Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

AUDIO-VIDEO - Poate unii dintre dvs., locuitorii comunei Cernica, v-ați întrebat ce reprezintă „pietroiul” , expus pe mica pajiște din fața Muzeului Mănăstirii Cernica, vis-a-vis de intrarea în biserica „Sf. Gheorghe” din cadrul acestei mănăstiri.

Dacă nu știați deja și doriți să aflați cum a fost salvat acest obiect de la dispariție, vă invităm să urmăriți interviul din videoclipul de mai jos, realizat in ianuarie 2025, cu dl. Ciotoran Niculae, din comuna Cernica, pasionat de istoria locală. Acesta a contribuit decisiv la salvarea lui, iar astazi aceasta frântură de istorie locală, poate fi admirată în toată splendoarea ei, de catre toții vizitatorii Mănăstirii Cernica.

Mulți nu știu că dlui Ciotoran Niculae] îi mai datorăm și alte realizări deosebite, din categoria „faptelor bune, voluntare”, dintre care enumerăm:

  • Recuperarea numelor eroilor din Bălăceanca din cel de-al Doilea Război Mondial și rescrierea acestora pe soclul monumentelor eroilor din acest sat;
  • Restaurarea efigiilor soților Eftimie Diamandescu, (in baza ajutorului material al D-rei Rusu Nicoleta), ctitori ai spitalului de psihiatrie, ai bisericii și ai școlii vechi din Bălăceanca. Din păcate, acestea au fost predate spitalului din Bălăceanca și au rămas dispărute ulterior;
  • Redenumirea Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca, din „Domnița Bălașa” în „Eftimie Diamandescu”, in anul 2009;
  • Recuperarea a peste 157 de hectare de teren, revenidcate nelegitim,  în favoarea Consiliului Județean Ilfov: două trupuri de teren, alcătuite din 27 ha ale fostei ferme Bălăceanca și încă 130 ha de teren agricol, ale aceleiași ferme;
  • Restaurarea arhivei comunei Cernica din perioada 1938–1941 și predarea acesteia la Arhivele Statului – filiala Ilfov;
  • Documentarea arhivistică pentru procesul de grănițuire cu comuna Fundeni, câștigat de curând în instanță, prin care comuna Cernica s-a reîntregit cu peste 550 ha, iar bugetul local al primăriei va beneficia de venituri sporite din viitoarele impozite și taxe, încasate până acum nelegal de comuna Fundeni;
  • Alte activități documentaristice pentru portalul voxcernica.ro și pentru cărțile „Comuna Cernica– File de istorie”, realizată fizic cu sprijinul Primăriei Cernica precum si pentru cartea „Satul Tânganu – File de istorie”, realizată in format electronic.

Mai jos puteti regasi mai mai multe link-uri cu privire la activitatile mai sus mentionate. De asemenea, mentionam ca, in functie de ractiile Dvs. aceste interviuri vor continua cu Dl. Ciotoran, astfel incat si Dvs., dacă doriți, sa puteti afla cat mai multe despre istoria bogată în detalii a comunei Cernica si a satelor sale:

https://www.voxcernica.ro/interese/istorie-locala/644-vulturul-eroilor-de-la-balaceanca-a-renascut-29-noi-2019.html
https://www.voxcernica.ro/interese/istorie-locala/673-s-o-s-efigiile-de-la-spitalul-balaceanca-au-disparut.html
https://www.voxcernica.ro/stiri/799-comuna-cernica-file-de-istorie-lansare-de-carte-18-06-2024-orele-14-00.html
https://www.voxcernica.ro/stiri/859-cernica-finalizeza-recuperarea-teritoriului-istoric-de-550-de-ha-de-la-comuna-fundeni.html                            https://www.voxcernica.ro/stiri/143-lucrari-de-reabilitare-mal-estic-lac-cernica.html

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV