Exclusiv: Porecle din satul Manolache, Glina 1935-1940: Răspântii ale memoriei strămo-sătești

: Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 14 August 2025 14 August 2025; Accesări: 514 514

Mai jos avem plăcerea să vă prezentăm familiile satului Manolache existente în perioada 1935–1940, după poreclele acestora.

În peregrinările mele prin satul Manolache (Glina), și Cățelu, în căutarea străbunilor pe care să-i adaug la „pomelnicul” de aproximativ 550 de persoane din arborele genealogic al neamului Moceacă din Căldăraru, Cernica, am avut norocul să cunosc o pleiadă de oameni extrem de amabili și dornici să mă ajute cu informații despre Ioana, sora bunicului meu Vasile, măritată în Manolache cu al lui Bisai, despre care știam foarte puține lucruri.

Discutând cu aceștia, am văzut cât de strânse erau legăturile, pe vremuri, între satul Manolache și comuna Cernica, în special cele cu locuitorii satului Căldăraru (sate despărțite acum fizic de nodul rutier al Autostrăzii Soarelui).

Astfel, l-am cunoscut și pe nea Costel (al lui Fică), un om care, atunci când a avut ocazia pe plan profesional, a încercat din răsputeri să salveze școala din Manolache de la demolare. Din păcate, astăzi școala nu mai există: în ultimii doi ani a fost demolată, lăsând un gol imens în sufletele celor care au făcut aici primele patru clase și care au rămas doar cu amintirea acestei școli, ridicate în anii 1931–1932, și a livezii ei odinioară mirifice, ajunse acum în paragină.

A se vedea mai jos câteva repere istorice ale acestei școli, mai multe fotografii și destinul tragic al acestei școli construite de moșierul Manolache.

Cu această ocazie, am revăzut și clădirea care, pe vremuri, ținea de cârciumă, aproape de centrul satului și unde, vara, duminica, în anii ’80, eram trimis de tata să iau bere „la ladă”, acea ladă potrivindu-se perfect pe portbagajul bicicletei cu care străbăteam drumul de costișă ce ducea la Manolache dinspre Căldăraru, pe lângă cimitirul vechi al satului Căldăraru (acum traversat de autostradă), pe lângă nucii din vale și pe lângă fostul turn / castel de apă din Manolache, demolat și el.

De pe acest drum care traversa coasta dealului puteai admira, în toată splendoarea sa, lunca dintre Căldăraru, Manolache, Glina și Bălăceanca. Pentru cine nu știe, această luncă a fost o adevărată grădină a Edenului, hrănind cu legume proaspete nu doar locuitorii din Cernica și Manolache, ci și sute de mii de bucureșteni.

Astăzi, această luncă este acoperită de autostradă și nodul rutier A0–A2. Aici elevii școlilor generale din satele din Cernica veneau pentru practică la muncile agricole, în special pentru a ajuta la recoltarea roșiilor, ardeilor, castraveților, gogoșarilor, verzei, porumbului etc.

Toată lumea era fericită că putea pleca acasă cu sacoșele pline, în special cu roșiile care își arătau generos zahărul atunci când le rupeai în două. Din păcate, nimeni nu va mai avea ocazia să guste ceea ce eu și alții din generațiile mai vechi am putut gusta din ceea ce a produs această luncă.

Împreună cu alți vecini sau prieteni din sat, ca și copii, veneam ca zilieri, pe timp de vară, la ferma care gestiona această luncă, pentru lucrări de irigații și pentru care eram plătiți extrem de generos; dacă îmi aduc bine aminte, cred că erau 50 de lei pe zi.

Asta pentru a muta manual țevile de irigații din aluminiu. Unele dintre aceste țevi ajungeau în sat și le foloseam pe post de tun, după ce băgam „tone” de carbid în ele. Multe geamuri de la prispă au fost sparte în acest fel.

Totuși, să revenim la poreclele noastre. Din întâmplare, am revăzut mai mulți prieteni din copilărie (unul dintre ei, actualul cârciumar al satului), care veneau pe ulițele satului pentru a se juca cu noi, căldărărenii, sau pentru scăldatul în balta „Valea Rea” și în cariera cu șpan de lângă aceasta, sau în lacul Cernica — un lac „minune”, la vremea aceea, pentru toată populația din Cernica și pentru bucureștenii vizitatori ai fostului ștrand.

În discuțiile cu aceștia, despre vremurile de demult și despre cum aș putea să dau de vreo rudă din neamul surorii bunicului meu, Virgil și-a adus aminte că îl cunoaște pe nea Costică, originar din Manolache, dar plecat de mult timp din acest sat, și mi-a dat numărul lui de telefon.

L-am sunat și așa am ajuns să pot să vă povestesc toate aceste lucruri și să vă prezint această listă de peste 80 de porecle întocmită de nea Costică, adică dl. Voicu Constantin, în vârstă de 91 de ani.

De la acest domn am aflat mai multe detalii despre rudele mele din trecut, dar și multe alte lucruri interesante despre Manolache și despre timpurile tinereții sale.

Foarte puțină lume știe că dl. Voicu, născut în 1934, este prima persoană din satul Manolache care a absolvit o facultate (denumită acum Academia de Studii Economice).

Într-un sat cu 80 de familii, pe atunci, plecarea unui copil la liceu — nu la facultate — era de neconceput.

Acesta a avut șansa ca, după absolvirea școlii vechi din Manolache, clasele I–IV, în 1944 (în acel an se stingea din viață bunicul meu Vasile, la 37 de ani), învățătorul său să-i spună tatălui, nea Dudu, că trebuie neapărat să-l trimită la școală la București. Astfel, până să ajungă la facultate, a absolvit și Școala Iancului și Liceul „Gheorghe Lazăr”.

Acum dl. Voicu vine rar prin Manolache, la grădina sa. La telefon mi-a împărtășit cu plăcere din amintirile sale despre acest sat, despre Ioana pe care o căutam și despre soțul ei, Bisai, precum și despre fetele sale, cu care a copilărit în acest sat.

Din vorbă-n vorbă, a aflat și că, până la acest moment, împreună cu vizitatorii Portalului Vox Cernica, am reușit să culegem peste 500 de porecle din această comună, pe care deja vi le-am prezentat și pe care le puteți revedea mai jos.

Oarecum surprins la auzul celor de mai sus, mi-a spus că are propria colecție de 80 de porecle din satul Manolache, așa cum erau folosite între 1935 și 1940.

Mulțumim, pe această cale, d-lui Voicu și vă prezentăm și dvs. această listă, inclusiv manuscrisul original, în care mulți din satul Manolache — și nu numai — se vor regăsi, cu siguranță. Nu in ultimul rand, rugam pe cei care doresc, sa ne transmita in comentarii sau pe rubrica de contact, porecla lor pentru a fi adugata la aceasta lista sau orice detaliu intersant despre istoria poreclei proprii.

Familiile satului Manolache în perioada 1935–1940, după poreclă

Numerotare, începând de la școală, pe partea dreaptă

Penescu – învățător, Codreanu, Bolocan, Surda Floarea, Cicenoaia, Mutu, Badea, Gogonea, Terteleci, Zdrelea, Găniaț, Rughete, Sucitu, Bucea – Păduraru, Speriatu, Întunericu, Jorje, Arnăutu (Arnutu), Țigănică, Botoșu – Dudu, Gogorici, Berenică → Nicu – Pole, Meșteru – Zănciuleasa, Purcel, Teleagă – Bou, Muscalu, Tugurin, Joița – Văduva, Șușulan – Motosmigu, Ștefan – ?, Goe, Coman, Malaca, Cobzaru, Grijitu – Baraia, Berbec, Ghioaca, Culăiță, Jugănaru, Gheru, Țurțui, Bleață, Piau, Bleotu.

Centrul satului (tot de la școală)

Dodu, Bojogaru, Cașcara – Crâșmaru, Băcanu, Durbacu, Bisai (Bizai), Vlaicu, Pitran, Neguț, Neagu, Fafolică Poștașu, Boanghenu, Bruică, Brezaie, Chioșoaica, Parniu, Țâru.

Familii mai noi în sat

Niculae – Badea, Gheorghe – Dodu, Petre – Brezaie, Ilie – Dodu, Mitică – Dodu, Jugănaru.

A SE CITI SI

: Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 22 Ianuarie 2023 22 Ianuarie 2023; Accesări: 2470 2470

Invatatoare Stefania Ionescu cu clasa. Scoala Generala nr 38 - Manolache. Anii 70-80.

Actualizare 06-mai-2023:

Vă prezentăm noi imagini (28-apr-2025) cu ceea ce a fost odată - Școala Generală Nr. 38, clasele I-IV și unde, în perioada 1968-1975 a fost învățătoare Stefania Ionescu, căldărăreancă din satul Căldăraru - Cernica, din neamul lui Marin Iordache al lui Florea zis Moceacă. Detalii despre istoria acestei școli, inclusiv fotografii vechi cu clase de elevi și o monografie din februarie 1967, a comunei Cațelu (din care făcea parte și satul Manolache), le puteți revedea mai jos. In ultimii doi ani aceasta scoala a fost complet demolata.

Actualizare 26-feb-2023:

Vă prezentăm noi imagini cu școala din Manolache, cu învațătoarea Stefania Ionescu și elevii săi, inclusiv o lista cu numele unora dintre aceștia, din anii 1968 - 1975. De asemenea prin amabilitatea D-nei Ionescu, am putut afla mai multe detalii cu privire la invatatorii care au activat la această școală și anume:

-Înainte de 1940 - o învățătoare din Basarabia (rusoaică)

-În 1940- soții Tănase Doina și Mihai

- Invatator Gavrilan cu soția și fiul Cornel

-între anii 196* - 1968- Marinescu Paul

-Între anii 1968-1976 - Ștefania Ionescu

-După 1976 - Ghețu Elena urmată de Moraru Irina (până la desființare)

În perioada cât a activat învațătoarea Ștefania Ionescu, școala a fost zugravită pe exterior și interior, a fost vopsit acoperișul, a fost făcut gardul din semifabricate (și care poate fi vazut in pozele de mai jos, a fost adus alt mobilier de la o școală din București și au fost aduse îmbunătățirii în ceea ce privește pauza, ordinea și curațenia școlii și a incintei.

În această școală se învăța cu o singura învățătoare, simultan cu 4 clase și cu un numar redus de elevi (20-23).

Tot prin amabilitatea D-nei Ionescu ne face placere sa va prezentam (in premieră) o monografie a comunei Catelu din februarie 1967, comună diin care faceau parte satele Catelu, Bobesti, Șerbănica, Glina si Manolache, monografie în care, printre altele, în limbajul caracteristic al acelor ani, sunt prezentate cateva repere isorice ale acestor sate si de asemenea sunt scoase in evidenta realizarile inceputului de eră al puterii populare si socialismului și impactul acestuia asupra vieții locuiorilor acestor sate.

Din aceasta monografie aflam ca in Legea de improprietarire din anul 1861 se mentioneaza numele unor mosieri cum ar fi: Macri,, Gherman, baroneasa Ruckmann, Balaceanu, etc. si de asemenea ca incercarile de reforma din 1864 si cele de improprietarire din 1921 intreprinse de regimurile burgjezo-mosieresti, sub presiunea maselor, in mod practic nu au adus imbunatatiri in viata taranilor muncitori.

Articol initial 22-ian-2023:

Va prezentam cateva imagini foto - video dn data de 22-ian-2023, cu vechea Scoala Generala nr. 38, clasele I-IV. Pentru o perioada lunga de timp, din septembrie 1968 pana in 1976, in acesta scoala a activat si a locuit invatatoarea Stefania Ionescu, originara din satul Caldararu, Cernica, din neamul lui Marin al lui Moceaca.

Cu "tanti Fana" (asa cum ii spuneam noi), au invatat multe generatii de elevi din acest sat.

Am aflat ca, aceasta scoala a fost construita inainte de 1940. Stim acest lucru, prin invatatorii care au predat si locuit la aceasta scoala inaintea invatatoarei Stefania Ionescu si anume familia de invatatori Mihai si Doina Tanase. Acestia i-au spus "urmasei" lor, faptul ca, la cutremurul din 1940, scoala a suferit avarii importante.

In 1970-1972 Stefania Ionescu a facut recensamantul satului Manolache, acesta fiind compus in acel an, din 104 familii.

Cand eram copil, bastinas fiind din satul Caldararu, acum aproximativ 50 de ani, vizitam cu mama aceasta scoala, cu diverse ocazii, si de fiecare data ma pierdeam in imensa sa (asa o vedeam cu ochii de copil) livada de pomi fructiferi, din care nu ma mai saturam sa degust cu pofta.

Dupa cum se poate vedea, scoala este acum nefunctionala (ca si cea din Caldararu) si intr-o stare de degradare avansata. Gardul pe care il vedeti in imagini a fost construit de Stefania Ionescu in 1970. In curand, sper sa va pot prezenta mai multe detalii privind istoria acestei scoli. Invitam pe cei care detin fotografii vechi sau detalii relevante despre aceasta scoala sa ne contacteze.

Cu ocazia aceasta am putut sa vad ca majoritatea caselor din Manolache sunt case noi, cele batranesti disparand in majoritatea lor fiind inlocuite cu vile si case moderne.

De asemenea, am vazut ca vechiul turn de apa si magazinul satesc din centru de unde luam berea dupa care ma trimitea tata, au disparut de asemenea.

Am putut revedea de asemena vechea intrare din satul Manolache (blocata acum), pe vechiul drum care lega acest sat cu satul Caldararu (pe locatia acestui drum se regasea si cimitirul vechi al satului Caldararu) si unde acum se afla autostrada A2 si noul nod rutier, care va uni aceasta autostrada cu noul inel de centura: autostrada A0.

Pe acest drum de aproximativ 1.5 km, se perindau, pe jos sau cu caruta, locuitorii celor doua sate care isi vizitau reciproc, rudele aflate in Manolache, Caldararu sau chiar din Glina. Pentru noi copii, obligatorie era o oprire la nucii aflati pe acest drum fie pentru pauza la umbra fie pentru ai "bate" putin pentru nucile lor.

La periferia acestui sat, se afla si o ferma agricola si care gestiona imensa lunca (intre Manolache si satele Caldararu, Balaceanca si Cernica). Aceasta lunca, acum pe cale de disparitie datorita noilor infrastructuri rutiere sau logistice), era una dintre cele mai fertile zone agricole datorita cernoziom-ului bogat si umezelii specifice (fiind asezata sub nivelul lacului Cernica).

Canale de irigatii (cine nu-si aminteste de faimosul digulet / sifon ?! de la Caldararu, in care ne scaldam si din care prindeam pestii cu mana - biban, rosioara, balos, regina noptii etc.) si alte santuri (de unde prindeam țipari denumiți și vârlari) legau lacul Cernica, de aceasta lunca, unde se cresteau o multitudine de tipuri de culturi de cereale (porumb) sau legume: rosii, ardei, gogosar, etc si din care se aprovizionau oficial sau mai putin oficial, toate satele si de asemenea pietele agricole ale Bucurestilor.

Multi dintre locuitorii acestor sate lucrau zilieri la aceasta ferma. Se platea foarte bine (parca 50 sau 80 lei vechi pe zi) si chiar noi tinerii, munceam de multe ori zile intregi pe aceasta lunca, fie la cules, fie la sapat, fie ajutam la operarea sistemului de irigatii compus dintr-o moto-pompa si mai multe tevi de aluminiu (acum disparute).

De multe ori, elevii din scolile din satele comunei Cernica si Manolache erau scosi pe aceasta lunca in cadrul activitatilor de "practica" ale scolilor respective. Isi mai aduce aminte cineva de celebra caleasca / sareta si de D-na Inginer?!...(si care avea o problema la un picior, din aceasta cauza, schiopatand)...

GALERIE FOTO - CLICK

: Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 21 Iunie 2025 21 Iunie 2025; Accesări: 1014 1014

𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐫𝐞𝐜𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚 ș𝐢 𝐬𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐫 — 𝐓â𝐧𝐠𝐚𝐧𝐮, 𝐂ă𝐥𝐝ă𝐫𝐚𝐫𝐮, 𝐏𝐨ș𝐭𝐚, 𝐁𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞𝐚𝐧𝐜𝐚 — 𝐝𝐚𝐜ă 𝐧-𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐫𝐞𝐜𝐥ă, 𝐞ș𝐭𝐢 𝐨𝐫𝐢 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐞𝐫𝐢, 𝐨𝐫𝐢 𝐧-𝐚𝐢 𝐟ă𝐜𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥. - A se vedea lista actualizata la zi, mai jos.

Multumim tuturor celor care ne-au ajutat sa le culegem.

Vox Cernica continua sa pastreze viu ce e viu in noi: povestea neamului cernicaș, cu nume si… porecle. A ta care este?

În Cernica și satele din jur — Tânganu, Căldăraru, Poșta, Balaceanca — dacă n-ai poreclă, ești ori venit de ieri, ori n-ai făcut nimic memorabil.

Porecla nu e un moft. E felul în care comunitatea îți zice cine ești cu adevărat. Nu ce scrie în buletin, ci cum te ține minte satul.

Uneori e o glumă. Alteori e un omagiu. Dar cel mai des e o oglindă, cu haz— sinceră, fără politețuri inutile.

Se nasc spontan – dintr-o vorbă, o gafă, o întâmplare. Nu le poți controla.

Se poartă – dacă prinde la lume, ai încurcat-o. Devine numele tău în sat.

Se moștenesc – fiul lui ”Moceacă” devine "ăla micu' al lui Moceacă".

Uneori dispar – și-atunci rămân doar în poveștile celor bătrâni.

In comuna noastra, Cernica, poreclele nu sunt doar glume intre vecini sau etichete puse la repezeala.

Dacă vrei să știi cine e cine, întreabă de poreclă, nu de nume. Că „Gheorghe” sunt zece, dar „Doctoru” e unul singur. Porecla e pașaportul tău printre vecini, la birt, la slujbă sau la vreo pomenire. Fără ea, ești străin, ești venetic.

În Cernica, o poreclă bună valorează cât zece diplome. Nu pentru că ar fi elegantă sau corectă — ci pentru că e adevărată. Așa cum te vede satul, așa te numește. Și dacă te numește cu haz, cu respect sau cu duioșie, e semn că ai fost om între oameni.

Poreclele sunt parole de recunoastere, adesea menționate în legătură cu familiile vechi și neamurile din sat și sunt marturii vii ale unei vieti de sat pline de culoare, umor si traditie.

Când intri într-o comunitate rurală, dacă cineva îți zice pe numele din buletin, nu te cunoaște. Când îți spune „ăla de la Ciufeni”, înseamnă că deja ai trecut testul. Ești recunoscut.

Iar când porecla ta e amintită la un grătar, o pomenire sau o nuntă, înseamnă că ai rămas parte din poveste.

De la "Smoacă", ”Fluierici”, "Țicțiric" pana la "Poștărița" si "Țapu", aceste denumiri aparente banale ascund întâmplări memorabile amuzante sau nu din viața persoanei sau semnificații precum originea acesteia (ex: Bulgarul, Sârbu, Strâinul), ocupatia (ex: Cooperatoru, Pictoru, Potcovaru, Fieraru, Poștărița, Pretoru), trăsăturile fizice sau de altă natură personale (ex: Cocoșatu’, Șchiopu’, Mutu, Oarba, Chelu, Zgârcitu) porecle mostenite (Moceacă, Leibi, Fluierici), uneori chiar si povesti de dragoste sau de razboi („Ciungu”, „Invalitu”, ”Ciuruitu”), sau chiar o combinație a tuturor acestora.

Unele porecle au fost atât de tari, încât s-au transmis din tată în fiu. Așa au apărut neamuri întregi cu câte o poreclă.

Poreclele sunt, de fapt, nume „de-alint” – uneori tandre, alteori ironice, dar mereu cu miez. Nu le găsești în buletin, dar toată lumea le știe.

Sunt acele „nume din popor” care spun ceva despre tine sau despre neamul tău. Într-un sat, dacă întrebi de Nicu, Vasile, Ion, Gheorghe și Maria lumea dă din umeri. Dar dacă întrebi de „Ciulama” sau de „Gogea”, imediat ești lămurit. Porecla e mai de preț decât numele de botez. Cu o singură vorbă, se făce lumină.

În sat, porecla nu e doar amuzament.

Poreclele ne leagă de rădăcini, sunt o mică frescă, o mini-cronică a satului, sunt cuvintele prin care satul îți spune cine ești: un vecin cu o glumă, o poveste, o întâmplare memorabilă și pot da indicii nu neapărat adevărate, despre cum te vede comunitatea.

Unele dintre ele sunt chiar o formă de pedeapsă „glumeață”. Pe vremuri se zicea: „mai bine-ți pierzi numele din buletin, decât porecla din sat!”.

Unii acceptă sa fie strigați cu numele de poreclă alții sunt mai supărăcioși și chiar pot reacționa imprevizibil...așa că, mare grijă...:)

În satele din Cernica, poreclele sunt mai mult decât niște glumițe între prieteni și vecini. Ele îți dau un loc în comunitate. Localnicii abia te recunosc dacă nu ai „porecla” cu care ești strigat pe uliță. Ele sunt semn al identității și apartenenței de neam.

În Căldăraru trăia Nea’ Niculae Goreață, un plugar voinic care dădea nas în nas cu toți: avea o aparență și atitudine atât de mândră, falnică, încât lumea îl striga „Fălăul”.

Porecla poate deveni o simplă etichetă sau un brand local. Indiferent dacă alegi să o accepți sau să o respingi, e acolo – cusută pe poveștile satului, o auzi la nuntă, la botez, la adunările satului.

Imaginează‑ți cum, la piață sau la cârciumă, doar te vedeau că te apropii de căruță – deja știau cine ești înainte să spui un cuvânt.

Poreclele, se nasc, se poartă și devin parte din noi și intr-o masură mai mare sau mai mică ajungi să o accepți și chiar să te mândrești cu ea.

La un moment dat, uită‑te – chiar dacă te cheamă Niculae, dacă toți te zic Fălău, tu ești Fălău.

Iar dacă ești străin și vine cineva să‑ți spună „Fălău”, înseamnă că ai intrat în cerc – nu ești doar „tu” cu nume oficial, ci ai și identitate locală, te face „om de-al locului”. Dacă ai poreclă, e clar că lumea te știe, te pomenește și, într-un fel sau altul, te poartă mai departe.

Fiecare poreclă – rostită sau nu – reprezintă o mică frescă, a unei identități dintr-un univers paralel.

Porecla spune ceva despre tine: cum vorbești, cum arăți, ce ai pățit, ce ai făcut sau ce n-ai făcut. Poate ai fost copilul care nu putea zice „chitară” și ai rămas „Titangă” pentru tot satul. Poate ai fost primul înmormântat în cimitir și ai rămas, cu tot cu umorul vecinilor, „ Primordialu’ ”.

Unele sunt ironice, altele tandre, unele s-au născut la beție, altele la botez. Dar toate rămân – mai vii decât multe nume din arhive.

Ca să se nască o poreclă, nu e nevoie de comisie sau de regulament. Se întâmplă simplu: te împiedici o dată cu vaca în mijlocul drumului și, gata, ai rămas „ Împiedicatu’ ”. O zice unul, o râd doi, o prinde satul și nu te mai scapă.

Lui Nicolae Bucur, din Cernica, prin anii '40, pe când era copil, ii placea să pescuiască. Dacă îl întreba cineva dacă a prins ceva, el spunea că nu a prins, pentru că peștele a "zburat". Și de aici a rămas cu porecla ”Burata”.

Imi aduc aminte de Tata Fane, din Căldăraru, poreclit și Nemuritoru'. Bine luat, că-i cam plăcea umezeala tare, în timpul unei plimbări obișnuite și împleticite pe stradă, și cu nelipsita strigătură când vedea pe cineva = ”stațiaaa”, s-a urcat pe un stâlp și cu vreo două fire de curent în gură a sarit cât colo...A supraviețuit și de atunci și până la vreo 90 de ani și...i s-a spus ”Nemuritoru”. De curând, un consătean, fiind pe la muncă în Italia, îmi povestea că, vrând să-i povestească unui italian de Tata Fane - Nemuritoru', nu prea-i venea la gură traducerea, așa că, a mai născut o poreclă - "Padre Fane Immortalu'."

Și mai e ceva: o poreclă bună nu moare. Dacă e bună, o preia fiul, apoi nepotul, iar străinii care vin întreabă: „A, stai, e de-al lui Moceacă”

De la „Titangă” la „Pripigică” sau „Arțăgoasa” – poreclele sunt și genealogii sentimentale, portrete spontane ale omului „din fața ta”. Ele îți spun mai mult decât un nume oficial, pentru că te definesc în povestea satului, în atenția exactă a celor care te văd și te rostesc cu suflet.

Porecla nu e doar practică, e si expresie, e poezia satului. Poartă cu ea o nuanță afectivă si glumeață. Cand spui "Șapte ciorbe" sau "Brânzărița", e clar ca in spate e o poveste. Iar cand spui „Bășinică”, "Ceaonică" sau "Căcăneață", zambetul e garantat.

Porecla e adesea mai cunoscută decat numele din buletin. Si uneori mai iubită. Persoanele erau mult mai ușor de identificat după porecle decât după numele care figurau în evidențele primăriilor dar nu și în conștiința sătenilor.

Porecla poate fi individuală sau colectivă.

Printre ocupaţiile apuse ale locuitorilor din satele comunei Cernica in ultimii '50- '75 de ani, pe primul loc era agricultura completată, firesc, cu creşterea animalelor. Dar o ocupaţie arhaică, specifică satului Căldăraru, era colectarea şi prelucrarea trestiei, “ostreţe” cum se spune în limbaj local. Elevii din Cernica, Tânganu şi Căldăraru care, în jurul anilor 1960, au urmat cursurile elementare de 7 clase la Şcoala din Cernica aveau următoarele porecle: cernicaşii -„rogojinari”, căldărărenii - „ostreţari”, tângănenii, -„urzicari”. Glume (porecle) copilăreşti care cuprindeau un adevăr despre ocupaţia unora dintre părinţii lor.”

Vă prezentăm mai jos pe fiecare sat mai multe dintre aceste porecle, care încă nu au fost uitate, multe fiind încă în uzul consătenilor. Cele mai multe descriu un “neam” din satul respectiv (sau din mai multe sate) și sunt parte a identității locale social-culturale a comunei Cernica.

După cum puteți constata imaginația cernicașilor în a-și “boteza” consătenii (dincolo de cele creştineşti-bisericeşti) este debordantă. De cele mai multe ori acestea reprezinta o dovada de umor sănătos, pur țărănesc. Altminteri specific tuturor românilor.

a) Satul Căldăraru

A (l) (i) lui Leibu, Fluierici, Moceacă, Chiabac, Carbit, Dilcā, Ciocioaie, Șapte Ciorbe, Frîna, Ghiula, Troștă, Ciungu, Potcovaru, Balena, Chirițoaia, Zaibăru’, Pipili, Ghergănoaica, Caras, Invalitu, Pișunică, Unguroaica, Badaloiu, Bodârlică, Zaaria, Plăcintoaia, Bulgaru, Dudică, Velicuțu, Vilică, Ciufeni, Pasache, Lupu, Râcârâ, Agentu, Deleajă, Smoacă, Brânzărița, State, Oneață, Țapu, Diridi, Sică, Greceanu, Aristița, Cooperatoru, Bāșinoasa, Botosu', Ciulama, Căpitanu, Bobincă, Tătău, Ciripiță, Drăcea, Poștărița, Străinu', Gîță, Soare, Boață, Liță, Litra, Belede, Zâmba, Dîra, Țîrcă, Pocaitu', Caru, Dode, Uiuioaica, Ciulică, Bobeanu, Fieraru, Tabac, Lefterică, Tubulică, Tia, Bia, Șeț, Moșu, Bamba, Țivoi, Țăroi, Silicuța, Goreață, Arghirica, Ielare, Fustuliță, Bujin, Aciu, Pisea, Globa, Căpățină, Leanca, Leana lu' Barbu, Barbu lu' Leana, Tanteru, Vrăbiuță, Donu, Mane, Laie, Pripigică, Păduraru, Bidineaua, Vieru, Livița, Strofoșilă, Fâscă, Chicălău, Boceană, Dudică, Pârțică, Ninicā, Brezaie, Goangă, Tractor, Ou, Chipuleț, Toltoașă, Chilpea, Nada, Riciu, Bivoacă, Minciu, Pictoru', Doctoru', Galinia, Bibiu, Măciucă, Ciutu, Ciută, Toia, Terci, Stalin, Oagaru, Ioajă, Tamponatu, Zdup, Țicțiric, Mirică, Lae, Aviatorul, Zbenghea, Manda, Dogoresele, Rățoi, Gogea, Străinu, Ceaonică, Rebebel, Coțoo, Brânzei, Boloboc, Bobulet, Șoteaca, Damblagiu, Tănăsurcă, Potârnic, Poldomoc, Portofel, Tintirică, Bexas, Căcășman, Ciuruitu, Dădăladă, Tudorcea, Tata Fane - Nemuritoru, Moldoveanu, Nae Vânătorul, Orghiuleasa, Cucu, Condrea, Știrbu, Ion Teroare, Mogu, Bică, Toporașu, Dovleac, Berbecu, Căpățână, Oara, Pufulică, Purceaua, Tătaru,Donu, Șchiopu, Gâdilici, Cârlig, Coconița, Găinușa, Petre Hoțu, Porumbița, Țigănică, Bălașa, Țurcâ, Raj, Cocoșatu', Grasu, Muta lui Pascu, Polina, Chiorete, Gorilă, Machedonu, Motanu, Chișea, Toto, Muscă, Gogoiu, Bălălău, Zeu, Ciocănaru, Marocanul, Pisicili, Belele, Blotu, Gealandică, Dascălu', Pinghinică.

b) Satul Tânganu

A (l) (i) lui Laie, Bălaie, Moșu, Gagă, Patile, Ghiduș, Pirion, Jerpelea, Dovlecel, Midgala, Găină, Smeada, Coțomeagă, Negru, Mamonu, Aveleaua, Șarpe, Godăcel, Pocăitu, Țagoi, Ghiurică, Momeală, Turugă, Suflă, Vuvă, Căcărează, Cocoșatu', Pripigică, Mamet, Tatârlă, Bărăitan, Cotoiu, Atolea, Arţăgoasa, Americanu, Boaţă, Biban, Bibică, Bâlbâcică, Beciu, Birjă, Budicoaia, Breazu, Brezoaie, Borcan, Bazac, Berlic, Buduruş, Bilă,Biolu, Căcăneaţă, Cucuveaua, Coadă al lui Arac, Cârpitu, Coamă, Ciulică, Chinezu, Cărău, Ciocoiu, Coţain, Calapod, Ciupă, Doaşcă, Dospitu, Duciupală, Făcăleţ, Găioasa, Gândilă, Gogoneaua, Gustu, Ghiavou, Gâdă, Joian, Lepădatu, Moscolu, Mistoclu, Mozoc, Măgăreţu, Mogoş, Neaclă, Năzdrăvan, Oaie, Oacăle, Orează, Ogea, Pipihau, Pârţoi, Pircă, Ridiche, Spirtosu, Tuciu, Topală, Târlie, Troacă, Ţungulea, Ţimbirică, Ţâş, Ţârcodie, Ţigănuş, Ţâlcă, Urloi, Zdup, Tandin, Boancă, Titică, Notaru, Vânătoru, Copăceanu, Cănea, Trutrulică, Chejan, Unguru, Moldovencii, Cheșa (Turcitu), Trandafir, Oprina, Mise al lui Boață, Ganciu, Tâcă, Bocea, Buca, Puică, Puiață, Pârlea, Mitana, Juncu, Prioteasa, Neagra, Crețu, Midgala, Tipurică, Drină, Geană, Busuioc,Tărtăcuță, Brânzaru, Poza, Gheavou, Pantofaru, Iepure, Șchiopu, Deliu, Țuțuianu, Mațoaia, Goangă, Coadă, Domnu, Rânjă, Vlăsceanu, Ghenuța,Banea, Țârlea, Borciog, Cimpoieru, Agentu, Beatu, Ciote, Galan, Dudei, Mergheleanu, Zgaiță, Zuzea, Pocitu, Tanole, Dudă, Oitoapă, Țigae, Bășinică, Borache, Ciulin, Zdruică, Baraitan, Molea, Lișa, Șoșoilă, Fircă, Bomboana,Țapu, Pardailan, Gociu, Mikazoi Cioflică, Lepădatu' Ioana lu Ouăle, Ghinionistu', Cătănie, "Bereta" în "țigănie", Chivu al lui Păun, Dăidăidăi, Nanana, Ciungu, Țânțaru', Pantea, Fericire, Bârciu, Coamă, Botoasa, Milogu', a lui Durigă, Orează, Gudina, Nebunu' de la Ratb, Strâmbu', Ingi, Pantea, Barney.

c) Satul Bălăceanca

A (l) (i) lui Bărzoi, Averescu, Salip, Bogatu, Mieluș, Dinică, Pleșu, Ciuș, Jabie, Citireaga, Dirca, Zdringu, Ciotu, Zotan, Polie, Muscaru, Oltenas, Gigiliceanu, Prăjitu, Munteanu, Borocea, Ghimiș, Durica, Boalca, Gainusii, Baracu, Solca, Buricea, Joată, Țăruș, Motoi, Meteaca, Piparus, Zgaibar, Leca, Trompel, Capană, Catâru, Pretoru, Marin Patru Bani, Lache.

d) Satul Poșta

A (l) (i) lui Sârbu, Mitroi, Bunea, Bobrican, Gulip, Păduraru, Călărașu, Rățoi, Godoi, Cristos, Dirbală, Trocea, Terente.

e) Satul Cernica

A (l) (i) lui Gaganu, Oleasă, Boață, Fleașcă, Beghea, Ghiduș, Gogacea, Argintaru, Ciocan, Țţuică, Vârșav, Sarmale, Blegu, Bercu, Bildie, Găină, Borindău, Talpă Mare, Bumbeș, Pis, Calaz, Turcu, Mutu, Pian, Soni, Biban, Bahliu, Grasu, Paliță, Buică, Burata, Țânțăraș, Vulpe, Nata.

Apel catre cititori

Portalul Vox Cernica a colectat cu migală si afectiune această listă lungă de porecle din satele noastre, redată mai sus. Din cei aproximativ 11.000 de locuitori ai comunei Cernica, pana acum am identificat 426 de porecle.

Unele sunt vechi de generatii, altele mai recente. Le publicăm cu speranța că fiecare cititor se va regasi pe sine sau pe vreun unchi, vecin, nas ori dascăl și dacă nu se regaseste in aceasta listă îl rugam sa ne lase in comentariu porecla Dvs. pentru a fi trecuta in listele de mai jos.

Majoritatea acestor porecle se regasesc in cartea recent lansata de Portalul Vox Cernica, materializată cu sprijinul Primariei Cernica, intitulată: „Comuna Cernica – File de istorie” – Editia I.

În această carte chiar dacă nu am reușit să surprindem toate poreclele existente in Comuna Cernica, ne-am propus, ca pentru editiile viitoare ale acestei carti să culegem cat mai multe dintre acestea, cu ajutorul Dvs., al celor care vor sa-si regaseasca in această listă, propria porecla, pentru a fi prezervată si in acest fel, în istoria comunei Cernica:

Daca nu v-ati regasit porecla in lista de mai sus, va rugam sa ne comunicati porecla Dvs. (eentual și cu o mica descriere a originii acesteia) printr-un comentariu la acest articol sau pe adresa de e-mail a redactiei.

Daca aveti si o fotografie veche de familie ori povesti care dau viata acestei porecle, cu atat mai bine! Le vom adauga cu drag la colectia noastra.

Doriti sa primiti un exemplar al cartii "Comuna Cernica – File de Istorie" sau "Satul Tânganu – File de Istorie"? Scrieti-ne la

contact @ voxcernica.ro

Pentru mai multe detalii vizitati rubrica de istorie locala a Portalului Vox Cernica.

A se citi și:

Istoria bisericii ortodoxe din satul Caldararu-Cernica. Avocat Constantin N. Popescu

Biserica Sf Arhangheli Mihail si Gavriil (Caldararu-Cernica-lfov)

Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963

Monografie istorica a satului Caldararu. Invatator Stan Leu. 1936-1944

Versiune Monografia Satului Cernica a invatatoarei Victoria Folescu 1939-1944

Contributiile Preotului Dr. Gheorghe Badie la monografiile manastirilor Tanganu si Iezerul-Vorniceasa, Caldararu-Cernica.

Monografie istorica sat Balaceanca. Invatator Vasile Badicioiu. 1946