Neanderthalienii și Homo sapiens au pictat nestingheriți pereții peșterilor timp de zeci de mii de ani. Niciunul nu a fost identificat de Poliție, niciunul nu a primit amendă și, culmea, operele lor sunt astăzi protejate de stat. În România anului 2026, însă, un artist care a încercat să reînvie tradiția ancestrală pe Transfăgărășan riscă între 3.000 și 6.000 de lei. Ridicăm o problemă gravă de tratament inegal.
O nedreptate istorică pare să se consume zilele acestea sub ochii noștri.
Un bărbat care a pictat cu spray o inimă și numele „ANNA” pe o stâncă de pe Transfăgărășan a fost identificat de polițiști, iar Garda de Mediu urmează să stabilească măsurile legale. Potrivit informațiilor publicate vineri, acesta riscă o amendă contravențională cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei.
Internetul a dat deja verdictul, cea mai populară recomandare adresată muzei sale fiind, se pare:
„Anna, ține-ți prostul acasă!”
Noi, însă, credem că problema trebuie analizată mult mai profund. Cu cel puțin 40.000-50.000 de ani mai profund.
Dar cu pictorii din Paleolitic cum rămâne?
Să privim lucrurile fără prejudecăți.
Cu zeci de mii de ani înaintea cetățeanului de pe Transfăgărășan, numeroși indivizi au intrat în peșteri și au început să deseneze pe pereți fără să prezinte:
-
autorizație de construire;
-
aviz de mediu;
-
certificat de urbanism;
-
acordul proprietarului stâncii;
-
avizul Comisiei de Monumente;
-
dovada achitării taxei pentru reclamă și afișaj;
-
sau, din câte știm până în prezent, vreo aprobare din partea Salvamont.
La Lascaux, spre exemplu, oamenii Paleoliticului au umplut pereții peșterii cu cai, bizoni, cerbi și alte reprezentări, unele dintre picturi având aproximativ 17.000–20.000 de ani.
Mai grav, există inclusiv picturi rupestre din Spania datate la peste 64.800 de ani, adică înainte de sosirea cunoscută a omului modern în Europa, fapt care a dus cercetătorii la concluzia că cel puțin unele asemenea manifestări artistice ar putea aparține neanderthalienilor. Atribuirea și datarea exactă a unor asemenea lucrări continuă să fie discutate științific, dar avem suficiente dovezi că pasiunea pentru decorarea pereților nu a început pe Transfăgărășan în august 2026.
Și ce a făcut societatea cu autorii acestor acte?
Nimic.
Nicio amendă.
Niciun proces-verbal.
Nicio fotografie distribuită pe Facebook cu mesajul:
„Cro-Magni-anno, ține-ți prostul în peșteră!”
Poliția nu a reușit să-i identifice nici până astăzi
Situația este cu atât mai gravă cu cât autoritățile par să aplice un standard complet diferit în funcție de perioada istorică în care operează făptuitorul.
În cazul Transfăgărășan, Poliția Municipiului Curtea de Argeș l-a identificat pe presupusul autor în numai câteva zile.
În schimb, în cazul picturilor de la Lascaux, Altamira și al miilor de reprezentări paleolitice răspândite prin Europa, au trecut zeci de mii de ani, iar autorii sunt încă neidentificați.
Nu le știm numele.
Nu le știm domiciliul.
Nu avem CNP-ul.
Nu știm dacă spray-ul – pardon, ocrul – era achiziționat legal.
Nu știm nici măcar dacă bizonul pictat pe peretele peșterii și-a dat consimțământul pentru folosirea imaginii.
Este un eșec instituțional de proporții preistorice.
Mai mult: vandalul de atunci este „artist”, vandalul de azi este... vandal
Și aici apare adevărata discriminare.
Dacă desenezi un bizon pe stâncă în anul 15.000 î.Hr., peste câteva milenii vin arheologii, pun reflectoare, scriu doctorate despre tine și declară:
„manifestare extraordinară a spiritului creator al omului paleolitic”.
Dacă desenezi o inimă și scrii „ANNA” în 2026, vin Poliția și Garda de Mediu.
Aparent, între patrimoniu cultural universal și amendă de 6.000 de lei nu există decât o diferență de aproximativ 20.000 de ani.
Prin urmare, problema autorului de pe Transfăgărășan s-ar putea să nu fie neapărat lipsa talentului.
Poate că omul pur și simplu s-a născut prea devreme.
Dacă desenul va rezista până în anul 22.026, nu este exclus ca urmașii noștri să stea în fața lui cu ghidul turistic în mână:
„În fața dumneavoastră se află celebra Inimă de la Transfăgărășan, una dintre rarele manifestări ale cultului Annei în perioada târzie a civilizației românești bazate pe automobil cu combustie internă.”
Există însă și o diferență importantă
Pentru corectitudine istorică trebuie spus că artiștii paleolitici aveau un avantaj important.
Nu aveau spray.
Foloseau pigmenți naturali — ocru, cărbune și alte materiale minerale — iar operele lor ne oferă astăzi informații excepționale despre cultura și capacitatea simbolică a oamenilor preistorici.
Cetățeanul de pe Transfăgărășan nu a descoperit o nouă școală artistică și nici nu recomandăm transformarea Carpaților într-un caiet dictando pentru îndrăgostiți.
Dar explicația sa, surprinsă în filmarea devenită virală, merită deja un loc în istoria esteticii românești:
„Este stâncă.”
O observație imposibil de combătut din punct de vedere geologic.
Cerem egalitate de tratament!
În aceste condiții, solicităm autorităților să aleagă una dintre următoarele două variante:
fie îl iartă pe artistul de pe Transfăgărășan, în virtutea continuității culturale dintre Homo neanderthalensis, Homo sapiens și Homo automobilisticus de București, fie încep de urgență identificarea autorilor picturilor rupestre din Paleolitic.
Având în vedere timpul scurs, există totuși riscul ca faptele să fie prescrise.
Iar dacă nici această soluție nu este posibilă, rămâne măcar o concluzie pentru viitorii îndrăgostiți:
Iubiți-vă cât vreți. Dar nu scrieți pe munte.
Pentru că, după cum tocmai am aflat, diferența dintre o pictură rupestră de patrimoniu și o amendă de 6.000 de lei poate fi pur și simplu data la care ai făcut-o.
Abonare pentru a fi notificat cu privire la comentariile noi
Raportati
Comentariile mele