GÂNDURI DE DESPĂRŢIRE - Pagina 7

: Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja; Categorie: Istorie Locala Istorie Locala; Creat: 21 Iunie 2024 21 Iunie 2024; Accesări: 2920 2920

Index articole

Pagina 7 din 8

---------------------------------------

memorial dudu sava Am avut norocul, rar într-o viaţă de om, să am un frate de suflet poate mai important decât acela pe care l-ar fi născut MAMA mea. Pe acest frate îl conducem acum pe drumul cel din urmă. De el mă leagă, pe toţi ne leagă, un impresionant număr de amintiri. Pentru că a fost , iată vorbim la trecut, unul dintre cei mai importanţi oameni născuţi pe meleagurile noastre. Talent fotbalistic înnăscut, dublat de o extraordinară şi tenace putere de muncă, a dus faima noastră de iubitori de fotbal până în centrul Ardealului unde destinul lui de om şi de fotbalist i-a purtat paşii şi viaţa… Timp de 14 ani a înnobilat cu talentul, munca şi perseverenţa sa recunoscute, un oraş, Cugir, o echipă, care l-au adoptat ca pe copilul lor de suflet. ‘Piticu’ aşa cum îl gratulau cei din Cugir. Dar a fost şi al nostru al acelora care i-am îndrumat, urmărit şi apreciat drumul său prin fotbal şi prin viaţă, aşa că în 1985 s-a întors la vatră, adică aici lângă noi, lângă două flori pe care le-a lăsat lângă părinţii săi, lângă fratele sau, lângă sora sa, lângă numeroasele sale rude. Şi, dacă mi se permite, şi lângă noi ceilalţi care l-am iubit atât de mult.

Frumos ca un zeu, bun ca un înger, delicat ca o fată, a început să joace fotbal pe terenul nostru din centrul satului. De aici şi-a luat zborul spre culmile cele înalte ale fotbalului românesc, la Metalul Bucureşti (campion naţional de juniori în 1970) , apoi la Metalurgistul Cugir între anii 1971-1985. Aş putea să invoc prietenia unică pe care am avut-o cu Dudu Sava, străduinţele şi examenele noastre şcolare dar şi cu viaţa pe care le-am dat, câteodată împreună . Dar aş fi nedrept cu toţi aceia care i-au fost prieteni. Căci cu cine nu a fost el prieten! A supărat vreodată pe cineva?

Printr-o tragică asociere pe terenul de fotbal pulsează viaţa, dincolo de gard există neviaţa, moartea. În istoria de aproape 50 de ani a terenului unde şi-a făcut ucenicia cel pe care îl conducem acum pe ultimul drum, s-au produs prea multe “transferuri” nefotbalistice din terenul de fotbal în cimitirul de alături. Există o lungă listă de tineri care în floarea vârstei au plecat dintre noi şi îşi dorm somnul cel de veci în vecinătatea unde viaţă şi tinereţe nu mai există. Doar veşnicia…

Ce a lăsat în urmă? Doi băieţi ca două flori. soră, frate, nepoţi şi foarte multe rude îndurerate. Un număr impresionant de prieteni, pentru că el a fost prieten cu toată lumea. Iar trecătorului vorbitor de acum, prin lumea aceasta, i-a lăsat un dosar gros de scrisori. Când frunzele cele galbene vor cădea în calea noastră, a noastră ascultătorule de aici şi de acum, când vântul va bate a pustiu mă voi apleca, cu lacrimi în ochi, asupra rândurilor lui de dincolo de viaţă. Şi îmi voi aminti, şi ne vom aminti, poate împreună, de el AŞA CUM A TRĂIT ŞI NU AŞA CUM A MURIT! Acum, aici, îl conducem pe ultimul drum şi îl lăsăm să se odihnească în vecinătatea terenului de fotbal care i-a marcat decisiv destinul

Acum pleacă definitiv dintre noi, nu spre meleaguri streine, fie ele ardelene. Dar de acolo, de sus, suntem siguri că ne va veghea, pe noi, cei care i-am apreciat talentul, blândeţea, seninătatea, prietenia cu care ne-a gratulat aici, pe pământ..

Adio dragul nostru prieten, fratele meu de suflet!