Cap. 8 - APROAPE, ŞI TOTUŞI, ATÂT DE DEPARTE…. - Pagina 9

: Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 14 Decembrie 2023 14 Decembrie 2023; Accesări: 3518 3518

Index articole

Pagina 9 din 10

Cap. 8 - APROAPE, ŞI TOTUŞI, ATÂT DE DEPARTE….

-------------------------------------------------------------

Viaţa are o calitate primordială: în trecerea ei pământeană (literaţii spun “inexorabilă”) depăseşte sentimente, deziluzii, bucurii, realizări. Suntem, deci prin anul 1972 si următorii, şi parcă toate sbuciumurile noastre, ale celor trei, care fac obiectul însemnărilor noastre dar şi a celorlalţi contemporani din acei ani, au intrat într-o dulce acalmie. Fiecare cu viaţa sa şi atunci era destul de bogată, complexă şi grea pentru că se desfăşura pe cele, mereu repetate, trei paliere principale : profesiune, şcoală, sentimentală. Pentru mine au apărut si cele familiale : căsătoria, naşterea primului băiat şi mai ales boala necrutăţoare a Mamei.

Am rămas, toţi trei, atât de aproape şi totuşi…. atât de departe….

Atât de aproape pentru că, atât eu cât şi Nelu, am rămas consecvenţi tângăneni cu soţii localnice şi în viaţa noastră preorăşenească ne-am intersectat adesea…

Atât de aproape…. pentru că am fost coleg de serviciu cu Rădiţa aproape 30 ani şi, inevitabil, ne-am întâlnit în probleme profesionale dar şi prin atât de complexa şi coerenta viaţă din întreprinderile socialiste din acei ani.

Atât de departe pentru că în viaţa sentimentală şi de familie a fiecăruia dintre noi au intervenit mutaţii majore. Altminteri fireşti. Viata merge mereu înainte. Trece nepăsătoare printre oameni şi întâmplări, peste sentimente şi resentimente, peste bucurii şi tristeţi… Aşa a fost şi cu noi cei trei a căror poveste de demult am derulat-o în aceste rânduri.

Eu am trecut, succesiv, de la meseria de strungar, în cadrul Atelierului Mecano-Energetic, la cea de “calculator salarii” (imi trebuia funcţie economică pentru a urma cursurile ASE, la seral) , apoi “operator calculatoare electronice” în cadrul nou înfiinţatului (odată cu Centrala Industriei Lânii), Centrul de Calcul. Ulterior am fost promovat “programator cu studii medii” şi după terminarea facultăţii, în 1976, “programator cu studii superioare”. Căsătorit aşa cum, poate, şi mie îmi era “predestinat” cu o fată din Tânganu cu care am doi băieţi.

Matei Ion a continuat ca muncitor cu înaltă calificare, rectificator, la IMUAB. A avut o carieră prodigioasă, pe atunci se câştiga bine ca muncitor cu înaltă calificare. Nu absolvirea unei facultăţi era cheia unei bunăstări materiale. Muncitorii cu înaltă calificare câştigau, câteodată, mai mult decât cei ‘titraţi”. Acest fapt a lăsat urme şi astăzi : mulţi dintre acei muncitori (mai ales dacă au beneficiat şi de sporul de grupă de muncă) au pensii mai mari decat cei cu studii superioare. Aşa cum am mai spus el s-a recăsătorit cu o faţă din… Tânganu (iarăşi “predestinare”!) şi are doi băieţi.

Rădită a rămas singură, risca să fie “fată bătrână” dar la 28 ani şi-a găsit, şi ea, “perechea”: Victor Brutaru din oraşul Voluntari. S-a stabilit în casa soţului său. Nu a avut copii. Mi-a spus, cândva, că, pentru ea, vremea fertilităţii trecuse. A adoptat un băiat, Alexandru, care, din câte mi s-au spus, este unul de excepţie. Eu nu i-am văzut niciodată, nici pe soţul său, Victor, nici pe fiul său adoptiv, Alexandru.

Care a fost finalul acestor personaje din însemnările noastre ?

Detalii în capitolul următor, de final, “Epilog”…