Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja

Categorie: Sport Sport

Publicat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010

Creat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010

Accesări: 38278 38278

Vă rugăm să evaluați Vot 1 Vot 2 Vot 3 Vot 4 Vot 5  

CUVÂNT   ÎNAINTE

A fost odată ca niciodată...

Aşa începe orice poveste a copilăriei noastre.

Oare tot ce este real şi peste care trece o perioadă de timp devine poveste?

Atunci unde rămân oamenii, unde sunt faptele, unde sunt evenimentele, întâmplările, sentimentele, trăirile, bucuriile şi tristeţile, entuziasmul şi dezamăgirea? În însemnările ce urmează vom încerca, cu ajutorul cititorilor părtaşi (încă în viaţă la evenimentele pe care le vom relata) să readucem în memoria celor care le-au trăit dar şi în mintea celor care ne urmează fapte de viaţă autentice, vremuri de mult apuse, irepetabile („istoria se repetă” spune o cugetare inţeleaptă, dar nu la amănuntul care ţine de fotbalul din…Tânganu). De aceea autorul acestor modeste rânduri a solicitat persoanelor care au fost implicate în evenimentele relatate să vină cu propuneri, corecţii, sugestii aşa încât această încercare, temerară şi unică, să devină o lucrare colectivă. Pe care o lăsăm celor pe care i-am zămislit, i-am iubit, le-am luminat copilăria şi pe care, într-un sens mai puţin elegant, îi forţăm” să-şi mai aducă aminte şi de noi cei care am fost cândva o parte, o părticică, un semn, o arătare în viaţa lor. Ideea acestor rânduri este veche: la o bere, la o şuetă, la un ceas al aducerilor-aminte, la un moment nostalgic când vântul şuieră trist printre pomi, nori sau stâlpi de telegraf dezlegăm baierile trăiştii cu amintiri şi atunci sufletul nostru se înveseleşte şi se întristează concomitent sub imperiul unor vremuri de mult apuse. Şi atunci m-am gândit să le aştern(em) pe o modestă bucată de hârtie…(electronica deocamdata)...

Hotărârea a fost luată într-o zi de noiembrie 2008 ploios şi trist când, autorul acestor rânduri a făcut o vizită terenului din Tânganu. Tristeţe, vorba poetului, „incomensurabilă”. Gunoaie, sticle sparte, sticle de plastic, şiroaie de brazde de plug pe care natura darnică încearcă să le acopere privirilor indiscrete. Aşa arăta terenul de fotbal din Tânganu, leagănul de vise al multora dintre noi. A murit fotbalul din Tânganu? Va muri şi terenul de fotbal încăput pe mâini haine, hrăpăreţe, mercantile aşa cum circulă „un zvon ca o boare” prin urbea noastră?  Până dispare fotbalul din Tânganu (sperăm să nu se întâmple aşa ceva) încercăm să relatăm, din prea multe aduceri aminte, din prea puţine documente, ceea ce a fost. Ce va fi noi nu ştim sau poate nu vom şti… pentru că timpul, în trecerea lui inexorabilă, ne cerne trecându-ne în lumea de dincolo aşa cum a trecut pe mulţi dintre eroii rândurilor ce urmează. Materialul va fi eterogen, nu va avea o curgere cronologică pentru că lipsa documentelor este evidentă. Nimeni nu se gândea în anii `50, ’60 sau ’70, de exemplu, să consemneze pe hârtie evenimentele de atunci. Eram tineri, distraţi, entuziaşti, nepreocupaţi de statistică. Viitorul era ceva mult prea îndepărtat. Să recapitulăm: rândurile de faţă sunt despre cei ce au fost, despre cei care, încă!, mai sunt, pentru cei care, incă!, mai sunt dar şi pentru cei care vor veni.

• Prec
• Mai departe