Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja

Categorie: Sport Sport

Publicat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010

Creat: 09 Aprilie 2010 09 Aprilie 2010

Accesări: 43840 43840

Vă rugăm să evaluați Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5  

CAPITOLUL VI

OAMENI DE SPORT DE RENUME NAŢIONAL

FOTBALIŞTI CARE NU MAI SUNT

La acest capitol mi-am propus stimaţi consăteni/cititori să mă opresc la două categorii de oameni de fotbal şi de sport care, întâmplare sau destin, sunt diametral opuse. Fii ai acestui sat au făcut ca numele lor să ajungă în sferele cele mai înalte ale sportului în general, ale fotbalului în special. Şi implicit să facă cinste urbei noastre. Aici pe aceste meleaguri stravechi (mănăstirea Tânganului a fost ctitorită de Radu cel Frumos în 1475!) au vieţuit, de-alungul a peste 500 ani un număr impresionant de generaţii. Care au muncit cu osârdie tipic ţărănească, cu statornicie românească, cu dragostea aceea primitivă tărâna strămoşească şi care la finele fiecarei vieţii şi-au lăsat oasele să innălbească aceste pământuri dăruite de Dumnezeu. Dar din aceste dăruite pământuri cu oameni harnici nu au ieşit poeţi sau scriitori, senatori sau deputaţi, savanţi sau cercetători, actori sau cântăreţi... Au reuşit să plaseze pe orbita valorilor naţionale oameni de sport. Aceasta a fost şi raţiunea acestor însemnări: să ne ocupăm de valorile acestor locuri. Adică din sport...

¨  ION SAVA

Începem acest subcapitol cu un nume Ion Sava (născut în 1943) care, ca fotbalist, a fost unul de mijloc pe scara valorilor locale. Un atacant oportun în fazele de atac unde specula erorile adversarilor. De înălţime medie, dar cu o construcţie fizică robustă avea o lovitură de cap necruţătoare si evident a făcut parte din, să zicem, generaţia de mijloc a echipei Victoria Tânganu, adică între (aproximativ) anii 1960-1973. Dar nu despre activitatea lui de fotbalist ne propunem să discutăm în continuare. A fost enumerat acolo unde şi-a găsit locul în capitolele anterioare. Noi vom pune accentul pe activitatea sa de conducător de sport sau cum se spune astăzi de manager. A condus unul dintre cele mai renumite cluburi de sport bucureştene: Metalul Bucureşti între anii 1981-1991. Deci peste un deceniu într-o perioadă de mari frământări în toate domeniile: politic, social, economic şi, evident, în sport.

Clubul Metalul Bucureşti a luat fiinţă în anul 1935. În acel an muncitorii metalurgişti de la uzina „Malaxa” au înfiinţat o echipă de fotbal cu acelaşi nume. Din anul 1945 s-a numit „23 August”. În anul 1947 a promovat în Divizia B iar în anul următor sub numele „Metalul” a făcut pasul cel mare: Divizia A (ediţia 1948/1949). A fost singura apariţie pe prima scenă fotbalistică. Gurile rele spun că nu a mai vrut să promoveze pentru că lotul de jucători, deşi valoros, ar fi fost înlocuit cu alţii. Fenomen altminteri generalizat în fotbalul românesc: cu unii se promovează cu alţii se defilează şi se ia caimacul Diviziei A.

Perioada în care preşedinte a fost Ion Sava a fost cea mai fastă din lunga viaţă a clubului. La fotbal echipa a fost mereu protagonistă a Diviziei B. La juniori a câştigat două titluri de campioană naţională, primul în 1970, al doilea chiar sub mandatul de preşedinte al consăteanului nostru în anul 1981.

Să amintim câţiva jucători extrem de valoroşi care au activat de-alungul timpului la Metalul: Apolzan, Leon Lazăr, Ţurlea, Gabriel Stan, Gabriel Sandu, Troi, Mircea Olteanu, Naom, Mateescu, Iorgulescu, Aristică Ghiţă, Trandafilon, Mircea Savu, etc.

Dar floarea de la butonieră a clubului condus de Ion Sava nu a fost fotbalul. În România postbelică s-au dezvoltat, la nivel naţional şi internaţional, sporturi de mare popularitate. Atletismul a fost unul dintre sporturile vedetă ale Metalului Cu antrenori emeriţi, precum soţii Georgeta şi Silviu Dumitrescu, cu sportivi precum regretata campioană olimpică şi remarcabil om de sport (preşedinta Comitetului Olimpic Roman) Lia Manoliu, multipla campioană Ileana Silai sau campioana europeană Mitica Junghiatu nu se poate vorbi decât la superlativ de atletismul metalurgist.

Vârful de lance al secţiei de box a clubului de la graniţa dintre cartierul Pantelimon şi satul cu acelaşi nume a fost renumitul boxer Gheorghe Simion, tatăl şi antrenorul multiplilor campioni de mai târziu, Dorel şi Marian Simion. Prezent la Olimpiada de la Los Angeles, Simion-tatăl a întâlnit un coreean de care a fost învins şi - povestea cu umor metalurgistul nostru la întoarcere - parcă avea trei...mâini. Coreeanul... cu trei mâini a devenit camion olimpic...

Dirt-track-ul metalurgist a fost în mare vogă, în acei ani, maeştrii sportului: Cornel Voiculescu, Gheorghe Sora şi Mircea Agrişan au oferit numeroşilor iubitori ai sportului cu motor pe două roţi adevărate regaluri sportive.

La Olimpiada de la Los Angeles din 1984 sportivii clubului Metalul au fost protagonişti olimpici, ducând faima metalurgiştilor bucureşteni peste ocean, până în vestul (cândva sălbatic) al Americii. Şi implicit a consăteanului nostru, protagonistul acestor rânduri: Ion Sava. Metalurgista Titie Ţăran a făcut parte din echipajul de 4+1 vâsle, campion olimpic, iar Mariana Traşcă şi Lucia Săuca din echipajul de 8+1, vicecampion olimpic. Părintele sportiv al acestor campioane a fost antrenorul emerit Stelian Petrov.

Dotat cu un simţ gospodăresc şi organizatoric deosebit, Ion Sava, a făcut din stadionul Metalul o bază sportivă modernă pentru acele timpuri, echipată cu tot ce trebuie pentru sporturile de performanţă. Nu întâmplător sportivii metalurgişti au ajuns protagonişti la Los Angeles. Spiritul lui de „ţăran de la Tânganu” şi-a spus cuvântul şi baza sportivă arăta ca o grădină. Un mucalit a spus „Ţăranul ăsta a făcut din baza Metalul o grădină de parcă ar fi a lui de acasă”.

În anul 1991 a fost schimbat de la conducerea clubului cu motociclistul de dirt-track, Cornel Voiculescu şi încet, încet, renumitul club s-a afundat în mocirla neocapitalistă. A mai activat prin Divizia C sub numele „Faur” apoi a dispărut în istorie. A mai rămas doar stadionul „Metalul” (oare aşa se mai numeşte?). Grădina de altădată a devenit o ruină care se „topeşte” sub ochii noştri de trecători înspre Bucureşti.

¨  CRISTIAN SAVA

Nu ne-am propus ca în acest capitol să facem elogiul familiei Sava. Adevărul gol-goluţ, incontestabil, este că nimeni nu s-a ridicat, ca fotbalişti şi funcţii administrative, la nivelul atins de ei. Şi atunci suntem nevoiţi  „Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului” cum spune o zicere biblică. Asa ca următorul pe lista noastră este Crtistian Sava (născut în 1967). Crescut în anii efervescenţi ai deceniilor 8 şi 9 când generoasa iniţiativă de a înfiinţa licee de fotbal în toată ţara a îmbogăţit fotbalul românesc. Astfel, în 11 august 1978, a fost înfiinţat clubul de fotbal „Luceafărul”, pe lângă Liceul industrial Electro-Aparataj, specializat în pregătirea copiilor şi juniorilor. Aici s-au pregătit nume de rezonanţă, unele chiar de legendă: Hagi, Lăcătuş, Gabor, Geolgău, Mateuţ, Săndoi, Belodedici, Iovan, Tătăran, Muznai, Gârjoabă şi cu voia dvs. consăteanul nostru, Cristian Sava.

A bătut la porţile deschise ale fotbalului mare, debut la Dimano Bucureşti, a continuat la FCM Bacău, apoi a luat drumul Ardealului la Universitatea Cluj-Napoca. În vara anului 1989 a făcut o mutare surprinzătoare, a revenit în Bucureşti în „potcoava giuleşteană de lângă şine”. Rapidul tocmai retrogradase în Divizia B în cunoscutul context al anului 1989 când datorită acoperirii fără „aprobări superioare” – a se citi ale familiei Ceauşescu, recte Elena Ceauşescu, a bazinului de înot din complexul Giuleşti a fost pedepsită cu.... retrogradarea programată.... Aici a găsit jucători consacraţi precum Toader, Cârstea, Goanţă, Târă, Dumitraşcu.. Meciul de debut, pe terenul Sportului Studenţesc, a fost unul deosebit 4-0 cu „30 Decembrie” (fosta adversară a Victoriei în campionatul judeţean!). Cristian Sava si Goanţă au jucat senzaţional şi au reusit câte o dublă. Rapidul a promovat în Divizia A, cu Cristian Sava printre protagonişti, unde a mai evoluat în ediţia 1990/91 şi turul ediţiei 1991/92. A format axa de bază a Rapidului din acea vreme: Toader – Cârstea – Goanţă – Cristian Sava. În Divizia A, la Rapid, a jucat în 46 de meciuri şi a marcat 7 goluri. Din iarna anului 1992 a trecut la Dinamo şi unele probleme de sănătate l-au obligat să abandoneze activitatea de jucător activ.

A rămas în lumea fotbalului antrenând juniorii Sportului Studenţesc. Printre elevii care au crescut sub îndrumarea tânărului făuritor de talente au fost Dacian Varga, campion cu surprinzătoarea Unirea Urziceni şi unii dintre cei mai cunoscuţi jucători ai divizionarei B Sportul Studenţesc, Ferfelea şi Curelea. Au fost oaspeţii echipei din Tânganu în meciul prezentat în capitolul anterior. A fost antrenor federal de juniori - promoţia 1992 - şi temporar antrenor secund al efemerului lot B de seniori. S-a remarcat prin tehnică, prin mobilitate deosebită, prin fair-play şi altruism (la Rapid a fost un servant ideal pentru Goanţă, Rodin Voinea, Damaschin II sau Târă). A fost, ca jucător, dotat cu o inteligenţă deosedită în teren şi în afara lui. Nu prea mi-a fost dat să cunosc fotbalişti cu inteligenţa, pregătirea intelectuală, judecata şi raţionamentul lui.

¨  DUMITRU SAVA

Ne continuăm periplul fotbalistic cu prezenţe tângănene în fotbalul naţional şi ne oprim la... Dumitru Sava (născut în 1952). A fost junior la Metalul în echipa care a câştigat primul titlu de campioană naţională de juniori în anul 1970 sub conducerea marelui făuritor de talente metalurgice, Leon Lazăar. Din acea echipă de vis şi-au luat zborul spre culmile înalte ale fotbalului românesc nume de referinţă în eşichierul autohton, portarul Bucaru apoi jucătorii de câmp: G. Sandu, M. Savu, G. Stan, Trandafilon, Mateescu. Dumitru Sava şi-a urmat destinul fotbalistic într-o altă echipă metalurgistă, Metalurgistul Cugir (erau obiceiurile timpului ca echipele din aceiaşi branşă profesională să-şi împrumute jucătorii între ele). Acolo a evoluat între anii 1971-1985, deci 14 ani, spunem noi, cu succes. În anul 1975 a fost declarat cel mai bun jucător din judeţul Alba şi implicit al echipei din Cugir. În judeţul Alba mai existau şi alte echipe valoroase cum ar fi Unirea Alba Iulia sau Metalul Aiud. În lotul din 1982, alături de Dumitru Sava, apar şi alţi jucători cunoscuţi: Vătafu, Stanciu (din Dobroieşti), Iovănescu, Simu, Şai, Dobrai, portarul Anuţei (fost la Dinamo Bucureşti), Ţintea, Floare (din Buftea), etc. După anul 1985 s-a retras acasă, la noi, la Tânganu, a fost, o vreme, antrenor de copii la Metalul apoi a abandonat fotbalul. Surprinzător, cel mai tânăr jucător care a evoluat în echipa de „Tineri” în anii 1967-1968 (reamintim născut în 1952) nu a mai apărut în meciurile locale. A abandonat fotbalul din cauza unei accidentări la genunchi care s-a produs în anul 1982 (avea 30 ani) şi doctorul i-a spus atunci: „La vârsta ta acesta este începutul sfârşitului”. Şi n-a mai avut curaj să evoluze nici în meciurile locale... Jucător de viteză, n-a strălucit printr-o tehnică deosebită. Harnic, disciplinat s-a impus prin muncă şi a fost foarte iubit în Cugir unde i se spunea „Piticu”. Deci putem spune că a fost „metalurgist” 100%. Destinul lui fotbalistic a fost legat de o echipă de undeva de prin centrul ţării. Acum el a trecut în penumbra fotbalului si a... vieţii. Ca şi Metalurgistul Cugir. Dar şi Metalul, echipa-mamă, a trecut în istorie. Şi aşa cum evoluează lumea de astăzi se pare că nu vor mai reveni niciodată în prim-planul fotbalului românesc.

¨  GHEORGHE ION (NITĂ)

S-a născut în anul 1946. Talent precoce, cu un fizic impresionant, a debutat în echipa Victoria Tânganu la vârsta de 15 ani într-un amical, cu eternii, celebrii şi valoroşii noştri vecini şi prieteni, Gloria Fundeni. Adică echipa lui Calu, Iedu, Nicu lui Vulpe, Filder, Coroiu, al portarilor Anton sau Gogu (cel cu o claie de păr ...). Era prin anul 1962... Debut senzaţional: puştanul nostru, binecunoscut mai târziu simplu cu numele Nită, a marcat 2 goluri, Tânganu a câştigat cu 2-0, celebrul Calu nu „a mişcat” în teren datorită marcajului strict. Şi, aşa cum am menţionat în capitolul 1, Gloria Fundeni evolua în campionatul regiunii Bucureşti, într-un fel echivalent cu Divizia C de mai târziu, iar meciurile amicale nu erau cu nimic mai prejos decât cele oficiale, care în acele timpuri erau destul de rare...

Viaţa fotbalistică a lui Gheorghe Ion-Nită a fost una tumultuoasă. Între anii 1963-1967 a evoluat la ITB. În anul 1967 a plecat în armată de unde s-a eliberat la finele anului 1968 ( a prins şi ciclul 3 generat de evenimentele din Cehoslovacia). În armată a evoluat la Metalul Mija în divizia C, echipă militară, care ulterior a promovat în divizia B. Remarcat în acea echipă a fost cooptat la finele anului 1968, în ultimele 2 luni de armată, la Flacăra Moreni care ulterior a devenit divizionară A, binecunoscuta şi... hulita de mai tarziu. La revenirea din armată, în returul ediţiei 1968/69 a evoluat la echipa căreia, la debut, i-a marcat două goluri: Gloria Fundeni. Apoi, timp de 5 ani (1969-1974) a evoluat la FCME, o cunoscută echipă din estul Bucureştiului, cu mare priză la publicul nostru preorăşenesc mai ales că multe  sute de consăteni lucrau la acea întreprindere. Antrenor era un nume cunoscut al acelor timpuri: Augustin Botescu. În 1974 s-a transferat la o altă echipă „estic-bucureşteană” în plină ascensiune: FMUAB. Antrenor era fratele lui unuia dintre cei mai mari antrenori ai fotbalului nostru, Valentin Stănescu. Acolo jucau Dan Petrescu (Fibră) şi Carol Jurja (cunoscuţii arbitri de mai târziu), Coteţ şi alţii. Nemulţumit de condiţiile de serviciu oferite (fusese repartizat la secţia Mecanic-Şef, echipa de reparaţii capitale) s-a transferat imediat la o altă echipa în plină afirmare: Mecanică Fină. Aici ascensiunea echipei a fost fulgerătoare: 1974 în „Onoare” de unde a promovat în C. În anii 1975-1978 a evoluat în C apoi a promovat în B în anul 1978. Aici la Mecanică Fină era o echipă redutabilă: antrenori Mişu Ţapu (şi fiindcă ne-am întâlnit cu numele său la capitolul 2, delegatul Marcuş, un profesionist dotat cu toate atributele unui diplomat al fotbalului; acum nu prea mai există aşa ceva nici la Liga 1), mai apoi Culae Lupescu (cunoscut jucător rapidist, internaţional A - a evoluat la CM de referinţă pentru fotbalul românesc din 1970 din Mexic, tatăl cunoscutului jucător de mai târziu şi conducător în fotbalul românesc, Ionuţ Lupescu). De menţionat că în acei ani au evoluat şi doi cernicaşi binecunoscuţi din acea vreme: Zamfir Tudor (Riva) şi Bucur Vasile (Moşu), nimeni altul decât tatăl cunoscutului golgeter de mai târziu al României, Gigel Bucur. Odată cu promovarea în divizia B s-a produs, şi aici ca peste tot, un schimb de generaţii şi s-a apelat la jucători de divizia A cunoscuţi: Bădin, Grama, Năstase sau concomunalul nostru (tot cernicaş) fost purtător al tricoului Stelei, al Sportului Studenţesc şi al „naţionalei”: Dumitru Manea. În aceste condiţii, consăteanul nostru care depăşise 30 de ani, a jucat sporadic până în 1979 şi la 33 de ani s-a retras spre ... Victoria Tânganu. Surprinzător în anul 1979, după ce Fulgerul Cernica s-a retras din campionatul sectorului 3 (a se vedea capitolul 3) şi a forţat promovarea într-un eşalon superior al campionatului judeţului Ilfov sub patronajul lui „nea Ştefan”, Gheorghe Ion-Nită a evoluat o scurtă perioadă la această echipă, împreună cu alţi tângăneni (a fost o efervescenţă „comunală” de concentrare a valorilor comunei pentru o eventuală promovare). Apoi s-a retras definitiv la Victoria Tânganu unde şi-a încheiat cariera oficială odată cu cea... a echipei. Adică prin anii 1983-84.... Avea atunci 37-38 ani. A continuat o vreme, ca mai toţi fotbaliştii de valoare, să evolueze în meciurile „locale” prezentate de noi în capitolul 4. Şi fiindcă suntem la capitolul amintiri să mai consemnăm un fapt pentru care nu există pedeapsă... retroactivă. La un moment dat a avut dublă legitimare la Mecanică Fină şi Victoria Tânganu: pe cea de la Tânganu era numele fratelui său şi fotografia lui Nită. A fost făcută o contestaţie, altminteri era foarte cunoscut, şi cu chiu cu vai sărmanul şi sufletistul Nea Cocoş a scos-o la capăt. Evident cu pescheşurile de rigoare..

¨  ION CONSTANTIN (GODĂCEL)

Abordăm un capitol cu totul aparte: Ion Constantin – Godăcel (născut la 10 iunie 1948) cu care ne-am întâlnit, adeseori, pe parcursul acestor însemnări. Şi nu a fost un gest de gratitudine din partea celui care semnează aceste rânduri în virtutea unei prietenii care începe de la vreo 5-6 ani. A fost un talent (risipitor) autentic născut pe aceste mărginaşe meleaguri bărăgănene, bucureştene...A fost „de mic” un talent fotbalistic de excepţie dar şi un indolent, un risipitor, „un boem” al fotbalului. Rar s-a întâmplat ca un dar dumnezeiesc în ale fotbalului să fie dublat de o seriozitate, de o tenacitate, de o meticulozitate atât de necesare în performanţă... Godăcel al nostru a avut talent cu carul. Nu şi pe celelalte... Nicolae Dobrin a avut la discreţie cel mai important dar dumnezeiesc: talent. Şi a reuşit. Cornel Dinu a avut cel mai „încărcat” car fotbalistic cu tenacitate, seriozitate, meticulozitate. Şi a reuşit. Pe unde s-a aflat Godăcel al nostru? A debutat pe lunca din apropierea casei şi în curtea şcolii de la „Grădiniţă”. A fost cel mai talentat jucător al echipei scolii elementare din Cernica, dar după celebrul Dumitru Manea...În perioada Şcolii profesionale de la Grupul Şcolar al Industriei Uşoare din Piaţa Cosmonauţilor, a ajuns, prin anii 1963-64, la juniorii Rapidului împreună cu unii dintre colegii de scoală ca Bârsan sau Ionică Bogdan-Hamlet (a nu se confunda cu celebrul jucător rapidist cu acelaşi nume din perioada interbelică - cel mai mare povestitor din fotbalul romănesc, după cum a afirmat binecunoscutul ziarist sportiv, Ioan Chirilă). Dar talentul lui nu era compatibil cu rigorile antrenamentului (efort, disciplină, renunţarea la fumat,etc.). Era vremea unei mari echipe a Rapidului. A trăit în umbra marilor antrenori de la seniori, Valentin Stănescu-Victor Stănculescu şi a marilor jucători: Ion Ionescu, Dumitriu II, Dan Coe, Motroc, Greavu, Năsturescu, Codreanu, Todor, Dungu şi alţii... Dar rebelul nostru nu s-a adaptat şi şi-a început lungul său peregrinaj fotbalistic prin eşaloanele inferioare... În anii 1965-66 a figurat la echipa din campionatul Bucureştilor, FCME. Cu viteza lui caracteristică de extremă abilă (avea un dribling ameţitor) a mai trecut pe la FMUAB şi Metalo-Globus. Apoi a migrat, mai spre est, la echipa din campionatul regiunii Bucureşti, la Gloria Fundeni (antrenată, atunci, de binecunoscutul antrenor Augustin Botescu) pe care am prezentat-o în detaliu în alte capitole. Aici a evoluat la juniori dar şi în câteva meciuri ale seniorilor. Era o mare cinste... care imediat s-a propagat de-a lungul liniei ferate Bucureşti-Olteniţa. De atunci Godăcel al nostru a ajuns „celebru” pe linia Olteniţa. Evident celebritate strict... locală. Prin anii 1967-68 a participat şi la meciurile echipei Tânganu, care nefiind înscrisă în vreun campionat oficial nu necesita legitimaţii. L-am prezentat, în capitolele anterioare şi în meciurile de calificare pentru Promoţie (Judeţ II), adică în judeţul Ilfov din anul 1968. A plecat în armată unde a jucat mai întâi la Victoria Tg-Jiu şi apoi la Aluminiu Slatina, devenită Dinamo Slatina, prilej cu care a prins un moment conjunctural şi figurează în celebra enciclopedie fotbalistică: „Fotbalul românesc de la A la Z”. După revenirea din armată (în februarie 1970) a continuat... debandada fotbalistică. A avut legitimaţii peste tot: în primul rând la Victoria Tânganu şi a participat la cunoscutul meci de calificare din 1971 de pe stadionul Republicii cu Rapid Frăsinet, unde a şi marcat un gol. S-a angajat la ISTIUAPS Bucureşti, a peregrinat prin toată ţara unde erau fabrici de... ciment, el fiind inclus într-o echipă complexă de reparare a acestora.. Aşa că unde era o echipă... de ciment (de obicei în „onoare”- judeţ) apărea şi Godăcel al nostru cu legitimaţie în regulă. Cum? Simplu: cartotecile cu legitimările pentru campionatele judeţene (Onoare, Promoţie, Zonal) se ţineau la judeţ, cele divizionare (A,B,C) la Federaţia Română de Fotbal, aşa că confruntarea între aceste instituţii fotbalistice era foarte dificilă... Echipele (toate „Cimentul”) unde a evoluat au promovat în C altele până în B. În momentul promovării lui Godăcel al nostru i se spunea „pas”. Era riscul suspendării pe toate planurile. Echipele unde a jucat: Medgidia, Fieni, Hoghiz, Aleşd. De prin anii 1980 s-a întors la matcă, adică la Tânganu, dar desele deplasări „în interes serviciu” i-au rarefiat participările la meciurile echipei. A revenit în anul 1988 la a treia lansare a echipei Victoria Tânganu. Şi în final o precizare: a fost echipier de bază al echipei Viitorul Tânganu între anii 1975/81, fără să aibă legitimaţie.. Cum? A jucat pe legitimaţia unui consătean trecut de mult în lumea de dincolo dar şi în uitare: Cristea Alexandru - Mozoc... A fost un mare, poate cel mai mare risipitor de talent din Tânganu. Avea un dribling derutant (asemănător idolilor săi Ozon şi apoi Dumitriu II) cu demarări pe partea sâangă şi centrări eficace în faţa porţii dar mai „înapoi” care acum, în fotbalul mondial, constituie o armă deosebit de eficace.

¨  TUDOR GABI (PILOTU)

Tudor Gabi-Pilotu a fost un jucător talentat, dar care, ca şi alţii după cum am mai spus, nu a avut condiţiile să-şi etaleze întreaga gamă a posibilităţilor sale native. A început drumul lui prin fotbal ca junior la renumita echipa Dinamo unde l-a avut ca mentor pe cunoscutul fost jucător dinamovist internaţional, Titi Frăţilă. Apoi a continuat la sora mai mică a acesteia, Dinamo Victoria. A trecut la Petrolul Ploieşti, o altă renumită echipă, multiplă campioană naţională, pe când era antrenată de un nume prestigios al fotbalului românesc, ca jucător şi antrenor, regretatul Viorel Mateianu. Periplul lui fotbalistic a continuat la Dunărea Călăraşi, pe atunci divizionară B, după aceea a lăsat sudul Munteniei cu vesticul Banat la o altă divizionară B, Progresul Timişoara unde evoluau nume cunoscute precum Miroslav Giuchici şi fratele geaman al celebrului Iosif Rotariu. Apoi a revenit în Bucureşti la o altă divizionară C, Viscofil. Aşa cum spuneam, un talent deosebit, foarte tehnic cu o oarecare fragilitate fizică, nu a reuşit să se impună în fotbalul românesc pe măsura talentului său. Poate şi prea multele schimbări de echipe au avut repercursiuni negative, dar noi aici consemnăm traiectoria sa fotbalistică fără a intra în detalii... negative.

¨  GHEORGHE ALEXANDRU (ŢÂNŢARU)

Gheorghe Alexandru-Ţânţaru s-a născut în decembrie 1973. A fost elev la liceul „Mecanică Fină” şi, având un talent fotbalistic nativ (este fiul cunoscutului fotbalist al echipei Victoria Tânganu, Dumitru (Gheorghe) Ion - (Ţânţaru), a fost inclus în lotul de juniori republicani ai echipei Mecanică Fină. Cum, odată cu „evenimentele din 1989” s-au schimbat ... multe destine, s-a schimbat şi cel al echipei de fotbal de divizia B, „Mecanică Fină”, care pe fondul căderii producţiei acesteia s-a produs, normal, şi... suprimarea fondurilor destinate fotbalului. Atunci consăteanul nostru a trecut la Metalul Bucureşti, echipă de Divizia B, unde preşedinte de club era un alt consătean de al nostru, Ion Sava. Era ediţia 1990/91 iar antrenor era Dobre. Dar tăvălugul demolărilor neocapitaliste a continuat, celebra uzină „23 August” (fostă Malaxa) a intrat în colaps, preşedintele clubului, Ion Sava, a fost schimbat cu fostul motociclist Cornel Voiculescu, căderea clubului sportiv a continuat şi Gheorghe Alexandru a fost nevoit (nici o legătură cu schimbarea preşedintelui Ion Sava!) să se transfere la echipa de divizia C, Viscofil Bucureşti, unde a evoluat în ediţia 1991/1992. Apoi a făcut o pauză de circa 2 ani ca din anul 1994 să facă parte din lotul potentei echipe (financiar), Titan (ulterior Lulis), care evolua în „Onoare” Bucureşti. Dar fiind o echipă „bogată” (ulterior a devenit cunoscuta firma din zona noastră „Lulis”) făcea cantonamente la nivel de eşaloane superioare. Aici Gheorghe Alexandru a evoluat până prin anul 2001. După aceea îl vom regăsi în campionatul comunei Cernica, pe care l-am prezentat în capitolul anterior - 5.  S-a impus ca un jucător de forţă, puternic, cu o mare capacitate de efort, cu un şut puternic dar fără veleităţi tehnice deosebite.

¨  POPESCU GEORGE – ICELARIE

Prezentam in continuare inca un mare talent care din motivele prezentate si la alti jucatori din aceste randuri nu si-a materializat talentul. A fost cel mai talentat jucător „născut la ...grădiniţă” o pepinieră care asemenea numelui locaţiei a fost precoce... Născut la 30 martie 1981 a debutat precoce la Granitul in 1993 evident la copii. Apoi între anii 1995 si 1998 a evoluat la echipa de juniori a binecunoscutei Dinamo Bucureşti. A trecut la Juventus Bucureşti în divizia C unde a evoluat între anii 1999-2001. Dar „fiul rătăcitor” îşi continuă peregrinajul prin fotbalul românesc trecând la BTA unde a evoluat între anii 2002-2003 apoi la Şoimii Sibiu între anii 2004-2005, revine lângă Bucureşti la ilfoveana Ciorogârla 2005-2006 trece apoi la AS Clinceni între anii 2007-2009 iar în momentul în care scriem aceste rânduri joacă la vecina noastră, atât de des pomenită în aceste însemnări, Gloria Fundeni... A fost prezentat în extenso şi în capitolul 5 în cadrul campionatului comunal când datorită regulamentului putea evolua fără probleme. Şi a fost unul dintre protagonişti ca valoare dar şi ca inconsecvenţă în alegerea echipei: Tânganu I sau Tânganu II.  Chiar dacă nu şi-a încheiat cariera de fotbalist, este singurul dintre cei prezentaţi în acest capitol care este înca jucător activ, putem spune că se înscrie în lungul şir al talentelor născute  pe meleaguri tângănene şi neconfirmate. Jucător foarte talentat cu un dribling derutant, cu o mobilitate de excepţie, cu execuţii de excepţie este prea inconstant, prea capricios pentru a confirma pe deplin. Şi fotbalistii adevăraţi trebuie să se impună şi prin constanţă şi seriozitate.

Cam aceştia sunt consătenii noştri care a ajuns în „etajele” superioare ale fotbalului românesc. Talente au fost cu carul, dar drumul spre fotbalul mare nu a fost găsit aşa cum l-au găsit cei enumeraţi mai sus. Amintim, după părerea noastră, alte nume care ar fi trebuit să ajungă pe culmi fotbalistice care încep cu literele A, B, în cel mai rău caz C: Ionel Zanea, Verginel Bidenie, Simion Gheorghe-Ţicu Cârpitu, Ene Gheorghe, Iordache Marin (Zanea), Preda Marian (Firimitură)... Dar fie din lipsă de sprijin material şi de asistenţă, fie datorită accidentărilor, ei au rămas să innobileze „iarba verde de acasă”. Adică a Tânganului. Sau cel mult pe aceea a echipelor din oraş de nivel maxim C (cum ar fi: FCME, Metaloglobus, Electronica, FMUAB,etc).

Aşa cum am mai spus la capitolele respective, în cunoscuta carte de istorie a sportului cu balonul rotund „Fotbal de la A la Z”, figurează trei nume din satul nostru: Ion Sava (preşedinte al clubului Metalul), Dumitru Sava (Metalurgistul Cugir) şi Ion Constantin-Godăcel (I.P. Aluminiu Slatina devenită ulterior Dinamo Slatina). De precizat că amintita carte prezintă evenimentele fotbalistice până în anul 1984 apoi s-a revenit cu completări până în anul 1988. Surprinzător Mecanică Fină nu este prezentată în această carte de referinţă deşi a fost ceva ani în Divizia B.

Oameni şi destine. Noi ne facem datoria şi îi „catigrafiem” în aceste modeste rânduri. „De la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult” cum se spune pe meleagurile noastre neaoş-tângănene...

O ciudată şi tragică coincidenţă a făcut ca terenul de fotbal, cel ultim, să fie alăturat de cimitirul satului. Într-o parte pulsează viaţa, tinereţea, entuziasmul. În cealaltă somnul cel de veci, uitarea, trecerea în neant. Este tulburător ca în serile şi zilele de fotbal câtă bucurie, veselie şi dor de viaţă sunt pe terenul de fotbal, câtă tristeţe şi linişte şi durere şi, câteodată, lacrimi sunt acolo după gardul din sud...

Dacă stai pe terenul de fotbal ţi se pare că viaţa şi tinereţea sunt vesnice.

Dacă treci prin cimitir ţi se pare că neviaţa este atotstăpânitoare, că ierburile şi vânturile şi lacrimile şi lumânările şi florile au pus stăpânire peste tot şi peste toate...

Destul de des, după un meci de fotbal, trecem prin cimitir către casele noastre vremelnice şi râdem şi povestim despre fotbal, despre întâmplări din viaţa noastră de zi cu zi. Câteodată ne mai întoarcem capul şi mai ne lăsăm priviţi din fotografia vreunui dispărut. Şi poate nu ne pasă şi poate în puternicia vieţii noastre nu dăm importanţă privirii triste de pe o cruce. Pentru că:

Şi cine s-ar opri să plângă

O frunză veştedă în cărare

Când codri freamătă alături

Şi râd în răsărit de soare...

Pentru ca noi, AZI, suntem codri de alături, fotbalişti în putere şi tineri şi frumoşi şi sănătoşi şi plini de viaţă şi de proiecte fotbalistice. Şi râdem în răsărit de soare.

Pentru că ei au fost, IERI, frunze căzătoare pe topoganul vieţii şi cine se mai opreşte să-i plângă..

Prea mulţi fotbalişti am trecut în decursul anilor „dincolo”. Dincolo de gardul care separă viaţa de moarte, terenul de fotbal de cimitir.

Nu ne-am propus să facem un elogiu morţii, dar prea multe s-au întâmplat, prea mulţi au făcut un tragic „transfer” ca să ne facem, aşa ca nesensibilii, că nu-i vedem, că nu-i stim, că i-am uitat, că nu ne pasă, că noi suntem veşnici, că scriem istorii despre fotbal, iar despre ei... Dumnezeu cu mila lui. De aceea ne-am propus ca un gest al onestei noastre atât de omeneşti neputinţe să-i înşiruim în rândurile ce urmează:

COSMA TUDOR - MOŞU                              1926 - 2006

IORDACHEMIRCEA- DOSPITU

COSMA TUDOR - MAFOAME                                 1967

TURCITU GHEORGHE- CHEŞA                  1937 - 1996

PREDA CONSTANTIN- CREŢU                   1941 - 1984

MEILĂ MARIN - MAMONU

MEILĂ ION- CURCĂ

DUMITRICĂ ION - SPIC                                1944 - 1989

TACHE ION- BĂŞINICĂ

ŞTEFAN ALEXANDRU-ŢIGAE                     1941 - 2001

CIOBANU ION                                                 1938 - 1982

GRIGORE FLOREA- FÂSÂIAC                     1946 - 2007

ENE GHEORGHE                                            1951 - 1990

ZAMFIR NICOLAE- UCĂLE                         1963 - 1993

STATE MIHAI                                                  1969 - 1998

CĂTANĂ DUMITRU - CÂRPITU

STOIAN VASILE- OŢETARU                         1948 - 2005

PREDA DUMITRU - MITU CRISTEA            1947 - 2007

IORDCHE DUMITRU - ŞONI

RUSU NICOLAE – TURCU                              1958 - 2002

ISTRATE VASILE- BIBAN

ZAMFIR NICOLAE - POROMA

IONIŢĂION- BURIU                                         1953 - 2007

DINU ION- TANE                                             1952 - 2004

CRISTEA ALEXANDRU- MOZOC                 1952 - 1994

IOAN  FLORIAN

DUMITRU SAVA- CRETU                              1952 - 2009

SAVA ALEXANDRU – BIBAN                       195* - 2010

Este o listă lungă şi tristă. Viaţa are un caracter primordial: este trecătoare .

Nimeni nu este veşnic. Cu doua excepţii Cosma Tudor-Cocoş a plecat dintre noi la o vârstă înaintată (80 ani) iar Meilă Marin avea peste 60 ani, toţi ceilalţi s-au stins prematur, nici unul nedepăşind, incredibil!, 60 ani!. Oare ardem prea repede pe terenul de fotbal? Nu beneficiem de binecunoscutele ziceri cum că sportul înseamnă sănătate şi viaţă lungă? Sa fim noi blestemaţi să facem transferuri de dincolo de viată? Dumnezeu le ştie pe toate. Noi suntem doar muritori de rând, trecători, pasageri prin cele lumeşti. Şi fotbalistice...

Şi iată că am ajuns la final. Dar viaţa continuă. Din păcate cea fotbalistică fără cei mai mulţi dintre cei ce au fost eroii acestor rânduri. Când aştern aceste ultime rânduri (de final) pe hârtie nu mai exista (chiar) nici o activitate fotbalistică în Tânganu. Dorinţa de final: ca rândurile noastre să declanşeze nebănuite resurse interne, o incredibilă infuzie de absconse energii... tângănene...

• Prec
• Mai departe