Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Index articole

 

CAPITOLUL   II

 

MICROISTORIA  ECHIPEI VICTORIA TÂNGANU

  1. RELANSAREA SPECTACULOASĂ A VICTORIEI TÂNGANU

De la începutul acestui, poate cel mai important capitol al cărţii (se referă la cea mai cunoscută echipă din Tânganu, axul întregii activităţi fotbalistice locale) fac o precizare: a fost cel mai greu de elaborat. Am consultat zeci şi zeci de martori oculari. Memoria omenească are un atribut esenţial: este... omenească... Şi ceea ce este omenesc este schimbător, este sub imperiul uitării („Uitarea este omenească”) şi atunci totul este discutabil, rectificabil, acuzabil dar şi... scuzabil. Dar noi, cei care ne-am hotărât să aşternem aceste veritabile fapte de viaţă pe „hârtie” credem, sperăm în înţelegerea celor care se vor apleca asupra acestor rânduri...

 

Între octombrie 1968 şi februarie 1970 semnatarul acestor însemnări a efectuat stagiul militar, aşa că prea multe nu pot povesti – personal - despre fotbalul tângănean şi implicit despre echipa-fanion, Victoria Tânganu, din acei ani. Dar fotbalul tângănean nu a intrat „în adormire”. Odată cu reforma administrativ-teritorială din 1968 comuna Cernica a intrat în componenţa nou înfiinţatului judeţ Ilfov. După tentativele prezentate în capitolul anterior de a promova, prin eforturile deosebite ale lui Cosma Tudor (Nea Cocoş), Ciobanu Ion, prea uitatului Ivan Virgil şi alţii, Tânganu a început să iasă din aşteptare prin echipa fanion Victoria. Am prezentat în capitolul anterior două dintre meciurile de calificare pierdute (şi) prin prestaţia mea de portar mediocru. Asta a fost, atunci Tânganu a dus o lipsă cronică de portari de valoare. Cine se putea compara cu Ionel Zanea? Dar Tânganu nu a capotat, a continuat lupta pentru revenirea în prim-planul eşichierului fotbalistic judeţean. Eforturile nu au fost zadarnice vechii jucători cărora li s-au adăugat şi cei căliţi şi remarcaţi în meciurile locale, dar şi în campionatele (deosebit de disputate şi urmărite de public) din capitala ţării, Bucureşti. Şi Victoria Tânganu a devenit una dintre protagonistele de valoare ale campionatului judeţului Ilfov, respectată prin toate colţurile sale.

 

La revenire mea din armată în iarna lui 1970 am găsit o efervescenţă fotbalistică îmbucurătoare. Administrarea pe judeţe se stabilizase, existau condiţii organizatorice pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a celor trei campionate judeţene (Zonal, Promoţie şi Onoare). Victoria Tânganu a intrat pe drumul... victorios, după ce a trecut prin purgatoriul eşalonului inferior-zonal. Prezentăm o fotografie din anul 1970 în care îmbinarea dintre vechea generaţie şi noua generaţie descrisă în capitolul 1 s-a dovedit eficientă:

 

istorie fotbalistica cernica tanganu 1

 

 

 

În rândul de sus de la stânga la dreapta: Ion Constantin (Godăcel), Oprea Gică (Câcă), Muşat Gheorghe (Talanga), Cosma Tudor (Cocoş - în civil), State Vasile (Pocăitu), Gheorghe Ion (Nită), Ivan Virgil (Coţomeagă), Stoian Victor (în civil).

 

In randul de jos tot de la stânga la dreapta: Ică Popescu (Icil), Dumitru Ion (Ţânţaru), Ciobanu Ion, Marcu Marin (Nuş), Muşat Constantin (Cioabă).

 

Din informaţiile pe care le-am cules şi le-am aşezat cap la cap rezultă că Victoria Tânganu, având nucleul de mai sus, evident plus alţi jucători pe care îi vom menţiona ulterior, a jucat în „zonalul” judeţului Ilfov, în ediţia 1970/71 şi a obţinut dreptul la barajul pentru promovarea în „Promoţie”.

 

Într-unul dintre meciurile disputate în acea competiţie „zonală” Victoria Tânganu trebuia să desfăşoare un meci la Horia. Din motive tehnice, legate de transport, echipa noastră a ajuns la locul disputării meciului după... 2 ore... Localnicii, în majoritate erau tractorişti, au acceptat disputarea meciului, câştigat de Victoria Tânganu. Farmecul partidei l-a constituit... faptul că bara de la poarta noastră s-a rupt în timpul meciului, au legat-o cu sârme, frânghii şi meciul s-a terminat cu barele... la locul lor. Victoria Tânganu a obţinut dreptul să susţină, în vara anului 1971, un baraj cu echipa… Rapid Frasinet. Şi cum respectul pentru fotbal în special şi pentru sport în general, era atunci la cele mai înalte cote (a se vedea rezultatele internaţionale din acei ani) meciul a fost organizat pe binecunoscutul teren al acelor timpuri: „Republicii”, care ulterior a dispărut pentru a face loc megaconstrucţiei „Casa Poporului”. Şi aşa tângănenii noştri, cu mic, cu mare, cu rude şi prieteni, cu căţel, cu purcel (cum se spune pe la noi) au purces în inima Bucureştilor pentru a-şi susţine echipa. Şi echipa nu ne-a dezamăgit a câştigat cu un sec, 4-0, calificându-se în „Promoţie-Judeţ II” unde de-alungul anilor a fost o prezenţă agreabilă, pe alocuri chiar aspirantă la promovare în „Onoare-Judeţ I”. Să amintim o parte dintre jucătorii care au stabilit una dintre cele mai mari performanţe din istoria fotbalului tângănean (alături de acel 5-0 de mai târziu cu Argeşul Mihaileşti, echipă retrogradată din eşalonul superior „C” despre care vom mai vorbi). Din investigaţiile noastre, deşi au fost mulţi martori oculari la acel regal fotbalistic (printre care şi semnatarul acestor randuri..., din păcate cel mai avizat dintre noi, nea Cocoş nu mai este...) am dedus că au fost folosiţi, printre alţii, următorii jucători: Ciobanu Ion, Marin Constantin (Titiţă), Gheorghe Ion (Nită), Iancu, Marin Iordache (Zanea), State Vasile (Pocăitu), Ion Constantin (Godăcel), Muşat Stan (Stelică-Mutu), Tudose Jean. Doi jucători erau proveniţi de pe alte meleaguri: Iancu (din Bucureşti), Tudose Jean (din Fundeni) care a jucat pe fals pe legitimaţia lui Oprea Gică (Câcă) cu care semăna perfect. Nu a fost folosit Ivan Tudor (Dudel) deşi s-a rugat de antrenorul nea Cocoş să-l introducă şi pe el. Golurile, se pare, au fost marcate de Marin Constantin (Titiţă), Tudose Jean, Muşat Stan (Stelică Mutu) şi Godăcel. Unul dintre protagoniştii promovării, Dumitru Ion-Tânţaru, plecase în armată şi evolua la Babadag în categoria „Onoare” a judeţului Tulcea, care ulterior a promovat în „C”...

 

Am pomenit de Tudose Jean, suntem la capitolul amintiri de demult… În vara lui 1960 am fost în tabăra de elevi de la Blaj. Acolo s-a organizat un campionat de fotbal pe raioane. Din echipa raionului Braneşti cei mai buni au fost fundenenii Tudose Jean şi blondul Enache Nicolae, fratele mai mare al cunoscutului (de mai târziu) Paul Enache. Echipa noastră era de departe cea mai bună din tabără (deşi abia terminasem clasa a V-a!) a ajuns în finală care s-a desfăşurat pe cel mai bun stadion din Blaj, cel al cunoscutei, pe atunci, CIL Blaj. Echipa raionului Braneşti a câştigat cu 6-0 pe un gazon stropit din belşug de o ploaie de vară. Şi ca o curiozitate la poarta echipei noastre nu a ajuns niciodată mingea…Spre disperarea portarului care dorea să se remarce cu vreun plonjon spre admiraţia numeroaselor eleve-codane aflate în tribună. Este inutil să vă mai spun că nefericitul portar aspirant în ale gloriei fotbalistice a fost chiar semnatarul acestor rânduri… Si ce râs a fost, după aceea în tabără, de portarul la care nu ajunge nicio minge...

 

Meciurile Victoriei se disputau pe amintitul „teren central” adică acela din centrul satului de lângă biserică, de lângă cimitir. Pentru meciurile din deplasare se foloseau unul dintre autocamioanele (dechise) ale CAP Tânganu „îmbogăţite” cu câteva bănci rudimentare de lemn, pe care stăteau doritorii de spectacole fotbalistice tângănene în deplasare. Şi erau destui. Şoferi erau fraţii Nicolae Gheorghe şi Florea (Gogu şi Florică Tone) şi Ioniţă Tudor (Dudu Ţuică). Fiecare iubitor de fotbal în deplasare (la care participau şi copii printre care client permanent era Nicolae Neagu) plătea câte 10 lei (banii acelor vremuri) din care se achitau motorina, un modest „onorariu” pentru şofer şi dacă mai rămâneau bani pentru o bere erau bineveniţi… Evident copiii – iubitori de fotbal erau scutiţi de „taxa de drum”, adică un fel de vignieta de azi...

 

Şi o întâmplare hazlie: camionul destinat transportului fotbaliştilor şi suporterilor tocmai a fost descărcat de tărâţe şi, cu tot efortul la măturare, resturile acestora au rămas prin colţuri şi au fost aruncate de curentul de aer dezvoltat în... viteza cu care se deplasa (spre o posibilă victorie în deplasare) în ochii ocupanţilor. Şi s-a glumit că fotbaliştii nu vor vedea poarta adversă din cauza... tărâţelor dar nici suporterii... golurile... încasate!.

 

Pentru meciurile de acasă sursa de finanţare era celebra „pungă de plastic”. Doi voluntari făceau înconjurul terenului de fotbal cu respectiva pungă în dotare solicitând spectatorilor să participe „cu cât îi lasă inima” la finanţarea echipei de fotbal. Printre voluntarii care au îndeplinit această nu prea dorită sarcină au fost : Ciobanu Ion, Onisie Florea-Caie… De vreo câteva ori m-am numărat şi eu printre ei. Se strângeau, după cum era vremea (zi de sărbătoare, zi însorită sau ploioasă) câteva sute de lei cu care se plătea baremul arbitrilor. Dacă mai rămâneau ceva bani, nea Cocoş, cinstea la bufetul sătesc jucătorii cu câte o bere. Ce timpuri! Desigur, erau şi discuţii unii supralicitau încasările, beleaua pentru cheltuielile în plus (berea) cădea pe mereu necăjitul nea Cocoş… Gurile rele spun că din aceşti bani Nea Cocoş îşi finanţa platoul de savarine cu care se delecta când descindea în oraş pe la comisiile de fotbal…Mai erau şi alte cheltuieli pe care participanţii benevoli „la pungă” nu le luau în calcul: cheltuieli de legitimare, taxe de înscriere, de transfer, de vize anuale, de vize medicale şi nu în ultimul rând cele pentru echipament... Dar „foaie verde lobodă/gura lumii slobodă”… Îmi amintesc că unii făceau calcule simple: cât a costat arbitrajul şi unde este restul de bani!. Celelalte cheltuieli enumerate mai sus erau, completamente, ignorate de... ignoranţii-clevetitori. În acele vremuri timpul meu liber era extrem de limitat şi am participat la puţine deplasări şi aproape la toate meciurile de acasă. Şi între anii 1975 -1980 am fost unul dintre conducătorii, azi se spune „manager”!, echipei Viitorul Tânganu, „echipa a 2-a” (prezentată în amanunt în capitolul 3) cum se spunea pe atunci, care îmi mânca ziua de marţi (sedinţă) cea de vineri (meci oficial) şi câteodată şi pe cea de luni când se disputau etapele intermediare, restanţele, meciurile din Cupa României şi altele. Ca să nu mai spun că eram student la seral (între anii 1971-1976) şi meciurile (primavara-toamna) se suprapuneau cu cele de la cursuri, şi îmi rămânea foarte puţin timp liber pentru... Victoria Tânganu. Aşa că, pentru o scurtă istorie a anilor 1970-1980, vom recurge mai mult  la memoria martorilor oculari de atunci... fără nea Cocoş care, între timp, a plecat dintre noi... Precizez că nu am beneficiat de nici un document scris în afara unor fotografii...

 

Să încercăm să ne amintim şi de jucătorii care evoluau în acea echipă, din acele timpuri care, acum, ni se par atât de îndepărtate: portari au fost atât localnici: Ion Ciobanu, Popescu Aurică-„Pelicanu”, Vasile Stoian-„Otetaru” şi mai târziu, în caz de nevoie s-au folosit şi alţi portari improvizaţi cum ar fi : Preda Constantin (Ruben Cano) sau Iordache Dumitru (Soni). Dar carieră prestigioasă de portari, din punctul nostru de vedere de tângăneni obiectivi, au făcut: Diţă (plecat la FCME) şi Topârceanu Constantin-Costel din satul Progresul. Erau portari talentaţi şi au apărat, cu cinste, culorile tângănene deşi nu erau localnici. Au fost demni urmaşi ai lui Ionel Zanea şi Verginel Bidenie. Sporadic au mai apărat Morărescu Nicolae din Budeşti, Vava din Fundeni şi Ioan Florian (soţul Licăi). Jucători de câmp care au evoluat pe parcursul anilor ’70 : Marin Constantin(Titiţă), Iordache Marin (Zanea), Ene Gheorghe, Gheorghe Ion (Nită), Ion Constantin (Godăcel), Bratanof Gheorghe, Marcu Marin (Nuş), Sava Ion (Gagă), Ciobanu Ion, Dumitru Ion (Ţânţaru), Nicoară Sterică, Vasile State (Pocăitu), Radu Marian (Mamet) Oprea Gică (Câcă), Iordache Nicolae (Raj), Cosma Marin (Ganea), Radu Ion (Nelu Ghiţă), Rusu Nicolae (Turcu), Dimache Paul (ginerele lui Aurică Joian), Ivan Virgil (Coţomeagă), Ivan Tudor (Dudel), Muşat Gheorghe (Talanga), Muşat Stan (Stelică Mutu), Popescu Constantin (Bazar) doi jucatori străini care au evoluat în echipa noastră cu dăruire şi succes: Bondi şi Gogan (bun prieten cu Iordache Marin-Zanea) şi concomunalul nostru Fane din Poşta (cumnatul lui Comedie) şi mulţi alţii. Pe unii dintre ei îi vom aminti în continuare, alţii vor rămâne iluştri necunoscuţi. Memoria noastră de pământeni are, totuşi, limite... Îmi aduc aminte de o glumă a lui Nicu-Doaşcă. Pe atunci se juca cu un junior în teren şi acela era Turcu, pe la sfârşitul primei reprize acesta a cerut apă iar Nicu, cu umorul lui specific, a zis; „Daţi-i apă că Drobeta cere multă apă”, „Drobeta” fiind pe atunci, ca şi acum, o cunoscută marca de… coniac. Să mai precizăm că, conform prevederilor regulamentare din acea vreme, se juca cu un junior în teren. De cele mai multe ori acesta au fost Rusu Nicolae (Turcu), apoi Nicoară Mituţă (băiatul jucătorului de pe vremuri Nicoară Mieluş-Cotoiu), Măndică Alexandru (Sandu) şi în alte rânduri, Noanea Tudor (dispărut într-o oribilă crimă) şi de câteva ori Ilie Ion (Nelu Pircă.)

 

Dar fenomenul deceniului a fost altul apariţia: pentru a doua oară în istoria fotbalului tângănean a două echipe: Victoria Tânganu şi Viitorul Tânganu...

  1. CU VICTORIA TÂNGANU PRIN CAMPIONATUL JUDEŢEAN

Întrucât, aşa cum spuneam, nu avem nici o cronologie vom prezenta amintirile celor care au trăit „la cea mai înaltă tensiune” meciurile, întâmplările prin care a trecut Victoria Tânganu.

 

În acel deceniu de neuitat Victoria Tanganu a călătorit, fotbalistic, de-alungul şi de-a-latul judeţului Ilfov întâlnind echipe care au rămas într-o ipotetică istorie ilfoveană: Manasia, Ion Roată, Tămădau, 30 Decembrie, Fierbinţi, Dridu, Dragomireşti Vale, Fundulea, Horia, Hotarele, Crevedia, Plătăreşti, Vasilaţi, Jilavele, Adâncata, Brăneşti, Frumuşani, Joiţa, Bolintin Deal, Spanţov, Mănăstirea, Budeşti, Belciugatele, Radovanu, Coşereni, Creteşti, Valea Argovei, Nuci, Cornetu, şi... memoria noastră de tângăneni-muritori nu ne mai ajută... Binecunoscuta echipa Gloria Fundeni evolua în categoria „Onoare” aşa că nu ne vom întâlni cu ei decât în meciuri amicale sau în Cupa României. De remarcat că concomunalele noastre Sănătatea Bălăceanca, Rapid Poşta au participat la campionatele din eşalonul inferior (sau nu au participat). Echipa Fulgerul Cernica a început şi ea în campionatul judeţean dar în urma unor scandaluri „marca Cernica” cu alergarea arbitrilor prin pădure s-au retras în campionatul sectorului 3 din Bucureşti unde ne vom întâlni în capitolul următor (3). În vara lui 1979 au revenit în campionatul judeţean şi ne vom întâlni cu ei mai spre finalul capitolului.

 

Să amintim câteva meciuri de referinţă fără a le putea localiza exact în timp.

 

În anii 1971/72 s-a disputat un meci de pomină la Horia. Gheorghe Ion-Nită îşi aminteşte că din echipa a făcut parte şi Sava Ion. La pauză scorul a fost 3-0 pentru Tânganu. Ciobanu Ion, în acel meci în postura de, să zicem, „antrenor secund” (pe vremea aceea nu erau asemenea titulaturi...), mâna dreaptă a lui nea Cocoş, responsabil, îndeosebi, cu portarii, a propus să fie schimbat portarul că oricum cu un asemenea avans este greu să mai pierdem. A intrat în scena şi cunoscutul arbitru ilfovean din acea vreme... Călăraşu, a tras cu gazdele, a prelungit meciul cu câteva zeci de minute până când localnicii au egalat. După meci, inimosul Ciobanu Ion, şi-a făcut procese de vinovaţie pentru ideea schimbării portarilor, a zis că el se autopedepseşte şi că vine acasă ... pe jos. Evident că nu s-a întâmplat aşa şi pentru a uita de supărarea neverosimilei egalări s-au oprit la Sineşti unde fiecare a luat câte un „întăritor” alcoolic, mai ales că între timp începuse să ningă...

 

Un meci deosebit a fost la adversarul nostru predestinat Tămădău într-o zi de Paşti. Tămădău conducea la pauza cu 2-0, a intrat la pauza, Gheorghe Ion-Nită (în săptămâna premergătoare meciului îl chinuiseră nişte pârdalnice dureri de mijloc) a marcat 2 goluri şi scorul final a fost 2-2...

 

O alta întâmplare amuzantă: la un meci de la Horia s-a plecat, ca de obicei, cu o remorcă descoperită. Echipa a fost însoţită de „delegatul”, fost renumit fotbalist din Tânganu, Nicoară Mieluş-Cotoiu, îmbrăcat la costum cu o superbă cămaşă albă şi bineînţeles cravată. La întoarcere, pentru scurtarea drumului s-a ales o variantă prin vasta moşie a fundenenilor, praful a fost la el acasă şi, colac peste pupăză, mai bătea şi un puternic vânt potrivnic...Astfel la destinaţie (în faţa bufetului din Tânganu), costumul, cămaşa şi cravata “delegatului” Nicoara Mieluş-Cotoiu luaseră culoarea abundentului praf de Bărăgan...

 

După un meci de la Hotarele, în drum spre casă, băieţii s-au oprit la o bere în Budeşti, pe lângă celebrul târg de animale şi cereale. Au venit nişte „localnici” care fără nici o jenă le-au luat berea din faţă. Evident că nimeni nu a ripostat.

 

Printre deplasări îmi amintesc de cea de la „30 Decembrie” (era prin 1973). În drum spre meci într-un autocamion „al colectivului”, evident descoperit, am trecut prin comuna Pantelimon pe lângă o femeie frumoasă, frumoasă, a fost gratulată cu nişte epitete pe măsură, eu m-am ascuns după obloane, toţi au râs de mine că mi-e frică de... femei. Era Marinela Bodeanu, chiar colega mea de birou, din acea vreme, care ulterior mi-a devenit directoare... A fost un meci de referinţă condus de celebrul arbitru Aurel Bentu, care depăşise limita de vârstă (50 ani) pentru a mai arbitra în divizia „A” şi se retrăsese în campionatul judeţean unde avea dreptul să arbitreze. În meciul cu echipa locală scorul a fost 2-2, au marcat Godăcel şi Gigi Bratanof, iar în penultimul minut gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri, culmea! după ce arbitrul Aurel Bentu a dictat repetarea. La final Aurel Bentu, cu un tupeu inimaginabil, i-a cerut lui Ion Ciobanu să-l „cinstească” pentru punctul obţinut în deplasare. La care acesta a ripostat cu curaj: ”Nea Aurică să te cinstească ăia cărora le-ai dat 11 metri”. La care Bentu a zis: „La meciul ăsta eu nu câştig nimic, că ăia sunt supăraţi că n-au câştigat?”. Replica a fost pe măsură: „E treaba dumitale, de ce nu ai băgat-o mata în poartă!”. Gazdele supărate că nu au câştigat nici chiar din 11 m (repetat) l-au omis pe nea Aurică de la vreo…premiere. A fost meciul după care a apărut binecunoscuta ofertă a arbitrilor din „judeţeană” de oriunde şi oricând, atunci prin vocea lui Aurel Bentu : „Dacă vreţi să promovaţi mă plătiţi şi vă arbitrez numai în... deplasare”!.

 

Un meci de pomină a fost cu Crevedia pe terenul din Tânganu prin anul 1975. Cei din Crevedia conduceau cu 1-0, 11 metri pentru Tânganu, a executat Godăcel, care a tras, la semiînălţime, cu fentă, dar... pe lângă bara din dreapta a porţii dinspre cimitir.... A fost un scandal imens, Godăcel (împreună cu portarul Ioan Florian) au fost învinuiţi că au vândut meciul, chiar el, Godăcel, a lăsat să planeze acea acuză asupra lui, pentru că după meci s-a deplasat la Ştrandul Cernica cu autobuzul acestora... Cum eu eram deja la acel ştrand cu familia ştiu mijlocul cu care a sosit el să se distreze în apă, la soare, la o bere... Crevedia avea o renumită fermă de păsări (din care s-a alimentat, mai târziu, şi celebrul portar Rică Răducanu) aşa că multă vreme s-a vehiculat legenda cu „găinile” (un bax de apetisante galinacee cu care trebuiau „cuceriţi” jucătorii tângăneni) a fost luat de Godăcel de la crescătorii de cotcodacee... Plus ceva „mărunţiş” în bacnote...Cât este adevăr, cât este legendă nimeni nu poate şti. Nici măcar protagoniştii, care după atiţia ani, sunt tentaţi să „înflorească” faptele în apărare proprie sau pentru pitorescul întâmplării...

 

Mai târziu am fost martorul unui alt meci arbitrat de Aurel Bentu, la Tămădău (prin 1977). Am fost cu Nea Cocoş să completez foile de arbitraj (aveam experienţă de la Viitorul), i-am găsit pe arbitri cinstindu-se cu vin (era toamna) într-o casă din apropierea terenului care ţinea loc de „cabină pentru arbitri” (dealtfel, ca şi la noi). Evident gazdele au câştigat cu 2-1 iar la întoarcere în autobuzul IRTA a călătorit şi… Aurel Bentu. Nu era singur ci însoţit de… o damigeană cu vin. Eram în autobuz undeva mai în faţă, mi s-a parut suspectă veselia jucatorilor noştri după o înfrângere. La staţia de la „Antilopa” am aflat motivul veseliei generale. Învinşii noştri fotbalişti, în frunte cu acelaşi năstruşnic Ion Ciobanu, făcură ce făcură şi îi subtiliză omului damigeana cu vin, au plimbat-o din mână în mână şi la amintita staţie i-au înapoiat proprietarului recipientul de sticlă...gol. S-a motivat sec: „Noi meritam vinul pentru că am jucat mai bine”.

 

În acea perioadă au fost şi meciuri din Cupa României cu echipele din zona cum ar fi Danubiana, Progresul, Sohatu, Cucuieţi, etc. Dar cel mai cunoscut a fost acela cu renumita echipă bucureşteană Electronica în care jucau şi fundeneanul Tudose Jean (cel care jucase, pe fals în echipa Tânganului în acel meci de referinţă cu Rapid Frăsinet pe „Republicii” în anul 1971) şi Adrian, originar de pe linia Olteniţii. Părerile sunt împărţite: unii susţin că Tudose Jean a marcat golul echipei bucureştene, în prelungiri, calificând-o în turul următor, alţii că renumitul jucător Belanov care a ajuns pe tărâmuri bănăţene în eşaloane superioare.

 

Cu un lot valoros Victoria Tânganu, întărită şi cu câţiva jucători care s-au afirmat la Viitorul Tânganu: Preda Marian (Firimitură) deşi nu a fost legitimat la “echipa a doua”, Radu Ion (Ghiţă Mocanu) precum şi întoarcerea lui Iordache Nicolae (Raj) sau Iordache Dumitru (Şoni) a pornit „ca din puşcă” în ediţia 1979/1980 (cu 5 victorii din start cu Vasilaţi, Negoieşti, etc.) şi la finele campionatului a promovat în „Onoare”.

 

Entuziasmul era la cele mai înalte cote aşa că s-a purces la „utilarea” terenului de fotbal (altminteri cerinţă regulamentară) pentru a avea „faţă de Onoare”. În vara lui 1980 s-a pornit o binemeritată acţiune de utilare a terenului de fotbal cu minimul necesar: cabine, WC, curent electric şi garduri împrejmuitoare. Materialul pentru cabine a fost recuperat de la amintita unitate militară de la „Antiaeriană” şi astfel au fost construite 3 încăperi, una pentru gazde, una pentru oaspeţi şi una la mijloc pentru arbitri. A fost împrejmuit şi terenul de fotbal. A fost o muncă entuziastă, colectivă în care meseriaşii locali: zidari (State Vasile, Ruse şi Istrate Dumitru-Pârţoi), sudori (Nicoară Mieluş-Cotoiu), simpli participanţi „cu cârca” şi-au adus obolul lor la baza sportivă locală. Unele materiale: uşi, ferestre, bănci au fost aduse de acasă de oameni de suflet şi cu suflet pentru fotbal. Într-o duminică s-au adus de pe lunca Damboviţei, doi stâlpi de telegraf din lemn (care fuseseră dezafectaţi) şi implantaţi lângă gardul cimitirului cu intenţia de a fi alimentate cabinele cu energie electrică. Toate sub îndrumarea inimosului şi importantului om de fotbal pe care l-a avut Tânganu, Nea Cocoş-Moşu, ajutat şi de alţi sufletişti ca inepuizabilul Ciobanu Ion, mereu tânărul State Vasile, Ivan Victor sau Nicoară Sterică (mare mobilizator mai ales… oral), foşti fotbalişti precum Nicoară Mieluş-Cotoiu, tot lotul de jucători de la cele 2 echipe existente în acel timp.

 

Fosta echipa Fulgerul Cernica, devenită Ştrandul, a abandonat campionatul sectorului 3 încă din ediţia 1979/80 şi a fost preluată şi finanţată de d-l Ştefan care avea în gestiunea sa cooperaţia din localitate. I-a fost schimbat numele în Progresul Cernica în concordanţă cu obiceiul de a se da numele echipelor în funcţie de instituţia finanţatoare. Acesta a asigurat fondurile necesare funcţionarii echipei de fotbal în condiţii mai mult decât onorabile. Pe deasupra organiza mese pentru jucători ba chiar le mai dădea şi mici atenţii băneşti celor merituoşi. Pentru început Cernica nu a figurat în aceiaşi serie cu noi. Bineînţeles că lucrurile au fost astfel aranjate încât echipele să se evite reciproc într-o dispută „care pe care” în campionat, urmând ca o asemenea rivalitate să fie tranşată în eventualele meciuri directe, eliminatorii de calificare în divizia superioară. Aceiaşi situaţie a fost şi cu binecunoscuta echipă Gloria Fundeni cu care Victoria Tânganu nu s-a întâlnit (probabil) niciodată într-un meci oficial din campionat. În anii în care Victoria Tânganu a evoluat în Promoţie, Gloria Fundeni a evoluat în Onoare, iar atunci când a promovat echipa noastră (ediţia 1980/81) echipa fundeneană era în cealaltă serie de Onoare. Să mai precizăm că influienţa Capitalei era binefăcătoare şi fotbalul ilfovean era unul dintre cele mai puternice din ţară. Revenim cu precizarea făcută într-un capitol anterior: judeţul Ilfov era mult mai întins decât cel de azi.

 

În toamna lui 1980 s-a desfăşurat celebrul meci cu Argeşul Mihăileşti, care tocmai retrogradase din Divizia C în care Victoria a făcut probabil cel mai bun meci din existenţa sa, scor 5-0. În toamna lui 1980 echipa-fanion era pe cai mari. Să prezentăm echipa cu scuzele de rigoare pentru unele posibile inexactităţi: Topârceanu Costel-Marin Constantin (Titiţă), Gheorghe Ion (Nită), Popescu Constantin (Bazar), Nicoară Mituţă (Cotoiu), Iordache Marin, Preda Marian (Firimitură), Godăcel, Cosma Marin (Ganea), Rusu Nicolae (Turcu), Radu Ion (Ghiţă Mocanu), Oprea Gică (Câcă), Fane (Poşta). Golurile au fost marcate de : Rusu Nicolae 2, Radu Ion 2, Preda Marian 1.

 

Să mai amintim un meci câştigat greu cu Frumuşani, 3-2, iar ultimul cu o altă contracandidată la promovare, Constructorul Giurgiu, a fost deasemenea foarte greu, acasă, (au marcat Popescu Aurică-Nicu lui Învăţătoru şi Ion Petre-Ion Damian) nu a mai fost repetată… evoluţia de senzaţie din meciul cu Argeşul Mihaileşti dar Victoria (nume predestinat) şi-a apropiat ... victoria cu 2-1 şi a încheiat turul pe locul I - cu 5 puncte avans - cu şanse reale de a promova în barajul pentru Divizia C. Cu tot acest avans consistent (se acordau 2 puncte la victorie, 1 punct la meci egal) era şi îngrijorare: meciurile cu principalele contracandidate erau în deplasare...Dar n-a fost să fie..

 

Speranţele pentru o promovare după retur au fost spulberate de o nouă organizare administrativ-teritorială. Aşa cum am scris mai înainte, prin decizia Consiliului de Stat din ianuarie 1981, comuna Cernica a fost inclusă în Sectorul Agricol Ilfov. Municipiul Bucureşti a fost organizat în 6 sectoare (în loc de 8) sectorul nostru a devenit un fel de al 7 sector, un apendice agricol, care, se preconiza trebuia să asigure siguranţa alimentară a Capitalei într-o perioada când se crease o criza artificială de alimente. Şi asftel s-a rupt brutal firul unei evoluţii remarcabile. Fotbalul tângănean nu a mai atins niciodată acea culme. După desfiinţarea judeţului Ilfov şi înfiinţarea Sectorului Agricol Ilfov a urmat o perioada de confuzie. Logic, campionatul judeţului Ilfov, cu Victoria Tânganu pe primul loc, cu un avans consistent... s-a desfiinţat şi în primavara anului 1981 a fost un fel de şomaj fotbalistic. Din toamnă anului 1981 s-a reluat activitatea fotbalistică organizată şi, printre protagonistele Sectorului Agricol Ilfov (pe scurt SAI) a fost, evident, şi Victoria Tânganu, dar în Promoţie ca şi Cernica cu care nu se va mai evita întâlnirile directe.... Cu o suprafaţă sensibil mai mică decât fostul judeţ Ilfov, comuna Cernica era ultima din partea de sud-est a SAI aşa că adio meciuri cu echipele din zona: Plătăreşti, Cucuieţi, Vasilaţi, Sohatu, Radovanu, Mănăstirea, Progresul, Budeşti şi multe altele până la Olteniţa. Am început să jucam numai cu echipe din „centura” de localităţi dimprejurul Bucureştilor. Cum ar fi ... Rapid Poşta care ne-a prilejuit o întâmplare de un dramatism rar întâlnit. În anul 1982 primăvara s-a disputat un meci la Poşta. Cum la sfârşitul meciului ploua jucătorii şi o parte dintre spectatori au contactat o remorcă-vagon tractată de un tractor, existentă întâmplător pe teren. Eu împreună cu alţi spectatori ne-am deplasat cu bicicletele. Ploaia măruntă nu a încetat şi după terminarea meciului un prieten localnic m-a îndemnat să mă urc cu bicicleta în cabină (eram şi cu fiul meu, Mihai, în vârstă de 8 ani) dar am refuzat şi am venit împreună cu Dumitrică Florea -Verde prin Bălăceanca, Cernica, Tânganu. Am făcut şi vreo două „halte” pentru încălzire cu o ţuică la bodegile din Cernica şi Tânganu. Seara, acasă am auzit de tragedie, mijlocul nostru de transport a fost agăţat de un tren pe trecerea peste calea ferată de la Cernica târât vreo zece metri. A fost un miracol: nu a murit nimeni doar câţiva accidentaţi printre care mai grav a fost Turcitu Gheorghe-Cheşa căruia i-a fost extirpată splina. Se pare ca moartea prematură a acestuia a avut loc şi datorită acelui teribil accident. Martorii părtaşi la acest accident (printre ei Godac, Godăcel, Popescu Constantin-Bazar şi alţii) spun că a fost un dar dumnezeiesc: locomotiva a lovit „atelajul” motorizat chiar între tractor şi remorca (tractorul trecuse de calea ferată înspre Cernica, vagonul-remorcă a rămas înspre Bălăceanca!) astfel încât fiecare a rămas de câte o parte a căii ferate! Norocul a fost incredibil: cuiul de siguranţă a sărit şi astfel în urma impactului teribil cu locomotiva, remorca a rămas în partea cu halta Cernica (deci spre Bălăceanca) iar tractorul de partea cealaltă înspre satul Cernica!! M-am interesat de tragedie la vecinii mei Godac şi Godăcel care, aşa cum spuneam, au fost în interiorul cabinei. Acasă era tatăl lor (bolnav la pat; a murit peste puţin timp) işi plângea băieţii de care nu aflase nimic. Din fericire nu au păţit nimic… A fost o întâmplare... fericită: dacă nu ceda acel „cui”... de siguranţă, dintre tractor şi vagonul-remorcă am fi avut un număr incredibil de victime. Dumnezeu a fost cu noi.

 

În acea perioadă s-a făcut o „mişcare” oarecum surprinzătoare, sponsorul Ştefan al echipei din Cernica a hotărât să susţină echipa Victoria Tânganu. Motivaţia oficială a fost că este impresionat de entuziasmul celor din Tânganu de a-şi construi cu forţe proprii o bază sportivă utilată cu strictul necesar, pe când cei din Cernica s-au învăţat să facă el totul şi nu manifestau nici o iniţiativă, nu făceau nici un efort propriu. Motivaţia ascunsă era că dumnealui vroia să monopolizeze sportul din comuna Cernica, să transforme Victoria Tânganu într-o furnizoare de talente pentru Cernica, în tentativa de promovare a acesteia în Divizia C. Omeneşte era un ţel care nu trebuie blamat. Dar rivalitatea local-sportivă dintre Tânganu şi Cernica era la cote înalte.

 

Întrucât ambiţiile erau mari câţiva jucători tângăneni în frunte cu Gheorghe Ion-Nită (care la 33 ani se retrăsese de la Mecanică Fină) dar şi alţii: Rusu Nicolae-Turcu, Gheorghe Dan-Toică, Cosma Marin, Zamfir Nicolae-Ucăle, Popescu Constantin-Benciu, Grigore Vasile-Uie mic, Ciobanu Costel, au întărit echipa cernicaşă dar mariajul nu „a ţinut” şi din acea toamnă s-au întors la matcă, adică la Victoria Tânganu. Au rămas doar cei care s-au căsătorit şi locuiesc în Cernica: Gheorghe Dan-Toică şi Grigore Vasile-Uie mic.

 

Dar pentru început a fost acceptată cu multă bunavoinţă contribuţia dumnealui şi s-a purces la treabă. S-a trecut la forarea unui puţ pentru alimentarea cu apă curentă a cabinelor. Ghinion: primul puţ a fost forat strâmb aşa că s-a trecut la a doua tentativă. Într-un mic “intrând” înspre casa lui Iozu a fost săpată groapa pentru WC. Ba chiar sub îndrumarea lui Vasile State-Pocăitu s-a turnat şi placa ce trebuia aplicată deasupra gropii. Din nefericire, meşterul de forat puţuri era un ageamiu şi l-a început strâmb şi pe al doilea, aşa că lucrarea a fost abandonată. Colac peste pupăză, la un meci între Tânganu şi Cernica (disputat la noi), a intervenit un scandal între d-l Ştefan şi cunoscuta familie din Tânganu, Preda-Bălaie, care s-a lăsat cu un proces şi în această situaţie tensionată Ştefan a rămas doar la Cernica. De aceea a fost evitată, pe cât posibil, repartizarea celor două echipe în aceiaşi serie! Ştefan a continuat cu oarecare succes activitatea fotbalistică din moment ce echipa din Cernica a promovat în Onoare, a câştigat seria şi a disputat barajul pentru promovarea în divizia C cu binecunoscuta echipă de mai târziu Dinamo-Victoria (în anul 1983 pe terenul, se pare, Automatica, scor 4-3 pentru Victoria de... Bucureşti). De menţionat că barajul pentru Divizia C era foarte dificil pentru că echipa campioană din SAI îşi disputa întâietatea cu campioana municipiului Bucureşti. Plus că mai era şi alt meci preliminar de baraj între campioanele celor două serii judeţene de Onoare...

 

Echipa „a doua”, Viitorul Tânganu, care în dorinţa de a încerca promovarea (reamintim că în campionatul sectorului 3 nu avea drept de promovare) s-a înscris în Zonal, a fost nevoită să abandoneze din două motive: lipsa fondurilor şi a mijloacelor de transport. A urmat o perioadă confuză şi cele 2 echipe tângănene au dispărut (deocamdată) de pe firmamentul fotbalului ilfovean. Fotbalul se schimbase, necesitau cheltuieli materiale mari şi „autofinanţarea” devenise poveste. Trebuia un „susţinător”, ceea ce noi numim azi „sponsor”. Şi cum aşa ceva nu exista, Primăria nu era interesată de fotbal, CAP-ul în afară de un autocamion descoperit, unde motorina şi şoferul trebuiau plătiţi de fotbalişti şi spectatori, nu putea oferi nimic. Oricum Tânganu nu avea forţa să susţină două echipe în campionatul SAI. Amintim că în campionatul sectorului 3 nu era nevoie de mijloace de transport, acesta se efectua în Bucureşti şi prin apropiere cu mijloace individuale. Şi apoi meciurile oficiale se desfăşurau în zilele de vineri şi luni aşa că terenul era oricând disponibil. Pe când în campionatele SAI exista şi pericolul ca meciurile să se suprapună şi atunci necesitatea organizatorică de a programa meciurile alternativ (o echipa acasă, cealaltă în deplasare). Acest impediment necesita ca în fiecare duminică o echipă să joace în deplasare. Era aproape imposibil ca CAP-ul să ne pună la dispoziţie un autocamion în fiecare duminică şi să găsim jucători şi spectatori care să se împartă între cele două echipe, iar jumătatea care se încumeta să meargă în deplasare să-şi plătească transportul (motorina, şofer). Dar nici viaţa în campionatele municipiului Bucureşti nu mai era posibilă. Prin reducerea numărului de sectoare s-a produs o concentrare a echipelor. Astfel echipele din 8 sectoare au fost repartizate în campionatele a 6 sectoare, aşa că nu mai era loc şi pentru intruşi ilfoveni gen Cernica, Tânganu, Pasărea... Şi încă o faptă inedită: în deplasarea de la Jilavele, prin 1982/83, la întoarcere s-a făcut rost de ceva parazăpezi pentru a se completa gardul împrejmuitor al terenului din Tânganu. Şi cum acestea tot nu au ajuns, cu riscurile de rigoare, s-a completat cu ceva panouri de parazăpezi procurate pe plan local...

 

În cele din urma prin anii 1983/84 Victoria Tânganu s-a retras din competiţie, conservându-se pentru mai târziu. Atunci a fost consemnată şi retragerea definitivă din fotbal a celui mai cunoscut om de fotbal din Tânganu: Cosma Tudor zis şi Nea Cocoş zis şi Moşu... S-a născut pe 20 martie 1926, s-a retras din activitatea fotbalistică activă la 42 ani (deci în 1968) iar din cea de conducător prin anul 1984...deci la 58 ani. A ieşit la pensie la 50 ani (a lucrat la „23 August” unde a avut grupa I-a de muncă) şi şi-a dorit să manânce pensie ... 30 ani. Şi aşa a fost: a plecat dintre noi în anul 2006 la vârsta de 80 ani. Era pensionar de 30 ani... Şi de precizat că din momentul în care s-a retras nu a mai revenit în fotbal decât ca spectator cu toate tentativele de a-l copta în acţiunile fotbalistice viitoare. A fost, deci, un om foarte hotărât. A fost şi este cel mai cunoscut om de fotbal din Tânganu, evident ca activitate strict locală...

 

Un alt nume care a rămas definitiv în istoria fotbalului din Tânganu a fost Ciobanu Ion. Fotbalist nu prea talentat dar polivalent putea evolua ca portar, fundaş lateral şi la nevoie chiar şi mijlocaş. Aşa cum am mai spus a fost cel mai bun... aruncător de la margine. Avea un mod specific de a plasa o mână pe lângă minge şi cealaltă, aproape invizibil, în spatele ei şi, astfel, o arunca, hăt, departe în careul advers... A fost „mâna dreaptă” a lui Nea Cocoş, omul cu discuţiile, cu negocierile cu arbitrii, cu adversarii. Născut în 1938 a fost ceea ce numim un „fiu al satului”. Mediul lui erau locurile natale, Tânganu şi localităţile unde juca. Prin anul 1980 m-am întâlnit cu el întâmplător prin preajma Spitalului Filantropia. Mi-a spus stingher, trist că are unele probleme cu... gâtul. Cum mama mea trecuse prin purgatoriul numit „Filantropia” cu vreo 6 ani în urmă, mi-am dat seama că avea grave probleme de sănătate. Şi aşa a fost: în 1982 a plecat definitiv dintre noi, lasându-ne orfani de... un mare sufletist. Şi ca o stranie coincidenţă un alt cunoscut fotbalist, Rusu Nicolae-Turcu a venit pe lume şi a plecat din această lume sincron cu Ciobanu Ion. Diferenţa? De fix 20 ani. S-a născut în 1958 şi a plecat departe în ...2002.

  1. A TREIA RELANSARE A VICTORIEI TÂNGANU

Să recapitulăm : apariţia şi lansarea echipei Victoria Tânganu s-a facut în deceniul şase (anii 1955-1960) şi a continuat cu meciuri sporadice în deceniul 7 (anii 1961-1970) în cele două forme de organizare teritorială: Raionul Brăneşti, Regiunea Bucureşti şi din 1961 Raionul „23 August”, Bucureşti. Apoi relansarea de la finele anilor ’60, începutul anilor ‘70 când după o nouă reorganizare teritorială a reapărut istoricul judeţ Ilfov (1968). A fost o perioadă prodigioasă afectată de, se putea altfel!, o nouă reorganizare teritorială (1981) prin apariţia Sectorului Agricol Ilfov. Să încercăm, precizez încă odată cu modestele noastre posibilităţi, şi cea de a treia apariţie într-un campionat local-judeţean a Victoriei Tânganu. Din păcate şi ultima până la apariţia acestor randuri.

 

Relansarea echipei Victoria Tânganu, evident tot în campionatul Sectorului Agricol Ilfov, s-a produs în ediţia 1988/1989. Unii susţin că aceasta s-ar fi produs în 1987... Deşi timpurile sunt mult mai apropiate de noi se pare că memoria nu prea ne ajută. Fără documente clare este greu să plasezi cu exactitate, desfăşurarea evenimentelor sportive.

 

Unul dintre finanţatorii echipei Cernica alături de „principalul” Ştefan, Cărăbuş Dumitru – Conu, pădurar în parohia noastră, a decis să migreze la Tânganu. Aici şi-a făcut o echipă de conducere având în prim plan pe Ivan Victor, la început şi pe semnatarul acestor rânduri, din umbră au „acţionat”  Dumitru Ion-Ţânţaru şi alţii. S-a revizuit „dotarea” în paragină a terenului refăcându-se, printre altele, gardul împrejmuitor. Ba chiar au fost făcute două garduri: unul înalt, exterior şi altul mai mic în imediata apropiere a suprafeţei de joc.

 

Preşedintele Comisiei de Fotbal a SAI era fosta noastră cunostinţă de la Sectorul 3 Stelea Nicolae, angajat la FCME.

 

În acel campionat, pe lânga Victoria Tânganu au mai evoluat încă 11 echipe: Recuperatorul Chitila, Nuci, Tunari, Islaz, Poşta, Creteşti, Dărăşti, Otopeni, Snagov, Dobroieşti, Moara Vlăsiei. Din însemnările mele nu reiese decât că în etapa a X-a, pe 13 noiembrie 1988, Tânganu a evoluat acasă cu Dărăşti, iar în ultima etapă a turului, pe 20 noiembrie 1988, în deplasare, la Creteşti (0-3 prin neprezentare, evident a... gazdelor!). La sedinţa din 3 noiembrie 1988 s-a cerut ca pe 24 noiembrie 1988, ultima sedinţă din acel an, toate echipele să depună la Comisie  carnetele jucătorilor folosiţi în acel tur de campionat ca pe timpul iernii să se facă verificările tuturor foilor de arbiraj! Ultima etapă a contat şi în Cupa României.

 

Clasamentul la sfârşitul turului era următorul : Victoria Tânganu, Dobroiesti, Recuperatorul Chitila, Snagov, Nuci, Dărăşti, Tunari, Moara Vlăsiei, Poşta, Otopeni, Creteşti, Izlaz. A fost un tur de campionat haotic cu multe meciuri câştigate prin neprezentare, chiar în meciurile de acasă (ex.: amintitul Creteşti – Tânganu: 0-3 sau Moara Vlăsiei - Poşta: 0-3). Echipa a promovat şi exigenţele erau mult mai mari. Aşa că în vara anului 1989 terenul din Tânganu a fost supus unui examen riguros. Sunt în posesia unui document important din vara anului 1989 pe care l-am primit de la Victor Stoian, Dumnezeu ştie cum a ajuns la el! Este vorba de procesul verbal de omologare a terenului de fotbal Tânganu de către Comisia Centrala de Competiţii a FRF cu celebra adresa Vasile Conta nr. 16. Data documentului: 30 august 1989. În comisia de omologare au făcut parte reprezentantul FRF, Manta Gheorghe, din partea Comisiei judeţene de fotbal, cunoscutul fost arbitru de fotbal, Romeo Stâncan, din partea Sanepidului, Gheorghe M. iar din partea echipei Victoria Tânganu, delegatul Ivan Victor şi Bolboja Vasile reprezentând, reproduc din document, ”partea proprietară a bazei sportive”. Se menţionează că terenul are dimensiunile de 100 X 60 metri, are iarbă naturală, câmpul de joc este împrejmuit cu un gard cu o înălţime de 1,70 metri, are cele trei vestiare (gazde, oaspeţi, arbitri) şi ca o curiozitate se precizează că în vestiarul pentru arbitri există un cuier, 3 scaune şi o masă de scris. Se acordă dreptul provizoriu de a se desfăşura întâlniri de fotbal în cadrul categoriei „Onoare”-SAI. Se trec nu mai puţin de 6 remedieri ale bazei sportive cu termene foarte scurte pentru a se obţine omologarea definitivă. Printre ele schimbarea barelor de la porţi, apariţia tabelei de marcaj, remedierea vestiarelor etc., cam toate cu termenul în toamna acelui an rămas în istorie 1989…

 

Lotul de jucători cuprindea cam pe toţi fotbaliştii de la vechea Victoria Tânganu şi fosta Viitorul Tânganu care în cei 4-5 ani de inactivitate sportivă organizată şi-au menţinut tonusul sportiv apt pentru fotbal. Deci să amintim o parte dintre ei: portari Grigore Nicolae –Uie mare, Niculescu Mircea-Doaşcă, câteodată Ilie Nicolae-Pircă sau Preda Constantin-Ruben Cano, jucători de câmp: Ene Gheorghe, Preda Marian-Firimitură, Istrate Dan-Rilă, Istrate Dumitru-Berlic, Ion Constatin-Godăcel, Cosma Marinuş, Zamfir Nicolae-Ucăle, Ion Petre-Damian, Tudorache Ninel, Iordache Nicolae-Raj, Iordache Dumitru-Şoni, Enache Petre-Buduruş, Gheorghe Dorin-Toică, mai târziu şi Stoica Constantin, State Mihai, Constantin Marinuş (al Cristinii), Costică Vasile-Sile, Popescu Constantin-Benciu, Ţintar Marin, Buratin, Grigore Constantin-Vigu şi mulţi alţii. Printre ei a fost şi Sorin Ioniţă din Cernica (soţia este din Tânganu), atunci era incontestabil o valoare, o adevărată forţă a naturii care, pur şi simplu, „căra” adversarii cu el......

 

Meciurile au fost foarte aprig disputate, din enumararea echipelor participante se poate observa nume care au ajuns în elita fotbalului românesc (Otopeni, Snagov, Chitila,...) dar cele mai mari probleme le-am avut cu apropiaţii noştri din Dobroieşti. Ne-au contestat unii jucători, a fost un proces mare, au adus în apărarea lor un cunoscut jurist de la uzina „23 August”, care era localnic, dar până la urmă tot noi am câştigat, apărarea noastră (fără jurişti...) aducând dovezi inatacabile.

 

Evenimentele politice şi-au spus cuvântul şi cele cinci ediţii 1988/89, 1989/90, 1990/91, 1991/92, 1992/93, la care a participat Victoria Tânganu, s-au disputat sub semnul hazardului, improvizaţiei, ambiguităţii..

 

Erau vremuri tulburi, eram o ţară în schimbare, ne trebuiau sponsori potenţi financiar, acumularea de averi era la început, nu avea nimeni interese fotbalistice... Aşa că, cu chiu cu vai, au fost duse la capăt cele 5 ediţii menţionate. Pierderea, în condiţii tragice, a doi dintre cei mai buni jucători ai acelor ani, Ene Gheorghe (în primăvara lui 1990) şi apoi a lui Zamfir Nicolae-Ucăle (în primavara lui 1993) au marcat profund lumea fotbalistică tângăneană. Prin retragerea lui Nea Cocoş, care nu s-a mai implicat în nici un fel, prin dispariţia lui Ciobanu Ion, lumea fotbalului din Tânganu a devenit mai săracă, oameni dispuşi să se sacrifice pentru fotbal, când somajul bătea puternic la uşă, nu prea mai erau. Între cele două tragedii a mai intervenit şi accidentarea stupidă, dar gravă a vechiului jucător, Ţintar Marin, în octombrie 1990 şi apetitul pentru fotbal era în derivă. În plus a fost desfiinţat şi CAP-ul aşa că mijloacele de transport au fost strict... personale. În primăvara lui 1993, Tânganu a disputat un meci acasă cu Cornetu, Zamfir Nicolae-Ucăle a marcat 2 goluri şi echipa noastră a câştigat cu 2-1. A fost ultimul meci al unuia dintre cei mai talentaţi jucători ai anilor ’80 şi ’90. Apoi într-o tragică altercaţie a... făcut transferul lângă drumul pe care venea la teren... A fost şi cântecul de lebădă al Victoriei Tânganu. După şocurile amintite nu şi-a mai revenit şi a rămas (deocamdată) doar în istorie.

 

Au urmat vremuri tulburi, „post-revoluţionare”, oamenii s-au preocupat de noile „realităţi” cât se poate de materiale, recuperarea pământului de la defunctul „sponsor” CAP Tânganu, lansarea în afaceri, plantarea de viţă de vie, menţinerea locurilor de muncă, alegeri „libere” şi „democratice”, crearea unei noi elite materiale şi administrative, mai apoi vânzarea pământului şi construirea de case mai mult sau mai puţin arătoase. Şi multe altele. Aşa că fotbalul a trecut în penumbra preocupărilor prioritare enumerate mai sus. Dar fotbalul a murit, trăiască fotbalul!. A trăit prin efortul, dragostea, sacrificiul unor mari iubitori ai nobilului sport. Floarea de la butonieră oricărui jucător de fotbal sau doar iubitor de fotbal din Tânganu a rămas fotbalul local care şi-a continuat imperturbabil, insensibil la greutăţi şi la dorinţi umane materiale drumul spre inimile noastre. Despre meciurile locale vom vorbi, în detaliu, în capitolul IV

 

Aici se încheie istoria echipei Victoria, crinul sufletelor noastre de iubitori de fotbal! După vreo nouă ani când vom păşi în alt secol, în alt mileniu spiritul Victoriei umane în faţa intemperiilor tot…umane va învinge şi legendara echipă (doar pentru noi tângănenii) sub numele de Tânganu I va reapare pe firmamentul fotbalului comunal.

 

Despre noua aventură fotbalistică a posibilelor asocieri, peste ani, Victoria – Tânganu I şi Unirea – Tânganu II ne vom destănui mai departe.

 

Până atunci somn uşor Victoria Tânganu!

Comentarii   
Vasile Bolboja
0 # MULTUMIRI COLABORATORILORVasile Bolboja 26-04-2010 09:01
Aceste pagini de istorie fotbalistica au fost tiparite (in conditii grafice modeste) intr-un minitiraj promotional care a si fost distribuit principalelor personaje ale insemnarilor noastre. Acolo unde a fost cazul (Cosma Tudor-Cocoş) a fost predat urmasilor. Pe prima pagina sunt trecuti colaboratorii fara aportul carora aceste insemnari nu ar fi fost posibile. Sau ar fi fost mult mai sarace... Consider ca este un semn de respect sa le trecem si numele lor in portalul care a gazduit cu atata generozitate modesta noastra incercare:
CRISTEA STERE - TURUGĂ
COSMA IVAN - GANEA MANEA
DUMITRICĂ FLOREA - VERDE
ŢINTAR MARIN - BRUJULICĂ
ION CONSTANTIN - GODĂCEL
ION NICULAE - GODAC
MUŞAT GHEORGHE - TALANGA
DUMITRU ION - ŢÂNŢARU
GHEORGHE ION - NITĂ
STATE VASILE - POCĂITU
STATE ION - POCĂITU
SAVA ION - GAGĂ
IORDACHE MARIN - ZANEA
ONISIE FLOREA - CAIE
BADEA STEREA - BUSUIOC
STOIAN CONSTANTIN - DUDĂ
Si mult regretatul plecat recent dintre noi,
ISTRATE TUDOR - DUDU RILĂ
Le multumesc mult.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Mircea Agrisan
+1 # Legat de acest post :)Mircea Agrisan 07-09-2010 16:12
Va multumesc in numele tuturor sportivilor de dirt-track pt aceste cateva randuri scrise despre noi. Cred ca ar fii ceva frumos sa mai scrieti cate ceva despre acest sport si sa adaugati si niste poze . Pt mai mult detalii si poze legate de dirt-track ma puteti contacta la adresa de email Va multumesc frumos .
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Nelutu
0 # ce vremuri uitateNelutu 23-11-2015 00:28
Citez pe Mircea Agrisan:
Va multumesc in numele tuturor sportivilor de dirt-track pt aceste cateva randuri scrise despre noi. Cred ca ar fii ceva frumos sa mai scrieti cate ceva despre acest sport si sa adaugati si niste poze . Pt mai mult detalii si poze legate de dirt-track ma puteti contacta la adresa de email Va multumesc frumos .


dar de Cucu Alexandrescu Ivan Moldovan Colea Sora Datcu Nelutu Cornel nu ati pomenit nimic anii 1965 1970
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Vasile Bolboja
0 # Un oaspete de seamaVasile Bolboja 07-09-2010 16:13
Portalul nostru este onorat de prezenta unui oaspete de seama: cunoscutul fost motociclist de dirt-track Mircea Agrisan. Activitatea sportiva a d-lui Agrisan este indisolubil legata de doua nume. Primul: cunoscutul club sportiv bu***estean Metalul unde impreuna cu alti doi sportivi binecunoscuti Cornel Voiculescu si Gheorghe Sora au incantat generatii de iubitori de dirt-track in spectaculoasele con***suri pe traseul de langa stadionul cu acelasi nume dar si in tara si in strainatate. Al doilea nume este al fostului presedinte al clubului intre anii 1981-1991, concomunalul nostru Ion Sava. In perioada presedintiei domniei sale clubul Metalul a avut o perioada de performante maximale. Printre ele si dirt-track-ul cu tripleta de maestrii ai sportului amintita mai sus. Il vom contacta pe d-l Agrisan pe adresa domniei sale de internet pentru ca in viitor portalul nostru va avea in vedere emisiuni, interviuri cu personalitati din lumea sportului atat din comuna noastra cat si din... apropiere. Si clubul Metalul a fost un reper in drumurile noastre cotidiene catre marele oras si un loc unde petreceam frumoase duminici sportive. Care au ramas doar amintiri...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Voxcernica.ro
0 # Raspuns d-lui KerrieVoxcernica.ro 31-07-2015 22:12
Cel ce semneaza aceasta rubrica nu cunoaste limba engleza. Dar este autorul acestor pagini de istorie fotbalistica cu caracter de unicat in Romania, fiind vorba de o modesta comuna. Daca ne intrebati in limba romana va raspundem la orice intrebare pentru ca suntem ... in tema.
Multumim pentru intelegere !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
petrache marin dorin
0 # cumpar carte fotbal Cernicapetrache marin dorin 05-01-2016 18:57
Stimate domnule Bolboja,as dori sa cumpar cartea tiparita despre fotbalul de la Cernica,pentru a fi inclusa in cea mai mare biblioteca de fotbal din Romania . Amanunte la telefon 0723 855121 Multumesc si felicitari pentru ce faceti pentru consatenii dv.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariului revine autorului acestuia.


Stiați că, în Portal Vox Cernica:

1. Dacă vă veți abona sau daca veți da un like, veți fi notificat cand va fi publicat un nou articol ?

2. Daca doriti veti putea publica un articol, exprima o opinie, publica un anunț gratuit, incărca un video sau fotografii, sau link-uri catre alte site-uri ?
3. Puteți avea acces la propria casuta postala in mesageria proprie portalului, dacă vă inregistrați ca și utilizator.
4. Va puteți conecta cu alti membrii inregistrati si veți putea comunica pe chat sau veti putea trimite mesaje catre acestia ?
5. Va puteți modifica propriul profil de utilizator ?
6. Daca doriti, puteti avea acces la spatiul de emisie al postului de televiziune on-line VoxCernica TV Live, in cadrul regulilor care vor fi comunicate. ?