Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja

Categorie: Obiceiuri si Traditii Obiceiuri si Traditii

Creat: 14 Ianuarie 2018 14 Ianuarie 2018

Accesări: 2727 2727

Ne-am propus ca, in portalul Vox Cernica, sa va facem o prezentare sistematica a tuturor obiceiurilor si traditiilor specifice fiecarui sat dar si cele « comune », ale comunei Cernica, astfel incat, sansele ca acestea sa fie duse mai departe, in viitor, sa fie cat mai mari. Rugam pe toti cei care doresc sa contribuie la perpetuarea acestor traditii si obiceiuri din fiecare sat, sa ne contacteze si sa ne comunice versiunea / amintirile lor cu privire la formele de manifestare a acestor traditii si obieceiuri specifice din fiecare sat al comunei. Speram, ca la sfarsitul acestui demers, sa va putem prezenta o lucrare bine structurata si documentata cu cat mai multe detalii, pe fiecare din satele comunei Cernica : Tanganu, Balaceanca, Caldararu, Posta si binenteles Cernica.

Ca orice comună românească şi comuna Cernica a avut (si inca mai are) o viaţă spirituală foarte bogată. În condiţiile de muncă fizică, aproape extenuantă în decursul unei saptâmani orice om are nevoia fizică şi mentală pentru refacere. Altfel ar dispărea… Tradiţiile, obiceiurile venite din adâncurile istoriei au contribuit la echilibrarea unor vieti altminteri nu foarte usoare.

Astazi incepem această succintă prezentare cu prima dintre sărbătorile de primăvară si anume

“lăsatului sec “ cu cateva repere a manifestarii specifice din satul Tanganu.

"Lăsata secului" (cum se spune în limbaj popular) înseamnă debutul unuia din cele patru mari posturi din an inclusiv al Postului Mare: cel al Paştelui (are 7 săptâmani) Pregătirile in satul Tanganu erau febrile: gospodinele cu bucatele, copii cu cauciucurile care trebuiau să ardă în … dihorniţă. Trecerea de la un regim alimentar “de iarnă” bogat în proteine bazat pe porcul sacrificat în Crăciunul din anul trecut la unul de primăvară, era fastuos. Gospodinele pregăteau de toate: sacrificau o pasăre sau două după caz, scoteau gustoasa carne de porc conservată în untură în borcane, garniţe sau afumate, fierbeau ouă de la găinile care tocmai declanşau “fluxul productiv de primăvară” pentru Paştele care se apropia şi instinctul de reproducere pregătindu-se să ajungă mame-cloşti.

Dar la mare căutare erau dulciurile: plăcintele de brânză, de dovleac, de mere, scovergarul (un fel de plăcintă doar din cocă şi cu mult zahăr). Nu lipseau gogoşile simple sau umplute cu gem, marmeladă, dulceaţă, sau dispărutul magiun. Apoi urmau cornuleţele care deasemenea aveau înfoliate în ele gem, marmeladă, rahat sau pesmeţii “de casă”. Toate acestea se aşezau pe o masă în centrul modestelor, pe atunci camere, şi fiecare mânca ce dorea, “pe îndestulate”. Doar urma “postul cel lung”.

În acea zi există un obicei vechi: finii veneau în vizită la naşi cărora le ofereau cadouri … comestibile. Tradiţional era “curcanul pentru naşu’ ” dar şi altele cum ar fi fructele, îndeosebi portocale atât de rare pe atunci. Masa era îndestulată cu acele bunătăţi până a doua zi. Cei mai credincioşi nu se mai apropiau de cele “dulci”. Doar începuse postul ! Copiii continuau să consume până la capăt acele bunătăţi. Doar erau copii…

Pentru copii două erau evenimentele acelei prime mari sărbători a anului.

Prima era dihorniţa. Aceasta consta în aprinderea într-o căldare încărcată cu cauciucuri de tot felul: de încălţăminte veche, de biciclete, de maşini şi multe alte accesorii cauciucate. Găleata se agaţă în vârful unui pom, stâlp sau beldie. Spectacolul oferit de lumina “de sus” era fascinant pentru copii. Dar şi oamenii maturi asistau la acest spectacol “luminos”. Acest obicei se păstrează şi astăzi mai ales în condiţiile abundenţei de cauciucuri auto uzate tocmai bune de sacrificat pe “altarul dihorniţei”.

Un alt obicei era acela în care copiii “asaltau” halviţa. Adică părinţii cumpărau o bucată de gustoasă halviţă, o legau bine cu o sfoară şi o atârnau de o grindă a casei. Copiii erau legaţi cu mâinile la spate, se înşirau în jurul halviţei tocmai suspendate şi încercau, spre hazul tuturor, să muşte din ea folosindu-se doar de dinţi şi abilitate… Toţi se mânjeau copios cu lipicioasa halviţă. Într-un final fericit, bucata de halviţă era eliberată de sfoară agăţătoare şi era împărţită, frăţeşte !, între combatanţi. Finalul era … spălatul pe faţă de dulceaţa halviţei ademenitoare.

Urma, a doua zi, luni, “datul în tarbac”. În centrul satului adunau bărbaţii, se aduceau câinii leneşi li se atârna o tinichea de coadă şi erau alergaţi de cei prezenţi, împricinatul câine alerga speriat şi în cele din urmă devenea … vrednic şi …rău. Se spune că un mare specialist în organizarea acestui inedit şi mult gustat spectacol anual în satul Tânganu era Gogu Păduraru.

In episodul următor vom prezenta obiceiurile şi desfăşurarea cele mai mari sărbători crestineşti - Sarbatorile Pascale.

Scris de Asociatia Asociatia

Categorie: Stiri recente Stiri recente

Creat: 26 Februarie 2012 26 Februarie 2012

Accesări: 6162 6162

Traditionala "Dihornita" a fost tinuta si anul acesta in Comuna Cernica. Intrand in satul Caldararu, am fost putin speriat, pentru ca, de la intrarea in Cernica si pana in Caldararu nu vazusem decat un foc. Stiu ca venisem oarecum devreme (pe la 18:00), dar chiar daca deja era intuneric, totusi, pe vremuri la aceasta ora, puteai vedea cate un foc de cauciuc la aproape fiecare poarta. Per total in Caldararu cred ca am vazut cinci focuri, ceea ce spune multe despre cheful oamenilor si tinerilor de a mai respecta traditia de lasata secului. In aceste conditii, impreuna cu cativa prieteni, am decis sa ne luam unicul cauciuc disponibil si sa cautam taramuri mai bune unde puteai sta de vorba cu cineva si unde puteai bea si un "suc". Si am ajuns la Tanganu, unde nu mica ne-a fost surpriza si sa vedem o mare diferenta in ceea ce inseamna, placerea de "alungare" a relelelor de peste an. Practic la fiecare cateva case puteai gasi grupuri mari de tineri si mai putin tineri laolalta, bucurandu-se de aceasta traditie. Pe drumul de intoarcere prin Cernica, am fost de asemenea placut impresionat de cat de multi inca se mai bucura de aceasta traditie. Nu am putut sa ne oprim la fiecare foc, dar va putem prezenta cateva secvente de pe traseul

Caldararu-Cernica-Tanganu. In Balaceanca si Posta nu am mai ajuns,dar daca aveti Dvs ceva video-uri din aceste locatii, va asteptam cu drag sa le postam.

Articole mai vechi: Dihornita la Cernica, Caldararu.

Scris de Asociatia Asociatia

Categorie: Stiri recente Stiri recente

Creat: 07 Martie 2011 07 Martie 2011

Accesări: 5952 5952

Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja

Categorie: Opinii Opinii

Creat: 12 Februarie 2010 12 Februarie 2010

Accesări: 10045 10045

Exista tendinta, altminteri normala (mai ales la cei de varsta a treia) de a idiliza/idealiza trecutul lor. Este o tendinta umana, pentru ca a ne privi trecutul in negru inseamna a ne saraci acea parte a vietii pe care am lasat-o in urma. Excelentul documentar despre "Festivalul filmului la sate Glina, Balaceanca, Cernica. 1973" precum si comentariul simpaticului nostru vizitator Gigibadiu, m-au indemnat sa scormonesc amintirile mele despre trecutele distractii ale tinerilor din alte vremuri. Si de la inceput sa fac o precizare: erau mult mai bogate, mai nuantate, mai afective, mai sincere decat cele de azi.

Fiecare sat avea cate un  camin cultural. Nu erau cladiri impozante sau noi, dar exista.

Asa cum spunea si Gigibadiu in Tanganu era localizat intr-o fosta carciuma "a lui Stancioi". Era o cladire veche cu o sala in suprafata de circa 50 mp dotat cu un aparat de proiectie destul de vechi. Dar cate filme celebre nu am vizionat pe atunci.

Erau la modia filmele "franco-italiene" cu mari actori Jean Marais, Gerard Philipe, Gerard Baray, Claudia Cardinale, Sofia Loren, Brigitte Bardot, etc.

Si filmele erau celebre: seria cu "Pardaillan", Cocosatul de la Notre-Dame, Ciocciara, Westernuri  si, sa nu uitam filmele romanesti din acea vreme care si azi sunt difuzate pe mai toate posturile de TV.

Doamne ce de spectatori, ce inghesuiala a fost in modesta sala la celebrul film indian "O floare si doi gradinari" sau "Lantul amintirilor" sau la filmele cu regele rockului Elvis Priesley !.

Va prezentam mai sus o secventa din filmul Lantul amintirilor si de asemenea o interpretare a aceleiasi melodii de catre celebra romanca Naarghita care sigur va va "transporta" in acele timpuri. (CLICK AICI si pentru un site dedicat Naarghita), unde puteti afla toate detaliile despre ea, pentru ca suntem siguri ca sunt multi care o iubesc pe aceasta artista deosebita si care a facut furori in toata lumea cu muzica ei).

Proiectiile erau in zilele de marti, joi, sambata si duminica. La intrare era un adapost al vechii carciumi unde ne adunam inainte si dupa vizionarea filmului, unde se legau prietenii, se produceau despartiri, se reinnodau vechi sentimente.

Fiecare cauta sa fie in grupul, in apropierea fetei sau baiatului cu care se dorea o prietenie. In unele perioade in acea sala se organizau baluri (sambata intre orele 22 - 3 dimineata) si duminica "Dansuri"  intre orele 16-19 urmate seara de film. Muzica era asigurata de un magnetofon cuplat la aparatul de proiectie.

Era vremea marilor formatii, Beatles in special, Rolling Stones, a cantautorilor italieni (A.Celentano, etc) si multe altele. Copiii  care inca nu erau "apti de dans.." se ingramadeau la intrare si savurau muzica si prin usa deschisa spectacolul din interior unde dansatori binecunoscuti pe atunci ii delectau cu twist, shake, tango si altele.

Sunt si acum oameni maturi care isi amintesc de farmecul acela degajat din mirabila sala, ei neavind access decat la intrare...Noi, tanganenii aveam "Corso" al nostru. Adica o portiune de sosea dintre fostul bufet si biserica pe care grupuri de fete si baieti se plimbau in dupa amiezile de duminca, in special, dar si in serile cand erau programate filme.

Nu era circulatia auto de acum. In acele plimbari se legau sau se dezlegau prietenii, se apela la intermediari pentru a mijloci o prietenie intre o fata si un baiat. Existau sentimente, amagiri si dezamagiri. Seara se incheia cu o traditionala, impamantenita plimbare "in doi" cand baiatul conducea fata pe ulite laturalnice si, de preferinta intunecoase, spre casa ei. Ce se petrecea in acele momente de "singuratate in doi" nu putem sti... Tin de intimitatea celor de atunci. A fost viata lor.

Cu siguranta pot spune ca din acele intalniri s-au format familii care au resiztat si rezista si azi... In orice caz, ca sa glumim putin, nu pot spune ca George Toparceanu in celebra sa poezie "Viata la tara"-->"Am vazut aici intr-o noapte/ niste fapte/ care m-au scandalizat". Satul Fundeni-Frunzanesti avea un camin nou, spatios asezat accesibil aproape de Gara CFR. Acolo in fiecare sambata se organizau baluri cu orchestre "adevarate" dotate cu chitare si tobe, moda impusa de The Beatles.

Acolo se aduna toata floarea ce vestita a tinerilor din satele dimprejur. Si mai ales dansatorii... de elita. Era un camin cultural satesc in toata puterea cuvantului care organiza de toate: vizionari dimineata pentru copii la televizor si tot felul de concursuri locale in cadrul intrecerilor scolare, ale caminelor culturale si mai tarziu "Cantarea Romaniei".  Si bineinteles celebrele (locale...) baluri.

Acele baluri aveau un farmec cu totul deosebit, creau niste emotii pe care noi cei de atunci nu le-am mai trait niciodata...  Si ne indoim ca tinerii de azi cufundati in calculatoare si, mai trist prin puzderia de buticuri au aceasta sansa... Am prezentat doar cateva dintre distractiile si emotiile de altadata. Sa nu uitam intrecerile sportive (si nu numai de fotbal), spectacole organizate pe "maidanul" din centrul satului, de revelioanele in grupuri mari, de duminicile petrecute la lacul si ulterior strandul Cernica, de jocuri de tot felul: "Popicul", "Gioale (arsice)", Sah, Table, "Tarbacul" (in lunea dupa Lasatul Secului) ca sa nu mai spunem de sarbatorile religioase:  Craciunul, Pastele, amintita Lasatul Secului (cu "Dihornita"), colindele, plugusorul, care aveau alte sensuri decat cele de azi. Si credeti-ma nu am insirat decat o parte dintre ele....Dar m-am lasat prins de amintiri si poate  obosesc pe aceia care se apleaca on-line asupra modestelor mele insemnari. Asa ca ma opresc urmand sa mai revin, daca este cazul, si altadata cu amintiri despre trecutele vremuri...