Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

ACTUALIZARE – 11.04.2026  – Pe lângă pierderea legăturii directe cu Pantelimon, oamenii reclamă și problema stațiilor Traian și Cernica 

Dupa cum stiati deja, de la 28 martie 2026, linia 406 Căldăraru – Pantelimon a fost suspendată, iar linia 472 a fost prelungită până la Căldăraru, cu legătură spre Metrou Nicolae Teclu. Pentru mulți localnici, aceasta nu este o îmbunătățire, ci o înrăutățire clară a accesului spre zonele unde mergeau în mod firesc: Pantelimon, București, locul de muncă, școală, spitale sau alte puncte de interes.

Problemele nu se opresc aici, oamenii semnalează că autobuzul 407, care vine dinspre Pantelimon, oprește doar în stația Traian din Cernica, nu și în stația Cernica de lângă fostul dispensar, acolo unde oprește 472. Asta înseamnă că unii călători, în special vârstnicii, sunt puși să mai meargă încă aproximativ 200 de metri între cele două stații, deși ar fi fost firesc să poată coborî direct într-un punct mai util pentru traseul spre Poșta și Căldăraru. Un detaliu aparent mic, dar care spune mult despre câtă grijă există, în realitate, pentru omul care circulă zilnic cu transportul public.

Mai grav este că această schimbare, prin care 406 a fost suspendat, nu înseamnă doar un traseu diferit, ci și un timp de călătorie mult mai mare. Un exemplu concret: pe noul program, o deplasare de la Piața Iancului până la Căldăraru, cu plecare de la orele 13:30 pe traseul Piața Iancului – Dristor – Nicolae Teclu – 472 – Cernica – Căldăraru, a durat 1 oră și 40 de minute. In baza noului orar in care autobuzele circulă mult mai rar decât înainte, localnicii, la acelasi tarif, spun că au primit o soluție mult mai slabă, mai scumpă raportat la servicii și mult mai obositoare.

Poate cel mai grav lucru este însă altul: oamenii spun că nu au fost întrebați. Iar cifrele din sondajul publicat de VoxCernica arată o direcție foarte clară: 89,74% dintre respondenți spun că linia 406 trebuia păstrată, 88% consideră mai util Pantelimonul decât Metrou Nicolae Teclu, 97,44% cred că decizia a fost luată fără consultarea reală a cetățenilor, iar 92,31% apreciază că noul program este mai slab decât cel anterior.

Când rezutatele sunt atât de clare, autoritățile nu mai pot pretinde că este vorba doar despre o simplă reorganizare tehnică. Este, în mod evident, o decizie care a lovit direct în nevoile reale ale comunității, fară nici o justificare, cu exceptia, cel mai probabil a necesitatii reducerii cheltuielilor pe fondul problemelor legate si create de cele doua razboaie majore existente, inclusiv costul energiei, in special cel al motorinei. 

Atasam in cadrul acestui articol, pentru cei care vor sa-si programeze mai bine calatoriile spre Caldararu si sa se sincronizeze cu sosirile in Cernica a autobuzelor dinspre si spre Pantelimon ale autobuzelor 407-Posta si 451-Tanganu, orarul, pe fiecare statie a acestor autobuze inclusiv 472 - Caldararu.

Sondajul lansat de voxcernica.ro rămâne în continuare deschis, iar cetățenii care nu au votat încă își pot exprima opinia în continuare accesând articolul publicat de VoxCernica, pe care il puteti accesa mai jos.

Program - orar complet pe fiecare statie al autobuzelor 472 - Caldararu - metrou Nicolae Teclu - Bucuresti, 407 - Pantelimon - Posta, 451 - Pantelimon - Tanganu si retur Bucuresti.

ACTUALIZARE – 04.04.2026 Cum votează cetățenii din Căldăraru si comuna Cernica în sondajul lansat de Portal Vox Cernica privind linia 406 și noul traseu 472?

Sondajul public lansat de VoxCernica la data de 27 martie 2026 a apărut în contextul unei modificări importante a transportului public din satul Căldăraru.

Potrivit articolului publicat atunci, după informarea transmisă public în 25 martie 2026, începând cu 28 martie 2026 linia 406 Căldăraru – Pantelimon urma să fie suspendată, iar linia 472 să fie prelungită până la Căldăraru, cu legătură spre Metrou Nicolae Teclu.

De aici a pornit și ideea sondajului pentru a vedea daca decizia autoritatilor (TPBI) si noua soluție răspunde sau nu nevoilor reale ale locuitorilor din Căldăraru, sau este vorba doar de o banala taiere administrativa pe fondul reducerii cheltuielilor si deficitului bugetar atat de mult trâmbițat.

În articolul inițial, VoxCernica a explicat că nemulțumirea oamenilor nu privește doar suspendarea liniei 406, ci și faptul că vechea legătură directă cu Pantelimon era considerată de mulți mai utilă pentru deplasările de zi cu zi, în timp ce noua formulă cu 472 duce spre Metrou Nicolae Teclu. De asemenea, au fost semnalate și temeri legate de frecvența mai redusă a curselor, aspect important pentru navetiști, elevi, vârstnici și pentru cei care depind zilnic de transportul public pentru a ajunge la muncă, la școală, la spitale sau în București.

La momentul consultării rezultatelor din 4 aprilie 2026, sondajul arată, până în prezent, o orientare foarte clară a voturilor.

La întrebarea privind suspendarea liniei 406 și înlocuirea ei prin prelungirea lui 472 până la Căldăraru, 89,74% dintre respondenți au ales varianta „Nu, linia 406 trebuia păstrată”, în timp ce doar 7,69% au considerat că noua formulă este o soluție mai bună. În privința capătului de linie considerat mai util, 88% dintre respondenți au indicat Pantelimon, față de numai 4% pentru Metrou Nicolae Teclu.

Sondajul arată și cât de importantă este această temă pentru viața de zi cu zi a comunității din Căldăraru. 74,36% dintre cei care au răspuns au declarat că folosesc transportul public zilnic, iar 97,44% consideră că această decizie a fost luată fără consultarea reală a cetățenilor. Totodată, cea mai frecvent indicată problemă este pierderea legăturii directe cu Pantelimon, opțiune aleasă de 64,1% dintre respondenți.

Și în ceea ce privește soluția dorită de comunitate, răspunsurile sunt la fel de clare: 87,5% dintre respondenți consideră că cea mai bună variantă ar fi menținerea liniei 406, iar 92,5% spun că Primăria Cernica ar trebui să solicite public TPBI reanalizarea deciziei. În paralel, 92,31% apreciază că noul program al autobuzelor este mai slab decât cel anterior, iar 92,68% spun că este foarte important ca autobuzul să circule mai des.

Un alt rezultat relevant este legat de combinația pe care oamenii o consideră ideală: cea mai votată opțiune, cu 46,55%, este „Traseu spre Pantelimon și curse dese”, urmată de varianta „Traseu spre Pantelimon, chiar și cu program actual”, cu 37,93%. Aceste răspunsuri sugerează că, pentru majoritatea celor care au participat până acum la sondaj, problema nu este doar destinația finală, ci și frecvența efectivă a curselor.

Trebuie precizat că numărul de voturi diferă ușor de la o întrebare la alta, ceea ce arată că nu toți participanții au răspuns la absolut toate punctele din chestionar. Cu toate acestea, tendința generală este limpede până în acest moment: cei mai mulți dintre respondenți susțin păstrarea unei legături directe cu Pantelimon, consideră că linia 406 nu trebuia suspendată și cer ca autoritățile locale să intervină public pentru reanalizarea situației.

Sondajul rămâne în continuare deschis, iar cetățenii care nu au votat încă își pot exprima opinia în continuare accesând articolul publicat de VoxCernica, pe care il puteti accesa cu un click pe foto de mai jos

Stire initiala - 27.03.2026

Satul Căldăraru pierde linia de autobuz 406 spre Pantelimon. Oamenii vor să fie întrebați unde  doresc sa fie capatul de linie pentru acest autobuz: La Metrou Nicolae Teclu sau la Terminalul Pantelimon? 

De obicei nu solicitam acest lucru, dar tinand cont de importanta acestei probleme, va rugam sa distribuiti aceasta postare pentru ca acest mesaj si sondaj sa ajunga la un numar cat mai mare de cetateni interesati de problema transportului public in comuna Cernica si Caldararu. Va multumim!

Cetatenii din Caldararu, Cernica, au acum posibilitatea reala de a-si spune si a-si exprima parerea prin votul in acest sondaj pus la dispozitie de Portalul Vox Cernica.

Bifati si votati optiunile dorite pentru a raspunde la acest sondaj cu intrebarile de mai jos:

Decizia a fost luata de catre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI fara ca cetatenii  din satul Caldararu sa fie intrebati sau consultati in legatura cu acest lucru.

caldarau nicolae teclu metrou cernica nucuresti 406 472 1De la 28 martie 2026, TPBI suspendă linia 406 și prelungește linia 472 până la Căldăraru. Pentru mulți locuitori, schimbarea ridică o întrebare simplă: noul capăt de linie răspunde cu adevărat nevoilor acestei comunități?

Locuitorii din Căldăraru sunt extrem de nemulțumiți după anunțul privind modificarea transportului public în acest sat. Potrivit informării transmise public din data de 25-martie-2026, începând cu data de 28.03.2026, linia 406 Căldăraru – Pantelimon își suspendă activitatea, iar linia 472, care până acum circula pe relația Cernica – Metrou Nicolae Teclu, devine Căldăraru – Metrou Nicolae Teclu, urmând să preia traseul fostei linii 406. Schimbarea este comunicata de TPBI, care anunță oficial suspendarea liniei 406 și prelungirea liniei 472 până la Căldăraru.

Pentru mulți cetățeni din Căldăraru, problema nu este doar că se schimbă un număr de linie, ci faptul că se schimbă și direcția utilă de deplasare. Linia 406 oferea legătură directă cu terminalul Pantelimon, în timp ce noua variantă propusă prin 472 duce spre Metrou Nicolae Teclu. Oficial, TPBI vorbește despre o reorganizare pentru eficientizarea programului de transport public, însă în comunitate apare firesc întrebarea: ce variantă îi ajută mai mult pe oameni în viața de zi cu zi?

Nu este prima dată când transportul public din comuna Cernica și din satul Căldăraru devine un subiect important pentru locuitori. VoxCernica a urmărit în timp evoluția traseelor și a publicat informații actualizate despre liniile care leagă comuna de București, inclusiv despre 406 și 472. Tocmai de aceea, orice modificare de traseu trebuie discutată și din perspectiva navetei reale a cetățenilor: unde merg la muncă, la școală, la metrou, la spitale sau la centre comerciale.

În teorie, legătura cu Metrou Nicolae Teclu poate fi utilă pentru cei care au nevoie de acces rapid la magistrala de metrou. În practică însă, o parte dintre locuitori spun că vechiul capăt de la Pantelimon era mai convenabil pentru tipul lor de deplasare. De aici apare și miza reală a discuției: nu doar dacă linia 472 poate înlocui administrativ linia 406, ci dacă o poate înlocui și funcțional, în interesul oamenilor din Căldăraru.

VoxCernica consideră că o astfel de decizie trebuia însoțită si trebuia luata dupa consultarea cetățenilor din satul Caldararu. De aceea, lansăm un sondaj public prin care îi întrebăm pe locuitori ce variantă consideră mai potrivită pentru comunitate: capăt de linie la Metrou Nicolae Teclu sau capăt de linie la Pantelimon?

Transportul public nu înseamnă doar trasee pe hârtie, ci acces real la oraș, la locul de muncă și la servicii esențiale. Iar când o linie importantă este suspendată, comunitatea are dreptul să spună clar ce nevoie are.

Nemulțumirea cetățenilor nu se leagă doar de schimbarea traseului, ci și de faptul că autobuzele sunt așteptate să circule mai rar decât înainte. Pentru mulți navetiști din Căldăraru, nu contează doar unde ajunge autobuzul, ci și la ce interval vine. O legătură spre Metrou Nicolae Teclu poate părea utilă pe hârtie, dar dacă autobuzele vin mai rar, timpul de așteptare crește, iar deplasarea devine mai greoaie pentru cei care merg zilnic la muncă, la școală sau la medic. Vechea linie 406 avea propriul program publicat, iar după reorganizarea anunțată de TPBI, localnicii se tem că noua formulă de transport nu doar că schimbă destinația, ci și reduce frecvența curselor, afectând direct viața de zi cu zi a comunității. 407 care vine dinspre Pantelimon, opreste doar in statia Traian din Cernica si nu si in statia Cernica de langa fostul dispensar, unde are statie 472.

Cetățenii din Căldăraru solicită Primăriei comunei Cernica să nu trateze această modificare ca pe o decizie deja închisă, ci să deschidă un dialog real cu locuitorii afectați și cu TPBI, astfel încât toate aspectele semnalate în acest articol — pierderea legăturii directe cu Pantelimon, alegerea capătului de linie dorit, frecvența curselor și impactul concret asupra navetiștilor, elevilor și vârstnicilor — să fie discutate transparent și serios, împreună cu comunitatea, înainte ca această schimbare să devină definitivă.

VoxCernica lansează un sondaj public privind modificările din transportul public care afectează satul Căldăraru. Începând cu 28 martie 2026, linia 406 este suspendată, iar linia 472 este prelungită până la Căldăraru, cu capăt la Metrou Nicolae Teclu.

Vrem să aflăm opinia reală a cetățenilor: sunteți de acord cu această schimbare și ce variantă de traseu considerați mai utilă pentru comunitate?

Votati mai jos prin bifa Dvs. optiunile dorite pentru a raspunde la acest sondaj cu intrebarile de mai jos:

Sunteți de acord cu suspendarea liniei 406 și înlocuirea ei prin prelungirea liniei 472 până la Căldăraru?

Variante de răspuns:

  1. Da, este o soluție mai bună
  2. Nu, linia 406 trebuia păstrată
  3. Accept schimbarea, dar doar dacă programul curselor este mai bun
  4. Nu știu / nu pot aprecia încă

Ce capăt de linie considerați mai util pentru locuitorii din Căldăraru?

Variante de răspuns:

  1. Metrou Nicolae Teclu
  2. Pantelimon
  3. Ambele sunt la fel de utile
  4. Comunitatea are nevoie de ambele legături

• Cât de des folosiți transportul public din Căldăraru spre București?
– Zilnic
– De câteva ori pe săptămână
– Ocazional
– Foarte rar

• Credeți că decizia a fost luată fără consultarea reală a cetățenilor?
– Da
– Nu
– Nu știu

• Ce problemă vă afectează cel mai mult după suspendarea liniei 406?
– Pierd legătura directă cu Pantelimon
– Fac mai multe schimburi
– Timp mai mare de deplasare
– Programul curselor este insuficient
– Nu mă afectează

• Ce soluție ați considera cea mai bună?
– Menținerea liniei 406
– Păstrarea lui 472 până la Nicolae Teclu
– Reintroducerea unei legături directe spre Pantelimon
– Program mai des și traseu adaptat nevoilor reale

• Ar trebui Primăria Cernica să solicite public TPBI reanalizarea deciziei?
– Da
– Nu
– Doar după consultarea cetățenilor

• Considerați că noul program al autobuzelor este mai slab decât cel de dinainte?
– Da, clar mai slab
– Da, puțin mai slab
– Nu, este mai bun
– Nu pot aprecia încă

• Ce vă deranjează cel mai mult la noua organizare?
– Dispariția legăturii directe cu Pantelimon
– Faptul că autobuzele vin mai rar
– Timpul total mai mare de deplasare
– Necesitatea de a schimba mijlocul de transport
– Alt motiv

• Cât de important este pentru dumneavoastră ca autobuzul să circule mai des?
– Foarte important
– Important
– Mai puțin important
– Deloc important

• Ce ați prefera?
– Traseu spre Metrou Nicolae Teclu, dar cu curse dese
– Traseu spre Pantelimon, chiar și cu program actual
– Traseu spre Pantelimon și curse dese
– O combinație care să acopere ambele nevoi

Bifati si votati optiunile dorite pentru a raspunde la acest sondaj cu intrebarile de mai jos:

No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/2-sunteți-de-acord-cu-suspendarea-liniei-406-și-înlocuirea-ei-prin-prelungirea-liniei-472-până-la-căldăraru.json?task=poll.vote
2
radio
1
[{"id":"3","title":"1.\tDa, este o solu\u021bie mai bun\u0103","votes":"3","type":"x","order":"1","pct":7.32,"resources":[]},{"id":"4","title":"2.\tNu, linia 406 trebuia p\u0103strat\u0103","votes":"37","type":"x","order":"2","pct":90.24,"resources":[]},{"id":"5","title":"3.\tAccept schimbarea, dar doar dac\u0103 programul curselor este mai bun","votes":"1","type":"x","order":"3","pct":2.44,"resources":[]},{"id":"6","title":"4.\tNu \u0219tiu \/ nu pot aprecia \u00eenc\u0103","votes":"0","type":"x","order":"4","pct":0,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/3-ce-capăt-de-linie-considerați-mai-util-pentru-locuitorii-din-căldăraru.json?task=poll.vote
3
radio
1
[{"id":"7","title":"Metrou Nicolae Teclu","votes":"2","type":"x","order":"1","pct":3.85,"resources":[]},{"id":"8","title":"Pantelimon","votes":"45","type":"x","order":"2","pct":86.54,"resources":[]},{"id":"9","title":"Ambele sunt la fel de utile","votes":"2","type":"x","order":"3","pct":3.85,"resources":[]},{"id":"10","title":"Comunitatea are nevoie de ambele leg\u0103turi","votes":"3","type":"x","order":"4","pct":5.77,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/4-cât-de-des-folosiți-transportul-public-din-căldăraru-spre-bucurești.json?task=poll.vote
4
radio
1
[{"id":"11","title":"Zilnic","votes":"30","type":"x","order":"1","pct":73.17,"resources":[]},{"id":"12","title":"De c\u00e2teva ori pe s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103","votes":"5","type":"x","order":"2","pct":12.2,"resources":[]},{"id":"13","title":"Ocazional","votes":"5","type":"x","order":"3","pct":12.2,"resources":[]},{"id":"14","title":"Foarte rar","votes":"1","type":"x","order":"4","pct":2.44,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/5-credeți-că-decizia-a-fost-luată-fără-consultarea-reală-a-cetățenilor.json?task=poll.vote
5
radio
1
[{"id":"15","title":"Da","votes":"41","type":"x","order":"1","pct":97.62,"resources":[]},{"id":"16","title":"Nu","votes":"0","type":"x","order":"2","pct":0,"resources":[]},{"id":"17","title":"Nu stiu","votes":"1","type":"x","order":"3","pct":2.38,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/6-ce-problemă-vă-afectează-cel-mai-mult-după-suspendarea-liniei-406.json?task=poll.vote
6
radio
1
[{"id":"18","title":"Pierd leg\u0103tura direct\u0103 cu Pantelimon","votes":"26","type":"x","order":"1","pct":61.9,"resources":[]},{"id":"19","title":"Fac mai multe schimburi","votes":"6","type":"x","order":"2","pct":14.29,"resources":[]},{"id":"20","title":"Timp mai mare de deplasare","votes":"5","type":"x","order":"3","pct":11.9,"resources":[]},{"id":"21","title":"Programul curselor este insuficient","votes":"3","type":"x","order":"4","pct":7.14,"resources":[]},{"id":"22","title":"Nu m\u0103 afecteaz\u0103","votes":"2","type":"x","order":"5","pct":4.76,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/7-ce-soluție-ați-considera-cea-mai-bună.json?task=poll.vote
7
radio
1
[{"id":"23","title":"Men\u021binerea liniei 406","votes":"37","type":"x","order":"1","pct":86.05,"resources":[]},{"id":"24","title":"P\u0103strarea lui 472 p\u00e2n\u0103 la Nicolae Teclu","votes":"1","type":"x","order":"2","pct":2.33,"resources":[]},{"id":"25","title":"Reintroducerea unei leg\u0103turi directe spre Pantelimon","votes":"2","type":"x","order":"3","pct":4.65,"resources":[]},{"id":"26","title":"Program mai des \u0219i traseu adaptat nevoilor reale","votes":"3","type":"x","order":"4","pct":6.98,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/8-•%20ar-trebui-primăria-cernica-să-solicite-public-tpbi-reanalizarea-deciziei.json?task=poll.vote
8
radio
1
[{"id":"27","title":"Da","votes":"40","type":"x","order":"1","pct":93.02,"resources":[]},{"id":"28","title":"Nu","votes":"1","type":"x","order":"2","pct":2.33,"resources":[]},{"id":"29","title":"Doar dupa consultarea cetatenilor","votes":"2","type":"x","order":"3","pct":4.65,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/9-•%20considerați-că-noul-program-al-autobuzelor-este-mai-slab-decât-cel-de-dinainte.json?task=poll.vote
9
radio
1
[{"id":"30","title":"Da, clar mai slab","votes":"38","type":"x","order":"1","pct":90.48,"resources":[]},{"id":"31","title":"Da, pu\u021bin mai slab","votes":"0","type":"x","order":"2","pct":0,"resources":[]},{"id":"32","title":"Nu, este mai bun","votes":"1","type":"x","order":"3","pct":2.38,"resources":[]},{"id":"33","title":"Nu pot aprecia \u00eenc\u0103","votes":"3","type":"x","order":"4","pct":7.14,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/10-•%20ce-vă-deranjează-cel-mai-mult-la-noua-organizare.json?task=poll.vote
10
radio
1
[{"id":"34","title":"Dispari\u021bia leg\u0103turii directe cu Pantelimon","votes":"33","type":"x","order":"1","pct":78.57,"resources":[]},{"id":"35","title":"Faptul c\u0103 autobuzele vin mai rar","votes":"5","type":"x","order":"2","pct":11.9,"resources":[]},{"id":"36","title":"Timpul total mai mare de deplasare","votes":"1","type":"x","order":"3","pct":2.38,"resources":[]},{"id":"37","title":"Necesitatea de a schimba mijlocul de transport","votes":"3","type":"x","order":"4","pct":7.14,"resources":[]},{"id":"38","title":"Alt motiv","votes":"0","type":"x","order":"5","pct":0,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/11-•%20cât-de-important-este-pentru-dumneavoastră-ca-autobuzul-să-circule-mai-des.json?task=poll.vote
11
radio
1
[{"id":"39","title":"Foarte important","votes":"41","type":"x","order":"1","pct":91.11,"resources":[]},{"id":"40","title":"Important","votes":"4","type":"x","order":"2","pct":8.89,"resources":[]},{"id":"41","title":"Mai pu\u021bin important","votes":"0","type":"x","order":"3","pct":0,"resources":[]},{"id":"42","title":"Deloc important","votes":"0","type":"x","order":"4","pct":0,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
No answer selected. Please try again.
Please select either existing option or enter your own, however not both.
Please select minimum {0} answer(s).
Please select maximum {0} answer(s).
/info-utile/sondaje-si-chestionare/linia-406-472/12-ce-ați-prefera.json?task=poll.vote
12
radio
1
[{"id":"43","title":"Traseu spre Metrou Nicolae Teclu, dar cu curse dese","votes":"6","type":"x","order":"1","pct":9.52,"resources":[]},{"id":"44","title":"Traseu spre Pantelimon, chiar \u0219i cu program actual","votes":"23","type":"x","order":"2","pct":36.51,"resources":[]},{"id":"45","title":"Traseu spre Pantelimon \u0219i curse dese","votes":"28","type":"x","order":"3","pct":44.44,"resources":[]},{"id":"46","title":"O combina\u021bie care s\u0103 acopere ambele nevoi","votes":"6","type":"x","order":"4","pct":9.52,"resources":[]}] ["#ff5b00","#4ac0f2","#b80028","#eef66c","#60bb22","#b96a9a","#62c2cc"] ["rgba(255,91,0,0.7)","rgba(74,192,242,0.7)","rgba(184,0,40,0.7)","rgba(238,246,108,0.7)","rgba(96,187,34,0.7)","rgba(185,106,154,0.7)","rgba(98,194,204,0.7)"] 350
Anonim
Nu se poate să vă bateți joc de oameni în halul ăsta😡
Nu întrebați lumea și faceți de capul vostru,după ce că viața este foarte grea și scumpă mai ne supărați și voi jigodiilor!
Linia 406 era esențială pentru oameni că aveam tramvai și mașini la capătul tramvaiului 14 și metrou de la Pantelimon!
Sunteți niște sărăcii de oameni ce faceți tot posibilul ca viața sâ fie mai grea.
Oarba după voi de panarame😡

1
Anonim
Vrem 406 din nou
Vrem 406 din nou
3
Anonim
406 inapoi
Băgați 406 înapoi oameni
2
Anonim
406
Vă rog din tot sufletul ca să readuceți linia 406. Este un autobuz foarte util pentru mulți locuitori din satul nostru, programul la 472 este foarte rar, copii nu au cum să ajungă la școală la anumite ore, oamenii la servici. Aduceți-ne autobuzul înapoi vă rugam
2
Anonim
Linia 406
Linia de transport 406 este mult mai folositoare decât linia de transport
472

5
Anonim
Apel pentru linia 406
Vă rugăm insistent, cu tot respectul, să analizați păstrarea liniei autobuzului 406! Din păcate nu toată lumea a aflat sau nu are acces la acest sondaj dar suntem mulți locuitori al căror bun mers al vieții de zi cu zi (servici, școală, medic etc) depinde de această linie, 406.
Vă rugăm nu ne complicați și mai mult viețile și faceți tot posibilul și toate demersurile necesare pentru a reveni asupra acestei decizii!
Sperăm la o bună soluționare cât mai curând!

5
Anonim
Păstrare linia 406
4
Anonim
Foarte utila noua legatura directa la Nicolae Teclu
Foarte utila noua legatura directa in Bucuresti la M Nicolae Teclu
-3
Anonim
Veziti de treaba ta
1
Anonim
Traseu 406
Doresc sa se pastreze linia autobuzului 406
7

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV

Istorie locala

Martie 30, 2026

Când Cernica dădea 8 goluri: cronica din 1938 care arată…

Un articol apărut în august 1938 în „Sportul Capitalei” arată că la Cernica exista deja…
Martie 29, 2026

Drama din padurea Cernica. Octombrie 1911.

„O zguduitoare dramă din amor, așa cum prin romane senzaționale se mai întâlnește, s-a desfășurat…
Decembrie 15, 2025

Povestea pietrei de moara de la Manastirea Cernica. La taifas…

AUDIO-VIDEO - Poate unii dintre dvs., locuitorii comunei Cernica, v-ați întrebat ce reprezintă „pietroiul” ,…
August 14, 2025

Exclusiv: Porecle din satul Manolache, Glina 1935-1940: Răspântii ale memoriei…

Mai jos avem plăcerea să vă prezentăm familiile satului Manolache existente în perioada 1935–1940, după…
Iunie 21, 2025

Exclusiv: Poreclele din comuna Cernica: Răspântii ale memoriei strămo-sătești

𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐫𝐞𝐜𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚 ș𝐢 𝐬𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐫 — 𝐓â𝐧𝐠𝐚𝐧𝐮, 𝐂ă𝐥𝐝ă𝐫𝐚𝐫𝐮, 𝐏𝐨ș𝐭𝐚, 𝐁𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞𝐚𝐧𝐜𝐚 —…
Martie 17, 2025

Fotografii vechi comuna Cernica si satele sale.

In aceasta rubrica ne propunem sa va prezentam fotografii vechi din comuna Cernica si satele…
Martie 07, 2025

Satul Tanganu - File de istorie. Lansare carte editie electronica.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă…
Decembrie 15, 2024

Pilula de istorie locala - Scoala din Caldararu - fragmente…

Incepem publicarea unor fragmente din lucrarea "Comuna Cernica – File de Istorie, carte lansata intr-o…
Noiembrie 26, 2024

Fotografie grup de tineri din Tanganu 1962-63.

Mai jos va prezentam o fotografie veche si care prezinta imaginea unui grup de tineri…
Noiembrie 26, 2024

Va recunoasteti parintii si bunicii? Clase de elevi ai anilor…

Revenim cu prezentarea unor amintiri nepretuite despre parintii si bunicii nostrii, de data aceasta, in…
Septembrie 02, 2024

Drum lin printre stele - Prof. matematica Nastasia Petre -…

Cu profunda tristete, regret si nostalgie, am aflat de trecerea in neființă a D-lui Nastasia…
August 29, 2024

Reportaj despre scoala, invatatorii si satul Caldararu, Cernica. 1945 -…

Actualizare 08-nov-2024- Noi fotografii vechi cu elevii clasei a-IV-a, promotia 1958, a invatatorului Teodor Petcu,…
August 28, 2024

Imagini rare din Cernica, de la Manastirea Cernica si Pantelimon.…

In premiera va prezentam noi imagini de arhiva, din satul Cernica, din anii 1964, de…
August 28, 2024

Imagini VIDEO in premiera cu fostul strand Cernica. TVR -…

In premiera va prezentam un video cu imagini din fostul strand Cernica, realizat de TVR…
August 14, 2024

Crucea misterioasă din adâncul pădurii Cernica - „Străjerul drumului vechi…

Actualizare 25-08-2024 - Imagini 3D ale crucii din Padurea Cernica In urma publicarii articolului din…
August 13, 2024

FOTO-VIDEO - Imagini noi din marele complex medieval, descoperit în…

Va prezentam noi imagini din Arhivele Nationale, din timpul cercetarilor de la renumitul situl arheologic…
Iulie 18, 2024

Reporter fara voie - Mama. O povestire de Vasile Bolboja,…

Povestirea pe care o publicam astazi se intituleaza "Reporter fara voie - Mama" si este…
Iunie 21, 2024

Destine tângănene. Dumitru Sava.

MICRO-POVESTIRE LOCALĂ REALIZATĂ SUB EGIDA PORTALULUI VOXCERNICA.RO D E S T I N E  T Â…
Mai 23, 2024

Fotbal scolar cernicaș -1961 - recurs la memorie

Comuna noastră Cernica a fost mereu, mereu furnizoare de personalități naționale în diverse medii. Evident…
Aprilie 06, 2024

Cum arata un buletin in anul 1931. Nea Niculae Goreață…

Nea Niculae, Goreață, așa cum îi spuneam noi copii din Căldăraru acum  mai bine de…
Martie 27, 2024

Recurs la memorie. Scoala comunala Cernica - Caldararu - Tanganu.…

VA RUGAM NU EZITATI SA NE TRIMITETI FOTOGRAFIILE DVS. VECHI PENTRU A FI PUBLICATE. Actualizare…
Martie 21, 2024

Recurs la memorie – Scoala mica din Tanganu - 1959

Continuăm să vă prezentăm fotografii din istoria comunei noastre pe principiul că o “poză face…
Martie 09, 2024

Recurs La Memorie - Săpăturile De La Mănăstirea Tânganu 1961-1966

Vă prezentăm o fotografie - document istoric din anul 1964 - cu aceia care au…
Decembrie 14, 2023

Destine tângănene. Rădița. Predestinare - Prietenie - Dragoste.

O “poveste” adevărată de prietenie, dragoste şi predestinare, în care vom reproduce, evenimente, întâmplări, fapte…
August 17, 2023

Mihai Eminescu si Cernica. Ultima poezie de dragoste. 1889.

Prin amabilitatea poetului Mircea Dinescu va prezentam ultima poezie de dragoste a lui Mihai Eminescu,…
August 08, 2023

Vasile Bolboja din Tanganu comentat de Cristian Topescu in Revista…

Rubrica Fair Play - Revista Flacara, 16-martie-1984 Spectacol sau rezultat? De la cititorul Vasile Bolboja…
Iulie 11, 2023

Un om împușcat lângă Cernica.

Se telegrafiază de către sub-prefectul plășei Pantelimon, că o patrulă de călărași dând lângă Cernica…
Iulie 10, 2023

Opinii. NICOLAE ANDREI şcoala generală din Căldăraru comuna Cernica, judeţul…

Romania Libera: 18-februarie-1976 - Rubrica OPINII "Satul Căldăraru, comuna Cernica, judeţul Ilfov este aşezat foarte aproape…
Iulie 10, 2023

Drama din padurea Cernica.10-octombrie-1911

"O zguduitoare dramă din amor, așa cum prin romane senzaționale se mai intîlnește, s’a desfășurat…
Mai 29, 2023

Harta austriaca a comunei Cernica. 1856 - 1859.

Vă prezentăm harta istorică (interactiva) a zonei Cernica (si nu numai) de acum aproape 170…
Martie 19, 2023

Flora spontana medicinala din padurea Cernica. Revista Farmacia - 1959

Va prezentam o lucrare din anul 1959 cu privire la flora spontană medicinală din pădurea…
Februarie 16, 2023

Fotografii din 1933 - Manastirea Cernica.

Imagini Manastirea Cernica din anul 1933.
Ianuarie 22, 2023

Scoala veche din Manolache nr. 38 - Cl. I-IV si…

Actualizare 06-mai-2023: Vă prezentăm noi imagini (28-apr-2025) cu ceea ce a fost odată - Școala…
Ianuarie 08, 2023

Scoala Mica din Tanganu. Serbari scolare de altadata.

Actualizare: 24-ian-202324 IANUARIE 1959 Continuam seria de amintiri cu privire la Scoala Mica din Tanganu. …
Decembrie 11, 2022

File de istorie locala. Viata parohiilor: Balaceanca. Emisiune Trinitas 2010.

Continuam prezentarea filelor de istorie ale comunei Cernica. Astazi va prezentam o emisiune despre satul…
Septembrie 03, 2022

Clasa a V-a an scolar 1956-1957. Scoala Gimnaziala nr. 1.…

Provocare pentru cernicasi. Vă recunoașteți bunicii si strabunicii din aceasta fotografie?! In premiera, va prezentam…
Septembrie 01, 2022

Recunoasteti aceasta imagine istorica? Click fotografie pentru raspuns.

Daca recunoasteti aceasta imagine "istorică" atunci înseamnă că sunteti din satul Caldararu, Cernica, ați învățat…
August 31, 2022

Invatamantul cernicas in jurul bornei 1960.

În jurul anului 1960 s-au produs ample schimbări în învățământul românesc. Care, normal, au avut…
Iulie 27, 2022

Complex Medieval Tanganu - Manastirea Tanganu

In cele ce urmeaza va prezentam doua documente cu foarte multe detalii inclusiv shite si…
Iulie 09, 2022

Amintiri Fotbalistic-Cernicașe…. 1978

În anii 1970 fotbalul din comuna noastră, Cernica, a revigorat… Echipa fanion a satului Tânganu,…
Martie 30, 2022

Amintiri tanganene. Revelion 1967.

Anul 1967... Așa cum am mai spus, în decembrie 1967 am cumpărat un magnetofon Tesla-Uran…
Ianuarie 23, 2022

Amintiri tanganene. La Ciuperca. Strandul Cernica.1968.

Anul 1968....        Era în prima zi de Paști din acel an..        Un grup…
Decembrie 27, 2021

Amintiri tanganene. Nela. Strandul Cernica. Trecute amintiri. 1971.

     In februarie 1970 am fost liberat de la armată... unde am petrecut 1…
Decembrie 15, 2021

S.O.S. - Efigiile de la Spitalul Balaceanca au disparut.

În august 2019 vă anunțam cu privire la finalizarea restaurării efigiilor (reprezentari în ipsos a…
Decembrie 02, 2021

Amintiri tanganene. Ana Martac.1965.

Liceele serale din acele timpuri - anii 1965-1975 le urmau și muncitorii de pe platforma…
Decembrie 01, 2021

Sondajul arheologic din punctul Tânganu „Autostradă. 1992. Vasilica Sandu-Cuculea

În 1992, cu ocazia contructiei autostrazii A2 Bucuresti Constanta, pe teritoriul comunei Cernica au avut…
Noiembrie 30, 2021

Excursie cu amintiri - itinerariu: padurea Caldararu - fosta "la…

În cele ce urmează dorim să vă prezentăm un album cu imagini luate cu ocazia…
Mai 17, 2021

Pastila cu amintiri si...istorie locala...(1)

In anii 1959-60 în locul micilor bălți și lacuri care înconjurau râul Colentina pe teritoriul…
Februarie 28, 2021

Editie speciala pentru santierul din lunca Cernica-Caldararu. Steagul Rosu. 1958…

Actualizare: 26 mai 2021 In articolul Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii…
Iunie 17, 2020

Tanganu, lumea de ieri, lumea de azi.

   Scriitorul austriac, Ștefan Zweig,  a scris ultima sa carte, "Lumea de azi", în anul…
Aprilie 27, 2020

1965. Filmare TVR, sit-ul arheologic de la Caldararu, Cernica.

In filmuletul de acum 55 de ani, puteti viziona mai multe imagini extrem de rare,…
Ianuarie 05, 2020

C.I.A. la Manastirea Cernica ?! 1951-1952.

Actualizare 29-08-2024 Va prezentam un nou document datat 18-decembrie-1951, intitulat "Depozit de munitie in Padurea…
Decembrie 08, 2019

Documentar despre satul Caldararu, biserica si locuitorii sai.

Vă prezentăm un scurt metraj documentar realizat de Trinitas TV în colaborare cu parohia satului…
Octombrie 05, 2019

Despre datarea necropolei neolitice de la Cernica. Dr. Eugen Comsa.…

"Prin sapăturile arheologice incepute în vara anului 1960, de către dr. doc. Gheorghe Cantacuzino, pe…
Iulie 20, 2019

Imagini inedite din 1973. Situl arheologic "Manastirea Iezarul". Caldararu -…

Va prezentam mai multe fotografii din 1973, cu ocazia sapaturilor din Căldăraru-Cernica, jud. Ilfov in cadrul sitului…
Aprilie 16, 2019

Monografie sat Cernica - 1942. Invatatoare Hrisia Mihai.

Un nou document istoric rar, de acum 77 de ani, va este pus la dispozitie de…
Decembrie 01, 2018

Ziarul „Alba-Iulia”, organ al proclamării unității naționale. Reeditare cu ocazia…

Va prezentam o reeditare a ziarului „Alba-Iulia”, organ al proclamării unității naționale tiparit in 18 noiembrie/1…
Octombrie 29, 2018

Tomos pentru canonizarea Sfantului Ierarh Calinic de la Manastirea Cernica.…

Va prezentam un document rar din anul 1955 si anume TOMOS-ul (hotarare scrisa) pentru canonizarea…
Septembrie 09, 2018

Amintirile razboiului mondial. Jurnal de front Vasile Arghirescu. 1916-1917.

Prin amabilitatea preotului paroh Vasile Gutea din Caldararu si in urma unei vizite de documentare…
Septembrie 03, 2018

Monografie sat Cernica-1968. Preot Dr. Gheorghe Badie

Continuam publicarea monografiilor istorice realizate de invatatorii si preotii din satele comunei Cernica. De data…
August 08, 2018

Sinodiconul (condica) bisericii Cernica. Preot Dr. Gheorghe Badie. 1968

Prin amabilitatea preotului paroh al bisericii parohiale din satul  Cernica, Sorin Popa, astazi avem placerea…
Iunie 01, 2018

Din istoria romantata a religiei si educatiei din satul Caldararu,…

Cu un an inainte de asasinarea lui Kennedy, adica in 1962, in satul Caldararu, comuna…
Mai 31, 2018

Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii…

In ziua de 23 Aprilie 1960, era tiparita o editie speciala a ziarului "Steagul Rosu",…
Martie 19, 2018

"Amintiri despre viitor" de la 1891 despre Tanganu.

Inițial, am vrut să vă prezentăm această "știre", ca facând parte de categoria celor "inedite",…
Februarie 23, 2018

Adresa Muzeului de Istorie si Arta al municipiului Bucuresti catre…

In anul 1991 a fost adoptata Legea Fondului Funciar prin care a fost definit si…
Februarie 23, 2018

Adresa catre Consiliul Popular al Comunei Cernica. Institutul de Arheologie.1970

"Institutul de Arheologie a executat în vara fiecărui an dela 1960 pina acum, cercetari arheologice…
Februarie 02, 2018

Reforma agrara de la 1921 in satele comunei Cernica. Planurile…

In premiera absoluta si dupa aproape 100 de ani, portalul Vox Cernica va prezinta in…
Februarie 18, 2017

Statistici istorice 1832-1865 satele comunei Cernica.

Lista cu numele preotilor ce se afla in coprinsul plasii Danbovita leat 1835.
Decembrie 02, 2016

In cautarea originilor proprii si a istoriei locale...Blogul anului 2016

In cele ce urmeaza avem placerea sa va prezentam un blog personal, realizat de Dl.…
Aprilie 30, 2016

Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963

Va prezentam o carte descoperita recent si care ne-a fost transmisa prin amabilitatea D-lui Ciotoran…
Martie 21, 2016

Hrisov de tarnosire Biserica Balaceanca - 1884

Astazi 21 martie 2016, cu ocazia lucrarilor de renovare a Sfintei Mese din altarul Bisericii…
Decembrie 07, 2015

File de istorie: Scoala mica din Tanganu.

ÎNCEPUTURI ŞI ... ISTORIE--------------------------------------Septembrie 1955...Superbă lună de toamnă...Eu aveam 7 ani şi 6 luni. Era…
August 23, 2015

Situatia scolara in anul 1948 la scoala Caldararu.

Mai jos va prezentam o statistica relevanta cu date detaliate despre numarul de copiii pentru…
Aprilie 17, 2012

Acum desecretizat. Planul de Sistematizare al comunei Cernica-1970. Canal si…

Din cauza dimensiunilor si numarului de pagini va rugam asteptati incarcarea acestora daca este cazul)…
Februarie 12, 2012

Manastirea Tanganu. Fragmente arheologice si schite amplasament.

Prin amabilitatea D-lui Ciotoran Nicolae din Balaceanca, va prezentam cateva fragmente arheologice din ceea ce…
Februarie 12, 2012

"Bine că ai venit părinte, mai inainte de a ne…

Va prezentam un material preluat de D-l Nicolae Ciotoran-Balaceanca din arhive, in care veti regasi…
Ianuarie 14, 2012

Răsărituri veşnice pentru morţii din Cernica

Articol preluat de la Asociaţia Astronomică Astroclubul Borealis Părăsind Bucureştiul pe Autostrada Soarelui, trecem prin…
Decembrie 13, 2011

Manastirea Cernica. Imagine aeriana.

sursa foto: Romania vazuta din avion sursa text: Site oficial Manastirea-Cernica.ro Ctitorie a marelui vornic Cernica…
Noiembrie 04, 2011

Satul Tanganu-File de istorie ilfoveana

sursa foto: Panoramio În celebrul act de la 20 septembrie 1456, emis în timpul domniei…
Aprilie 06, 2011

Orientarea mormintelor necropolei neo eneolitice de la Cernica. O noua…

  Nu demult, promiteam ca vom reveni cu detalii despre Necropola neolitica de la Caldararu,…
Iunie 12, 2010

Cernica si satele sale la 1885. Geografie, statistica si istorie…

Impartirea administrativ teritoriala la 1885 pentru satele din comuna Cernica si date statistice.
Mai 22, 2010

Pregatire itinerarii excursii tematice. Partea II-a.

Un grup de entuziaşti iubitori de istorie şi natură locală din comuna Cernica au inceput…
Ianuarie 06, 2010

Cercetarile arheologice de la Balaceanca

Asa cum precizam in articolul "Monumente istorice. Comuna Cernica", incepem sa publicam detalii despre fiecare…
Ianuarie 04, 2010

Monumente istorice. Comuna Cernica

Suntem siguri ca nu exista locuitor al comunei Cernica care sa nu fi auzit de…
Decembrie 14, 2009

Festivalul filmului la sate. Glina, Balaceanca, Cernica. 1973

Va mai aduceti aminte de Nea Mircea sau de Pașca Corneliu din Cernica ? Sau…
Noiembrie 27, 2009

Amintirile din secolul XIX ale unui octogenar despre Tanganu-Cernica. Marin…

Acest material a fost scris undeva după anul 1918, iar informaţiile pe care le contine…
Noiembrie 27, 2009

Istoricul Mănăstirii Tînganu

Manastirea Tanganu - înalţată odinioară în cîmpia munteană, lînga vechea albie a Dîmboviţei, în apropierea…
Noiembrie 02, 2009

Premiera absoluta. Atestare documentara sat Balaceanca.

In premiera absoluta pentru Comuna Cernica, va prezentam documentul care atesta existenta satului Balaci, azi…
Noiembrie 02, 2009

Monografie comuna Cernica. Invatatoare Victoria Folescu. 1939-1944

"Suprafata ocupata de satul Cernica, este de 2,640 ha, iar numarul locuitorilor se ridica la…
Noiembrie 02, 2009

Monografie istorica sat Balaceanca. Invatator Vasile Badicioiu. 1946

Sufletul satenilor. "Sufletul lor bun ii fac sa se asocieze pentru diferite binefaceri. Fetele, flacaii…