Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Si anul acesta a fost respectata traditia de Lasata Secului in comuna Cernica. Din cate stim, pana la acest moment, in fiecare sat din comuna au fost aprinse focurile, chiar daca nu in numarul mare cu care am fost obisnuiti pana acum. In vremurile de curand apuse, exista cate un foc aprins la aproape fiecare gospodarie din satele comunei Cernica. Oamenii strangeau din timp cauciucuri si spray-uri deodorante, imparteau prajituri si dulciuri vecinilor si "socializau" in jurul focului si in jurul carafelor de vin, in vederea alungarii relelor de peste an.

Din pacate aceasta traditie este pe cale de disparitie pe fondul restrictiilor societatii, presupusa mai "evoluata", mai "civilizata" si mai nepoluantă. Unele primarii, precum cea din Afumati, pentru a se evita arderea acestor cauciucuri, au gasit o alternativa si anume, in fiecare an, de lasata secului, organizeaza o intalnire a satenilor intre orele 11 si 15 in jurul unui foc...de "tabara"...din lemne.  Sunt bine venite asemenea initiative, dar, atat timp cat acesta se organizeaza in jurul pranzului  si nu seara, nu va avea niciodata "farmecul" si "succesul" dihornitei traditionale.

A se citi si:

Încă un an in care tradiția de Lăsata Secului a fost respectată de mai mulți locuitori ai satelor comunei Cernica.

În jurul orei 19:00 aproape că renunțasem să încerc sa găsesc un foc în satul Căldăraru dar, eram foarte curios să văd dacă această tradiție se mai ține și anul acesta.

Totuși, înainte de a mă retrage, am mai făcut o încercare și am dat o fugă pe străzile principale din Cernica, Tânganu și Bălăceanca pentru a vedea daca cineva mai are cheful si "curajul" necesar, de a alunga gerul, spiritele rele si de a mai marca trecerea la primăvara acestui an.

Dihornita comuna Cernica 26.02.2023 1După cum puteți vedea în video si foto de mai jos, tradiția "rezistă" și nu se predă, chiar dacă nu mai are amploarea din anii trecuți, când, aproape în fața fiecărei porți exista  cate un foc, iar in jurul acestora se strângeau membrii familiei, prietenii și vecini pentru a se bucura, degusta un pahar de țuică, vin sau  bere și prăjiturile / dulciurile specifice acestei sărbători, făcute în casă.

Estimăm că, anul acesta, în toată comuna au fost aproximativ 15 focuri (Cernica 5-7, Bălăceanca 2-4, Tânganu 3-5, Căldararu 1, Poșta 2-3) unde a fost sărbătorit noul an agrar, ultima zi când se poate mânca de "dulce" și începutul postului mare de Pasti. 

Dihornita_comuna_Cernica_26.02.2023_2.jpgÎn cele mai multe locații, localnicii, dornici să recupereze momentele de socializare pierdute în pandemie, au fost destul de veseli, chiar dacă multora nu prea le mai "arde" de această tradiție, atât pe fondul înrăutățirii traiului de zi cu zi, cât și pe fondul temerilor că ar putea fi vizitați de musafiri nepoftiți și care să-i întrebe de ce concurează cu războiul din Ucraina la diverse emisii în aer. Mai în glumă mai în serios, unii chiar se întrebau dacă cineva se plânge  și de poluarea adusă de acest război și nu doar de aceasta tradiție.

Mai multe semnificații ale acestei tradiții și detalii despre cum a fost aceasta ținută în comuna Cernica  și în anii precedenți, le puteți găsi mai jos in articolele de mai jos. 

 

Dihornita Comuna Cernica. O Traditie Care Nu Se Preda. 26-02-2023

Pe fondul pandemiei si a razboiului din Ucraina, era cat pe ce sa uit ca astazi este "Lăsata secului" (ziua de "Iertaciune" in alte zone) adica debutul postului Pastelui 2022. Totusi pe seara, mi-am adus aminte si am fost curios sa vad daca traditia "dihornitei", "focul de urlarie" se mai tine de catre locuitorii comunei Cernica. Raspunsul este da si din fericire (pentru unii) / din pacate (pentru altii) traditia inca nu "a apus" definitiv.

Fata de vremurile cand in dreptul aproape fiecarei case din satele comunei Cernica, se aprindea acest foc pentru alungarea gerului, spiritelor rele si marcarea trecerii la primavara, anul acesta am putut vedea doar doua locuri in care traditia a fost "intretinuta" cu cauciucurile de rigoare. Si pe adresa redactiei a sosit si o fotografie dintr-o ograda particulara.

dihornita-iertaciune-urlarie-lasata_secului_2.jpgDin nefericire "petrecerea" s-a spart destul de repede, spre tristetea tinerilor si copiilor participanti. Din cele auzite, unul dintre consateni (dintre cei care s-au mutat de curand in comuna noastra, adica cum s-ar spune in popor, dintre cei "parveniti" si mutati de curand in comuna) a sunat de mai multe ori la politie pentru a pune capat distractiei si bunei dispozitii acestora.

Politistii, nu numai ca au raspuns foarte prompt, dar au adus si pompierii care au stins rapid focurile (ca de altfel si pe cel din cealalta locatie, din cealalta parte a satului).

Este pentru prima data (cel putin asa stiu eu), cand, dupa multi ani de respectare a traditiei, politia si pompierii au intervenit in acest fel, mai ales ca focul era facut in plin camp.

Satenii sunt suparati cand vad ca, pe fondul problemelor legate de arderile sistematice ale unor mari poluatori si la care nu mai ajung nici politistii si nici pompierii (decat foarte rar), acestia nu mai au voie o data pe an, sa aprinda focul, astfel ca aceasta traditie sa fie mentinuta.

Trecand pe soselele principale ale comunei nu am mai vazut nici un foc pe santurile "traditionale" ale comunei. Pandemia si "incalzirea globala" se pare ca si-a lasat amprenta si asupra acestei traditii, oamenii aproape ca s-au obisnuit cu izolarea sau "auto" izolarea impusa sau auto-impusa.

Din ce am auzit, dar la acest moment, nu pot si garanta ca este adevarat, alte localitati din Ilfov, au organizat la modul oficial "dihornita", "urlaria" intr-un mod centralizat, sub forma unor focuri de tabara cu focul intretinut de lemne si nu de cauciucuri, astfel incat acestia sa poata "socializa" in locatii sigure pentru toti participantii.

pompieri-_dihornita-lasata_secului-iertaciune-urlarie-politie.jpgProbabil, aceasta modalitate de organizare si de a aprinde focul ar putea fi o solutie pentru ca acesta traditie, tinuta de sute de ani, sa nu se piarda si sa se incadreze in reglementarile legale actuale cu privire la protectia calitatii aerului si a sigurantei participantilor.

Chiar daca satenii nu cunosc foarte bine aceste reglementari, totusi acestia vad si asista cu tristete ,la modul cum, mai multe traditii locale, nu numai ca nu mai sunt promovate, dar acestea dispar incetul cu incetul si sunt inlocuite cu altele, aduse de alte meleaguri (ex. haloween, etc.).

Va invitam sa dezbateti / comentati pe tema de mai sus pentru a se putea gasi o solutie care sa multumeasca pe toata lumea.

;

halvita

Ne-am propus ca, in portalul Vox Cernica, sa va facem o prezentare sistematica a tuturor obiceiurilor si traditiilor specifice fiecarui sat dar si cele « comune », ale comunei Cernica, astfel incat, sansele ca acestea sa fie duse mai departe, in viitor, sa fie cat mai mari. Rugam pe toti cei care doresc sa contribuie la perpetuarea acestor traditii si obiceiuri din fiecare sat, sa ne contacteze si sa ne comunice versiunea / amintirile lor cu privire la formele de manifestare a acestor traditii si obieceiuri specifice din fiecare sat al comunei. Speram, ca la sfarsitul acestui demers, sa va putem prezenta o lucrare bine structurata si documentata cu cat mai multe detalii, pe fiecare din satele comunei Cernica : Tanganu, Balaceanca, Caldararu, Posta si binenteles Cernica.

Ca orice comună românească şi comuna Cernica a avut (si inca mai are) o viaţă spirituală foarte bogată. În condiţiile de muncă fizică, aproape extenuantă în decursul unei saptâmani orice om are nevoia fizică şi mentală pentru refacere. Altfel ar dispărea… Tradiţiile, obiceiurile venite din adâncurile istoriei au contribuit la echilibrarea unor vieti altminteri nu foarte usoare.

Astazi incepem această succintă prezentare cu prima dintre sărbătorile de primăvară si anume

“lăsatului sec “ cu cateva repere a manifestarii specifice din satul Tanganu.

"Lăsata secului" (cum se spune în limbaj popular) înseamnă debutul unuia din cele patru mari posturi din an inclusiv al Postului Mare: cel al Paştelui (are 7 săptâmani) Pregătirile in satul Tanganu erau febrile: gospodinele cu bucatele, copii cu cauciucurile care trebuiau să ardă în … dihorniţă. Trecerea de la un regim alimentar “de iarnă” bogat în proteine bazat pe porcul sacrificat în Crăciunul din anul trecut la unul de primăvară, era fastuos. Gospodinele pregăteau de toate: sacrificau o pasăre sau două după caz, scoteau gustoasa carne de porc conservată în untură în borcane, garniţe sau afumate, fierbeau ouă de la găinile care tocmai declanşau “fluxul productiv de primăvară” pentru Paştele care se apropia şi instinctul de reproducere pregătindu-se să ajungă mame-cloşti.

Dar la mare căutare erau dulciurile: plăcintele de brânză, de dovleac, de mere, scovergarul (un fel de plăcintă doar din cocă şi cu mult zahăr). Nu lipseau gogoşile simple sau umplute cu gem, marmeladă, dulceaţă, sau dispărutul magiun. Apoi urmau cornuleţele care deasemenea aveau înfoliate în ele gem, marmeladă, rahat sau pesmeţii “de casă”. Toate acestea se aşezau pe o masă în centrul modestelor, pe atunci camere, şi fiecare mânca ce dorea, “pe îndestulate”. Doar urma “postul cel lung”.

În acea zi există un obicei vechi: finii veneau în vizită la naşi cărora le ofereau cadouri … comestibile. Tradiţional era “curcanul pentru naşu’ ” dar şi altele cum ar fi fructele, îndeosebi portocale atât de rare pe atunci. Masa era îndestulată cu acele bunătăţi până a doua zi. Cei mai credincioşi nu se mai apropiau de cele “dulci”. Doar începuse postul ! Copiii continuau să consume până la capăt acele bunătăţi. Doar erau copii…

Pentru copii două erau evenimentele acelei prime mari sărbători a anului.

Prima era dihorniţa. Aceasta consta în aprinderea într-o căldare încărcată cu cauciucuri de tot felul: de încălţăminte veche, de biciclete, de maşini şi multe alte accesorii cauciucate. Găleata se agaţă în vârful unui pom, stâlp sau beldie. Spectacolul oferit de lumina “de sus” era fascinant pentru copii. Dar şi oamenii maturi asistau la acest spectacol “luminos”. Acest obicei se păstrează şi astăzi mai ales în condiţiile abundenţei de cauciucuri auto uzate tocmai bune de sacrificat pe “altarul dihorniţei”.

Un alt obicei era acela în care copiii “asaltau” halviţa. Adică părinţii cumpărau o bucată de gustoasă halviţă, o legau bine cu o sfoară şi o atârnau de o grindă a casei. Copiii erau legaţi cu mâinile la spate, se înşirau în jurul halviţei tocmai suspendate şi încercau, spre hazul tuturor, să muşte din ea folosindu-se doar de dinţi şi abilitate… Toţi se mânjeau copios cu lipicioasa halviţă. Într-un final fericit, bucata de halviţă era eliberată de sfoară agăţătoare şi era împărţită, frăţeşte !, între combatanţi. Finalul era … spălatul pe faţă de dulceaţa halviţei ademenitoare.

Urma, a doua zi, luni, “datul în tarbac”. În centrul satului adunau bărbaţii, se aduceau câinii leneşi li se atârna o tinichea de coadă şi erau alergaţi de cei prezenţi, împricinatul câine alerga speriat şi în cele din urmă devenea … vrednic şi …rău. Se spune că un mare specialist în organizarea acestui inedit şi mult gustat spectacol anual în satul Tânganu era Gogu Păduraru.

In episodul următor vom prezenta obiceiurile şi desfăşurarea cele mai mari sărbători crestineşti - Sarbatorile Pascale.

dihornita-la-cernica

Traditionala "Dihornita" a fost tinuta si anul acesta in Comuna Cernica. Intrand in satul Caldararu, am fost putin speriat, pentru ca, de la intrarea in Cernica si pana in Caldararu nu vazusem decat un foc. Stiu ca venisem oarecum devreme (pe la 18:00), dar chiar daca deja era intuneric, totusi, pe vremuri la aceasta ora, puteai vedea cate un foc de cauciuc la aproape fiecare poarta. Per total in Caldararu cred ca am vazut cinci focuri, ceea ce spune multe despre cheful oamenilor si tinerilor de a mai respecta traditia de lasata secului. In aceste conditii, impreuna cu cativa prieteni, am decis sa ne luam unicul cauciuc disponibil si sa cautam taramuri mai bune unde puteai sta de vorba cu cineva si unde puteai bea si un "suc". Si am ajuns la Tanganu, unde nu mica ne-a fost surpriza si sa vedem o mare diferenta in ceea ce inseamna, placerea de "alungare" a relelelor de peste an. Practic la fiecare cateva case puteai gasi grupuri mari de tineri si mai putin tineri laolalta, bucurandu-se de aceasta traditie. Pe drumul de intoarcere prin Cernica, am fost de asemenea placut impresionat de cat de multi inca se mai bucura de aceasta traditie. Nu am putut sa ne oprim la fiecare foc, dar va putem prezenta cateva secvente de pe traseul

Caldararu-Cernica-Tanganu. In Balaceanca si Posta nu am mai ajuns,dar daca aveti Dvs ceva video-uri din aceste locatii, va asteptam cu drag sa le postam.

Articole mai vechi: Dihornita la Cernica, Caldararu.

 De fiecare data de "Lasata Secului" si satenii din satele comunei Cernica respecta traditia Dihornitei care simbolizeaza sosirea primaverii, inceputul lucrarilor agricole si de asemenea alungarea tuturor relelor adunate peste an. Satenii, in special tinerii se aduna in grupuri pe strada aducand cauciucurile de autovehicule stranse special pentru aceasta ocazie si de asemenea spray-urile mamelor si surorilor lor (fie pline fie goale). Chiar daca afara este inca frig, dogoarea puernica a flacarilor ii incalzesc si ii binedispun repede pe acesti tineri care de-abia asteapta venirea serii pentru a s se bucura de acest obicei. Tinerii isi demonstreaza curajul sarind peste foc la "cererea" publicului si de asemenea se arunca cu pocnitori sau se ard artificii. Binenteles, pentru cei peste "18 ani" nu va lipsi un pic de tuiculita si un pic de vinisor din ultima productie pentru o "incalzire" suplimentara. Aseara pe VoxCernica TV Live au fost transmise secvente in direct de la acest eveniment, de pe o strada din satul Caldararu si pe care va invitam sa le revedeti in reluare in videoclipul de mai sus.
 
Articole asemanatoare: Dihornita la Cernica. 2012
narghita

Exista tendinta, altminteri normala (mai ales la cei de varsta a treia) de a idiliza/idealiza trecutul lor. Este o tendinta umana, pentru ca a ne privi trecutul in negru inseamna a ne saraci acea parte a vietii pe care am lasat-o in urma. Excelentul documentar despre "Festivalul filmului la sate Glina, Balaceanca, Cernica. 1973" precum si comentariul simpaticului nostru vizitator Gigibadiu, m-au indemnat sa scormonesc amintirile mele despre trecutele distractii ale tinerilor din alte vremuri. Si de la inceput sa fac o precizare: erau mult mai bogate, mai nuantate, mai afective, mai sincere decat cele de azi.

Fiecare sat avea cate un  camin cultural. Nu erau cladiri impozante sau noi, dar exista.

Asa cum spunea si Gigibadiu in Tanganu era localizat intr-o fosta carciuma "a lui Stancioi". Era o cladire veche cu o sala in suprafata de circa 50 mp dotat cu un aparat de proiectie destul de vechi. Dar cate filme celebre nu am vizionat pe atunci.

Erau la modia filmele "franco-italiene" cu mari actori Jean Marais, Gerard Philipe, Gerard Baray, Claudia Cardinale, Sofia Loren, Brigitte Bardot, etc.

Si filmele erau celebre: seria cu "Pardaillan", Cocosatul de la Notre-Dame, Ciocciara, Westernuri  si, sa nu uitam filmele romanesti din acea vreme care si azi sunt difuzate pe mai toate posturile de TV.

Doamne ce de spectatori, ce inghesuiala a fost in modesta sala la celebrul film indian "O floare si doi gradinari" sau "Lantul amintirilor" sau la filmele cu regele rockului Elvis Priesley !.

Va prezentam mai sus o secventa din filmul Lantul amintirilor si de asemenea o interpretare a aceleiasi melodii de catre celebra romanca Naarghita care sigur va va "transporta" in acele timpuri. (CLICK AICI si pentru un site dedicat Naarghita), unde puteti afla toate detaliile despre ea, pentru ca suntem siguri ca sunt multi care o iubesc pe aceasta artista deosebita si care a facut furori in toata lumea cu muzica ei).

Proiectiile erau in zilele de marti, joi, sambata si duminica. La intrare era un adapost al vechii carciumi unde ne adunam inainte si dupa vizionarea filmului, unde se legau prietenii, se produceau despartiri, se reinnodau vechi sentimente.

Fiecare cauta sa fie in grupul, in apropierea fetei sau baiatului cu care se dorea o prietenie. In unele perioade in acea sala se organizau baluri (sambata intre orele 22 - 3 dimineata) si duminica "Dansuri"  intre orele 16-19 urmate seara de film. Muzica era asigurata de un magnetofon cuplat la aparatul de proiectie.

Era vremea marilor formatii, Beatles in special, Rolling Stones, a cantautorilor italieni (A.Celentano, etc) si multe altele. Copiii  care inca nu erau "apti de dans.." se ingramadeau la intrare si savurau muzica si prin usa deschisa spectacolul din interior unde dansatori binecunoscuti pe atunci ii delectau cu twist, shake, tango si altele.

Sunt si acum oameni maturi care isi amintesc de farmecul acela degajat din mirabila sala, ei neavind access decat la intrare...Noi, tanganenii aveam "Corso" al nostru. Adica o portiune de sosea dintre fostul bufet si biserica pe care grupuri de fete si baieti se plimbau in dupa amiezile de duminca, in special, dar si in serile cand erau programate filme.

Nu era circulatia auto de acum. In acele plimbari se legau sau se dezlegau prietenii, se apela la intermediari pentru a mijloci o prietenie intre o fata si un baiat. Existau sentimente, amagiri si dezamagiri. Seara se incheia cu o traditionala, impamantenita plimbare "in doi" cand baiatul conducea fata pe ulite laturalnice si, de preferinta intunecoase, spre casa ei. Ce se petrecea in acele momente de "singuratate in doi" nu putem sti... Tin de intimitatea celor de atunci. A fost viata lor.

Cu siguranta pot spune ca din acele intalniri s-au format familii care au resiztat si rezista si azi... In orice caz, ca sa glumim putin, nu pot spune ca George Toparceanu in celebra sa poezie "Viata la tara"-->"Am vazut aici intr-o noapte/ niste fapte/ care m-au scandalizat". Satul Fundeni-Frunzanesti avea un camin nou, spatios asezat accesibil aproape de Gara CFR. Acolo in fiecare sambata se organizau baluri cu orchestre "adevarate" dotate cu chitare si tobe, moda impusa de The Beatles.

Acolo se aduna toata floarea ce vestita a tinerilor din satele dimprejur. Si mai ales dansatorii... de elita. Era un camin cultural satesc in toata puterea cuvantului care organiza de toate: vizionari dimineata pentru copii la televizor si tot felul de concursuri locale in cadrul intrecerilor scolare, ale caminelor culturale si mai tarziu "Cantarea Romaniei".  Si bineinteles celebrele (locale...) baluri.

Acele baluri aveau un farmec cu totul deosebit, creau niste emotii pe care noi cei de atunci nu le-am mai trait niciodata...  Si ne indoim ca tinerii de azi cufundati in calculatoare si, mai trist prin puzderia de buticuri au aceasta sansa... Am prezentat doar cateva dintre distractiile si emotiile de altadata. Sa nu uitam intrecerile sportive (si nu numai de fotbal), spectacole organizate pe "maidanul" din centrul satului, de revelioanele in grupuri mari, de duminicile petrecute la lacul si ulterior strandul Cernica, de jocuri de tot felul: "Popicul", "Gioale (arsice)", Sah, Table, "Tarbacul" (in lunea dupa Lasatul Secului) ca sa nu mai spunem de sarbatorile religioase:  Craciunul, Pastele, amintita Lasatul Secului (cu "Dihornita"), colindele, plugusorul, care aveau alte sensuri decat cele de azi. Si credeti-ma nu am insirat decat o parte dintre ele....Dar m-am lasat prins de amintiri si poate  obosesc pe aceia care se apleaca on-line asupra modestelor mele insemnari. Asa ca ma opresc urmand sa mai revin, daca este cazul, si altadata cu amintiri despre trecutele vremuri...

 

Va mai aduceti aminte de Nea Mircea sau de Pasca Corneliu din Cernica ? Dar de Festivalul Filmului la Sate ? Daca doriti sa (re)vedeti cateva imagini din Glina, Balaceanca si Cernica din anul 1973, si sa va aduceti aminte de fostele "camine si evenimente culturale", atunci urmariti filmuletul de mai jos, realizat de Televiziunea Romana in cadrul emisiunii "Invitatul nostru" pe vremea cand pana si vizionarea filmelor era facuta la norma. Filmul ne-a fost pus la dispozitie, ca de obicei, prin bunavointa D-lui Ciotoran Nicolae din Balaceanca, caruia ii aducem multumirile noastre. Eu mi-aduc aminte cu drag de Nea Mircea din Cernica, care prin anii '70-'80 ne aducea lumea cinematografiei (in special indiene) in caminele culturale si salile de sport ale comunei noastre. Claie peste gramada, copii si adulti deopotriva, in fum de tigara si coji de seminte, priveam fascinati la umbrele miscatoare de pe panza speciala pentru proiectare. Era una din foarte putinele activitati "culturale" la care de-abia asteptam sa participam si care ne facea viata de la tara mai putin monotona. Cine nu-si aduce aminte de "Lantul amintirilor", "Prietenii mei elefantii", sau "Pentru un pumn de ceapa" (Cipolla Colt) ? De ce nu mai putem viziona

un film in caminele culturale ? Sau unde sunt discotecile de altadata ? Motivele sunt evidente si le stim cu totii. Unele sunt obiective si tin de evolutia tehnologiei si care a patruns rapid si in satele noastre. Altele tin de lipsa de organizare si de initiativa (cel putin in cazul discotecilor) si de asemenea de imposibilitatea asigurarii desfasurarii in deplina siguranta a "dansurilor" mai mult sau mai putin populare. De alte activitati culturale, nu e cazul (inca) sa discutam. Ne multumim cu serbarile si festivitatile (si acestea din ce in ce mai rare) de la scolile generale si gradinitele din comuna.

Imagini din Cernica incepand cu minutul 3:57 (imagini din zona de langa dispensar Cernica, intersectia principala: fostul camin cultural, dupa aceea bar / bodegă, actualmente macelarie si soseaua principala Cernica).

dihornita-la-cernica

Traditionala "Dihornita" a fost tinuta si anul acesta in Comuna Cernica. Intrand in satul Caldararu, am fost putin speriat, pentru ca, de la intrarea in Cernica si pana in Caldararu nu vazusem decat un foc. Stiu ca venisem oarecum devreme (pe la 18:00), dar chiar daca deja era intuneric, totusi, pe vremuri la aceasta ora, puteai vedea cate un foc de cauciuc la aproape fiecare poarta. Per total in Caldararu cred ca am vazut cinci focuri, ceea ce spune multe despre cheful oamenilor si tinerilor de a mai respecta traditia de lasata secului. In aceste conditii, impreuna cu cativa prieteni, am decis sa ne luam unicul cauciuc disponibil si sa cautam taramuri mai bune unde puteai sta de vorba cu cineva si unde puteai bea si un "suc". Si am ajuns la Tanganu, unde nu mica ne-a fost surpriza si sa vedem o mare diferenta in ceea ce inseamna, placerea de "alungare" a relelelor de peste an. Practic la fiecare cateva case puteai gasi grupuri mari de tineri si mai putin tineri laolalta, bucurandu-se de aceasta traditie. Pe drumul de intoarcere prin Cernica, am fost de asemenea placut impresionat de cat de multi inca se mai bucura de aceasta traditie. Nu am putut sa ne oprim la fiecare foc, dar va putem prezenta cateva secvente de pe traseul

Caldararu-Cernica-Tanganu. In Balaceanca si Posta nu am mai ajuns,dar daca aveti Dvs ceva video-uri din aceste locatii, va asteptam cu drag sa le postam.

Articole mai vechi: Dihornita la Cernica, Caldararu.

 De fiecare data de "Lasata Secului" si satenii din satele comunei Cernica respecta traditia Dihornitei care simbolizeaza sosirea primaverii, inceputul lucrarilor agricole si de asemenea alungarea tuturor relelor adunate peste an. Satenii, in special tinerii se aduna in grupuri pe strada aducand cauciucurile de autovehicule stranse special pentru aceasta ocazie si de asemenea spray-urile mamelor si surorilor lor (fie pline fie goale). Chiar daca afara este inca frig, dogoarea puernica a flacarilor ii incalzesc si ii binedispun repede pe acesti tineri care de-abia asteapta venirea serii pentru a s se bucura de acest obicei. Tinerii isi demonstreaza curajul sarind peste foc la "cererea" publicului si de asemenea se arunca cu pocnitori sau se ard artificii. Binenteles, pentru cei peste "18 ani" nu va lipsi un pic de tuiculita si un pic de vinisor din ultima productie pentru o "incalzire" suplimentara. Aseara pe VoxCernica TV Live au fost transmise secvente in direct de la acest eveniment, de pe o strada din satul Caldararu si pe care va invitam sa le revedeti in reluare in videoclipul de mai sus.
 
Articole asemanatoare: Dihornita la Cernica. 2012
narghita

Exista tendinta, altminteri normala (mai ales la cei de varsta a treia) de a idiliza/idealiza trecutul lor. Este o tendinta umana, pentru ca a ne privi trecutul in negru inseamna a ne saraci acea parte a vietii pe care am lasat-o in urma. Excelentul documentar despre "Festivalul filmului la sate Glina, Balaceanca, Cernica. 1973" precum si comentariul simpaticului nostru vizitator Gigibadiu, m-au indemnat sa scormonesc amintirile mele despre trecutele distractii ale tinerilor din alte vremuri. Si de la inceput sa fac o precizare: erau mult mai bogate, mai nuantate, mai afective, mai sincere decat cele de azi.

Fiecare sat avea cate un  camin cultural. Nu erau cladiri impozante sau noi, dar exista.

Asa cum spunea si Gigibadiu in Tanganu era localizat intr-o fosta carciuma "a lui Stancioi". Era o cladire veche cu o sala in suprafata de circa 50 mp dotat cu un aparat de proiectie destul de vechi. Dar cate filme celebre nu am vizionat pe atunci.

Erau la modia filmele "franco-italiene" cu mari actori Jean Marais, Gerard Philipe, Gerard Baray, Claudia Cardinale, Sofia Loren, Brigitte Bardot, etc.

Si filmele erau celebre: seria cu "Pardaillan", Cocosatul de la Notre-Dame, Ciocciara, Westernuri  si, sa nu uitam filmele romanesti din acea vreme care si azi sunt difuzate pe mai toate posturile de TV.

Doamne ce de spectatori, ce inghesuiala a fost in modesta sala la celebrul film indian "O floare si doi gradinari" sau "Lantul amintirilor" sau la filmele cu regele rockului Elvis Priesley !.

Va prezentam mai sus o secventa din filmul Lantul amintirilor si de asemenea o interpretare a aceleiasi melodii de catre celebra romanca Naarghita care sigur va va "transporta" in acele timpuri. (CLICK AICI si pentru un site dedicat Naarghita), unde puteti afla toate detaliile despre ea, pentru ca suntem siguri ca sunt multi care o iubesc pe aceasta artista deosebita si care a facut furori in toata lumea cu muzica ei).

Proiectiile erau in zilele de marti, joi, sambata si duminica. La intrare era un adapost al vechii carciumi unde ne adunam inainte si dupa vizionarea filmului, unde se legau prietenii, se produceau despartiri, se reinnodau vechi sentimente.

Fiecare cauta sa fie in grupul, in apropierea fetei sau baiatului cu care se dorea o prietenie. In unele perioade in acea sala se organizau baluri (sambata intre orele 22 - 3 dimineata) si duminica "Dansuri"  intre orele 16-19 urmate seara de film. Muzica era asigurata de un magnetofon cuplat la aparatul de proiectie.

Era vremea marilor formatii, Beatles in special, Rolling Stones, a cantautorilor italieni (A.Celentano, etc) si multe altele. Copiii  care inca nu erau "apti de dans.." se ingramadeau la intrare si savurau muzica si prin usa deschisa spectacolul din interior unde dansatori binecunoscuti pe atunci ii delectau cu twist, shake, tango si altele.

Sunt si acum oameni maturi care isi amintesc de farmecul acela degajat din mirabila sala, ei neavind access decat la intrare...Noi, tanganenii aveam "Corso" al nostru. Adica o portiune de sosea dintre fostul bufet si biserica pe care grupuri de fete si baieti se plimbau in dupa amiezile de duminca, in special, dar si in serile cand erau programate filme.

Nu era circulatia auto de acum. In acele plimbari se legau sau se dezlegau prietenii, se apela la intermediari pentru a mijloci o prietenie intre o fata si un baiat. Existau sentimente, amagiri si dezamagiri. Seara se incheia cu o traditionala, impamantenita plimbare "in doi" cand baiatul conducea fata pe ulite laturalnice si, de preferinta intunecoase, spre casa ei. Ce se petrecea in acele momente de "singuratate in doi" nu putem sti... Tin de intimitatea celor de atunci. A fost viata lor.

Cu siguranta pot spune ca din acele intalniri s-au format familii care au resiztat si rezista si azi... In orice caz, ca sa glumim putin, nu pot spune ca George Toparceanu in celebra sa poezie "Viata la tara"-->"Am vazut aici intr-o noapte/ niste fapte/ care m-au scandalizat". Satul Fundeni-Frunzanesti avea un camin nou, spatios asezat accesibil aproape de Gara CFR. Acolo in fiecare sambata se organizau baluri cu orchestre "adevarate" dotate cu chitare si tobe, moda impusa de The Beatles.

Acolo se aduna toata floarea ce vestita a tinerilor din satele dimprejur. Si mai ales dansatorii... de elita. Era un camin cultural satesc in toata puterea cuvantului care organiza de toate: vizionari dimineata pentru copii la televizor si tot felul de concursuri locale in cadrul intrecerilor scolare, ale caminelor culturale si mai tarziu "Cantarea Romaniei".  Si bineinteles celebrele (locale...) baluri.

Acele baluri aveau un farmec cu totul deosebit, creau niste emotii pe care noi cei de atunci nu le-am mai trait niciodata...  Si ne indoim ca tinerii de azi cufundati in calculatoare si, mai trist prin puzderia de buticuri au aceasta sansa... Am prezentat doar cateva dintre distractiile si emotiile de altadata. Sa nu uitam intrecerile sportive (si nu numai de fotbal), spectacole organizate pe "maidanul" din centrul satului, de revelioanele in grupuri mari, de duminicile petrecute la lacul si ulterior strandul Cernica, de jocuri de tot felul: "Popicul", "Gioale (arsice)", Sah, Table, "Tarbacul" (in lunea dupa Lasatul Secului) ca sa nu mai spunem de sarbatorile religioase:  Craciunul, Pastele, amintita Lasatul Secului (cu "Dihornita"), colindele, plugusorul, care aveau alte sensuri decat cele de azi. Si credeti-ma nu am insirat decat o parte dintre ele....Dar m-am lasat prins de amintiri si poate  obosesc pe aceia care se apleaca on-line asupra modestelor mele insemnari. Asa ca ma opresc urmand sa mai revin, daca este cazul, si altadata cu amintiri despre trecutele vremuri...

 

Va mai aduceti aminte de Nea Mircea sau de Pasca Corneliu din Cernica ? Dar de Festivalul Filmului la Sate ? Daca doriti sa (re)vedeti cateva imagini din Glina, Balaceanca si Cernica din anul 1973, si sa va aduceti aminte de fostele "camine si evenimente culturale", atunci urmariti filmuletul de mai jos, realizat de Televiziunea Romana in cadrul emisiunii "Invitatul nostru" pe vremea cand pana si vizionarea filmelor era facuta la norma. Filmul ne-a fost pus la dispozitie, ca de obicei, prin bunavointa D-lui Ciotoran Nicolae din Balaceanca, caruia ii aducem multumirile noastre. Eu mi-aduc aminte cu drag de Nea Mircea din Cernica, care prin anii '70-'80 ne aducea lumea cinematografiei (in special indiene) in caminele culturale si salile de sport ale comunei noastre. Claie peste gramada, copii si adulti deopotriva, in fum de tigara si coji de seminte, priveam fascinati la umbrele miscatoare de pe panza speciala pentru proiectare. Era una din foarte putinele activitati "culturale" la care de-abia asteptam sa participam si care ne facea viata de la tara mai putin monotona. Cine nu-si aduce aminte de "Lantul amintirilor", "Prietenii mei elefantii", sau "Pentru un pumn de ceapa" (Cipolla Colt) ? De ce nu mai putem viziona

un film in caminele culturale ? Sau unde sunt discotecile de altadata ? Motivele sunt evidente si le stim cu totii. Unele sunt obiective si tin de evolutia tehnologiei si care a patruns rapid si in satele noastre. Altele tin de lipsa de organizare si de initiativa (cel putin in cazul discotecilor) si de asemenea de imposibilitatea asigurarii desfasurarii in deplina siguranta a "dansurilor" mai mult sau mai putin populare. De alte activitati culturale, nu e cazul (inca) sa discutam. Ne multumim cu serbarile si festivitatile (si acestea din ce in ce mai rare) de la scolile generale si gradinitele din comuna.

Imagini din Cernica incepand cu minutul 3:57 (imagini din zona de langa dispensar Cernica, intersectia principala: fostul camin cultural, dupa aceea bar / bodegă, actualmente macelarie si soseaua principala Cernica).

 

Notificare comentarii

Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.

Vox Cernica TV