Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Semnal de Cernica

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Initial vroiam sa pun pe site doar aceste imagini si doar aceste cuvinte "Fara comentarii". Primul motiv pentru care totusi nu pot sa ma abtin este ca, poate s-ar fi inteles gresit si nu vreau sa creez impresia ca noi cei de la VoxCernica, vrem sa promovam ceva sau pe cineva, chiar asa, fara nici un discernamant.


Al doilea motiv este ca, sunt prea multe in neregula cu acest asa zis ziar si cu "semnalul" pe care vrea sa il dea cetatenilor Comunei Cernica.
De fapt nici nu cred ca pot sa-l

Citește mai departe...

Romprim Bucuresti - Progresul Cernica. 0 - 8

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

romprim bucuresti - progresul cernica. 0-8. 29-oct-2010. Stadion Caldararu

Meciul dintre cele mai tinere echipe din campionat s-a disputat pe terenul Caldararu-Cernica intrucat echipa gazda ROMPRIM nu are teren propriu. Meciul, din cadrul etapei a 8-a, s-a desfasurat in nota evidenta de superioritate a echipei noastre care si-a materializat matematic si... simetric dominarea: cate 4 goluri pe fiecare repriza. Progresul Cernica a evoluat in urmatoarea formatie: 12 Stavarache, 2 Dinca Mihai, 5 Mihalache Florin, 4 Stanca Emil (C), 3 Peteleu Adrian, 16 Nichifor Florin

Citește mai departe...

Petre Nicolae

Evaluare utilizator: 4 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivă

Actorul Petre Nicolae ("al lui Țîrcă"), este originar din CernicaCaldararu. Este născut pe 12 martie 1955, in prezent locuieste in Bucuresti si este actor la Teatrului Odeon. Actor de teatru si film apreciat, cu un portofoliu impresionant de filme si piese de teatru ( a se vedea lista completa mai jos), alaturi de nume importante ale cinematografiei si teatrului romanesc. Mentionam aici filmul "Pas in doi" (1985) regizat de Dan Pita si in care fostul nostru consatean a jucat

Citește mai departe...

Progresul Cernica-Calcio Bucuresti 2-1

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Continuam sa informam, pe scurt, vizitatorii portalului nostru despre evolutia echipei numarul 1 a comunei, Progresul Cernica.

In etapa a 4 vineri 22 octombrie a evolutat pe terenul de la Caldararu in compania echipei Calcio Bucuresti. Dupa o prima repriza echilibrata in cea de a doua echipa noastra a avut o evoluat foarte buna, cu un joc aerisit pe extreme si a marcat doua goluri spectaculoase prin Mihalache si Mihai. Din pacate in min 85 fundasul nostru central Sava a comis un fault in

Citește mai departe...

Ecosistemul in Padurea Cernica

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Fotografie preluata de pe www.orasul.ro Albume foto Padurea Cernica:

Album 1 - Album 2

 Sursa: Lucrare de diploma - Autor: Oana X

Cea mai matură expresie ecologică a vegetaţiei naturale o constituie pădurea. Acest ecosistem a suferit cel mai mult de pe urma presiunii exercitate de impactul antropic. Este cunoscut faptul că în ultimul secol s-a redus aria originară a pădurilor.

Odată cu reducerea ariilor împădurite, a luat amploare din ce în ce mai mare extinderea unor cenoze vegetale, seriale, reprezentate prin

Citește mai departe...

Toamna fotbalului in Comuna Cernica. Victoria Branesti - Cernica. 5-1

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Reluare meci transmis in direct pe VoxCernica TV Live.12-oct-2010. Stadion Caldararu. Comentator Vasile Bolboja. Alocati suficient timp pentru incarcarea videoclipurilor

victoria branesti - cernica 5-1. 12-oct-2010. Caldararu

Continuam seria de informatii despre fotbalul din comuna noastra. In ziua de 12 octombrie 2010 pe cochetul teren de fotbal Caldararu-Cernica s-a disputat un interesant meci de fotbal intre echipele ACS Progresul Cernica si deja binecunoscuta echipa ilfoveana de liga I, Victoria Branesti. O vreme superba, spectatori

Citește mai departe...

Inec in lacul Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

In ziua de Craciun, 25-dec-2010, Marian Crivat din satul Caldararu, impreuna cu fratele si cativa prieteni au plecat la pescuit in lacul Cernica in zona poreclita de sateni ("La morti"). Pentru Marian zis al "lui Tabac" a fost ultima partida de pescuit. Din relatarile satenilor, la prima tentativa de a controla pripoanele, Marian a cazut in apa. A reusit sa iasa si-a stors hainele de apa si in loc sa se duca acasa asa cum era normal, a intrat din nou pe gheata. Mai bine zis sub gheata pentru ca

Citește mai departe...

PROGRESUL CERNICA – CLINCENI II. 1-2

Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

progresu cernica - clinceni 8 octombrie 2010

Album foto click aici. În ziua de vineri, 8 octombrie 2010, pe nou inauguratul teren din Căldăraru-Cernica s-a desfăşurat meciul din Divizia D, bucureşteană, dintre echipele PROGRESUL  CERNICA si CLINCENI II:

Meciul s-a desfăşurat în nota de dominare a echipei din Cernica, echipă care a avut 3-4 mari ocazii în prima repriză şi încă vreo 2-3 în cea de a doua repriză. Din păcate, aşa este fotbalul!, pragmatica echipă din Clinceni a avut, în prima repriză, două ocazii ambele fructificate

Citește mai departe...

Victoria Tanganu - Ciolpani: 3-2. Progresul Cernica - AMIC “Mircea Eliade”: 2-1

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

victoria tanganu- olimpia ciolpani 3-2. 13-nov-2010. Stadion Tanganumircea eliade-progresul cernica.1-2.16-nov-2010-stadion caldararuVoxCernica TV Live şi-a continuat eforturile de a transmite pentru vizitatorii portalului nostru meciuri de  fotbal din competiţiile în care sunt angrenate echipele din comuna noastră. Astfel, a transmis 2 meciuri  ale echipelor de Liga a IV-a angrenate în diferite competiţii. Este vorba de echipa fanion a comunei noastre, Progresul Cernica, înscrisă în seria a II-a a Ligii a IV-a bucureştene  şi Victoria Tânganu înscrisă în Liga a IV-a a Campionatului judeţului

Citește mai departe...

Inaugurare Stadion Fotbal Caldararu. RAPID II - CERNICA. 7-5

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Inaugurare stadion fotbal Caldararu Cernica 4 oct 2010

A sosit şi ziua mult aşteptată – 4 octombrie 2010 – care a ocazionat inaugurarea modernului teren de fotbal plasat în apropierea satului Căldăraru. Pentru albumul de fotografii click aiciDeşi, la propriu, vremea, de început de octombrie, nu a fost prea darnică, atmosfera a fost una “caldă” la figurat. Gazonul noului teren comunal este ca o masă de biliard şi, suntem siguri, multe echipe de Divizia A vor fi invidioase pe o asemenea calitate a suprafeţei de joc. 

Citește mai departe...

Batalia electorala in Cernica a inceput... deocamdata in sondaje

Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

 Sambata 6-noiembrie-2010, portalul VoxCernica a intrat in posesia unei copii dupa un chestionar care dovedeste ca batalia electorala pentru alegerile locale din 2012 a intrat in linie dreapta.

Cineva ar putea spune ca doar in sondaje, dar altii ar putea spune ca, actorii vietii politice de pe raza comunei noastre  se zbat in fiecare zi, sa mai puna de-o caramida la sporirea credibilitatii si castigarea simpatiei si dragostei alegatorilor potentiali.

Fiecare dupa inclinatiile

Citește mai departe...

Anglia-Ilfov-Tanganu

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Titlul este surprinzător: ce legătură are Anglia cu Ilfovul? Fie şi în chestie de capitalism. Să încercăm să eludăm misterul...Se stie, Anglia a fost protocronistă în ale capitalismului. Aici au încolţit germenii capitalismului încă din secolul 17 deci pe vremea protectoratului lui Oliver Cromwell. Avea o agricultură infloritoare. Se spune că pe vremea marii ciume din Londra anului 1665 salvarea si mântuirea au venit de la ţăranii din împrejurimi, care cu toate riscurile de rigoare, i-au

Citește mai departe...

Subcategorii

Casa si Gradina 8

Articole, stiri si opinii pe teme privind activitatea din agricultura zonei Cernica

Muzica 11

Articole, stiri si opinii pe teme muzicale

Istorie Locala 109

Istorie locala comuna Cernica

Religie 13

Articole, stiri si dezbateri pe teme religioase

Educatie 8

Totul despre invatamantul pre-scolar (gradinite), si scolar

Personalitati locale 13

Celebritati si vedete locale

Sport 92

Transport public 4

Info si articole relvante transport public in Cernica

Infrastructura 3

Apa, Gaze, Canalizare, Electricitate, Gunoi pus articole relevante

Atractii Cernica 3

Zone deosebite si puncte de interes turistic Cernica, Balaceanca, Caldararu, Tanganu, Posta

Vox Cernica TV