Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 


sal de sport cernicaArticol preluat intregral de la www.jurnaluldeilfov.ro

Comuna Cernica se află într-un amplu proces de modernizare şi reabilitare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, lucrările merg conform planurilor şi se apropie vertiginos de finalizare. Însă, de curând, edilii au descoperit că, de pe schiţele deţinute de executant au dispărut câteva dintre străzi.

De fapt, 11 intrări - amplasate în vatra satului, ceea ce reprezintă aproximativ 35 de gospodării - case vechi, ridicate prin anii 1950-1960, cuprinse în proiectul iniţial, cel care a primit aprobarea de finanţare europeană. Însă acestea nu mai există şi în planurile actuale ale executantului. Explicaţiile neoficiale susţin că, intrările în cauză ar fi amplasate pe terenuri proprietate privată. Viceprimarul Cernicăi, Florin Vasile, spune că, la ultima verificare, acestea făceau parte din domeniul public al comunei.

În aceeaşi situaţie se află şi alte două intrări din zona nouă a satului.

Asociere pentru interese comune

Parte a unui proiect mai amplu, demarat prin ADIA Ilfov, în 2008, finalizarea lucrărilor în comuna Cernica,

prin toamna acestui an - inclusiv racordurile la gospodării - va însemna că, aproximativ 98% din suprafaţa Cernicăi va fi racordată la reţeaua de apă şi canalizare. Satele Poşta şi Bălăceanca - vor avea, de asemenea, o acoperire de circa 80% şi respectiv 60%. Căldăraru rămâne doar cu reţea de apă (nepusă încă în funcţiune), iar, din păcate, Tănganu este, în continuare, singurul sat fără serviciu de alimentare cu apă şi canalizare. Ceea ce reprezintă cam 600 de gospodării.

Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţii care implică investiţii importante în infrastructura aferentă serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare până în 2015 pentru 263 de aglomerări urbane cu un echivalent-locuitor mai mare de 10.000 şi, până în 2018 în 2.346 de aglomerări urbane cu un echivalent-locuitor cuprins între 2.000 şi 10.000.

În aceste condiţii, ADIA-Ilfov s-a constituit cu scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre (la acest moment - Consiliul Judeţean Ilfov, oraşele Bragadiru şi Pantelimon, prin consiliile locale, şi comunele Brăneşti, Cernica, Cornetu, Ciorogârla, Domneşti şi Dobroieşti, de asemenea, prin consiliile locale) precum şi pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, monitorizării şi dezvoltării sistemelor de utilitate publică aferente Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, pe baza strategiilor de dezvoltare a acestora.

Poluarea apei reprezintă cea mai mare problemă de mediu din România. De aceea, până în 2018, România trebuie să investească 29 de miliarde de euro pentru a se conforma legislaţiei europene în materie de mediu.

Școală nouă și modernă

Un alt program finanţat cu bani europeni, derulat în Cernica este acela referitor la "Dezvoltarea, modernizarea și dotarea școlii nr.1 cu clase I-VIII", axa prioritara 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 3.4. - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formarea profesională continuă. Data începerii proiectului în valoare de 5,3 milioane de lei (din care circa 1,2 milioane de lei reprezintă contribuţia Consiliului Local Cernica) a fost 23 noiembrie 2011, iar finalizarea a fost estimată pentru toamna acestui an.

În acest moment, circa 400 de copii din Cernica sunt preluaţi dimineaţa, la ora 7.00, de autocare, și transportaţi la Școla din Bălăceana. La orele 12-13, aceleași autocare îi aduc în faţa Primăriei Cernica, de unde sunt preluaţi de părinţi. Din toamnă, ei vor începe ­cursurile într-o școală nouă, mai mare și cu un teren de sport impresionant!

Comentarii   
chita florin
0 # Va surprinde???chita florin 26-04-2013 21:20
De ce nu ar dispare si strazile din Cernica atata timp cat se fura ca in codru? Exact strazile mai trebuiau sa dispara, ca in rest.........se fura orice, de la bunuri electronice, electrocasnice, scule .....pina la muraturile din pivnitele concetatenilor. Politia din Cernica? Oare mai avem Politie in zona? Eu nu I-am vazut, patruleaza noaptea? patruleaza ziua? intrebare cu raspuns confirmat de realitatile de zi cu zi ale urbei noastre........
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV