Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Angajatorii sunt obligați să le acorde salariaților o zi liberă, plătită, dacă completează formularul online în prima etapă a recensământului populației. Cei care nu au acces la internet vor primi vizitele recenzorilor acasă, în perioada 16 mai-17 iulie. Persoanele care refuză să participe la recensământ vor fi amendate.

Luni, 14 martie 2022, începe autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL 2021) care presupune, în premieră pentru România, două aspecte distincte:

•autorecenzarea online

•autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse.

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 2 pași:

pasul unu: persoana accesează PLATFORMA DE AUTORECENZARE și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;

pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie-15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.)

Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

RPL2021 este primul din România organizat integral în format digital, cu respectarea precauțiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19. Întregul proces al colectării datelor se va desfășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.

Institutul Național de Statistică (sediul central și direcțiile teritoriale de statistică) mulțumesc în mod deosebit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și primăriilor pentru suportul tehnic, logistic și informațional oferit.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE) si de asemenea mai jos, atasat puteti consulta ghidul de AUTORECENZARE:

 

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în trei etape:

1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021;

14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare;

16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă din 2011 până în prezent. Sporul natural negativ şi migraţia externă sunt principalii factori ai scăderii populaţiei, a spus, în cadrul unui eveniment organizat în luna ianuarie, Tudorel Andrei, preşedintele INS.

La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populaţia rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

Conform INSSE, elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

  • 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
  • posibilitatea autorecenzării – premieră în statistica românească;
  • recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
  • autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
  • chestionarul pentru autorecenzare – disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză.
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariile revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Actualizează