- Scris de Vox Cernica Vox Cernica
- Categorie: Opinii Opinii
- Publicat: 15 Februarie 2012 15 Februarie 2012
- Creat: 15 Februarie 2012 15 Februarie 2012
- Accesări: 9814 9814
Scris de D-l Emil Munteanu preluat de la (www.ccib.ro/afacerea/)
Poate ca dupa o vizita de documentare as fi cazut in patima clasicilor, venind cu o descriere idilica a satului romanesc, subiect taman bun pentru o nuvela sau chiar un roman. Cum se implinesc noua luni de cand am dat Bucurestiul pentru o comuna din Ilfov, integrandu-ma, cu catel si purcel, cum se spune, in viata satului, vad altfel lucrurile.
Casele sunt ingrijite, „ulitele” asfaltate – fara, insa, sa simt lipsa gropilor de care abia m-am despartit. Ce-mi lipseste cu adevarat sunt taranii si viata patriarhala din lecturile de altadata, cele care mi-au incantat copilaria. Nici vorba de asa ceva. Vacile nu se mai intorc spre asfintit pe la casele gospodarilor, cum nici gospodarii nu se grabesc cand mijeste de ziua spre ogoare, cu coasa si traista cu merinde pe umeri.
Pentru simplul, dar regretabilul motiv ca vacile sunt doar o amintire de pe vremea bunicilor, iar ogoarele – daca n-au devenit inca toate terenuri intravilane, s-au transformat in parloage, in cel mai fericit caz fiind inundate de flori de camp, musetel salbatic, patlagina, stevie si cate alte buruieni a caror denumire nu o mai stie nimeni.
Din punct de vedere economic, satul in care locuiesc acum este
ca si inexistent. Nu se produce nimic, nu se cultiva de nici unele, ca atare traditionalul schimb intre sat si oras este unidirectionat, hipermarket-urile fiind locul in care-mi pot intalni cel mai frecvent consatenii. Multa vreme m-am intrebat din ce traiesc cele peste 1.000 de suflete de aici; apoi, treptat, am inceput sa aflu sau sa-mi dau singur seama.
Buna parte lucreaza la oras, asa cum faceau si inainte, doar ca meseriasii de acum 20-30 de ani, angajati la fabricile de pe platformele industriale din sudul Capitalei, sunt paznici, lucratori cu carca pe la diferite depozite, zilieri pe santiere, majoritatea fiind fara carte de munca. Traiesc, daca pot spune asa, de pe o zi pe alta, pentru ca locurile de munca se restrang, multi raman fara slujba, asteptand sa fie solicitati cu ziua de consatenii mai instariti.
Femeile sunt casnice, ingrijesc de gospodarie si copii si doar o mica parte dintre ele mai fac naveta la Bucuresti, lucrand te miri ce, cu ziua ori cu saptamana pe la bucuresteni, pe la depozite, slujbe temporare pe cat de precare, pe atat de prost platite. Copiii, in schimb, se tin de carte; invata primara in localitate, dupa care fac naveta la liceele din Capitala sperand, probabil, la o viata mai buna.
Cum era inaite, aflu de la cei batrani. Aici fiinta cel mai tare CAP din Ilfov. Era mare si puternic, asa ca trebuia sa angajeze forta de munca de prin alte localitati ca sa faca fata suprafetelor uriase cultivate cu legume – gradinile intinzandu-se pe multi kilometri, de la marginea satului pana la soseaua de centura sau, mai la sud, pana la calea ferata care duce la Oltenita.
Acum, satenii cumpara legume si fructe de la cele cinci „buticuri” din zona, de zici ca acum au iesit din bloc si vin la cumparaturi. Ar mai fi nevoie de o mica piata ca sa crezi ca te afli intr-un cartier marginas al orasului. Pamantul nu l-a furat nimeni, doar ca l-au instrainat, zecile de hectare de lunca devenind terenuri intravilane, iar noii propietari, straini de localitate, asteapta doar un reviriment imobiliar pentru a vinde scump ceea ce au cumparat pe nimica toata.
Si totusi, fiecare satean are cate un petic de pamant, mai mare sau mai mic, dar cine sa-l munceasca? Tinerii prefera asfaltul orasului, iar cei mai in varsta se cinstesc pe la bodegile satului cat e ziulica de mare, comentand – ce altceva? – politica si sport. Fireste, exista si exceptii. La intrarea in sat, de pilda, locuieste nea Milica, bucatar de profesie, pensionar astazi, cu solarii intinse pe cativa ari, de la care se aprovizioneaza foarte multi oraseni cu legume proaspete crescute fara chimicale, doar cu pamant gras adus de la padure, rumegus si cenusa de la sobe.
Face si rasaduri, dar nu le vinde nimanui, ca atare vecinii mei s-au mirat nevoie mare cand m-au vazut incarcat cu ditamai pachetele de rosii, ardei, vinete si varza. Pe semne i-am cazut cu tronc, pentru ca mi le-a dat gratis, dupa vreo doua ceasuri de conversatie in care i-am pus zeci de intrebari despre cum se face legumicultura. Sugubat din fire, nea Milica mi-a intins rasadurile zicandu-mi: „ia, omule, cultiva-le sanatos, sa avem si noi in sat un taran de-adevaratelea”.
Altfel, e frumos, e altceva decat la bloc: am aer curat, verdeata, cativa pomi fructiferi, o bolta de vita de vie; am invatat sa strang fructele cazute, inclusiv corcodusele, intr-un butoi din care o sa-mi iasa ceva tuica si, ca fiecare, astept toamna sa culeg via, sa fac vinul si tescovina, sa pun muraturile la borcan si varza la butoi, toata materia prima provenind din propria gradina sadita, plivita, udata de subsemnatul care jura cu mana pe inima ca viata la tara este grea, dar frumoasa. Iar daca mai si muncesti, ai, pe langa satisfactii, si ce manca.
Notificare comentarii
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Felicitari Lilian!
Multumesc pentru sfatul pe care l-am primit de la tine,acela de a intra pe ,,voxcernca,,un de am gasit multe lucruri frumoase si interesante despre satul meu natal si comuna Cernica.am copilarit in caldararu
Cred ca multi bucuresteni daca ar vedea satul Caldararu in realitate si-ar dori sa locuiasca acolo,pentru ca viata la oras nu iti mai ofera nimic frumos si mai ales natural.Economia agrară economică
Cel mai trist lucru este că nu se mai cultivă pământul... Satele din jurul Bucureştiului s-au transformat în uriaşe dormitoare anexe capitalei, terenurile nu mai interesează decât pe străinii care vor să facă agricultură sau pe agenţii imobiliari, irigaţiile şi desecările au dispărut, iar noi importăm din ce în ce mai multe alimente cu valuta încasată pe Dacii şi cherestea.<br />Am auzit că, totuşi, există agricultori în Cernica, lucrându-şi pământurile în asociere. Ar fi interesant să ne spună câte ceva. Poate mai conving şi pe alţii care acum caută cumpărători...viata la tara....da, adevarata viata aici este
Suna ca in romanul lui Duiliu Zamfirescu "Viata la tara". Subscriu si eu la cele remarcate de autor, faptul ca viata la tara este mai grea, mult mai usor este sa fii la bloc in buricul targului. Avantajele, in termeni de liniste sufleteasca si sanatate sunt insa evidente. Ce poate fi mai placut, ca dupa o zi de birou, sa te ocupi de propria gradina, sa cureti buruienile, sa uzi, sa-ti umplii timpul intr-un mod sanatos. Si daca mai adaugam si placerea unei cafele sau a unei beri consumate in gradina sau pe terasa casei, cu multe flori in jur, avem un tablou mai clar asupra avantajelor de a fi la curte. Pentru nimic in lume nu voi da casa din Cernica, pentru a locui la bloc, nici macar de ar fi pe degeaba.CAP
Nea gigi, D-l Emil este un membru nou al comunitati si inca nu cred ca a reusit sa ia contact cu toate realitatile din Cernica fie ele actuale sau trecute.... ;-)Regrete
Lilian regret vremurile de altadata! Si as vrea sa cred ca vor reveni inapoi o parte din lucrurile bune si sanatoase de atunci. Dar depinde de noi daca ne dorim cu adevarat sa le aducem. Iar cel mai mare C.A.P. din comuna a cam fost pe la Tanganu. Sa auzim de bine!