Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Cu profunda tristete, regret si nostalgie, am aflat de trecerea in neființă a D-lui Nastasia Petru, care, incepand cu anul 1973 pâna la iesirea la pensie, a activat ca profesor ca matematică la scoala din Caldararu si Cernica.

Dom' profesor, „Gicuță”, așa cum îl alintam noi copii din satul Căldăraru și așa cum l-am cunoscut noi in anii '80, și-a făcut cu mult profesionalism și din plin datoria și este printre ultimii profesori si invatatori din generația sa, care ne-au învățat carte, "cu multă răbdare", la această scoală.

Eu personal, mă mândresc cu un prim 10 la algebră luat de la dom' profesor in clasa a -V-a, in anul 1977, aducându-mi aminte și acum, de șirul lung de numere despărțite de semnele + și -, șir la care îmi venise rândul să răspund (cam galben la față, ce-i drept).

 

Foto - 28 martie 2015

Pe lângă activitațile sale didactice obișnuite, dom' profesor a cochetat cu fotografia ca amator și de asemenea a fost un apicultor pasionat, practicand albinăritul cu entuziasm, în mica sa curte de la Căldăraru, albinarit care probabil l-a și ajutat, sa ajunga la varsta de peste 92 de ani. Intodeauna și-a aratat disponibilitatea sa împartășească din secretele apiculturii, (chiar dacă, din pacate, nu prea era nimeni interesat) și de asemenea, să dăruiască din produsele sale (miere, polen, laptișor de matcă etc), pe care nu le refuzam niciodată și cu toții eram doritori... In ultimii mai multi ani, dom' profesor a trecut cu mult stoicism, prin mai multe tragedii personale care i-au marcat ultimii mai multi ani din viata sa, dupa ce sotia si cei doi baietii ai lor (unul ofiter de armata si celalalt absolvent de A.S.E.), au plecat, unul cate unul, prea curand in lumea umbrelor, acestia lăsând trei nepotele în urma lor. Ultima oară l-am revăzut pe dom' profesor, pe 7-iulie-2024, la înmormânatarea unui consătean din Căldăraru, fost elev al dânsului (Bebi al lui Tătău).

Mă bucur că, după aceea, am fost inspirat să-i fac o vizită la curtea lui de pe uliță și să-i înmânez un exemplar din click aici „Comuna Cernica - File de istorie”, editată de curând.

Îi spuneam cât de mult mă bucur, ca de altfel mulți alții dintre sătenii din Căldăraru, foști elevi de-ai dânsului, să îl văd sănătos plimbându-se prin sat, pe timpul verii. Nimic din starea și atitudinea dansului din acea zi nu anunta ceea ce trebuie sa va spunem astazi.

Profesor Matematica Nastasia Petre Scoala Caldararu Cernica prin satFoto 2020

Din păcate, nemaiavând prea multe rude, nu a avut cine să ne anunțe mai curând de trecerea în neființă a lui dom' profesor, noi aflând doar astăzi că, deja a fost înmormântat săptămâna trecută în cimitirul de la Manastirea Cernica alături de soția sa, neputând să ne luăm rămas bun așa cum se cuvine, de la dânsul.

Multumim dom' profesor și drum lin printre stele!

Pentru mai multe detalii despre Scoala din Caldararu, invatatorii si profesorii acestei scoli, precum si despre satul Caldararu si locuitorii sai, a se citi si:

Reportaj despre scoala, invatatorii si satul Caldararu, Cernica. 1945 - 23-sep-1955 - prezent

Monografie istorica a satului Caldararu. Invatator Stan Leu. 1936-1944

Istoria bisericii ortodoxe din satul Caldararu-Cernica. Avocat Constantin N. Popescu

Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963

Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii 1930?

Opinii. NICOLAE ANDREI scoala generala din Caldararu comuna Cernica, judetul Ilfov.18-feb-1976

Situatia scolara in anul 1948 la scoala Caldararu.

Scoala Caldararu, Cernica. Amintiri, amintiri.

"Vreau sa fiu artist. Caut invatator !". Gradinita si Scoala Generala Tanganu. Scoala generala Caldararu.

Recunoasteti aceasta imagine istorica? Click fotografie pentru raspuns.

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV