Caldararu

Prin săpăturile executate în anii 1960-1962 de Institutul de arheolo gie al Academiei R.P.R. pe un promontoriu din malul drept al lacului Cernica, format de rîul Colentina, pe teritoriul satului Căldăraru (corn. Cernica), s-au făcut descoperiri aparţinînd unor epoci şi orînduiri deose bite1. Cele 43 şanţuri, săpate pînă acum, au brăzdat de la pădurea Căldă raru pînă la lacul Cernica întinsul teren avînd culmea în această pădure, cu o mică înclinaţie spre est, pentru a coborî apoi în pante spre nord, est şi sud pînă la lacul Cernica 2 (fig. 1). Prin aceste săpături s-au descoperit două aşezări şi o necropolă din epoca neolitică, datînd din mileniul IV î.e.n., o aşezare a culturii bronzului din mileniul II î.e.n., în sfîrşit un com plex feudal cu diferite dependinţe şi numeroase urme de locuire feudală, care fac obiectul acestui studiu (fig. 2).

Pe malul de vest al lacului Cernica., pe teritoriul comunei Cernica (oraşul Bucureşti), prin săpăturile arheologice executate în anii 1961-1966 de Academia Republicii Socialiste România în colaborare cu Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti, s-au descoperit o aşezare şi o necropolă aparţinind fazei I a culturii Boian. Necropola de la Cernica, de care ne vom ocupa mai jos, ridică probleme variate şi complexe1 şi ocupă un loc
deosebit de important în cadrul culturilor preistorice din Europa.
Prin întinsa ei suprafaţă, care în situaţia actuală a cercetărilor depăşeşte 12 OOO m2, şi numărul considerabil de înmormîntări, care pînă la sfîrşitul anului 1966 totalizează 320 de morminte descoperite (fig. 1),

Institutul de arheologie al Academiei R. S. România a executat în anii 1960-1964 singur şi apoi în colaborare cu Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti, cercetări arheologice pe un promontoriu situat întrepă.d~e Şi malul de vest al lacului Cernica, în raza gatului Căldărb.ru (Comuna Cernica) (fig. 1.1). Acest teren este uşor înclinat lîngă pădure ~i în partea de mijloc, dar coboară spre nord, în pantă repede şi spre est în pantă mai lungă, dar mai puţin abruptă pînă în lacul Cernica.
Cele 107 şanţuri deschise pe acest teren din 1960 pînă la 1967 au scos la iveală urmele mai multor culturi materiale, care se înşiră din mileniul IV î.e.n. pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi anume :

în cursul săpăturilor efectuate începînd din 1959 în complexul arheologic de la Cernica format din marea necropolă neolitică aparţinînd culturii
Boian, a aşezămîntului feudal din secolele XVI-XVIII şi a necropolei corespunzătoare, a aşezărilor aparţinînd culturilor Glina şi Tei, au fost descoperite şi resturi ale unei locuiri getice1. In campaniile de săpături efectuate pînă acum pe promontoriul de pe malul lacului Cernica au fost descoperite doar două semibordeie şi cîteva gropi menajere Latene. Deşi resturile de cultură materială getică descoperite la Cernica sînt cantitativ destul de reduse, au avantajul de a fi descoperite în complexe...

Documentul conține o sinteză detaliată despre cercetările arheologice desfășurate la Mănăstirea Tînganu, realizate de Panait I. Panait și Mioara Turcu. Printre informațiile prezentate se numără detalii legate de situl arheologic, ctitoria lui Radu cel Frumos din secolul al XV-lea și modul în care aceasta a rezistat de-a lungul secolelor, în ciuda calamităților și proastei gestionări.

În linii mari, cercetările arheologice au relevat existența unor fundații bisericești și pivnițe monahale, dar și dovezi ale așezărilor feudale și geto-dacice. S-au descoperit 21 de bordeie, dintre care 15 feudale și 6 geto-dace, precum și 251 de morminte în vecinătatea lăcașului monahal. Mănăstirea nu avea un sistem defensiv bine dezvoltat, fiind protejată mai degrabă de așezarea sa naturală, înconjurată de lacuri și păduri.

Materialul arheologic recuperat include diverse artefacte ceramice, cuptoare de pâine și resturi de construcții din cărămidă și lemn. Un incendiu din anul 1595 a afectat serios ansamblul, dar ulterior mănăstirea a fost reconstruită parțial, incluzând un palat egumenial în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Construcția palatului respecta stilul feudalist, având o structură din cărămidă, cu un subsol boltit și detalii arhitecturale asemănătoare altor construcții din acea perioadă.

Mănăstirea a servit ca un important loc de popas pentru ctitorul său, fiind amplasată într-o zonă strategică de-a lungul drumurilor frecventate de acesta.

Sur le promontoire situe entre le lac de Cernica et la foret du meme nom, dans l'aire du village de Căldăraru, commune de Cernica, !'Institut d' Archeologie de l' Academie de la Republique Socialiste de Roumanie a continue Ies fouilles qui ont permis en 1961

On the western shore of the lake Cernica, on the territory of the Cernica village in the neighbourhood of Bucharest, the Academy of the Socialist Republic of Romania in co-operation with the Bucharest Museum of History carried out during 1961

În ceea ce-l priveşte pe comanditarul reşedinţei, trebuie spus că izvoarele scrise permit identificarea lui în persoana postelnicului Radu Captariu, cel care stăpânea satul Mărăcineni în a doua jumătate a secolului al XVI-lea262. La începutul secolului următor însă, satul împreună cu reşedinţa au fost înstrăinate de către fiii postelnicului, ele intrând astfel în posesia jupaniţei Chiajna, soţia marelui vornic Cernica263. Aceasta din urmă a schimbat însă destinaţia complexului rezidenţial, transformându-l în ceea ce documentele de cancelarie aveau să numească pe parcursul secolului al XVII-lea: “mănăstirea de pe Colentina ce se chiamă la Malul Iezărul”264.

262 DIR, B, veac XVII, vol. 2, p. 280, nr. 253.

Lucrarea pe care o publicam reprezinta un raport scris de renumitul Gheorghe Cantacuzino despre lucrarile arheologice cu privire la acest sat medieval, descoperit in anul 1960. Satul Maracineni a fost un sat creat si locuit de tarani colonisti, in a doua jumatate a secolului XVI. Acestia au fost adusi pe mosia cu acelasi nume si apartinand feudalului Radu Captaru, dependenti de acesta si pentru care au efectuat "munca de curatura a arboretului" in vederea degajarii terenului pentru vatra satului.

Recent, prin donația doamnei Zoe Gh. Cantacuzino, Muzeul Național de Istorie a României a intrat în posesia unui număr mare de cărți, extrase și însemnări, precum și a unor părți din corespondența purtată de profesorul Gheorghe Cantacuzino (1900-1977) cu diverși cercetători. Scrisorile, unele primite, altele copii după originale expediate de profesor, redau în parte intensitatea și varietatea activității desfășurate de prof. Gheorghe Cantacuzino pentru lămurirea unor probleme care îl frământau. Corespondența, purtată cu români și străini, tratează diferite subiecte din neolitic până în epoca feudală. Ea dovedește încă o dată multiplele preocupări ale regretatului profesor, multe dintre ele fiind concretizate prin articole sau comunicări.

În cele ce urmează, vom prezenta, pe probleme, fragmentele mai importante din diferite scrisori aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie.

Prin sapăturile arheologice inceputc în vara anului 1960, de către dr. doc. Gh. Cantacuzino, pe malul lacului Ccrnica, se urmarea cercetarea ruinelor bisericii mănăstirii lezeru. În prima campanie de săpături s-au descoperit şi o scrie de
morminte din epoca neolitica.
Datorită importanţei descoperirii s-a continuat cercetarea complexului funerar şi a resturilor de aşezari ncolitice aflate în preajmă, pînă în anul 1974. ln urma săpăturilor făcute au fost descoperite în total 369 mormintc. l'rin
marele său număr de mormintc, necropola ncolitică de la Cemica este una din cele mai mari din ţara noastra şi chiar din această parte a Europei.

Cercetările arheologice de suprafaţă efectuate cu diverse ocazii, Între anii 1987 şi 2005 au contribuit la completarea hărţii arheologice a Văii Tânganului şi al cursului inferior al râului Colentina cu Încă 9 perimetre arheologice. Ele se adaugă cercetărilor arheologice făcute În anul 1967 la biserica Sf. Nicolae din Ansamblul Mănăstirii Cernica si din anii 1960-1974 la rezervaţia Cernica Mănăstirea Iezerul. În cele 9 situri arheologice au fost identificate resturi materiale de la 20 de aşezări: 5 din epoca bronzului, cultura Tei; 3 din epoca Latene geto-dacică; 3 din epoca daco-romană (secolele III şi III-IV d. Hr.); 1 din secole/~ VI-VII d. Hr.; 4 din secolele IX-X şi 4 din epoca medievală şi medieval-modernă. ln două situri, extragerea În trecut a loessului şi nisipului pentru producerea cărămizilor, a dus la distrugerea unei părţi importante din suprafaţa lor. Astăzi integritatea siturilor care nu au fost Încă afectate, este ameninţată de construirea noilor zone rezidenţiale, aprobate prin Planurile Urbanistice Generale.