Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Progresul Cernica - CS Tunari. Prima victorie. 2-0

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

In ziua de 15 martie de la ora 15, pe stadionul comunei Cernica,  s-a desfăşurat un meci decisiv pentru evadarea din zona periculoasă a Ligii a 3-a, seria a 3-a, dintre echipa reprezentativă a comunei noastre, ACS POGRESUL CERNICA şi CS TUNARI. Asa cum ne asteptam, asa cum este firesc după valoarea lotului, a condiţiilor foarte bune de pregătire, echipa noastră s-a impus cu scorul de 2-0 care, insă, nu reflectă diferenţa reală dintre prestaţiile celor două echipe în teren.
Echipa Progresul

Citește mai departe...

Progresul Cernica - CS Concordia Chiajna. 1-2. Victorie in deplasare.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

In etapa a 9 s-a produs o premiera in evolutia echipe reprezentative a comunei noastre: victorie in deplasare pe terenul echipei a doua a cunoscutei prim divizionare, Concordia Chiajna. Evolutia scorului a fost convingatoare: echipa mai
buna a fost Progresul Cernica. A condus cu 1-0 (gol Alexandru Bivolaru in min. 12) apoi 2-0 (in min. 53 prin Dan Paun) echipa din Chiajna reducand scorul in final, in min 87, norocos, prin autotgolul lui Andrei Sava (mingea a revenit din bara si s-a lovit de el)

Citește mai departe...

CS Visina Noua - Progresul Cernica. 2-0. A inceput returul in Liga III. 2013

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Echipa reprezentativa a comunei noastre a debutat in returul campionatului Ligii a 3-a, seria a 3-a, editia 2012/2013, in "deplasarea cea mai lunga" pentru a disputa meciul cu SC VISINA NOUA (judetul Olt) din prima etapa a returului. Din pacate rezultatul ne-a fost defavorabil. Antrenorul Costel Pana a aliniat urmatoarea formatie:

Portar : Tăchescu;
Fundasi: Marin, Tutunaru (nou), Pavelescu, Andrei Sava;
Mijlocasi: Dedu, Croitoru (Ştefan Viorel – nou), Salaman, Păun (Zamfir);
Inaintasi: Apostol

Citește mai departe...

Progresul Cernica - FCM Alexandria. 2-0. In sfarsit, sirul infrangerilor intrerupt !

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Stire in curs de actualizare

Reluare integrala format HQ. Meci transmis in direct de pe stadionul Cernica in data de 19-oct-2012, orele 15-17. Pentru restul secventelor transmisiunii in direct click VoxCernica TV Live , rubrica Fotbal.  

 

Rapid Bucuresti (Liga I) - Progresul Cernica (Liga III). Meci amical. 6-1.

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Citește mai departe...

Clasament Etapa a 7-a. Program etapa a 8-a Progresul Cernica campionat fotbal Liga III.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

1. ASC BERCENI                            6 5 1 0 13-2 16 puncte
2. FC CARACAL                             7 5 1 1 8-2 16 ''
3. CS BALOTEŞTI                          7 4 1 2 9-5 13 ''
4. CS VIITORUL DOMNEŞTI          7 4 0 3 5-5 12 ''
5. CS AFUMAŢI     &nbsp

Citește mai departe...

Final de tur in Liga-III-a. 2012. FC Inter Clinceni - ACS Progresul Cernica. 2-2.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

vasile-bolboja-tanganuAsadar turul campionatului editiei 2012/2013 al seriei a 3-a a Ligii a 3-a s-a incheiat in acest final de "noiembrie viteza"... 2012...

Echipa reprezentativa a comunei noastre, ACS Progresul Cernica, a realizat, in acest debut de esalon superior, o comportare meritorie. S-a plasat pe un onorabil loc 8, la mijlocul clasamentului. Adica ceea ce si-a propus la startul competitiei, asa cum ne releva, dupa parerea noastra de

Citește mai departe...

Progresul Cernica - FC Caracal. 1-2. Inca o bataie la noi acasa.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

29-sep-2912. orele 13-15, stadion Cernica. Dupa un start bun (4-2 cu echipa CS Visina Noua ) si un rezultat de egalitate in deplasare cu CS Tunari, echipa noastra nu se mai regaseste... fotbalistic. Sa fie oare Liga a 3-a o "nuca prea tare" pentru foarte tanara noastra echipa?

Meciul cu echipa FC Caracal, fosta traditionala divizionara "B", acum in Liga a 3-a este edificator in acest sens.Meciul in sine a fost echilbrat, cu

Citește mai departe...

SC FC Voluntari - ACS Progresul Cernica. 1-2.

Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Evolutia contradictorie a echipei reprezentative a comunei noastre continua, una calda (in deplasare), una rece ... (acasa). Asadar, dupa ce in etapa trecuta a pierdut, surprinzator meciul de "acasa" cu vecina de clasament CS Stefanesti, ACS Progresul Cernica a invins, in deplasare, o alta ... vecina, SC FC Voluntari.

Dupa ce gazdele au deschis scorul in min 16, echipa noastra a egalat inainte de pauza prin

Citește mai departe...

Progresul Cernica - Viitorul Domnesti. 0-1. Un esec nemeritat

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

A treia etapa a Ligii a 3-a, seria a 3-a, a programat meciul de fotbal dintre ASC Progresul Cernica si CS Viitorul Domnesti, meci desfasurat pe terenul echipei noastre in data de 14 sep 12, orele 17, pe stadionul din Cernica.

Meciul a fost acerb disputat, doar suntem in esalonul 3 al fotbalului romanesc!, dominat de echipa noastra. Raportul marilor ocazii a fost de 5- 2 in favoarea echipei noastre dar rezultatul final a fost de ... 0-1! Cum a fost

Citește mai departe...

ACS Progresul Cernica - CS Stefanesti. 0-2. Doua calde, una rece.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

vasile-bolboja-tanganuDupa două victorii consecutive, sperantele noastre erau intacte inaintea meciului de "acasă" cu echipa din Ştefăneşti plasată, in clasament, cu un punct (11 faţă de 10) şi cu un loc (6 faţă de 7) inaintea echipei noastre. Dar, in teren lucrurile au stat, conform minimului de locuri si punctaj: echipa din Ştefăneşti a fost superioară echipei noastre exact cu aceste minime "măsuri" strict fotbalistice.

Trebuie sa recunoastem, sportiv si profesional, ca echipa noastră a facut cel mai

Citește mai departe...

Progresul Cernica - Visina Noua. 4-2. Liga III. Etapa 1.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 Program-meciuri-progesul-cernica-Liga-III-2012-2013

Echipa noastră, ACS PROGRESUL CERNICA a debutat în Liga a III-a cu un binemeritat succes. Rezultatul este conform cu aşteptările numeroşilor suporteri prezenţi în ziua şi la ora meciului (31 august 2012, ora 18) pe cochetul stadion din Cernica.

Meciul a debutat într-o notă de evident echilibru dar, surprinzător, în minutul 15 la o greşeală colectivă a apărării noastre, oaspeţii au deschis scorul. Deci un neasteptat 0-1. Dar echipa noastră nu a cedat şi jucatorul

Citește mai departe...

Vox Cernica TV