- Scris de Administrator Administrator
- Categorie: Obiceiuri si Traditii Obiceiuri si Traditii
- Publicat: 06 Martie 2022 06 Martie 2022
- Creat: 06 Martie 2022 06 Martie 2022
- Accesări: 507 507
Pe fondul pandemiei si a razboiului din Ucraina, era cat pe ce sa uit ca astazi este "Lăsata secului" (ziua de "Iertaciune" in alte zone) adica debutul postului Pastelui 2022. Totusi pe seara, mi-am adus aminte si am fost curios sa vad daca traditia "dihornitei", "focul de urlarie" se mai tine de catre locuitorii comunei Cernica. Raspunsul este da si din fericire (pentru unii) / din pacate (pentru altii) traditia inca nu "a apus" definitiv.
Fata de vremurile cand in dreptul aproape fiecarei case din satele comunei Cernica, se aprindea acest foc pentru alungarea gerului, spiritelor rele si marcarea trecerii la primavara, anul acesta am putut vedea doar doua locuri in care traditia a fost "intretinuta" cu cauciucurile de rigoare. Si pe adresa redactiei a sosit si o fotografie dintr-o ograda particulara.
Din nefericire "petrecerea" s-a spart destul de repede, spre tristetea tinerilor si copiilor participanti. Din cele auzite, unul dintre consateni (dintre cei care s-au mutat de curand in comuna noastra, adica cum s-ar spune in popor, dintre cei "parveniti" si mutati de curand in comuna) a sunat de mai multe ori la politie pentru a pune capat distractiei si bunei dispozitii acestora.
Politistii, nu numai ca au raspuns foarte prompt, dar au adus si pompierii care au stins rapid focurile (ca de altfel si pe cel din cealalta locatie, din cealalta parte a satului).
Este pentru prima data (cel putin asa stiu eu), cand, dupa multi ani de respectare a traditiei, politia si pompierii au intervenit in acest fel, mai ales ca focul era facut in plin camp.
Satenii sunt suparati cand vad ca, pe fondul problemelor legate de arderile sistematice ale unor mari poluatori si la care nu mai ajung nici politistii si nici pompierii (decat foarte rar), acestia nu mai au voie o data pe an, sa aprinda focul, astfel ca aceasta traditie sa fie mentinuta.
Trecand pe soselele principale ale comunei nu am mai vazut nici un foc pe santurile "traditionale" ale comunei. Pandemia si "incalzirea globala" se pare ca si-a lasat amprenta si asupra acestei traditii, oamenii aproape ca s-au obisnuit cu izolarea sau "auto" izolarea impusa sau auto-impusa.
Din ce am auzit, dar la acest moment, nu pot si garanta ca este adevarat, alte localitati din Ilfov, au organizat la modul oficial "dihornita", "urlaria" intr-un mod centralizat, sub forma unor focuri de tabara cu focul intretinut de lemne si nu de cauciucuri, astfel incat acestia sa poata "socializa" in locatii sigure pentru toti participantii.
Probabil, aceasta modalitate de organizare si de a aprinde focul ar putea fi o solutie pentru ca acesta traditie, tinuta de sute de ani, sa nu se piarda si sa se incadreze in reglementarile legale actuale cu privire la protectia calitatii aerului si a sigurantei participantilor.
Chiar daca satenii nu cunosc foarte bine aceste reglementari, totusi acestia vad si asista cu tristete ,la modul cum, mai multe traditii locale, nu numai ca nu mai sunt promovate, dar acestea dispar incetul cu incetul si sunt inlocuite cu altele, aduse de alte meleaguri (ex. haloween, etc.).
Va invitam sa dezbateti / comentati pe tema de mai sus pentru a se putea gasi o solutie care sa multumeasca pe toata lumea.
;
- Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja
- Categorie: Obiceiuri si Traditii Obiceiuri si Traditii
- Publicat: 14 Ianuarie 2018 14 Ianuarie 2018
- Creat: 14 Ianuarie 2018 14 Ianuarie 2018
- Accesări: 2485 2485

Ne-am propus ca, in portalul Vox Cernica, sa va facem o prezentare sistematica a tuturor obiceiurilor si traditiilor specifice fiecarui sat dar si cele « comune », ale comunei Cernica, astfel incat, sansele ca acestea sa fie duse mai departe, in viitor, sa fie cat mai mari. Rugam pe toti cei care doresc sa contribuie la perpetuarea acestor traditii si obiceiuri din fiecare sat, sa ne contacteze si sa ne comunice versiunea / amintirile lor cu privire la formele de manifestare a acestor traditii si obieceiuri specifice din fiecare sat al comunei. Speram, ca la sfarsitul acestui demers, sa va putem prezenta o lucrare bine structurata si documentata cu cat mai multe detalii, pe fiecare din satele comunei Cernica : Tanganu, Balaceanca, Caldararu, Posta si binenteles Cernica.
Ca orice comună românească şi comuna Cernica a avut (si inca mai are) o viaţă spirituală foarte bogată. În condiţiile de muncă fizică, aproape extenuantă în decursul unei saptâmani orice om are nevoia fizică şi mentală pentru refacere. Altfel ar dispărea… Tradiţiile, obiceiurile venite din adâncurile istoriei au contribuit la echilibrarea unor vieti altminteri nu foarte usoare.
Astazi incepem această succintă prezentare cu prima dintre sărbătorile de primăvară si anume
“lăsatului sec “ cu cateva repere a manifestarii specifice din satul Tanganu.
"Lăsata secului" (cum se spune în limbaj popular) înseamnă debutul unuia din cele patru mari posturi din an inclusiv al Postului Mare: cel al Paştelui (are 7 săptâmani) Pregătirile in satul Tanganu erau febrile: gospodinele cu bucatele, copii cu cauciucurile care trebuiau să ardă în … dihorniţă. Trecerea de la un regim alimentar “de iarnă” bogat în proteine bazat pe porcul sacrificat în Crăciunul din anul trecut la unul de primăvară, era fastuos. Gospodinele pregăteau de toate: sacrificau o pasăre sau două după caz, scoteau gustoasa carne de porc conservată în untură în borcane, garniţe sau afumate, fierbeau ouă de la găinile care tocmai declanşau “fluxul productiv de primăvară” pentru Paştele care se apropia şi instinctul de reproducere pregătindu-se să ajungă mame-cloşti.
Dar la mare căutare erau dulciurile: plăcintele de brânză, de dovleac, de mere, scovergarul (un fel de plăcintă doar din cocă şi cu mult zahăr). Nu lipseau gogoşile simple sau umplute cu gem, marmeladă, dulceaţă, sau dispărutul magiun. Apoi urmau cornuleţele care deasemenea aveau înfoliate în ele gem, marmeladă, rahat sau pesmeţii “de casă”. Toate acestea se aşezau pe o masă în centrul modestelor, pe atunci camere, şi fiecare mânca ce dorea, “pe îndestulate”. Doar urma “postul cel lung”.
În acea zi există un obicei vechi: finii veneau în vizită la naşi cărora le ofereau cadouri … comestibile. Tradiţional era “curcanul pentru naşu’ ” dar şi altele cum ar fi fructele, îndeosebi portocale atât de rare pe atunci. Masa era îndestulată cu acele bunătăţi până a doua zi. Cei mai credincioşi nu se mai apropiau de cele “dulci”. Doar începuse postul ! Copiii continuau să consume până la capăt acele bunătăţi. Doar erau copii…
Pentru copii două erau evenimentele acelei prime mari sărbători a anului.
Prima era dihorniţa. Aceasta consta în aprinderea într-o căldare încărcată cu cauciucuri de tot felul: de încălţăminte veche, de biciclete, de maşini şi multe alte accesorii cauciucate. Găleata se agaţă în vârful unui pom, stâlp sau beldie. Spectacolul oferit de lumina “de sus” era fascinant pentru copii. Dar şi oamenii maturi asistau la acest spectacol “luminos”. Acest obicei se păstrează şi astăzi mai ales în condiţiile abundenţei de cauciucuri auto uzate tocmai bune de sacrificat pe “altarul dihorniţei”.
Un alt obicei era acela în care copiii “asaltau” halviţa. Adică părinţii cumpărau o bucată de gustoasă halviţă, o legau bine cu o sfoară şi o atârnau de o grindă a casei. Copiii erau legaţi cu mâinile la spate, se înşirau în jurul halviţei tocmai suspendate şi încercau, spre hazul tuturor, să muşte din ea folosindu-se doar de dinţi şi abilitate… Toţi se mânjeau copios cu lipicioasa halviţă. Într-un final fericit, bucata de halviţă era eliberată de sfoară agăţătoare şi era împărţită, frăţeşte !, între combatanţi. Finalul era … spălatul pe faţă de dulceaţa halviţei ademenitoare.
Urma, a doua zi, luni, “datul în tarbac”. În centrul satului adunau bărbaţii, se aduceau câinii leneşi li se atârna o tinichea de coadă şi erau alergaţi de cei prezenţi, împricinatul câine alerga speriat şi în cele din urmă devenea … vrednic şi …rău. Se spune că un mare specialist în organizarea acestui inedit şi mult gustat spectacol anual în satul Tânganu era Gogu Păduraru.
In episodul următor vom prezenta obiceiurile şi desfăşurarea cele mai mari sărbători crestineşti - Sarbatorile Pascale.
- Scris de Asociatia Asociatia
- Categorie: Stiri recente Stiri recente
- Publicat: 26 Februarie 2012 26 Februarie 2012
- Creat: 26 Februarie 2012 26 Februarie 2012
- Accesări: 5563 5563
Traditionala "Dihornita" a fost tinuta si anul acesta in Comuna Cernica. Intrand in satul Caldararu, am fost putin speriat, pentru ca, de la intrarea in Cernica si pana in Caldararu nu vazusem decat un foc. Stiu ca venisem oarecum devreme (pe la 18:00), dar chiar daca deja era intuneric, totusi, pe vremuri la aceasta ora, puteai vedea cate un foc de cauciuc la aproape fiecare poarta. Per total in Caldararu cred ca am vazut cinci focuri, ceea ce spune multe despre cheful oamenilor si tinerilor de a mai respecta traditia de lasata secului. In aceste conditii, impreuna cu cativa prieteni, am decis sa ne luam unicul cauciuc disponibil si sa cautam taramuri mai bune unde puteai sta de vorba cu cineva si unde puteai bea si un "suc". Si am ajuns la Tanganu, unde nu mica ne-a fost surpriza si sa vedem o mare diferenta in ceea ce inseamna, placerea de "alungare" a relelelor de peste an. Practic la fiecare cateva case puteai gasi grupuri mari de tineri si mai putin tineri laolalta, bucurandu-se de aceasta traditie. Pe drumul de intoarcere prin Cernica, am fost de asemenea placut impresionat de cat de multi inca se mai bucura de aceasta traditie. Nu am putut sa ne oprim la fiecare foc, dar va putem prezenta cateva secvente de pe traseul
Caldararu-Cernica-Tanganu. In Balaceanca si Posta nu am mai ajuns,dar daca aveti Dvs ceva video-uri din aceste locatii, va asteptam cu drag sa le postam.
Articole mai vechi: Dihornita la Cernica, Caldararu.
- Scris de Asociatia Asociatia
- Categorie: Stiri recente Stiri recente
- Publicat: 07 Martie 2011 07 Martie 2011
- Creat: 07 Martie 2011 07 Martie 2011
- Accesări: 5476 5476
- Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja
- Categorie: Opinii Opinii
- Publicat: 12 Februarie 2010 12 Februarie 2010
- Creat: 12 Februarie 2010 12 Februarie 2010
- Accesări: 9368 9368
Exista tendinta, altminteri normala (mai ales la cei de varsta a treia) de a idiliza/idealiza trecutul lor. Este o tendinta umana, pentru ca a ne privi trecutul in negru inseamna a ne saraci acea parte a vietii pe care am lasat-o in urma. Excelentul documentar despre "Festivalul filmului la sate" precum si comentariul simpaticului nostru vizitator Gigibadiu, m-au indemnat sa scormonesc amintirile mele despre trecutele distractii ale tinerilor din alte vremuri. Si de la inceput sa fac o precizare: erau mult mai bogate, mai nuantate, mai afective, mai sincere decat cele de azi.
Fiecare sat avea cate un camin cultural. Nu erau cladiri impozante sau noi, dar exista.
nu am vizionat pe atunci. Erau la modia filmele "franco-italiene" cu mari actori Jean Marais, Gerard Philipe, Gerard Baray, Claudia Cardinale, Sofia Loren, Brigitte Bardot, etc. Si filmele erau celebre: seria cu "Pardaillan", Cocosatul de la Notre-Dame, Ciocciara, Westernuri si, sa nu uitam filmele romanesti din acea vreme care si azi sunt difuzate pe mai toate posturile de TV. Doamne ce de spectatori, ce inghesuiala a fost in modesta sala la celebrul film indian "O floare si doi gradinari" sau "Lantul amintirilor" sau la filmele cu regele rockului Elvis Priesley !. Va prezentam mai sus o secventa din filmul Lantul amintirilor si de asemenea o interpretare a aceleiasi melodii de catre celebra romanca Naarghita care sigur va va "transporta" in acele timpuri. (CLICK AICI si pentru un site dedicat Naarghita), unde puteti afla toate detaliile despre ea, pentru ca suntem siguri ca sunt multi care o iubesc pe aceasta artista deosebita si care a facut furori in toata lumea cu muzica ei).
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.