri. 

Un text reluat de VoxCernica după Eugen Comșa menționează 369 de morminte, nu 379. Diferența nu schimbă însă deloc esențialul: toate sursele converg asupra faptului că este vorba despre o necropolă de mari proporții excepționale pentru spațiul românesc și sud-est european, descoperită tocmai în contextul cercetării ruinelor medievale de la Căldăraru ale Mănăstirii Iezărul (Iezerul) Vorniceasa.  Cu alte cuvinte, sub satul lui Radu Captariu, sub Mărăcineni și sub Vorniceasa Chiajnei, a ieșit la lumină o memorie mult mai adâncă, de aproape șase milenii.

Tocmai de aceea, volumul lansat acum la Palatul Suțu contează dincolo de cercul specialiștilor. El mută istoria locală a Cernicăi din zona legendelor și evocărilor vagi în terenul solid al documentului, al planului de săpătură, al zidului, al bordeiului, al mormântului și al obiectului scos din pământ. 

Iar asta contează cu atât mai mult cu cât, în jurul acestui sit, au circulat și încă mai circulă numeroase povești locale, unele tulburătoare, altele de-a dreptul spectaculoase.

Unii locuitori care au prins anii săpăturilor, ori alții care spun că au auzit de la cei prezenți atunci, vorbesc despre descoperirea unor schelete umane de dimensiuni neobișnuite, despre care s-a spus că ar fi avut peste trei metri.

Alții povestesc că, în pronaosul bisericii descoperite, pe lângă scheletul atribuit Doamnei Chiajna, ar fi fost găsite și două schelete fără cap. În unele variante ale acestor relatări apare chiar și ideea că armata ar fi fost chemată, ar fi preluat acele oseminte și că apoi nu s-ar mai fi știut nimic despre ele. Toate aceste istorii fac parte, fără îndoială, din memoria orală și din mitologia locală a locului. Dar tocmai aici se vede diferența dintre fascinația zvonului și rigoarea cercetării: una păstrează ecoul misterului, cealaltă încearcă să lămurească, să verifice și să pună fiecare descoperire în contextul ei real. Iar meritul unei cărți ca aceasta este tocmai că obligă situl de la Căldăraru să iasă din ceața povestirilor neverificate și să reintre în lumina faptelor care pot fi analizate, comparate și înțelese.

În același timp, in cadrul acestei lansari a fost readusa în fața publicului personalitatea lui Gheorghe Cantacuzino, cercetătorul fără de care acest capitol din trecutul Cernicăi ar fi rămas mult mai sărac și mai confuz, imclusiv prin prezentarea unor filme de arhiva ale TVR cu Razvan Teodorescu si George Trohani ca si prezentator

Pentru Cernica, Căldăraru, Tânganu, Bălăceanca, Poșta și pentru toți cei care sunt interesați de istoria locală , această carte înseamnă un lucru simplu: trecutul locului nu a dispărut, ci a stat prea mult timp în umbră. Iar volumul lui George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă are exact meritul de a-l scoate, din nou, la lumină.

Reproducere din „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”:

"ÎN LOC DE EPILOG^[1]

Marele vornic Cernica, ctitorul mănăstirii ce-i poartă numele, este menționat în documentele de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui de al XVII-lea ca fiind „ot Săcuieni” și că a murit înainte de 20 august 1624. Numele de familie nu este nicăieri pomenit. În schimb se menționează că, împreună cu frații săi Tudorache și Udrea, era fiul lui Fratea și Mușa. Prima lui soție a fost ot Maria, iar cea de a doua Chiajna ot Sărulești.

            Din prima căsătorie au rezultat:

            Neacșa măritată cu Ivașco comis de Săcuieni, fiu al marelui spătar Negrea. Urmași fiind Paraschiva postenic și Cernica vornic din Scăioși.

            Pană, postelnic din Floci, tatăl lui Paraschiv și Nan.

            Ionașco comis de Săcuiani însurat cu Neacșa.

            Calea, măritată cu Dragu logofătul, mamă a fetei Preda, măritată cu Ionașco Cătun fiul lui Miroslav, și Maria, măritată cu Tudor clucer din Izvor ce a murit înainte de 24 mai 1668.

            Acest Tudor, frate cu Ivașco și Arvat spătar, era fiul lui Ivan postelnic fiul lui Harvat mare portar (1573-1576) și mare stolnic (1576-1582). Genealogiștii îl socotesc pe acest Harvat întemeietorul familiei Știrbey deoarece nepotul său de fiu, adică acel Tudor abia amintit apare în documente cu numele de Tudor Știrbei.

            Iar acești soți Tudor Știrbei și Maria, nepoată de fiică a marelui vornic Cernica și a soției sale Chiajna, au avut drept copii pe:

            Radu vătaf însurat cu Ilinca Cantacuzino, sora lui Stanca ce era mama domnitorului Constantin Brâncoveanu.

            Andronic.

            Cernica vornic în 1696, mort între 1702-1708, soț al unei Maria.

            Ivan clucer din Milcov însurat cu Stanca, fiica slugerului Mitrea din Mihăiești.

            Trei dintre acești patru frați – adică Radu, Cernica și Ivan – sunt cei ce au perpetuat numele de familie Știrbei. Iar acest vornic Cernica Știrbei, mult implicat în bunul mers al mănăstirii ce-i poartă și numele său, la aproape un secol distanță după străbunul său prin alianță marele vornic Cernica ctitorul, i-a predat tizului său – prin confuzie din partea multora dintre contemporanii noștri, confuzie ce a pătruns și în acte oficiale – numele de familie de Știrbey ..."

^[1] A se vedea G. Trohani, Câte ceva despre Mănăstirea Cernica. Ctitorii ei şi satul Săcuiani, în O jumătate de veac în slujba istoriei Bucureştilor. Omagiu Profesorului Panait Ion Panait la 80 de ani, Bucureşti, 2011, p. 192-204; S. Cristocea, Gh. ,,George” Fl. Știrbei, Despre Boierii Știrbei de altădată și despre unii dintre Știrbeii de astăzi, Ed. Semne, 2021.

Cartea poate fi achiziționată in format fizic de la Palatul Șuțu al Muzeului Municipiului București.

Mai jos va prezentam imagini video si foto de la acest eveniment.

• Mai departe