Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Ca locuitor al satului Tanganu, imi amintesc cu placere primele interactiuni cu Cernica. S-a intamplat acum aproape 8 ani (ce repede trece timpul) cand, prin cautarile mele asidui in jurul Bucurestiului (oscilam intre a cumpara un teren sau o casa), am ajuns si in Cernica. Plecat din Bucuresti spre Cernica, fiind insotit de un cernicas, pot spune ca drumul mi s-a parut putin lung. Ajuns in zona Manastirii Cernica, privirea si atentia mi-a fost atrasa de aceasta, de imensitatea proprietatii acesteia, de campul Manastirii in totalitate cultivat (se vedea mana unui gospodar). Am inteles imediat ca Manastirea este intr-adevar un punct important, nu numai turistic, al zonei. Casele si vilele ce strajuiesc drumul principal spre centrul Cernica, dadeau un farmec aparte zonei. Ajuns in centrul comunei, am observat o emulatie superioara, o aglomeratie de case, magazine, masini si cateva …carute. Mi-am amintit brusc ca sunt totusi intr-o zona rurala. Am continuat drumul,

destinatia finala fiind totusi Tanganu, am remarcat  si Autostrada Soarelui, dar cu toate acestea, aspectul de sat mi se infatisa din ce in ce mai mult. Depasesc podul  de peste autostrada, cand realizez ca drumul este inpracticabil, gropile fiind atat de dese si mari incat nu aveai ce ocoli… Incerc sa-mi mentin moralul si imi continui drumul, cand… la intrarea in Tanganu….o alta mare surpriza : drumul era blocat de o cireada de vaci care tocmai se intorcea de la pasunat. Obisnuit cu Bucurestiul, ma uitam uluit la colegul de drum cernicas. Acesta citind uluirea mea imi reaminteste ca suntem totusi la tara….Eu totusi cautam o casa de vanzare sau macar un teren pentru a construi…Ma intrebam daca este totusi o solutie pentru mine viata la tara….In continuarea periplului meu cernicas, parcurg satul Tanganu, sentimentele mai bune imi revin, observ case, oameni, chiar si biserica satului si realizez ca este o zona locuibila mai aproape de asteptarile mele, si, in pofida nemultumirilor de moment, eram constient ca zona are potential. Dupa alte vizite in Cernica, si vizionari, ma decid sa cumpar o casa (cea in care locuiesc acum), decizia de a lasa Bucurestiul deoparte venind imediat. De ce am ales Cernica ? cu siguranta pentru liniste (imi amintesc primele nopti dormite in Cernica, ma trezeam noaptea si nu imi venea sa cred cata liniste poate fi, imi tiuiau urechile de..liniste), pentru traiul mai sanatos de la tara, pentru faptul ca aveam o gradina in care ma puteam desfasura in liniste….. . Ce m-a socat prima data ? gropile din asfalt, gunoaiele aruncate de vecini in camp, si un sentiment de pasivitate care razbatea de la cernicasi…Tanganu parea atunci sa fie locul unde nu se intampla nimic ; stateam si ma intrebam cum decurge viata sociala si culturala aici, unde merg tinerii sa se distreze, cum isi petrec cernicasii weekend-urile.  Nu puteam intelege atunci de ce tinerii nu ies in Bucuresti sa se distreze, sa iasa la un suc , la o bere….Ulterior, am realizat si de ce, viata prea linistita din Tanganu, nu-i impingea la oras, tinerii preferand sa bea o bere in fata magazinelor locale sau la carciuma, sa povesteasca despre bucuriile si nemultumirile fiecaruia. Astazi, dupa cativa ani in care locuiesc in Tanganu, imi este si mie foarte greu sa las linistea pentru un drum in Bucuresti. Viata la tara, viata la oras….Dumneavoastra, distinsi consateni, cum vi se pare Cernica astazi, ce va deranjeaza, ce va avantajeaza ? Cum ati dori sa fie ? Interesant ar fi sa avem si parerile altor vecini care au abandonat Bucurestiul pentru Cernica. Parerile noastre, asteptarile noastre, identificarea punctelor bune si a celor mai putine bune, poate fi calea spre progres.

Adaugă comentariu

Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariului revine autorului acestuia.


Codul de securitate
Actualizează

Arhiva video (2009-2018)

  • Maxi Taxi de 3 lei
  • Foc de primavara pe lacul Cernica 2/2. 2-apr-2018
  • Foc de primavara pe lacul Cernica 1/2. 2-apr-2018
  • Publicare anunt mica publicitate in portalul Vox Cernica
  • Publicare eveniment personal sau institutional in portalul Vox Cernica
  • Publicare stire sau opinie in portalul Vox Cernica
  • Inregistrare - autentificare in portalul Vox Cernica
  • Buna dimineata la Mos Ajun, Caldararu, Cernica 1/2- 2017
  • Buna dimineata la Mos Ajun, Caldararu, Cernica 2/2- 2017
  • Spectacol Ziua Copilului- Stadion Cernica. 31-mai-2017- P1/2
  • Spectacol Ziua Copilului- Stadion Cernica. 31-mai-2017- P2/2
  • Marea Neagra...la Cernica
  • Cel mai tare (mare) patinoar din Bucuresti... e la(c)...Cernica ! 23-ian-2016
  • Cor Scoala de Muzica si Arte plastice nr 2 Bucuresti 1-2
  • Cor Scoala de Muzica si Arte plastice nr 2 Bucuresti 2-2
  • Cor Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 Bucuresti 1/2
  • Cor Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 Bucuresti 2/2
  • Brandy
  • Festival Cernica, Sep 5, 2015
  • Frankfurt, Emil Radinoiu, Cernica, Sep 5, 2015
  • Axinte, Cernica Sep 5, 2015
  • Denisa, Cernica, Sep 5, 2015
  • Festival Cernica, Sep 5, 2015
  • Mariana Stan, Cernica,  Sep 5, 2015
  • Andreea Balan, Cernica, Sep 5, 2015
  • Andreea Balan, 2 Cernica, Sep 5, 2015
  • Feerie pe gheata lacului Cernica. 1 si 2 ianuarie 2015.
  • Festival Comuna Cernica 22-noiembrie-2014 (1/4)
  • Festival Comuna Cernica 22-noiembrie-2014 (4/4)
  • Festival Comuna Cernica 22-noiembrie-2014 (3/4)
  • Festival Comuna Cernica 22-noiembrie-2014 (2/4)
  • Florin - Stapanesti visele mele
  • Florin - Erai frumoasa ca regina noptii
  • VoxCernica TV Live
  • Mihai Bolboja & Vox Cernica (Pustnicul) 2002
  • Mihai Bolboja (Vox Cernica) - Numai una
  • Mihai Bolboja & Florin Iordache (Vox Cernica)
  • Concert integral Vox Cernica Pustnicul 2002- Partea 4/4
  • Concert integral Vox Cernica Pustnicul 2002- Partea 3/4
  • Concert integral Vox Cernica Pustnicul 2002- Partea 2/4
  • Concert integral Vox Cernica Pustnicul 2002- Partea 1/4
  • Concert integral Vox Cernica 2003 - Partea 3/3
  • Concert integral Vox Cernica 2003 - Partea 2/3
  • Concert integral Vox Cernica 2003 - Partea 1/3
  • Concert Vox Cernica 2002 - Partea 2/2
  • Concert Vox Cernica 2002 - Partea 1/2
  • Traditii si superstitii de anul nou cu Mihail Vicentiu Ivan. 31-dec-2013
  • Concert colinde Biserica Balaceanca 26-dec-2013.
  • Interviu Dorin Mateut si Costel Pana. Meci amical Dinamo Bucuresti-Progresul Cernica. 7-0
  • Dinamo Bucuresti - Progresul Cernica. 7-0. 16-noi-13. Reluare HQ.