- Scris de Vox Cernica Vox Cernica
- Categorie: Stiri recente Stiri recente
- Creat: 05 Iunie 2013 05 Iunie 2013
- Accesări: 5564 5564
Evaluare utilizator: 3 / 5
Autor: Pancu Raluca
Între oralitatea legendelor care circulă în satul Bălăceanca și adevăratele mărturii istorice, stă plasat "Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu", pentru cei mai multi, „Spitalul Bălăceanca".
Formulări precum "du-te la Bălăceanca!" sau "e bun pentru Bălăceanca" au devenit expresii catalizatoare, de-a lungul timpului, pentru identitatea spitalului, unde diagnosticul central vizează alienația mintală.
Cu o lungă traiectorie istorică, încărcată de anexele diferitelor regimuri politice, spitalul de psihiatrie din satul Bălăceanca, localitatea Cernica, a fost supus unor numeroase transformări, care astăzi îl plasează în presă sub fruntea următoarelor titluri: "Bolnavii de la Spitalul de psihiatrie de la Bălăceanca cerșesc ore în șir la poarta instituției", "Imagini cutremurătoare! Pacienţii Spitalului de Pshiatrie Bălăceanca, umiliţi de autorităţile bolnave", "Probleme mari la Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca. Bolnavii, plini de vânătăi, cerșesc sub ochii paznicilor".
Sub impulsul curiozității, promotor al meseriei de jurnalist, și din dorința de a trece dincolo de articolele rigide care trasează aceeași imagine apocaliptică a spitalului, am hotărât să merg pe teren pentru a cerceta la fața locului care este cu adevărat povestea spitalului din Bălăceanca. Alături de mine a fost Diana Bone, colegă în acest prim reportaj realizat pe meleaguri românești.
Prima sarcină a vizat anunțarea telefonică a venirii noastre, precum și a intenției de a realiza un material academic și nu publicistic. În prezentarea noastră, am menționat explicit faptul că nu aparținem de nicio televiziune sau publicație, însă cuvintele noastre s-au lovit de un respingător "nu". Am insistat și doamnul cu care am purtat conversația, al cărui nume nu a dorit să ni-l comunice într-o primă instanță, ne-a informat că va cere o autorizație unei comisii de decizie, cu mențiunea de a reveni cu un telefon peste două zile.
Conform celor comunicate, am sunat din nou la "Spitalul Bălăceanca", unde am vorbit cu același domn
, Eugen Radu, al cărui funcție nu a dorit să ne-o comunice, afirmând însă că este responsabil de persoanele care execută orice tip de vizită în cadrul spitalului. De această dată, acesta a ținut să ne precizeze faptul că ziarul Libertatea, în dimineața aceleiași zile, publicase un articol care defăima instituția, promovând niște fotografii care nu reflectau adevărata situație a spitalului. Acesta a adăugat că au mai existat cazuri de genul acesta, cu studenti care au intrat prin efractie în spital și au vândut ulterior materialul realizat. Totodată, potrivit spuselor dumnealui, spitalele de psihiatrie lucrează într-un regim care nu le permite să fie dechise cu presa, datele arhivate fiind confidențiale.
În urma acestui insucces, următorul pas a avut în vedere vizita la fața locului și intervievarea câtorva săteni pentru a afla mai multe despre spitalul de psihiatrie. Odată ajunse în fața așezământului medical, cele descrise sau auzite anterior nu făceau "cinste" realității instituției medicale. Singurele care animau peisajul gri și crăpat de uitare al celor cinci pavilioane, care stăteau să se prăbușească odată cu grilajele ruginite și îndoite de la ferestre, erau steagurile României și Uniunii Europene, care se ridicau în întâmpinarea celor care aveau să treacă pragul spitalului.
După ce am cercetat cu privirea împrejurimile, ne-am apropiat de câțiva localnici pentru a afla mai multe despre povestea spitalului din Bălăceanca. Marea majoritate a fot reticentă, evazivă în acorda un răspuns clar și concis la întrebările: Ce știti despre spital? Legendele sunt adevărate? Pacienții fug din spital? Care este situația celor internați? Cu ce incidente v-ati confruntat?
După multe refuzuri de a comunica și răspunsuri ambigue, am reușit să vorbim cu un sătean, pe numele său "original", Nea Vasile, fost prim-viceprimar al satului, în două mandate consecutive: 2000-2004, 2004-2008, care în prezent deține funcția de administrator al gospodăriei comunale. După scurt timp, la discuție ni s-a alăturat și "Bunica", fostă asistentă a spitalului de psihiatrie, care și-a încheiat activitatea în urmă cu șase ani.
În urma discuției pe care am purtat-o cu cei doi, am aflat că spitalul a fost în proprietatea domnitei Bălașa, fiind construit pe terenul unde înainte se afla un parc. Initial, erau adusi detinuții politici, pentru a nu fi încarcerați. Totdată, într-o perioadă erau aduși la spital și cei care erau dependenți de narcotice. În proporție de 70 la sută din cei internați sunt vârstnici, restul sunt peste 20 de ani, chiar și 18-19ani. Fiecare pacient are rația de mâncare foarte bine contorizată, întrucât spitalul nu mai are în subordine ferma de 112 ha, unde cei internați erau trimiși înainte să lucreze pământul, și astfel, obțineau și un surplus de alimente. Ferma a fost retrocedată în urmă cu mai bine de 10 ani mostenitorilor domniței Bălașa.
După cum am observat de la venirea noastră, spitalul este constituit din cinci pavilioane. Până în 2009, aceasta fusese mai bine administrat, în perioada în care Aura Istrate era director economic. În prezent, nu se mai primesc fonduri. "Doar de sărbători, Ministerul Sănătății mai acordă niște fonduri", adaugă Nea Vasile.
Am aflat cu uimire că boala psihică nu îi împiedică pe oameni să formeze o relație,o familie chiar, însă de scurtă durată, deoarece , imediat după naștere, copiii sunt duși în plasament, la centrul din Balotești, și totodată ,în unele cazuri, unul dintre parteneri reușește să părăsească spitalul.
În prezent, cei care sunt internați suferă de probleme psihice sau de alcoolism. Cu timpul, deși merg acasă de sărbători, membrii familiei ajung să îi repudieze deoarce aceștia se manifestă violent la scurt timp după ce nu se mai află sub monotorizarea medicilor. Dacă înainte le erau administrate douăsprezece pastile de dimineață și nouă seara, acum pacienții primesc doar două diazepame, care le redau o "stare de hibernare", potrivit "Bunicii". Aceasta își amintește cum în perioada în lucra ca asistentă era nevoită să aibă în grijă și 100 de pacienți, "care, dacă nu ești atent, se pot manifesta violent, din dorința de a fugi, cele mai periculoase fiind femeile."
Cu toate acestea, potrivit spuselor lui Nea Vasile, "pacienții sunt liniștiți, dacă știi cum să le vorbești. Sunt conștienți de locul în care se află, atâta timp cât sunt în incinta spitalului. Odată ce sar gardul și reușesc sa evadeze, singurele lor cuvinte sunt <>." Acesta ne-a povestiti un incident cu o tânără fată care a reușit să sară gardul spitalului și să intre în curtea sa, închizându-se în baie. În momentul în care acesta, alaturi de medicul responsabil de tânără, au început să bată în ușă să iasă afară, aceasta le-a cerut să îi ofere ceva de îmbrăcat, deoarce nu putea ieși astfel afară. Soția lui Nea Vasile, în cele din urmă, i-a adus ceva de îmbrăcat și aceasta a fost dusă înapoi la spital.
"Pacientii, odată ce ies, dacă le vorbești frumos, înțeleg: " Unde stai, hai ca t duc eu! Și apoi îi bagă la loc", mărturisește Nea Vasile.
În final, cei doi ne-au mărturisit cu resemnare în glas că s-au obișnuit cu țipetele celor care sunt internați în spital. "Ne-am obișnuit, în ultima perioadă s-au mai liniștit, medicii au mărit și corpul de pază și sunt mult mai bine păziți", au adăugat aceștia.
Le-am mulțumit și am planificat următoarea mișcare. Am considerat că nu este suficient. Glasul omului simplu ne purtase printre rândurile adevărului. Aveam să aflăm mai mult, așa că, la îndemnul fostului prim-viceprimar, am mers la primăria din Cernica și am cerut monografia satului .Însă am primit ceva și mai folositor.Primarul comunei ne-a oferit numărul unui istoric local, Nicu Ciotoran. Am intrat în contact cu dumnealui și am stabilit în aceeași zi o întrevedere.
De această dată, ne aflam față în față cu un set complex de informații, atestate istoric. Nicu Ciotoran ne-a ajutat să ne întregim reportajul, ajustând cadrul istoric care lipsea cu devârșire.
În primul rând, am aflat că Spitalul de Psihiatrie " DOMNITA BALASA " – BăLăCEANCA este ctitora
lui EFTIMIE DIAMANDESCU, la origine grec, fost primar al orașului București la 1870. Acesta cumpărase în anul 1820 moșia Bălăceanca(atestată pentru prima dată în anul 1548, ca aparținând a lui Nedelcu din Balaci)pentru ca mai apoi, în 1894 să construiească pe teritoriul acesteia un așezământ de bătrâni, care avea să poarte numele de Spitalul Bălăceanca.
Între anii 1930 și 1938, spitalul deținea și o secție de vagabondaj, în cadrul căreia cei internați erau supuși muncii la câmp, pe un teren alocat spitalului, care a devenit ulterior ferma acestuia. Erau obligați să muncească o săptămână, fiind considerată muncă de reeducare.
Totodată, pe structura sectiei de vagabondaj, s-a realizat după puțin timp și o sectie de psihiatrie.
Trecând spre perioada comunistă, aflăm că în anul 1950, Spitalul Bălăceanca trece cu tot cu ferma în subordinea Spitalului 9 din București. Câțiva ani mai târziu, în 1968 devine spital de sine stătător.
Ceea ce ne-a atras atenția a fost faptul că spitalul deținea o secție specială pentru deținutii politici, denumită "Decret", unde aceștia erau internați pentru a scăpa de închisoare. După anii 90, este înființată și o secție de dezalcolizare, unde fiul celui mai mare cascador român, Szoby Cseh, (fost colaborator al Securității) a fost internat.
După căderea comunismului, autoritățile decid revenirea la vechile nume ale instituțiilor. Din pricina unei confuzii locale, spitalul ajunge să poarte numele Domnița Bălașa. După un îndelung demers, în care au fost prezentate documentele istorice care atestă adevăratul proprietar al pâmântului unde s-a construit spitalul, acesta revine la numele său original, Eftimie Diamandescu.
La finalul discuției noastre, am aflat că se împlinesc 420 de la atestarea documentară a satului Bălăceanca și 128 de ani de la construirea de către Eftimie Diamandescu a școlii, bisericii și spitalului.
La întoarcere, am mai trecut o dată prin fața spitalului. Am zărit câtiva bolnavi. Unii stăteau pe scaun, altii se sprijineau de zidul gardului. Privirile lor erau ațintite în gol și unele mișcări trădau nebunia brațelor. Erau sedați. Erau...internați la spitalul Bălăceanca.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.