- Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja
- Categorie: Istorie Locala Istorie Locala
- Creat: 31 August 2022 31 August 2022
- Accesări: 2891 2891
În jurul anului 1960 s-au produs ample schimbări în învățământul românesc. Care, normal, au avut în aria lor de cuprindere și comuna Cernica..
Dar înainte de a intra în detaliile subiectului să prezentăm organizarea teritorială din acele timpuri. Altminteri este greu de înțeles demersul nostru.
România avea 16 regiuni care erau împărțite pe raioane. Comuna Cernica și cele vecine făceau parte din regiunea București, raionul Brănești, evident cu reședința în localitatea care dădea numele raionului. Existau atunci comunele Cernica (Cernica, Căldăraru, Tânganu), Bălăceanca (Bălăceanca, Poșta), Fundeni-Frunzănești, Brănești. Precizăm că contopirea comunelor Cernica și Bălăceanca s-a produs în urma reorganizării teritoriale din anul 1968 sub denumirea de Cernica, județul Ilfov.
Foto 1: Profesor Rotaru Petre Mihai si clasa. Sursa: Parohia Balaceanca
Până în anul școlar 1959/60 învățământul primar obligatoriu era de 4 clase. Ciclul doi (clasele 5-7, precizăm, era benevol !) era organizat doar în satele reședință de comună.
Așadar pentru, de exemplu Tânganu, școli pentru ciclul doi existau în Cernica, Fundeni și cunoscuta școală (cu internat ! ) din Bălăceanca, ctitorie a lui Eftimie Diamandescu.
Datorită accesului (mai) ușor mulți dintre elevii din Tânganu, care au dorit să urmeze ciclul doi, au ales îndeosebi Bălăceanca, apoi Fundeni și, relativ mai puțini, Cernica.
Din anul școlar 1959/1960 a apărut o directivă superioară prin care s-a hotărât ca toți elevii de ciclul doi să urmeze aceste cursuri numai, și numai la școlile de pe raza comunei…
Foto 2: Masa festiva in vechea scoala de la Balaceanca - construita de Eftimie Diamandescu. Sursa: Parohia Balaceanca
Dar reforma a continuat: în anul scolar 1960/61 a fost înființat ciclul 2 și la școala din Tânganu și a devenit obligatoriu învățământul de 7 ani. Mai mult decât atât din anul școlar 1961/62 s-a trecut la învățământul primar obligatoriu de 8 clase.
Semnatarul acestor rânduri a început clasa a 5-a la școala din Bălăceanca… dar (după o lună!) a fost transferat forțat la cea din Cernica… Acolo s-au întâlnit elevi din cele 3 sate : Cernica, Tânganu, Căldăraru… Din Tânganu a fost ultima generație care a învățat “în deplasare”… Așa cum am spus mai sus, din anul 1960, a fost extins și ciclul doi în satul Tânganu.
Întâlnirea elevilor din cele 3 sate a dus la multiple confruntări : performanțe la învățătură, fotbalistice, unele sentimentale (asociate vârstei de 13-14 ani) !, ba chiar și dispute fizice. Dar mai ales umoristice. Cei din Cernica erau… ROGOJINARI, cei din Căldăraru… OSTREȚARI, cei din Tânganu… URZICARI, iar cei din Balăceanca, DOVLECARI și GRADINARI… Denumiri care țineau de istorie și de preocupările curente.. ale locuitorilor satelori comunei Cernica, din acele timpuri…! Asupra acestor porecle vom reveni cu un addendum la articolul click aici: 107 pagini de istorie fotbalistica a comunei Cernica.
Trecute vremuri...
31 august 2022
Vasile Bolboja
A se citi si:
Clasa a V-a an scolar 1956-1957. Scoala Gimnaziala nr. 1. Cernica.
Recunoasteti aceasta imagine istorica? Click fotografie pentru raspuns.
Notificare comentarii
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.