Categorie: Opinii Opinii

Publicat: 05 Aprilie 2012 05 Aprilie 2012

Accesări: 3676 3676

Vă rugăm să evaluați Vot 1 Vot 2 Vot 3 Vot 4 Vot 5  

Guvernul trecut, de tulbure amintire, prin Mi(ni)sterul Muncii condus de dl Ioan Botiş, a luat şi câteva măsuri, cred eu, binevenite. Mă refer la reglementarea acordării ajutorului social (i-am spune noi "venitul minim garantat", dar garanţia la români e ceva foarte nesigur) şi a alocaţiilor pentru susţinerea familiei. Mai precis, plata ajutorului social este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii, dintre care două mi se par benefice. Prima este prestarea, de către un membru apt de muncă al familiei, a unui anumit volum de muncă în folosul comunităţii, calculat în funcţie de cuantumul ajutorului social acordat şi de un tarif

orar dependent de salariul de bază minim garantat la nivel naţional, considerând că durata medie naţională a timpului de muncă ar fi de 170 de ore lunar. A doua condiţie este ca persoanele apte de muncă să dovedească faptul că se află în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, şi că nu au refuzat nejustificat angajări sau participarea la programe de pregătire profesională.

Evident, orice reglementare poate fi transformată, din birocraţie necesară şi eficientă pentru societate, în birocraţie înjositoare pentru "beneficiari" şi ineficientă pentru sistem. Cam suntem specialişti în aşa ceva... Găsim cumva metode de a pune carul înaintea boilor, de a exploata necinstit punctele slabe, de a născoci bariere acolo unde ar trebui să existe porţi largi şi de a masca portiţe de scăpare acolo unde ar trebui să fie ziduri de netrecut. Totuşi, aşa cum se prezintă aceste norme cuiva care nu este implicat în sistem, par să fie bine gândite. A fi apt de muncă şi a presta o activitate pentru care familia primeşte bani nu este ceva înjositor. În plus, deşi sunt convins că efortul de a obţine toate hârtiile necesare, drumurile de bătut, cozile de îndurat şi perdafurile primite de la funcţionari nu sunt deloc de neglijat -- numai în situaţia de a avea nevoie de ajutor social să nu fii! -- mi se pare salutară împingerea "cu forţa" în raza de acţiune a agenţiilor de ocupare a forţei de muncă. Mai mult ca sigur că personalul acestora nu a primit cu bucurie vestea că vor avea şi mai mult de lucru, la nişte salarii diminuate... Totuşi, cumva trebuie să intrăm în normalitate, şi ca mentalităţi şi ca sisteme instituţionale. Dacă la noi e musai să intrăm "cu forţa", asta e, ghinion! Dar măcar să încercăm (până nu descoperim căi de ocolire).

Primăriilor le revin atribuţii importante în această schemă, pentru că trebuie să întocmească planuri lunare de acţiuni în folosul comunităţii, să mobilizeze şi să urmărească persoanele respective, să monitorizeze împreună cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă situaţia la zi a beneficiarilor de ajutor, raportând apoi activitatea lor către agenţiile judeţene de prestare a serviciilor sociale. Abia acestea din urmă efectuează plăţile către nevoiaşi. Hmmm... Deja circuitul banului în natura comunală pare destul de greoi, nu-i aşa? Asta e situaţia, Statul nu prea găseşte metode simple, ba mai trebuie să se şi acopere cu hârtii, să evite corupţia, să scadă salariile celor mici, să dea afară cât mai mult personal şi totuşi să păstreze cât mai multe agenţii şi departamente (că doar şefii acestora ce să facă? să se angajeze la privaţi, ca birocraţi-şefi?).

Partea bună, pe care de fapt doream să o subliniez, este că am un sentiment de satisfacţie când văd, de exemplu, că se strâng gunoaiele de pe marginea drumului cu concursul celor care muncesc în folosul comunităţii. Şi asta nu pentru că mă bucur că sunt "pedepsiţi" cu munca asta! Este şi o urmă de demnitate în a munci pentru ceea ce primeşti, şi ştim de pe vremea comunismului că nicio muncă nu este de ruşine. Nici să fii sărac nu este o ruşine. Din păcate, nu este o ruşine nici să devii bogat din afaceri neclare, nici să fii politician şi să duci sistematic de râpă o ţară întreagă. Aştept cu speranţă ziua când nu va mai fi nevoie să se strângă gunoaiele de pe câmp, iar gunoaiele din politică să fie demult uitate. A lucra în folosul comunităţii va fi, poate, atunci, o mândrie.

• Prec
• Mai departe