- Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache
- Categorie: Stiri recente Stiri recente
- Creat: 30 Ianuarie 2025 30 Ianuarie 2025
- Accesări: 71 71

Dezvoltatorul imobiliar Liebrecht & wood, care a deschis outlet-urile Fashion House de lângă București, are planuri pentru noi investiții. Pe lângă continuarea construcției de case în proiectul Liziera de Lac, promovat de campionul olimpic David Popovici, compania vrea să intre pe o nouă piață și să investească într-un parc de distracții de mari dimensiuni, cu activități la interior și exterior, în apropierea Bucureștiului.
Liebrech&wooD avea în urmă cu zece ani planuri mari pentru un hectarele de teren cumpărate la Cernica. Proiectul urma să includă al doilea outlet, care a și fost deschis, o galerie comercială, un hipermakert, dar și un magazin IKEA. O parte din terenul pe care urma să fie dezvoltat proiectul a fost vândut către Lidl, care a construit un depozit logistic. Dar, pentru că terenul este mare, dezvoltatorul vrea să intre pe o nouă piață și să investească într-un parc de distracții.
„Într-adevăr, scopul inițial era ca acolo să avem un outlet, cu parc de retail, ancorat de IKEA. Am discutat cu ei ani de zile, dar au decis pentru un alt teren, nu foarte departe de al nostru. De câțiva ani ne uităm, ok, nu avem IKEA, dar ce avem în împrejurimi? Am vândut un teren către Lidl pentru parcul logistic și mai avem teren pe partea opusă unde vom dezvolta un parc de retail, care va fi în apropierea celor din proiectul rezidențial. Dar, pentru alte 21 de ha am găsit un partener să intrăm în industria de leisure. Va fi un parc de distracții cu de toate, cu roller-coaster, cu activități de exterior și interior. Investiția este de 50-60 de milioane de euro în primă fază”, a declarat pentru Economica.net Patrick van den Bossche, fondator și & Managing Director Liebrecht & wood.
Dezvoltatorul lucrează acum la finalizarea conceptului parcului de distracții și se pregătește de obținerea autorizației de construire.
„Intenția este ca anul acesta să începe construcția. Vom lucra cu o companie olandeză, Momentum Leisure, care are trei parcuri deschise în Polonia. Și desigur, vrem să dezvoltăm în continuare Liziera”, ne-a mai declarat van den Bossche.
Momentum Leisure a deschis trei parcuri de distracții în Polonia. Fondată în 2008, compania olandeză a investit circa 150 de milioane de euro în proiecte de divertisment și vrea ca până în 2030 să aibă zece parcuri operaționale în regiune.
Dezvoltatorul nu are credite la bănci și finanțează investițiile din banii alocați fondului de către șase familii din regiunea flamandă care au ales în urmă cu 30 de ani să-și diversifice investițiile și au pariat și pe România.
„Azi finanțăm totul cu banii noștri. Avem un fond intern de unde ne finanțăm, la care contribuie șase familii, care au diferite afaceri în domenii precum reciclare sau în industria tutunului. Dar ne-ar plăcea să mergem să vorbim cu băncile, pentru că avem o reputație bună cu băncile”, ne-a mai spus fondatorul companiei.
sursa: economica.net
A se citi si:
Cernica îsi vrea pamantul inapoi.
Editie speciala pentru santierul din lunca Cernica-Caldararu. Steagul Rosu. 1958 si 1960,
Din ciclul „Se întâmplă în Absurdistan”
Abonare pentru a fi notificat cu privire la comentariile noi
Raportati
Comentariile mele