Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Un sit arheologic din Bălăceanca, acoperit cu pământ și moloz? Cetățenii cer verificări urgente pe Strada Veche

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Portalul VoxCernica.ro a primit o sesizare de la un cetățean din Bălăceanca cu privire la o depozitare de pământ și moloz neautorizată pe un teren despre care localnicii spun că ar avea statut de sit arheologic. Zona indicată se află pe Strada Veche, între străzile Atheneului și Trandafirilor, pe partea stângă, într-un perimetru apropiat de situl arheologic înscris în Repertoriul Arheologic Național sub codul RAN 101760.05 - Click aici

Sesizarea transmisă ridică mai multe întrebări: se

Citește mai departe...

Cartea care redeschide dosarul Cernicăi medievale: la Palatul Suțu a fost lansat volumul despre satul dispărut de la Căldăraru, Mănăstirea Vorniceasa-Iezerul și cercetările lui Gheorghe Cantacuzino

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă

Volumul semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă readuce în circuitul public o cercetare majoră despre satul Mărăcineni, (Căldăraru, Cernica) moșia postelnicului Radu Captariu, trecerea ei către vornicul Cernica și uriașa necropolă neo-eneolitică descoperită sub urmele asezarii medievale.

La Palatul Suțu, volumul „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976” a intrat astăzi în atenția publicului ca una dintre cele mai

Citește mai departe...

23 de ani de la „Gazeta de Cernica”. Ziarul care a apărut o singură dată, dar nu a dispărut niciodată

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

La 1 iunie 2003 apărea „Gazeta de Cernica”, primul și singurul număr al unei publicații locale (a se vedea mai jos) care încerca să adune, în doar opt pagini, viața unei comune întregi: amintiri, sport, muzică, probleme sociale, administrație, umor, anunțuri și, mai ales, dorința ca oamenii din Cernica, Tânganu, Căldăraru, Poșta și Bălăceanca să se audă unii pe alții. După 23 de ani, acel ziar tipărit o singură dată merită privit ca începutul unei povești care avea să continue, din 2009, sub

Citește mai departe...

Evolutia comunei Cernica in ultimii 25 de ani in baza datelor statistice oficiale — populatie, indicatori socio-economici, mediu si tendinte de dezvoltare. Analiza Vox Cernica - aprilie 2026

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă

Datele definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor 2021, analizate împreună cu seria mai veche de indicatori socio-economici publicați anterior de VoxCernica și cu datele mai noi din Anuarul Statistic al Județului Ilfov 2025, conturează imaginea unei comune dinamice, care a crescut constant și s-a schimbat vizibil în ultimii ani.

Dacă în articolul anterior din portalul VoxCernica despre rezultatele parțiale ale recensământului din 2011 erau consemnate 3.018 gospodării și 10.363 de

Citește mai departe...

Paul Daniel Sava, din Tânganu–Cernica, campion național la Ju-Jitsu în 2026. Aur la Fighting și argint la Jiu-Jitsu pentru sportivul de la Spartacus 2001

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Paul Daniel Sava, din Tânganu–Cernica, campion național la Ju-Jitsu în 2026. Aur la Fighting și argint la Jiu-Jitsu pentru sportivul de la Spartacus 2001.

Sportivul și consăteanul nostru Paul Daniel Sava, din Tânganu–Cernica, confirmă încă o dată forma excelentă în care se află. După titlul european cucerit în martie 2026 la Heraklion, în Grecia, Paul Sava a obținut două noi rezultate importante la Campionatul Național de Ju-Jitsu – JJIF – 2026, desfășurat în perioada 22–24 mai 2026, la Sala

Citește mai departe...

Adrian Andrei, unul dintre fratii Andrei ai lui Nata din Cernica, concerteaza pe 8 mai la Casa Filipescu-Cesianu

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Recitalul cameral „Aire latino” va avea loc vineri, 8 mai 2026, de la ora 18:00, într-unul dintre spațiile emblematice ale Muzeului Municipiului București 

Cernica are oameni care, deși poate nu sunt întotdeauna suficient de cunoscuți acasă, au dus numele comunei pe scene importante ale muzicii clasice. Un astfel de nume este Adrian Andrei, cel mai tânăr dintre cunoscuții Frați Andrei ai lui Nata, muzicieni originari din Cernica, despre care VoxCernica a mai scris cu prilejul aniversării a 25 de

Citește mai departe...

Eroii din comuna Cernica și satele aferente, căzuți în al Doilea Război Mondial (1941-1945)

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
Din Cernica, Tânganu, Bălăceanca, Căldăraru și Poșta, cel puțin 41 de oameni plecați pe front nu s-au mai întors. Lista de mai jos recuperează, nume cu nume, încă o parte din memoria militară a comunei Cernica în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Majoritatea numelor eroilor căzuți în războaiele de independenta, de reîntregire sau de apărare a țării nu se regăsesc în cărțile și manualele de istorie. Acestea se regăsesc mai degrabă în arhive, în registrele de stare civilă ale celor

Citește mai departe...

Drumul DC 55 dintre Fashion House si intrarea in Cernica, plin de gropi. Localnicii reclama „cratere” si cer interventia autoritătilor

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Porțiunea de drum DC 55 dintre Fashion House Outlet Centre Pallady și nodul rutier de la intrarea în Cernica, în zona legăturii cu A2, a devenit din nou motiv de nemulțumire pentru șoferii care circulă zilnic între Cernica, Bălăceanca și zona comercială de la autostradă.

Mai mulți localnici au semnalat, într-un grup local de Facebook, starea foarte proastă a carosabilului, descriind gropile de pe acest tronson drept adevărate „cratere”. Oamenii spun că drumul este periculos, mai ales în zona

Citește mai departe...

Orașul morților de acum 7.000 de ani, necropola neolitică de la Căldăraru-Cernica: ascunsă sub istoria medievală a locului

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Cuvântul ,,necropolă" provine din greacă, însemnând literal „orașul morților” și se referă la un cimitir de mari dimensiuni, subteran sau la suprafață, specific mai ales civilizațiilor antice.

Descoperită în urma săpăturilor arheologice desfășurate între 1960 și 1976, necropola de la Căldăraru, Cernica este cea mai veche din România (peste 7.000 de ani) și una dintre cele mai mari și mai timpurii necropole neolitice extramurale (din afara zidurilor cetății, a așezarilor celor vii) din

Citește mai departe...

VIDEO DRONA - Imagini spectaculoase cu asfaltarea viaductului de pe autostrada A0 care traverseaza lacul Cernica. Aprilie-2026.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Actualizare 15.05.2026 - Imagini noi cu podul peste Lacul Cernica de pe Autostrada A0 Nord: A primit primele marcaje rutiere.

Podul peste Lacul Cernica, parte a Lotului 4 din Autostrada A0 Nord, este aproape gata. Primele marcaje rutiere au fost aplicate, iar lucrările de hidroizolație și asfaltare continuă pentru finalizare.

Marcaje rutiere pe DJ301 și Podul peste Lacul Cernica Șantierul acestui tronson, cel mai complex din Centura Bucureștiului, care face legătura între DN3

Citește mai departe...

Manastirea Tanganu - Cernica, inca un loc unde pamantul vorbeste despre Cernica medievala.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
GALERIE FOTO - După Căldăraru - Cernica, un alt sit arheologic arată cât de veche este istoria comunei: încă o mănăstire dispărută, o necropolă, case egumenești, bordeie și obiecte care vorbesc...din pământ.

După readucerea în atenția publicului a sitului arheologic de la Căldăraru, continuarea firească este Tânganu. Nu pentru că cele două locuri ar fi identice, ci pentru că împreună spun ceva important despre comuna Cernica: acest teritoriu ascunde sub pământul lui mai multe straturi de istorie decât s-ar

Citește mai departe...

VEȘTI BUNE: S-a deschis pasajul de pe Șoseaua Cernica (DJ 301) peste autostrada A0!

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

CERNICA | Coșmarul devierilor de trafic a luat sfârșit pentru locuitorii comunei noastre. Începând de astăzi, circulația pe DJ 301 a fost mutată de pe varianta provizorie direct pe noul pasaj care traversează Autostrada Bucureștiului (A0).

După luni de așteptare și trafic îngreunat în zona fostului ștrand, constructorul Lotului 4 al A0 Nord a finalizat lucrările la structura pasajului, permițând redeschiderea fluxului normal pe drumul județean.

Citește mai departe...

Mai multe articole...

Subcategorii

Casa si Gradina 8

Articole, stiri si opinii pe teme privind activitatea din agricultura zonei Cernica

Muzica 11

Articole, stiri si opinii pe teme muzicale

Istorie Locala 109

Istorie locala comuna Cernica

Religie 13

Articole, stiri si dezbateri pe teme religioase

Educatie 8

Totul despre invatamantul pre-scolar (gradinite), si scolar

Personalitati locale 13

Celebritati si vedete locale

Sport 92

Transport public 4

Info si articole relvante transport public in Cernica

Infrastructura 3

Apa, Gaze, Canalizare, Electricitate, Gunoi pus articole relevante

Atractii Cernica 3

Zone deosebite si puncte de interes turistic Cernica, Balaceanca, Caldararu, Tanganu, Posta

Vox Cernica TV

Istorie locala

Mai 30, 2026

23 de ani de la „Gazeta de Cernica”. Ziarul care…

La 1 iunie 2003 apărea „Gazeta de Cernica”, primul și singurul număr al unei publicații…
Mai 27, 2026

Eroii din comuna Cernica și satele aferente, căzuți în al…

Din Cernica, Tânganu, Bălăceanca, Căldăraru și Poșta, cel puțin 41 de oameni plecați pe front…
Mai 19, 2026

Orașul morților de acum 7.000 de ani, necropola neolitică de…

Cuvântul ,,necropolă" provine din greacă, însemnând literal „orașul morților” și se referă la un cimitir…
Mai 10, 2026

Manastirea Tanganu - Cernica, inca un loc unde pamantul vorbeste…

GALERIE FOTO - După Căldăraru - Cernica, un alt sit arheologic arată cât de veche…
Martie 30, 2026

Când Cernica dădea 8 goluri: cronica din 1938 care arată…

Un articol apărut în august 1938 în „Sportul Capitalei” arată că la Cernica exista deja…
Martie 29, 2026

Drama din padurea Cernica. Octombrie 1911.

„O zguduitoare dramă din amor, așa cum prin romane senzaționale se mai întâlnește, s-a desfășurat…
Decembrie 15, 2025

Povestea pietrei de moara de la Manastirea Cernica. La taifas…

AUDIO-VIDEO - Poate unii dintre dvs., locuitorii comunei Cernica, v-ați întrebat ce reprezintă „pietroiul” ,…
August 14, 2025

Exclusiv: Porecle din satul Manolache, Glina 1935-1940: Răspântii ale memoriei…

Mai jos avem plăcerea să vă prezentăm familiile satului Manolache existente în perioada 1935–1940, după…
Iunie 21, 2025

Exclusiv: Poreclele din comuna Cernica: Răspântii ale memoriei strămo-sătești

𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐫𝐞𝐜𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚 ș𝐢 𝐬𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐫 — 𝐓â𝐧𝐠𝐚𝐧𝐮, 𝐂ă𝐥𝐝ă𝐫𝐚𝐫𝐮, 𝐏𝐨ș𝐭𝐚, 𝐁𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞𝐚𝐧𝐜𝐚 —…
Martie 17, 2025

Fotografii vechi comuna Cernica si satele sale.

In aceasta rubrica ne propunem sa va prezentam fotografii vechi din comuna Cernica si satele…
Martie 07, 2025

Satul Tanganu - File de istorie. Lansare carte editie electronica.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă…
Decembrie 15, 2024

Pilula de istorie locala - Scoala din Caldararu - fragmente…

Incepem publicarea unor fragmente din lucrarea "Comuna Cernica – File de Istorie, carte lansata intr-o…
Noiembrie 26, 2024

Fotografie grup de tineri din Tanganu 1962-63.

Mai jos va prezentam o fotografie veche si care prezinta imaginea unui grup de tineri…
Noiembrie 26, 2024

Va recunoasteti parintii si bunicii? Clase de elevi ai anilor…

Revenim cu prezentarea unor amintiri nepretuite despre parintii si bunicii nostrii, de data aceasta, in…
Septembrie 02, 2024

Drum lin printre stele - Prof. matematica Nastasia Petre -…

Cu profunda tristete, regret si nostalgie, am aflat de trecerea in neființă a D-lui Nastasia…
August 29, 2024

Reportaj despre scoala, invatatorii si satul Caldararu, Cernica. 1945 -…

Actualizare 08-nov-2024- Noi fotografii vechi cu elevii clasei a-IV-a, promotia 1958, a invatatorului Teodor Petcu,…
August 28, 2024

Imagini rare din Cernica, de la Manastirea Cernica si Pantelimon.…

In premiera va prezentam noi imagini de arhiva, din satul Cernica, din anii 1964, de…
August 28, 2024

Imagini VIDEO in premiera cu fostul strand Cernica. TVR -…

In premiera va prezentam un video cu imagini din fostul strand Cernica, realizat de TVR…
August 14, 2024

Crucea misterioasă din adâncul pădurii Cernica - „Străjerul drumului vechi…

Actualizare 25-08-2024 - Imagini 3D ale crucii din Padurea Cernica In urma publicarii articolului din…
August 13, 2024

FOTO-VIDEO - Imagini noi din marele complex medieval, descoperit în…

Va prezentam noi imagini din Arhivele Nationale, din timpul cercetarilor de la renumitul situl arheologic…
Iulie 18, 2024

Reporter fara voie - Mama. O povestire de Vasile Bolboja,…

Povestirea pe care o publicam astazi se intituleaza "Reporter fara voie - Mama" si este…
Iunie 21, 2024

Destine tângănene. Dumitru Sava.

MICRO-POVESTIRE LOCALĂ REALIZATĂ SUB EGIDA PORTALULUI VOXCERNICA.RO D E S T I N E  T Â…
Mai 23, 2024

Fotbal scolar cernicaș -1961 - recurs la memorie

Comuna noastră Cernica a fost mereu, mereu furnizoare de personalități naționale în diverse medii. Evident…
Aprilie 06, 2024

Cum arata un buletin in anul 1931. Nea Niculae Goreață…

Nea Niculae, Goreață, așa cum îi spuneam noi copii din Căldăraru acum  mai bine de…
Martie 27, 2024

Recurs la memorie. Scoala comunala Cernica - Caldararu - Tanganu.…

VA RUGAM NU EZITATI SA NE TRIMITETI FOTOGRAFIILE DVS. VECHI PENTRU A FI PUBLICATE. Actualizare…
Martie 21, 2024

Recurs la memorie – Scoala mica din Tanganu - 1959

Continuăm să vă prezentăm fotografii din istoria comunei noastre pe principiul că o “poză face…
Martie 09, 2024

Recurs La Memorie - Săpăturile De La Mănăstirea Tânganu 1961-1966

Vă prezentăm o fotografie - document istoric din anul 1964 - cu aceia care au…
Decembrie 14, 2023

Destine tângănene. Rădița. Predestinare - Prietenie - Dragoste.

O “poveste” adevărată de prietenie, dragoste şi predestinare, în care vom reproduce, evenimente, întâmplări, fapte…
August 17, 2023

Mihai Eminescu si Cernica. Ultima poezie de dragoste. 1889.

Prin amabilitatea poetului Mircea Dinescu va prezentam ultima poezie de dragoste a lui Mihai Eminescu,…
August 08, 2023

Vasile Bolboja din Tanganu comentat de Cristian Topescu in Revista…

Rubrica Fair Play - Revista Flacara, 16-martie-1984 Spectacol sau rezultat? De la cititorul Vasile Bolboja…
Iulie 11, 2023

Un om împușcat lângă Cernica.

Se telegrafiază de către sub-prefectul plășei Pantelimon, că o patrulă de călărași dând lângă Cernica…
Iulie 10, 2023

Opinii. NICOLAE ANDREI şcoala generală din Căldăraru comuna Cernica, judeţul…

Romania Libera: 18-februarie-1976 - Rubrica OPINII "Satul Căldăraru, comuna Cernica, judeţul Ilfov este aşezat foarte aproape…
Iulie 10, 2023

Drama din padurea Cernica.10-octombrie-1911

"O zguduitoare dramă din amor, așa cum prin romane senzaționale se mai intîlnește, s’a desfășurat…
Mai 29, 2023

Harta austriaca a comunei Cernica. 1856 - 1859.

Vă prezentăm harta istorică (interactiva) a zonei Cernica (si nu numai) de acum aproape 170…
Martie 19, 2023

Flora spontana medicinala din padurea Cernica. Revista Farmacia - 1959

Va prezentam o lucrare din anul 1959 cu privire la flora spontană medicinală din pădurea…
Februarie 16, 2023

Fotografii din 1933 - Manastirea Cernica.

Imagini Manastirea Cernica din anul 1933.
Ianuarie 22, 2023

Scoala veche din Manolache nr. 38 - Cl. I-IV si…

Actualizare 06-mai-2023: Vă prezentăm noi imagini (28-apr-2025) cu ceea ce a fost odată - Școala…
Ianuarie 08, 2023

Scoala Mica din Tanganu. Serbari scolare de altadata.

Actualizare: 24-ian-202324 IANUARIE 1959 Continuam seria de amintiri cu privire la Scoala Mica din Tanganu. …
Decembrie 11, 2022

File de istorie locala. Viata parohiilor: Balaceanca. Emisiune Trinitas 2010.

Continuam prezentarea filelor de istorie ale comunei Cernica. Astazi va prezentam o emisiune despre satul…
Septembrie 03, 2022

Clasa a V-a an scolar 1956-1957. Scoala Gimnaziala nr. 1.…

Provocare pentru cernicasi. Vă recunoașteți bunicii si strabunicii din aceasta fotografie?! In premiera, va prezentam…
Septembrie 01, 2022

Recunoasteti aceasta imagine istorica? Click fotografie pentru raspuns.

Daca recunoasteti aceasta imagine "istorică" atunci înseamnă că sunteti din satul Caldararu, Cernica, ați învățat…
August 31, 2022

Invatamantul cernicas in jurul bornei 1960.

În jurul anului 1960 s-au produs ample schimbări în învățământul românesc. Care, normal, au avut…
Iulie 27, 2022

Complex Medieval Tanganu - Manastirea Tanganu

In cele ce urmeaza va prezentam doua documente cu foarte multe detalii inclusiv shite si…
Iulie 09, 2022

Amintiri Fotbalistic-Cernicașe…. 1978

În anii 1970 fotbalul din comuna noastră, Cernica, a revigorat… Echipa fanion a satului Tânganu,…
Martie 30, 2022

Amintiri tanganene. Revelion 1967.

Anul 1967... Așa cum am mai spus, în decembrie 1967 am cumpărat un magnetofon Tesla-Uran…
Ianuarie 23, 2022

Amintiri tanganene. La Ciuperca. Strandul Cernica.1968.

Anul 1968....        Era în prima zi de Paști din acel an..        Un grup…
Decembrie 27, 2021

Amintiri tanganene. Nela. Strandul Cernica. Trecute amintiri. 1971.

     In februarie 1970 am fost liberat de la armată... unde am petrecut 1…
Decembrie 15, 2021

S.O.S. - Efigiile de la Spitalul Balaceanca au disparut.

În august 2019 vă anunțam cu privire la finalizarea restaurării efigiilor (reprezentari în ipsos a…
Decembrie 02, 2021

Amintiri tanganene. Ana Martac.1965.

Liceele serale din acele timpuri - anii 1965-1975 le urmau și muncitorii de pe platforma…
Decembrie 01, 2021

Sondajul arheologic din punctul Tânganu „Autostradă. 1992. Vasilica Sandu-Cuculea

În 1992, cu ocazia contructiei autostrazii A2 Bucuresti Constanta, pe teritoriul comunei Cernica au avut…
Noiembrie 30, 2021

Excursie cu amintiri - itinerariu: padurea Caldararu - fosta "la…

În cele ce urmează dorim să vă prezentăm un album cu imagini luate cu ocazia…
Mai 17, 2021

Pastila cu amintiri si...istorie locala...(1)

In anii 1959-60 în locul micilor bălți și lacuri care înconjurau râul Colentina pe teritoriul…
Februarie 28, 2021

Editie speciala pentru santierul din lunca Cernica-Caldararu. Steagul Rosu. 1958…

Actualizare: 26 mai 2021 In articolul Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii…
Iunie 17, 2020

Tanganu, lumea de ieri, lumea de azi.

   Scriitorul austriac, Ștefan Zweig,  a scris ultima sa carte, "Lumea de azi", în anul…
Aprilie 27, 2020

1965. Filmare TVR, sit-ul arheologic de la Caldararu, Cernica.

In filmuletul de acum 55 de ani, puteti viziona mai multe imagini extrem de rare,…
Ianuarie 05, 2020

C.I.A. la Manastirea Cernica ?! 1951-1952.

Actualizare 29-08-2024 Va prezentam un nou document datat 18-decembrie-1951, intitulat "Depozit de munitie in Padurea…
Decembrie 08, 2019

Documentar despre satul Caldararu, biserica si locuitorii sai.

Vă prezentăm un scurt metraj documentar realizat de Trinitas TV în colaborare cu parohia satului…
Octombrie 05, 2019

Despre datarea necropolei neolitice de la Cernica. Dr. Eugen Comsa.…

"Prin sapăturile arheologice incepute în vara anului 1960, de către dr. doc. Gheorghe Cantacuzino, pe…
Iulie 20, 2019

Imagini inedite din 1973. Situl arheologic "Manastirea Iezarul". Caldararu -…

Va prezentam mai multe fotografii din 1973, cu ocazia sapaturilor din Căldăraru-Cernica, jud. Ilfov in cadrul sitului…
Aprilie 16, 2019

Monografie sat Cernica - 1942. Invatatoare Hrisia Mihai.

Un nou document istoric rar, de acum 77 de ani, va este pus la dispozitie de…
Decembrie 01, 2018

Ziarul „Alba-Iulia”, organ al proclamării unității naționale. Reeditare cu ocazia…

Va prezentam o reeditare a ziarului „Alba-Iulia”, organ al proclamării unității naționale tiparit in 18 noiembrie/1…
Octombrie 29, 2018

Tomos pentru canonizarea Sfantului Ierarh Calinic de la Manastirea Cernica.…

Va prezentam un document rar din anul 1955 si anume TOMOS-ul (hotarare scrisa) pentru canonizarea…
Septembrie 09, 2018

Amintirile razboiului mondial. Jurnal de front Vasile Arghirescu. 1916-1917.

Prin amabilitatea preotului paroh Vasile Gutea din Caldararu si in urma unei vizite de documentare…
Septembrie 03, 2018

Monografie sat Cernica-1968. Preot Dr. Gheorghe Badie

Continuam publicarea monografiilor istorice realizate de invatatorii si preotii din satele comunei Cernica. De data…
August 08, 2018

Sinodiconul (condica) bisericii Cernica. Preot Dr. Gheorghe Badie. 1968

Prin amabilitatea preotului paroh al bisericii parohiale din satul  Cernica, Sorin Popa, astazi avem placerea…
Iunie 01, 2018

Din istoria romantata a religiei si educatiei din satul Caldararu,…

Cu un an inainte de asasinarea lui Kennedy, adica in 1962, in satul Caldararu, comuna…
Mai 31, 2018

Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii…

In ziua de 23 Aprilie 1960, era tiparita o editie speciala a ziarului "Steagul Rosu",…
Martie 19, 2018

"Amintiri despre viitor" de la 1891 despre Tanganu.

Inițial, am vrut să vă prezentăm această "știre", ca facând parte de categoria celor "inedite",…
Februarie 23, 2018

Adresa Muzeului de Istorie si Arta al municipiului Bucuresti catre…

In anul 1991 a fost adoptata Legea Fondului Funciar prin care a fost definit si…
Februarie 23, 2018

Adresa catre Consiliul Popular al Comunei Cernica. Institutul de Arheologie.1970

"Institutul de Arheologie a executat în vara fiecărui an dela 1960 pina acum, cercetari arheologice…
Februarie 02, 2018

Reforma agrara de la 1921 in satele comunei Cernica. Planurile…

In premiera absoluta si dupa aproape 100 de ani, portalul Vox Cernica va prezinta in…
Februarie 18, 2017

Statistici istorice 1832-1865 satele comunei Cernica.

Lista cu numele preotilor ce se afla in coprinsul plasii Danbovita leat 1835.
Decembrie 02, 2016

In cautarea originilor proprii si a istoriei locale...Blogul anului 2016

In cele ce urmeaza avem placerea sa va prezentam un blog personal, realizat de Dl.…
Aprilie 30, 2016

Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963

Va prezentam o carte descoperita recent si care ne-a fost transmisa prin amabilitatea D-lui Ciotoran…
Martie 21, 2016

Hrisov de tarnosire Biserica Balaceanca - 1884

Astazi 21 martie 2016, cu ocazia lucrarilor de renovare a Sfintei Mese din altarul Bisericii…
Decembrie 07, 2015

File de istorie: Scoala mica din Tanganu.

ÎNCEPUTURI ŞI ... ISTORIE--------------------------------------Septembrie 1955...Superbă lună de toamnă...Eu aveam 7 ani şi 6 luni. Era…
August 23, 2015

Situatia scolara in anul 1948 la scoala Caldararu.

Mai jos va prezentam o statistica relevanta cu date detaliate despre numarul de copiii pentru…
Aprilie 17, 2012

Acum desecretizat. Planul de Sistematizare al comunei Cernica-1970. Canal si…

Din cauza dimensiunilor si numarului de pagini va rugam asteptati incarcarea acestora daca este cazul)…
Februarie 12, 2012

Manastirea Tanganu. Fragmente arheologice si schite amplasament.

Prin amabilitatea D-lui Ciotoran Nicolae din Balaceanca, va prezentam cateva fragmente arheologice din ceea ce…
Februarie 12, 2012

"Bine că ai venit părinte, mai inainte de a ne…

Va prezentam un material preluat de D-l Nicolae Ciotoran-Balaceanca din arhive, in care veti regasi…
Ianuarie 14, 2012

Răsărituri veşnice pentru morţii din Cernica

Articol preluat de la Asociaţia Astronomică Astroclubul Borealis Părăsind Bucureştiul pe Autostrada Soarelui, trecem prin…
Decembrie 13, 2011

Manastirea Cernica. Imagine aeriana.

sursa foto: Romania vazuta din avion sursa text: Site oficial Manastirea-Cernica.ro Ctitorie a marelui vornic Cernica…
Noiembrie 04, 2011

Satul Tanganu-File de istorie ilfoveana

sursa foto: Panoramio În celebrul act de la 20 septembrie 1456, emis în timpul domniei…
Aprilie 06, 2011

Orientarea mormintelor necropolei neo eneolitice de la Cernica. O noua…

  Nu demult, promiteam ca vom reveni cu detalii despre Necropola neolitica de la Caldararu,…
Iunie 12, 2010

Cernica si satele sale la 1885. Geografie, statistica si istorie…

Impartirea administrativ teritoriala la 1885 pentru satele din comuna Cernica si date statistice.
Mai 22, 2010

Pregatire itinerarii excursii tematice. Partea II-a.

Un grup de entuziaşti iubitori de istorie şi natură locală din comuna Cernica au inceput…
Ianuarie 06, 2010

Cercetarile arheologice de la Balaceanca

Asa cum precizam in articolul "Monumente istorice. Comuna Cernica", incepem sa publicam detalii despre fiecare…
Ianuarie 04, 2010

Monumente istorice. Comuna Cernica

Suntem siguri ca nu exista locuitor al comunei Cernica care sa nu fi auzit de…
Decembrie 14, 2009

Festivalul filmului la sate. Glina, Balaceanca, Cernica. 1973

Va mai aduceti aminte de Nea Mircea sau de Pașca Corneliu din Cernica ? Sau…
Noiembrie 27, 2009

Amintirile din secolul XIX ale unui octogenar despre Tanganu-Cernica. Marin…

Acest material a fost scris undeva după anul 1918, iar informaţiile pe care le contine…