Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Suntem în anul de graţie 2011. Peste mai puţin de un an vom avea alegeri locale. După stiinţa noastră evenimentul se va produce în luna iunie 2012. Deocamdată în spaţiul local-cernicaş (comuna cu 5 sate şi peste 10.000 de suflete) este o acalmie politică tipic mioritică. Ne propunem ca de la “Peluza noastră politică” să facem o foarte sumară trecere in revistă a evenimentelor de ultimă oră. Pentru toată suflarea românească este clar că lupta se va duce între cei doi poli politici: PDL şi USL. Fiecare cu aliaţii săi. Mai mult sau mai puţin de nădejde...Pe plan local, din partea PDL, opţiunea politică  este clară: va candida actualul

primar, Gelu Apostol. Punct. Comentariile sunt de prisos.De partea cealaltă totul pare o nebuloasă. Deşi la nivel judeţean s-a încheiat un protocol între PSD şi PNL de colaborare locală (fiecare cu aliaţii săi: PSD cu PRM, PNL cu PC) lucrurile trenează. Urmează ca în zilele acestea să se întâlnească conducerile celor două grupări de partide şi să decidă. Confuza este şi situaţia din principalul partid al alianţei, PSD. Într-o primă fază se părea că lupta internă pentru a obţine investitura de a candida pentru postul de primar  se duce între fostul preşedinte al PSD Cernica (între anii 2006-2008), Preda Dumitru şi Dumitrache Petra actualul preşedinte revenit în 2008 din PNG după ce în 2006 demisionase din”partidul lui Iliescu”.  Pe turnantă a  apărut şi Aura Istrate, fosta directoare a Spitalului din Bălăceanca, şi care doreşte să participe din partea USL la alegerile locale pentru postul de primar. Să menţionăm că Aura Istrate a fost demisă din postul de director al amintitului spital de actualul primar, Gelu Apostol. Noi nu comentăm doar consemnăm faptele ca atare. Concluziile le trageţi Dvs.  Se părea că numirea noului preşedinte al PSD Ilfov, Robert Negoiţă, va aduce clarificările necesare, dar din motive, care nu ne scapă, dar nu le comentăm lucrurile trenează.Cine va câstiga? Rămâne să ghiciti dvs, stimati vizitatori ai portalului nostru. Vă dăm un indiciu: se pare că se va aplica o metoda postdecembrista implementată de... Traian Basescu . Adica, numirea in functii  importante a unei anumite jumatati a speciei umane…Gurile, rele, tuşa Frusina, Radio-sanţul local ne şoptesc că vom avea o “reluare ca la Telecinematecă” a alegerilor din 2008!.. Deja v-am spus prea multe. Ne oprim aici dar vă promitem că de aici de la “Peluza politică” vom reveni. Rămâneţi pe... Voxcernica...

gigi
super
articol de nota 10numai ca suna ca un disc de vinil la infinit si nimeni nu vrea sa intrerupa macar curentul,deci nimic nou pe frontul de est deci cu alte cuvinte

,lasati orice speranta cei ce credeati in schimbari
,scenariile sint aceleasi cind baniivorbesc.sa auzim de bine
0

3000 Caractere ramase

Vox Cernica TV