Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Articol preluat din ilfovsport.ro. Curand vom publica un video cu acest meci.

Ieri, la Boldești, pe stadionul Viorel Mateianu din localitatea Boldești, județul Prahova, a avut loc meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, dintre campioana Dâmboviței, Gloria Cornești, și performera din Ilfov, Progresul Cernica. Peste 1.000 de spectatori au fost prezenți cu 10 minute înainte de startul partidei, chiar dacă au fost peste 35 de grade. 

Echipe

Gloria Cornești: Moise – Picior, Gae, M. Oprea, C. Ștefan – Crăvcescu, Calofir, A. Olteanu, Caramalău – M. Matei, D. Voinea.

Rezerve: Bică, Malău, I. Rada, Movilă, Dumitrașcu, Lindenberg, Bărcănescu.

Antrenor: Ion Radu

Progresul Cernica: Vișan – I. Marin, Bivolaru, Răducan, Salaman – Tudose, M. Ștefan, Croitoru, Colțatu – Enciu, Apostol.

Rezerve: Badea, V. Grigore, A. Mihai, R. Zamfir, Nicoară, Chelaru, V. Marin

Antrenor: Gabriel Răduță

Min 1. A început meciul

Min 5. Ocazie pentru Gloria Cornești. Corner de pe partea stângă, cap M. Matei, dar intervine foarte bine portarul Cernicăi, dan Vișan.

Min 9. Colțatu șutează din afara careului, mingea este deviată și trece pe lângă bara lui Moise. Ocazie Cernica, cea mai mare de până acum.

Min 20. Ion Marin primește cartonaș galben pentru un atac imprudent.

Min 23. Șut de la 16 metri al lui Tudose, de la Cernica, prinde cu siguranță portarul Moise!

INFO. La Gloria Cornești joacă Daniel Movilă, are 41 de ani, fostul component al Petrolului Ploiești. Este și antrenor secund.

Min 39. Matei, golgheterul Corneștiului, cade în careu într-un duel, dar abitrul nu acordă penalty și face semn ca jocul să continue. Este 0-0 înainte de pauză.

INFO. În primul unsprezece al Cernicăi, cel mai bătrân jucător are 23 de ani, portarul Dan Vișan, iar cel mai tânăr este vedeta Enciu, 20 de ani. Cel mai tânăr fotbalist de la Cernica este Răzvan Zamfir, 18 ani.

Min. 45. Este pauză pe stadionul Viorel Mateianu, din Boldești. Scorul este egal, 0-0. Prima repriză a fost una slabă

Min. 46. Partida a fost reluată! Schimbare la Cornești. A intrat Ion Radu în locul lui Voinea.

Min. 50. Caramalău, de la Cornești, vede cartonașul galben de la centralul Buși, din Vâlcea!

Min. 51: 0-1. Goooooooooooooooooooool Matei! Cel poreclit Cărămidă înscrie, după o acțiune pe cont propriu. A scăpat singur cu Vișan, l-a driblat, după care a înscris în poarta goala.

Min. 59. Elevii lui Gabi Răduță sunt dominați clar de Cornești și par obosiți. Galeria din Cornești cântă din primul minut și creează o atmosferă incendiară.

Min. 60. Gabi Răduță efectuează prima schimbare la Cernica. Iese M. Ștefan și intră Grigore.

Min. 62. Ocazie mare ratată de Cernica. Tudose este servit excelent în careu, dar trimite slab și portarul Moise respinge.

Min. 63. Oprea de la Cornești primește cartonașul galben. A doua schimbare la Cernica, iese Tudose și intră Chelaru.

Min. 65. Ocazie Cernica. Ion Marin șutează de la 30 de metri, însă Moise prinde cu siguranță.

INFO. Ion Radu este patron, antrenor și jucător la Gloria Cornești.

Min. 75. Lovitură liberă pentru Cernica, dar mingea trece peste. Jucătorii Progresului forțează egalarea, dar nu impresionează și dau impresia că au renunțat la obiectiv.

Min. 76. Schimbare la Cernica, intră V. Marin în locul lui I. Marin.

Min. 78. Schimbare și la Cornești. Intră Lindenberg și iese C. Ștefan

Min. 85. 1-1. Goooooooooooooooooooool Progresul Cernica!!!Răducan restabileşte egalitatea şi duce meciul în prelungiri după o pasă de la Chelaru

Min. 94. Corneştiul are un om în minus!

Min. 98 Enciu înscrie pentru 2-1! Suntem aproape de Liga a III-a!

min. 113 Grigore scoate un penalty, pe care îl transformă Croitoru, 3-1

min. 117 Enciu face dubla, 4-1

min. 120 Croitoru face şi el dubla, 5-1

Final! Am promovat!

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV