CITITORULE DACĂ...    - Pagina 10

: Scris de Administrator Administrator; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 18 Iulie 2024 18 Iulie 2024; Accesări: 3883 3883

Index articole

Pagina 10 din 11

CITITORULE DACĂ...

-----------------------------

Cititorule dacă ţi se-ntâmplă ca în peregrinările tale să treci pe o şosea prăfuită care străbate un sat de la graniţa dintre marea Câmpie a Bărăganului şi marea citadela de alături. Sat în care nu s-au născut nici poeţi, nici scriitori, nici pictori, nici muzicieni, nici ziarişti, de unde nu şi-au luat luat zborul spre culmile gloriei nici un matematician celebru sau vreun academician, sat în care asemeni celor spuse într-un binecunoscut roman de Sadoveanu”... nu s-a întâmplat nimic”. Opreşte-te în centrul lui. Acolo se află o biserică “nascută” în anul Domnului 1853. În spatele ei este un cimitir.

S-a putea să fie o toamnă molcomă, care să-ţi aştearnă pe aleea pe care îţi porţi paşii, frunze ofilite, frunze ce au luat şi ele drumul celor care au trecut pe acel “drum fără întoarcere”...

S-ar putea ca picături marunte de ploaie să dea bisricii multiseculare cu profilul ei impunător în comparaţie cu casele din apropiere, un iz de legenda şi.... singurătate...

Şi, poate, multă tristeţe...

Şi dacă te mână curiozitatea mai departe vei întâlni câteva generaţii de salcâmi falnici. Printre ei rămăşiţele unor pietre funerare pierdute printre frunze moarte, fire de iarbă şi muşchi. Sunt semne că acolo hodinesc cei din care ne tragem seva.

Şi dacă nu te-a părăsit curiozitatea şi vei înainta te vor întâmpina o pădure de pietre funerare şi cruci de lemn. Spre deosebire de cei dintâi dispăruţi în acele vremuri din care memoria omenească nu mai poate reţine nimic, de aceştia ne leagă amintiri, numele lor ne emoţionează, ne fac să scăpăm câte o lacrimă printre firele de iarbă. Memoria noastră ne leagă de ei. Ei au fost, cândva, o părticică din viaţa noastră...

Undeva la mijlocul cimitirului te va fixa o privire. Piatra nu redă, nu poate să redea flacăra de altădată, nici culoarea ochilor nedefinită, inconfundabilă. S-ar părea că trădează o mare suferinţă. S-ar părea că trădează o mare nedreptate ce i s-a făcut. S-ar părea că trădează dârzenia cu care s-a apărat în faţa greutăţilor vieţii...

S-ar părea că trădează un mare regret. Sau toate la un loc. N-ar fi o greşeală...

Cititorule, dacă îţi arunci privirea în dreapta vei vedea un lan de porumb. Acolo vin primăvara plugurile. Şi întorc brazdele pământului umed. O mână de om aruncă în pământ seminţele purtătoare, potenţial, de viaţă. Şi bobul va da viaţă. O viaţă aşa cum în vecinătate nu mai este... Firele de porumb firave la început, puternice mai apoi, putregai în cele din urmă simbolizează caracterul trecător al vieţii. Este ca şi cum ar demonstra celor de sub lespezile de piatră cum apare şi dispare viaţa. Este o demonstraţie ce ţine de sute de ani. Este o demonstraţie subtilă care nu lasă decât o singură impresie inatacabilă: viaţa are o caracteristică primordială: e trecătoare...

Dacă iţi porti privirea în partea stânga vei observa un teren de fotbal.

Şi dacă, din întâmplare, soarele va încerca să se ascundă după turlele biserici, semn că ziua este pe sfârşite şi dacă vei auzi o larmă de voci tinere este încă un semn că viaţa clocoteşte mereu la cea mai ridicată temperatură... Impresia este mereu şi mereu surprinzătoare: oare viaţa este trecătoare pentru unii şi veşnică pentru alţii?