Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

   Scriitorul austriac, Ștefan Zweig,  a scris ultima sa carte, "Lumea de azi", în anul 1941, în care compara lumea austriacă (în special cea vieneză) din anul 1900 cu cea dinspre anul 1940... După aceea s-a sinucis, în februarie 1942, departe de Europa lui dragă (evreu fiind...), în Brazilia... Avea, atunci, 60 ani...

   Pe diverse căi informatice apar prezentări ale trecutelor vremuri nu neapărat într-o lumină favorabilă dar într-una realistă...

   Și noi suntem realiști dar nu putem evita o undă de nostalgie... Doar este vorba de copilăria, adolescența, tinerețea noastră... Toate trecute...

   Prin urmare, vom încerca și noi să schițăm căteva comparații între anul 1970 și 2020 într-un modest sat ilfovean. Dar al nostru, Tânganu...

    În acei ani '970 aici viața era complexă grupată în jurul unor repere din acele vremuri.

   În primul rând, terenul de fotbal, din centrul satului amenajat între anii 1960-61.

Aici, atunci, se juca fotbal. Pe terenul central-sătesc erau dispute, aproape zilnice !, strict-tângănene între echipe locale, apoi cu satele învecinate și cu echipe din campionatele județene. La capetele terenului de fotbal (era spațiu suficient) se disputau miuțe între micii iubitori de fotbal, ba chiar și "tenis cu piciorul" ! Într-o scurtă vreme, surprinzător, chiar ... volei, fileu fiind una dintre bările terenului de fotbal ! Pe margine, duminica erau sute de spectatori.   Unii dintre ei jucau table, șah, cel mai adesea obișnuitul joc de cărți - tabinet...

   Altă "locație" -căminul cultural- modest, plasat în fosta cârciumă a lui Stăncioi. Acolo se rulau filme în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică. Pe modestul ecran tângănean rulau și celebrele filme "italiano-franceze" și "americane"... Actori vestiți : Alain Delon, Jean Marais, Sofia Loren, John Wayne, Giuliano Gemma, Caterina Cardinale, Elvis Prestley și mulți, mulți alții...  A fost un catalizator al tinerilor din acea vreme... Acum nu mai există și nici nu a fost înlocuit..

   În centrul satului a fost o cârciumă sătească... Avea o pivniță, niște culoare împrejur (un fel de "prispe țărănești") unde se bea un pahar cu tărie sau bere chiar în aer proaspăt. Era, ceea ce azi numim, modern, "un mijloc de socializare". Pe prispele din laturile de nord și vest ale cărciumii se juca, câteodată precum, pe teren, tabinet. Pe aceste laturi era câte un gărduleț (parmalâc) fixat pe stălpi de lemn. Un vizitator din București a glumit spunând că lipsesc doar caii care să fie legați de ei în timp ce călăreții se cinsteau în interior... Ca în vestul sălbatic... O vreme (repetăm în anii '970 că după aceea ...) aici a funcționat și un grătar cu gustoși mici și cărnați, se servea bere rece la halbă sau la ...țap,, (unitate de măsură pentru bere, similară cu sticlele de azi de 330 ml).

În centrul satului era obișnuitul maidan, pe timpuri, aproape în fiecare sate... Acolo în alte vremuri se organizau horele săptămânale... În anii de care vorbim acestea nu se mai organizau. Dar pe el se (mai) încingeau (mai ales iarna, când era posibil) miuțe de fotbal, tradiționala zi a recoltei (prima duminică din octombrie), dar și unele spectacole și concursuri artistice și sportive în aer liber organizate, pe atunci, la nivel național. Oricum maidanul prin crearea așa-zisului cămin cultural își pierduse din ponderea din anii trecuți. Mai ales că la Fundeni, Bălăceanca, Cernica erau cămine culturale "adevărate" plus Casele de cultură din București.

      Facem un tur de orizont în anul 2020.

     Terenul de fotbal nu mai este utilizat de tinerii noștri care preferă calculatoarele, tabletele, facebook-ul, televiziunile, izolarea... Gazonul arată mai bine ca niciodată și, acum, se spune, că va fi închiriat și folosit de echipe din București pentru antrenamente. Bine și așa decât să zacă "în adormire" .

     Cămin cultural, club, cafenea sau alt loc de întâlnire nu există. Doar căteva zeci de buticuri care servesc și băutură doar pentru acasă sau consumată pe loc în condiții precare, impropii unei destinderi precum în cărciumile de pe timpuri. Pentru că, trebuie să recunoaștem!, era și un mijloc de relaxare bărbătească după grelele munci fizice efectuate, pe timpuri, mai ales de bărbați, în singurătate, pe intinsa câmpie a Bărăganului.

   Și urbea noastră, în ziua de duminică este pustie.

 Ne plimbăm de la un capăt la altul și ne gândim la acele vremuri când, aici, viața pulsa "la cea mai înaltă tensiune"...

   Acum, duminica, urbea noastră este împărăția unei pustietăți triste...

   Doar la biserică mai sunt, la liturghie, circa 30 persoane... Majoritatea femei în vărstă. Prin cimitir se mai perindă atât din urbea noastră cât și din București, cei ce vor să-și amintească de aceia care își duc somnul de veci acolo...

   Ne modernizăm, construim case cu etaj sau (chiar!) etaje, suntem europeni, ba chiar mondialiști dar din în ce mai singuri...  

   Așadar către ce ne îndreptăm ?!

Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariile revine autorului acestuia.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.