Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Economia unei țări, în decursul anilor, este fluctuantă, impusă de evenimente interne dar mai ales, în contextul actual și de evoluția mondială. România nu a făcut excepție. Începem demersul nostru retrospectiv-economic de prin anii 1970. Încă de prin anii 1960 România s-a străduit să se integreze în sistemul economic mondial…

Evenimentele deceniului 1970: criza energetică mondială din anii 1973-74, inundațiile interne din anul 1975, cutremurul din 1977, nu au găsit România vulnerabilă. În

anul 1978 președintele tării, Nicolae Ceaușescu, a făcut o vizită în Occident, amplu comentată. A fost plimbat cu caleașca regală, aplaudat, lăudat. I s-a propus ca industria românească, aflată atunci în vârful evoluției sale, să fie listată la bursă. Acesta a refuzat. Și Occidentul nu a agreat acest refuz.

Apoi au urmat și altele –“defectarea” lui Pacepa în Occident (care a afectat considerabil spionajul nostru, în special cel economic, atât de eficient), a doua criză energetică mondială din anii 1979-80… Dar și greșelile profunde făcute de conducerea politică a acelor timpuri. Amintim doar două: plata integrală a datoriei externe a României și înlocuirea specialiștilor din orice domeniu cu “revoluționari de profesie” ! Mecanismul complex al economiei planificate a început “să ruginească, să pufăie“… Și rezultatele s-au văzut..

Dar au venit evenimentele din 1989. Era clar că România va urma o altă cale economică și nici nu avea de ales. Se schimba un sistem politic și implicit și mai ales cel economic cu altul. Ce trebuia să facă România în această situație ? A apărut și o afirmație - la vârf - cum că “industria românească este un morman de fiare vechi”…!

Cum rezolvăm această situație ? A venit o idee ce se părea salvatoare “să vindem întreprinderile românești pe un dolar”. Cui? Celor din străinătate care sunt experți în performanțe economice. Că noi, “mâncătorii de soia” nu ne pricepem..

Rezultatul acestei concepții se vede și astăzi prin privatizarea sistemului energetic românesc dar și a marilor întreprinderi care au ajuns locuri pustii tocmai bune de ocupat de mega-mall-urile străine. Exemple concrete bucureștene – Electro-Aparataj, Granitul, Platforma industrială Pipera, etc, .

Dar faptele economice nu au stagnat. În anii următori au apărut legi și decrete precum cel din 1990 care a statuat dreptul asupra terenului a celui care deține o locuință, dreptul foștilor chiriași de a-și cumpăra propria locuință (cu precădere a acelora construite în anii socialismului), mai ales controversata lege 18/1991 privind restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, legea 77/1974 (cunoscută sub denumirea de legea MEBO) sau legea 55/1995 cunoscută, îndeobște, sub denumirea de Legea marii privatizări…

Despre toate acestea vom reveni într-un demers viitor..

8 septembrie 2022 Vasile Bolboja

Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Vox Cernica TV