Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Crescatorii de animale din comuna Cernica, pot sta linistiti (deocamdata) in privinta necesitatii sacrificarii porcilor (si nu numai) din gospodariile lor. Aceasta afirmatie este conform informarilor recente facute de catre reprezentantii primariei Cernica, catre locuitorii din satele noastre. Intalnirile din Balaceanca si Caldararu au avut loc la sala de sport olimpica respectiv scoala generala de la Caldararu. Au fost destul de

multi cetatenii care au participat la aceste sedinte de informare si care s-au aratat foarte interesati de aceasta problema, in joc fiind sanatatea si proviziile lor de carne pentru iarna 2018-2019. Cateva mesaje cheie le-au fost transmise concetatenilor nostrii si anume:

  1. In comuna Cernica si in judetul Ilfov (cu exceptia cazului izolat de acum mai multe zile) nu au fost sesizate alte focare;
  2. Crescatorii de porci din comuna trebuie sa-si declare in zilele urmatoare la primaria Cernica, numarul de porci astfel incat sa poata fi despagubiti in cazul infestarii si sacrificarii acestora (la pretul pietei-8-12 ron /Kg);
  3. In cazul aparitiei unor simptome la animalele lor (apatie, febra, temeperatura etc.), sesizarea de urgenta la primaria Cernica pentru a anunta ASV;
  4. Locuitorii comunei Cernica nu trebuie sa cumpere in urmatoarele 45 de zile nici un fel de animal viu;
  5. In cazul aparitiei simptomelor de boala, animalul nu trebuie sa fie consumat.

Cu aceasta ocazie locuitorii din satele Balaceanca, Posta si Caldararu au ridicat si alte probleme legate in special de:

  1. Modul de informare a cetatenilor pe viitor in cazul aparitiei unor focare de pesta porcina;
  2. Problema porcilor mistreti din zona Posta si a padurii Cernica;
  3. Problema unor gunoaie care au dus la inmultirea numarului de sobolani pe anumite strazi din Balaceanca;
  4. Inmultirea cainilor vagabonzi din Caldararu;
  5. Infrastructura de apa si canal a comunei. Din intrebarile si raspunsurile reprezentantilor primariei a reiesit ca pana la acesta data, in Cernica, doar 40% din gospodarii sunt racordate. Bugetul local din taxele platite de cetatenii comunei se ridica la aproximativ 130.000 EUR, fonduri insuficiente pentru o dezvoltare mai rapida a acestei infrastructuri. Se au in vedere utilizarea fondurilor europene si a unor credite bancare (?!). Pentru strazile/ulitele secundare din Caldararu se are in vedere inglobarea acestora intr-un proiect separat astfel incat sa beneficieze de reteaua de canalizare inainte de asfaltarea acestora. Pentru a fi rentabila aceasta retea de apa si canalizare, cel putin 80% din gospodarii ar trebui racordate.

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV