- Categorie: Istorie Locala Istorie Locala
- Accesări: 6460 6460
Evaluare utilizator: 2 / 5
sursa foto: Panoramio În celebrul act de la 20 septembrie 1456, emis în timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476), este consemnată naşterea “cetăţii lui Bucur”. Fratele său, Radu Vodă cel Frumos, şi el domn al Ţării Româneşti (1462-1473,1474-1475) a ctitorit la doar “o asvârlitură de băţ” spre “soare-răsare” una dintre falnicele mănăstiri ale acelor timpuri: Tânganu.
Cum despre această mănăstire am scris, în detaliu, în alt articol, în rândurile ce urmează, ne vom opri la satul cu acelaşi nume din imediata apropiere.
Populaţia satului Tânganu era destul de însemnată pentru acele timpuri. Astfel, mai târziu, “Catagrafia din anul 1810 a eparhiei Ungrovlahiei” a fost întocmită “la îndemnul şi trebuinţa ruşilor. Acestia ţineau ocupate Principatele Române încă din anul 1806...” cum glăsuiesc documentele vremii. Erau 110 case cu un număr de 467 locuitori: 217 bărbaţi şi 250 femei. Conform acelor documente
(savuroase pentru noi cei de azi, realiste pentru cei de atunci) distribuţia pe sexe şi naţionalităţi era următoarea: “rumâni” – evident români, 400 (180 bărbaţi + 220 femei), “sudiţi” – adică est şi sud-europeni, 61 (33 bărbaţi + 28 femei) şi “nemţeşti” – adică central sau vest-europeni, 6 (4 bărbaţi + 2 femei).
Un martor ocular al acelor timpuri, localnicul C. Săvescu, ne povesteşte despre această ultimă urmă a istoricei mănăstiri, Tânganu: “Era o biserică mică, zugrăveala se părea a fi frumoasă... Era învelită cu şindrilă, şi avea la mijloc un singur turnuleţ fără înălţime, cu câteva fereşti foarte lunguieţe şi foarte înguste, fără geamuri, mărginite în lungime de ciubuce de zidari. Nu avea clopote. În lumea satului rămăsese povestea că toate clopotele fuseseră ascunse în lacul din vale. S-au făcut cercetări şi înţepături în nămolul lacului, dar nu s-a nimerit locul, şi nu s-a găsit nimic... Semnul de chemare la rugăciune era o toacă de lemn legată cu o funie de doi martaci de stejar, foarte groşi, ciopliţi în patru muchii, cari, după rosătura lemnului de ploi şi de vreme şi după grosimea lor, arătau şi vechimea timpului de când vor fi fost înfipţi acolo şi ce fel fusese pădurea seculară din care fusese tăiaţi”. Mănăstirea a fost părăsită în vremuri de restrişte. Şi satul a fost părăsit vremelnic în timpul invaziilor hoardelor străine. Ei s-au întors la vetrele lor dar din mănăstire nu a mai rămas decât bisericuţa care le servea lor. Decăderea mănăstirii a continuat aşa că a fost clădită biserica din Tânganu (cu hramul Adormirii Maicii Domnului) “în vremea lui Barbu Ştirbeiu şi a patriarhului de Ierusalim, Chiril, în anul 1853, august”, care a înlocuit vechea bisericuţă adică tot ceea ce mai rămăsese din falnica mănăstire de pe timpuri. Acelaşi martor ocular, C. Săvescu, ne spune: “zidurile vechiului lăcaş au mai rămas în fiinţă, după 1853, încă vreo 30 de ani, iar cu resturile de cărămizi, locuitorii satului Tânganu au făcut cuptoare de pâine şi coşuri de case. La 1894 se mai zăreau încă la suprafaţa solului urme de zidărie...”
Istoria acestor străvechi locuri de la nord de Dunăre, dar în imediata apropiere a marelui oraş, Bucureşti, care se dezvolta necontenit alături, în paralel, a preocupat pe cunoscuţi istorici cum ar fi, în primul rând Nicolae Iorga, apoi pe Paul Cernovodeanu, pe scriitorul Alexandru Odobescu, pe arheologii Panait I. Panait, Eugen Comşa, Gheorghe Cantacuzino dar şi pe pasionaţi iubitori de istorie (şi) locală. Alături de amintitul localnic, C. Săvescu, nu trebuie omis nici preotul doctor Gheorghe Bădie din Cernica. Acesta a scris două broşuri: una despre această legendară mănăstire şi o alta despre o altă mănăstire de pe teritoriul comunei Cernica, Iezeru, lângă fostul sat medieval Mărăcineni, actualul sat Căldăraru. Între anii 1961-1966 au fost demarate săpături arheologice pe locaţia fostei mănăstiri Tânganu. Au fost confirmate documentele care au păstrat într-o memorie... scrisă informaţii despre apusa mănăstire. Dar nici de această dată nu a fost găsit misteriosul clopot care, adevăr sau legendă, zace în mâlurile din apropiere... Acum o pădurice de salcâmi tineri acoperă cu trunchiurile lor fragede şi trecătorul lor frunziş istorica mănăstire. Şi misterele pe care le îngroapă din ce în ce mai adânc odată cu trecerea inexorabilă a timpului...
Expunerea acestei străvechi localităţi ilfovene s-a făcut cu ... economie de amănunte. Este o istorie fabuloasă întinsă pe lungimea a peste 500 de ani, în vremuri deosebit de tulburi, încărcată cu evenimente memorabile. Doritorii care vor să cunoască amănunte deosebit de interesante despre aceste locuri şi istoria lor pot apela şi la portalul comunei Cernica www.voxcernica.ro, secţiunea “Istorie locală”.
preluare din Viitorul Ilfovean
