Actualizare 25-08-2024 - Imagini 3D ale crucii din Padurea Cernica

In urma publicarii articolului din data de 14-august-2024 in legatura cu crucea din Padurea Cernica, reprezentantii companiei, click aici, BIM GIS Concept, s-au oferit sa scaneze (pro bono) in format 3D aceasta cruce despre care se crede ca ar avea o vechime (cel mai probabil) de peste 170 de ani, ea fiind marcata, dupa cum puteti vedea mai jos, pe Harta austriaca de la 1856.

Mai jos puteti vedea aceste imagini 3D ale crucii precum si detaliile inscriptionate pe aceasta:

Crucea padurarului - Cernica (matcap) by BIM GIS Concept on Sketchfab

Prin amabilitatea D-lui profesor Marius Ovidiu-Sebe, din Branesti, imaginile 3D rezultate in urma scanarii crucii prin tehnici specifice, au fost transmise d-nei expert, Andreea Panait, care, in baza noilor imagini primite, ne-a transmis o prima opinie si descriere a acestei cruci, dupa cum urmeaza:

„Cruce de tip latin. Prezinta acoperis monobloc. Lipseste o mare parte din el si o parte din bratul superior. Pe bratul superior si bratele laterale si frontale, prezinta înscris realizat prin excizare IS NI KA încadrate în cercuri a caror linii împletesc cu spatiul folosit pentru semnul solar legând astfel toate grupurile de litere. În partea de jos a rascrucii bratelor era un medalion cu initialele HS. La rascrucea bratelor prezinta soarele realizat prin excizare. Semnul solar are rol de a numi pe Iisus Hristos.
Înscrisul de pe bratul inferior este realizat prin excizare. Înscris foarte greu ilizibil. Se observa 9 rânduri.
primele doua rânduri sunt ilizibile. Se distinge pe primul rând, la capat, un insemn: cruce ajuta. Rândurile 3-9: (...) Calin?, Costandin, lie, Nicolae, Manda, (...)(...) Ioan?
Pe laterala dreapta a bratului inferior prezinta înscris ilizibil pe cca 6 rânduri, realizat prin incizare."

Speram ca, in viitorul apropiat, in urma analizelor de specialitate, sa fie descifrate mai multe detalii de pe aceasta cruce astfel incat sa aflam cat mai multe despre originile si semnificatia acestei cruci. Aceasta, inca se afla pe locul marcat pe harta austriaca si poate fi inca vizitata, chiar daca in conditii improprii.

Dupa cum puteti vedea si in fotografiile de mai jos, crucea, se afla intr-o stare de degradare destul de avansata, fiind pur si simplu "abandonata" la marginea unei poteci intre Cernica si Branesti. Rugam pe cei care cred ca pot ajuta intr-un fel s-au altul la descifrarea inscriptiiilor, sau la restaurarea acesteia, sau la punerea in valoare pe acest amplasament al acestei cruci si introducerea in circuitul turistic, sa ne contacteze.

Multumim pe aceasta cale reprezentantilor BIM GIS Concept, care, pana acum au scanat si Biserica Balaceanca si care ne vor sprijini in viitor cu scanarea pe spate a acestei cruci, precum si a crucii de la Schitul Iezarul de maici de la Caldararu, al Vornicesei Chiajna, sotia Vornicului Cernica Stirbei si a crucii dintre Balaceanca si Glina.

Pentru mai multe detalii despre aceste cruci a se citi si: 

Crucile vechi din piatra din Branesti. Repere istorico-religioase si de geografie locala.

Imagine 3D a bisericii Balaceanca.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Balaceanca, jud. Ilfov. (Video , min 4:05 - 6:12)

FOTO-VIDEO - Imagini noi din marele complex medieval, descoperit în situl arheologic de la Cernica - Caldararu.

Articol initial - 14-aug-2024 - Crucea misterioasa din adâncul padurii Cernica - „Strajerul drumului vechi de la Branesti la Manastirea Cernica”!

„Oriunde ar fi fost ridicata, crucea a fost semnul prin care omul a marcat legatura lui cu Dumnezeu, încercând sa capete protectie pentru sine si comunitate si, în acelasi timp, a conferit sacralitate locului însemnat - Prof. Marius-Ovidiu Sebe”

Sursa: Articol scris de Prof. Marius-Ovidiu Sebe - Asociatia Culturala Branesti Ilfov.

"Drumul vechi care merge prin padure de la Branesti la manastirea Cernica este strajuit de o cruce veche si misterioasa (n,r, si care are o vechime de cel putin 170 de ani, fiind marcata pe harta austriaca de la 1856. A se vedea mai jos.)

Aceasta cruce este amplasata în apropierea unui loc deschis, cunoscut cu numele „La Islaz”, unde branistenii veneau cu animalele la pasunat. De fapt, este vorba de fostul islaz al satului, care în timpul razboaielor a functionat ca aerodrom al avioanelor de lupta. Crucea este situata în marginea drumului, dincolo de Islaz, în apropierea vadului de trecere al vaiugii Tânganu (Lacul Negru) si a unui put de piatra, cunoscut si sub numele de Fântâna Hotilor. A

În urma cu câtiva ani, Vasile Bolboja împreuna cu un grup de oameni pasionati de istoria localitatii Cernica au cercetat aceasta cruce pe care o numesc „Crucea padurarului”, (n.r. a se vedea mai jos galeriile FOTO si VIDEO-min. 8:45 cu excursia din Padurea Cernica, inclusiv itinerarul acesteia si locatia crucii in padure, pe 8 mai 2010) deoarece în unele scrieri monografice ale satului Cernica se mentioneaza ca aceasta cruce semnaleaza locul unde a avut loc o moarte tragica a unui padurar pe nume Simion, fost primar al localitatii, rapus miseleste din razbunare de membrii unei familii de romi din localitate. Initiatorii promiteau sa revina cu informatii în urma unei cercetari mai în amanunt.

 

Crucea este scrisa pe ambele sale fete si este greu de descifrat ca urmare a degradarii scrisului. In anul 2020, asociatia culturala a efectuat o expeditie pâna la locul crucii, iar fotograful Marius Pistrui a realizat fotografii de detaliu si de profunzime pentru a facilita descifrarea ei.

Cu toate acestea, descifrarea crucii este foarte anevoioasa, ca urmare a degradarii avansate. Din cercetarea unor documente cartografice a reiesit faptul ca aceasta cruce este mai veche de anul 1850.

Dupa ce a vizualizat imaginile, expertul în chirilica, muzeograful Andreea Panait, o considera mai degraba o cruce acatist, vazând-o cel mai probabil într-o relatie cu fântâna din apropiere si marginea drumului unde este amplasata. La rascrucea bratelor, identifica semnul solar realizat prin excizare. Evident ca acestea sunt supozitii si doar o cercetare a specialistilor la fata locului poate duce la elucidarea misterului acestei cruci.

În lipsa unor masuri de protejare, crucile vechi care mai supravietuiesc astazi sunt sortite distrugerii si disparitiei. In felul acesta se vor sterge pagini din istoria locala, daca nu chiar nationala. Crucile de însemnatate locala, mai vechi de secolul XX, ar trebui declarate monumente istorice locale protejate."

n,r, - Mai jos puteti regasi doua articole din anul 2010 cu descrierea contextului in care a avut loc cercetarea cu privire la aceasta cruce.

Galerie Foto:

 

Pe aceasta harta crucea este indicata pe locul denumit "laku negru" (sub litera "u" ), la intersectia potecii dinspre Cernica (capatul strazii Traian de astazi) pe partea dreapta a acestei poteci catre Branesti, cu firul de apa care traverseaza Padurea Cernica prin Valea Tanganului. Dupa cum se poate vedea pe harta, pe aceasta poteca, spre Cernica, la aproximativ 500 de m, spre cantonul parasit al ocolului silvic, mai este marcata inca o cruce, dar nedescoperita pana in prezent. 

 Pentru (+) marirea / (-) micsorarea hartii, glisati cu doua degete pe ecranul telefonului sau utilizati rotita mouse-ului prin rotire sus sau jos.

Coordonatele GPS exacte sunt urmatoarele:

 

Sambata 8 Mai 2010, un grup de localnici si simpatizanti ai comunei Cernica a inceput organizarea itinerarilor pentru viitoarele excursii tematice in zona Cernica. Cu ajutorul acestor excursii se doreste popularizarea in randul locuitorilor comunei Cernica (si nu numai) a istoriei locale, promovarea monumentelor si zonelor naturale si istorice, protejarea si prezervarea lor, astfel incat generatiile urmatoare sa se poata bucura de frumusetile naturale ale comunei Cernica si sa-si pastreze urmele identitati si trecutului lor. Primul traseu stabilit a inceput de la intrarea satului Tanganu, in zona ruinelor Manastirii Tanganu (construita de Radu cel Frumos), cu traversarea autostrazii in zona "Gura lui Gaman", cu iesire pe langa Cabana Padurarului, cu stationare la Putul de Piatra si Crucea Padurarului si iesire din padure pe langa Casa Padurarului.

Traseul de aproximativ 10 km a fost continuat cu destinatia: malul vestic al lacului Cernica, pe promontoriul natural al lacului, declarat site arheologic cu ocazia descoperirilor facute langa satul Caldararu si anume: Necropola Neolitica de la Cernica (una dintre cele mai importante necropole neolitice din sud-estul Europei si cea mai mare din Muntenia, unde au fost descoperite 374 de morminte), satul medieval Maracineni si Manastirea Vorniceasa-Iezerul. O sa revenim cu mai multe detalii despre aceasta drumetie pregatitoare si locurile vizitate si de asemenea o sa va prezentam si o filmare facuta cu aceasta ocazie. Aceste drumetii vor continua, iar la momentul definitivarii traseelor, veti fi invitati sa participati la aceste excursii pe care Voxcernica si utilizatorii sai le vor organiza pentru Dvs. Invitam profesorii de istorie din satele noastre sa contribuie la organizarea acestor excursii astfel incat aceste obiective sa fie cunoscute si de catre copii nostrii, nu numai de specialistii din alte tari. 

GALERIE FOTO:

Pregatire itinerarii excursii tematice

cernica

Un grup de entuziasti iubitori de istorie si natura locala din comuna Cernica au inceput pregatirea excursiilor tematice: "Monumente, zone istorice si naturale ale comunei Cernica". Mai multe itinerarii vor fi stabilite ( a se vedea video cu un click aici si album foto aici) in urmatoarea perioada si va fi elaborata o monografie a locurilor de interes istoric local pentru comuna Cernica, in scopul promovarii si prezervarii lor. Dar sa prezentam “temerarii”. Începem cu oaspetele nostru de onoare: Walter Dionisie, cunoscut muzician, un vechi prieten  al locuitorilor comunei noastre prezentator al manifestarile cultural-sportive care au devenit istorie: primele 3 editii ale Cupei Cernica la fotbal,  între anii 2002-2004. Continuam cu Lilian Iordache, administratorul portalului VOXCERNICA, Nicu Ciotoran si “Crispat”, responsabilul de

istorie locala si respectiv talentatul  colaborator al aceluiasi portal, localnicii Ion Sava, Dumitru Preda, Ion Constantin-Godacel, ghidul nostru, fostul padurar, Sterea Preda si semnatarul acestor rânduri. Plecarea s-a facut din partea nordica a satului Tânganu, exact  de lânga locatia legendarei manastiri Tânganu care, acum este acoperita în întregime de necrutatoarea si... insensibila vegetatie.

pregatire itinerarii excursii tematice comuna cernica bibliotecaAm continuat pe sub “Autostrada Soarelui” si am ajuns la “Valea lui Gaman”, apoi am trecut pe lânga cocheta, izolata minicabana gestionata de padurarul acelui sector, Burcea Stefan – “Fane Paduraru”, am cotit spre nord, am ajuns lânga fostul miniaeroport militar german din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, acum acoperit cu o tânara padure, ni se spune, realizarea regretatului padurar Carabus Dumitru, “Conu” cum era cunoscut...

La acea intersectie a fost descoperita, fotografiata, “Crucea padurarului”, monument care ascunde o tragica crima petrecuta în anii de demult, pe care  noi, dupa documentarea necesara, o vom prezenta în viitorul apropriat. Am facut un popas la celebrul reper local, “Putul de piatra” acum acoperit de natura si...nepasare. Imaginile de lânga fostul “put” au fost,  totusi, socante: zeci de copaci de mari dimensiuni care au crescut în balta din apropiere au fost rasturnati de o teribila furtuna si îsi expuneau privirilor noastre... falnicile radacini.

Ne-am continuat drumul spre satul Cernica, am trecut pe lânga “Casa Padurarului”, am intrat în amintitul sat prin locul unde se construieste o frumoasa si cocheta manastire de maici. Biserica si chiliile sunt în constructie si locul ales este superb: la îngemanarea dintre satul Cernica, padurea Cernica si, spre sud, valea, candva a Colentinei, care se strecura  discret si protector spre manastirea Tânganului... Am facut transbordarea... auto pâna în partea de vest a comunei Cernica, lânga satul Caldararu, pe malul lacului Cernica.

Ne-am oprit pe locatia fostului sat medieval Maracineni, plasat înspre nordul actualului sat Caldararu, în spatiul dintre padurea Caldararu si lacul Cernica. Aproape de malul lacului a fost vizitat si fotografiat “însemnul” (adica crucea) care consemneaza  existenta fostei  manastiri de maici Iezeru. Tot pe acest site arheologic se afla cea mai mare Necropola Neolitica din muntenia unde cu ocazia sapaturilor la satul medieval Maracineni au fost descoperite in jur de 370 de morminte din epoca neolitica.

Imaginile vazute de pe locatia fostei manastiri Iezeru sunt superbe: spre est, binecunoscutul lac Cernica în continuarea caruia se asterne linistit si pitoresc satul Cernica cu extensia sa înspre manastirea Cernica, numita “Ograzile”, terenul de fotbal, Institutul Teologic Adventist, cladirile Întreprinderii de Proteze si o padure de ... vile...Aici s-a încheiat o superba zi în care am parcurs comuna noastra pe diagonala est-vest. Urmeaza sa diversificam aceste itinerarii turistice si pe alte... diagonale...si cu mai multi participanti.

 

Notificare comentarii

Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.

Vox Cernica TV