Caldararu

Prin săpăturile executate în anii 1960-1962 de Institutul de arheolo gie al Academiei R.P.R. pe un promontoriu din malul drept al lacului Cernica, format de rîul Colentina, pe teritoriul satului Căldăraru (corn. Cernica), s-au făcut descoperiri aparţinînd unor epoci şi orînduiri deose bite1. Cele 43 şanţuri, săpate pînă acum, au brăzdat de la pădurea Căldă raru pînă la lacul Cernica întinsul teren avînd culmea în această pădure, cu o mică înclinaţie spre est, pentru a coborî apoi în pante spre nord, est şi sud pînă la lacul Cernica 2 (fig. 1). Prin aceste săpături s-au descoperit două aşezări şi o necropolă din epoca neolitică, datînd din mileniul IV î.e.n., o aşezare a culturii bronzului din mileniul II î.e.n., în sfîrşit un com plex feudal cu diferite dependinţe şi numeroase urme de locuire feudală, care fac obiectul acestui studiu (fig. 2).

Pe malul de vest al lacului Cernica., pe teritoriul comunei Cernica (oraşul Bucureşti), prin săpăturile arheologice executate în anii 1961-1966 de Academia Republicii Socialiste România în colaborare cu Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti, s-au descoperit o aşezare şi o necropolă aparţinind fazei I a culturii Boian. Necropola de la Cernica, de care ne vom ocupa mai jos, ridică probleme variate şi complexe1 şi ocupă un loc
deosebit de important în cadrul culturilor preistorice din Europa.
Prin întinsa ei suprafaţă, care în situaţia actuală a cercetărilor depăşeşte 12 OOO m2, şi numărul considerabil de înmormîntări, care pînă la sfîrşitul anului 1966 totalizează 320 de morminte descoperite (fig. 1),

Institutul de arheologie al Academiei R. S. România a executat în anii 1960-1964 singur şi apoi în colaborare cu Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti, cercetări arheologice pe un promontoriu situat întrepă.d~e Şi malul de vest al lacului Cernica, în raza gatului Căldărb.ru (Comuna Cernica) (fig. 1.1). Acest teren este uşor înclinat lîngă pădure ~i în partea de mijloc, dar coboară spre nord, în pantă repede şi spre est în pantă mai lungă, dar mai puţin abruptă pînă în lacul Cernica.
Cele 107 şanţuri deschise pe acest teren din 1960 pînă la 1967 au scos la iveală urmele mai multor culturi materiale, care se înşiră din mileniul IV î.e.n. pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi anume :

în cursul săpăturilor efectuate începînd din 1959 în complexul arheologic de la Cernica format din marea necropolă neolitică aparţinînd culturii
Boian, a aşezămîntului feudal din secolele XVI-XVIII şi a necropolei corespunzătoare, a aşezărilor aparţinînd culturilor Glina şi Tei, au fost descoperite şi resturi ale unei locuiri getice1. In campaniile de săpături efectuate pînă acum pe promontoriul de pe malul lacului Cernica au fost descoperite doar două semibordeie şi cîteva gropi menajere Latene. Deşi resturile de cultură materială getică descoperite la Cernica sînt cantitativ destul de reduse, au avantajul de a fi descoperite în complexe...

Documentul conține o sinteză detaliată despre cercetările arheologice desfășurate la Mănăstirea Tînganu, realizate de Panait I. Panait și Mioara Turcu. Printre informațiile prezentate se numără detalii legate de situl arheologic, ctitoria lui Radu cel Frumos din secolul al XV-lea și modul în care aceasta a rezistat de-a lungul secolelor, în ciuda calamităților și proastei gestionări.

În linii mari, cercetările arheologice au relevat existența unor fundații bisericești și pivnițe monahale, dar și dovezi ale așezărilor feudale și geto-dacice. S-au descoperit 21 de bordeie, dintre care 15 feudale și 6 geto-dace, precum și 251 de morminte în vecinătatea lăcașului monahal. Mănăstirea nu avea un sistem defensiv bine dezvoltat, fiind protejată mai degrabă de așezarea sa naturală, înconjurată de lacuri și păduri.

Materialul arheologic recuperat include diverse artefacte ceramice, cuptoare de pâine și resturi de construcții din cărămidă și lemn. Un incendiu din anul 1595 a afectat serios ansamblul, dar ulterior mănăstirea a fost reconstruită parțial, incluzând un palat egumenial în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Construcția palatului respecta stilul feudalist, având o structură din cărămidă, cu un subsol boltit și detalii arhitecturale asemănătoare altor construcții din acea perioadă.

Mănăstirea a servit ca un important loc de popas pentru ctitorul său, fiind amplasată într-o zonă strategică de-a lungul drumurilor frecventate de acesta.

Sur le promontoire situe entre le lac de Cernica et la foret du meme nom, dans l'aire du village de Căldăraru, commune de Cernica, !'Institut d' Archeologie de l' Academie de la Republique Socialiste de Roumanie a continue Ies fouilles qui ont permis en 1961

On the western shore of the lake Cernica, on the territory of the Cernica village in the neighbourhood of Bucharest, the Academy of the Socialist Republic of Romania in co-operation with the Bucharest Museum of History carried out during 1961

În ceea ce-l priveşte pe comanditarul reşedinţei, trebuie spus că izvoarele scrise permit identificarea lui în persoana postelnicului Radu Captariu, cel care stăpânea satul Mărăcineni în a doua jumătate a secolului al XVI-lea262. La începutul secolului următor însă, satul împreună cu reşedinţa au fost înstrăinate de către fiii postelnicului, ele intrând astfel în posesia jupaniţei Chiajna, soţia marelui vornic Cernica263. Aceasta din urmă a schimbat însă destinaţia complexului rezidenţial, transformându-l în ceea ce documentele de cancelarie aveau să numească pe parcursul secolului al XVII-lea: “mănăstirea de pe Colentina ce se chiamă la Malul Iezărul”264.

262 DIR, B, veac XVII, vol. 2, p. 280, nr. 253.

Lucrarea pe care o publicam reprezinta un raport scris de renumitul Gheorghe Cantacuzino despre lucrarile arheologice cu privire la acest sat medieval, descoperit in anul 1960. Satul Maracineni a fost un sat creat si locuit de tarani colonisti, in a doua jumatate a secolului XVI. Acestia au fost adusi pe mosia cu acelasi nume si apartinand feudalului Radu Captaru, dependenti de acesta si pentru care au efectuat "munca de curatura a arboretului" in vederea degajarii terenului pentru vatra satului.

Recent, prin donația doamnei Zoe Gh. Cantacuzino, Muzeul Național de Istorie a României a intrat în posesia unui număr mare de cărți, extrase și însemnări, precum și a unor părți din corespondența purtată de profesorul Gheorghe Cantacuzino (1900-1977) cu diverși cercetători. Scrisorile, unele primite, altele copii după originale expediate de profesor, redau în parte intensitatea și varietatea activității desfășurate de prof. Gheorghe Cantacuzino pentru lămurirea unor probleme care îl frământau. Corespondența, purtată cu români și străini, tratează diferite subiecte din neolitic până în epoca feudală. Ea dovedește încă o dată multiplele preocupări ale regretatului profesor, multe dintre ele fiind concretizate prin articole sau comunicări.

În cele ce urmează, vom prezenta, pe probleme, fragmentele mai importante din diferite scrisori aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie.

Prin sapăturile arheologice inceputc în vara anului 1960, de către dr. doc. Gh. Cantacuzino, pe malul lacului Ccrnica, se urmarea cercetarea ruinelor bisericii mănăstirii lezeru. În prima campanie de săpături s-au descoperit şi o scrie de
morminte din epoca neolitica.
Datorită importanţei descoperirii s-a continuat cercetarea complexului funerar şi a resturilor de aşezari ncolitice aflate în preajmă, pînă în anul 1974. ln urma săpăturilor făcute au fost descoperite în total 369 mormintc. l'rin
marele său număr de mormintc, necropola ncolitică de la Cemica este una din cele mai mari din ţara noastra şi chiar din această parte a Europei.

Cercetările arheologice de suprafaţă efectuate cu diverse ocazii, Între anii 1987 şi 2005 au contribuit la completarea hărţii arheologice a Văii Tânganului şi al cursului inferior al râului Colentina cu Încă 9 perimetre arheologice. Ele se adaugă cercetărilor arheologice făcute În anul 1967 la biserica Sf. Nicolae din Ansamblul Mănăstirii Cernica si din anii 1960-1974 la rezervaţia Cernica Mănăstirea Iezerul. În cele 9 situri arheologice au fost identificate resturi materiale de la 20 de aşezări: 5 din epoca bronzului, cultura Tei; 3 din epoca Latene geto-dacică; 3 din epoca daco-romană (secolele III şi III-IV d. Hr.); 1 din secole/~ VI-VII d. Hr.; 4 din secolele IX-X şi 4 din epoca medievală şi medieval-modernă. ln două situri, extragerea În trecut a loessului şi nisipului pentru producerea cărămizilor, a dus la distrugerea unei părţi importante din suprafaţa lor. Astăzi integritatea siturilor care nu au fost Încă afectate, este ameninţată de construirea noilor zone rezidenţiale, aprobate prin Planurile Urbanistice Generale.

On the western shore of the lake Cernica, on the territory of the Cernica village in the
neighbourhood of Bucharest, the Academy of the Socialist Republic of Romania in co-operation
with the Bucharest Museum of History carried out during 1961 - 1967 archaeological excavations
that revealed a settlement and a necropolis belonging to phase I of the Boian culture.
On the site of the Neolithic necropolis, in the second millenium B. C„ a settlement of the
Bronze age was established. Later on, in the 16th and 17th centuries, a medieval settlement
and a monastery (Fig. 1) were set up.

Cultura Boian. Această-cultură este reprezentată pe plan paleoahtropologic prin necropolele de la .Cernica ”Odaia Vlădichii" și ”Popești-Vasilați”. 
Caracterizarea antropologică a populatei de la Cernica. Din marea necropolă neolitică de la Cernica, descoperită de regretatul arheolog Gh.Cantâcuzino (1967, p. 379- și următoarele), unde săpăturile au durât aproape 14 ani, s-au scos la iveală 362 de morminte de înhumație dintre care numai 302 conțineau schelete sau resturi de:schelete, celelalte fiind distruse. Din nefericire, numai 204 schelete s-au pretat unii studiu antropologic, din care opt fiind foarte deteriorate, nu au putut fi folosite nici măcar Ia determinarea sexului și vîrstei Semnalăm că un număr de 36 de morminte au fost duble și nouă triple.

Descoperirea, de către regretatul profesor Gh. Cantacuzino, a unei mari necropole neolitice la Cernica — București — a pus la dispoziția antropologilor și arheologilor un material deosebit de bogat, datând din prima jumătate a mileniului al V-lea î.e.n. Cea mai mare parte a mormintelor aparține fazei Bolintineanu a culturii Boian, iar numai patru aparțin fazei următoare, cea de Giulești.

Descoperirea, în anul 1960, de către regretatul prof. G. Cantacuzino, a marii necropole neolitice de la Cernica, lângă București, ale cărei săpături au durat 14 ani și au scos la lumină 362 de morminte, dintre care numai 302 schelete sau resturi de schelete s-au păstrat până la noi, celelalte fiind pulverizate sau reduse la stadiul de simple „umbre”, a oferit un material deosebit de important. Din păcate, dintre aceste oseminte, numai cele aparținând la 294 de indivizi se pretează studiului, deoarece resturile osoase ale altor 8 indivizi sunt atât de incomplete și de deteriorate încât nu a fost posibilă determinarea sexului sau a vârstei.

Datorită intensificării cercetărilor arheologice şi planificării lor sistematice pe
întregul cuprins al României, acestea scot la lumină aproape în fiecare an date noi
sau completări esenţiale privind diferitele etape ale vieţii omului pe teritoriul ţării şi
chiar în legătură cu perioada atît de îndepărtată a antropogenezei. Astfel, dacă pînă
acum cîţiva ani cele mai vechi dovezi despre prezenţa pe teritoriul României a hominidelor
erau reprezentate de uneltele de prund din paleoliticul inferior, descoperite în
judeţele Olt şi Argeş, atestînd astfel că meleagurile României au făcut parte din vasta
zonă pe care s-au desfăşurat unele dintre etapele antropogenezei, unele descoperiri
din ultimii ani din Oltenia de nord-est par să indice acolo prezenţa unor unelte de os
dintr-o etapă prepaleolitică. Este vorba de faptul că la Bugiuleşti, în bazinul Olteţului,
s-a descoperit începînd din 1961 un adevărat depozit de resturi fosile villafranchiene
fără conexiune anatomică, provenind numai de la anumite părţi ale scheletelor (şi
anume acelea ale părţilor cărnoase ale corpului), şi sugerînd, prin însăşi găsirea lor
laolaltă, că au fost transportate acolo intenţionat de fiinţe conştiente, după ce fuseseră
desprinse din trupurile animalelor respective. Pe de altă parte, multe dintre oasele
lungi au fost sparte intenţionat şi întotdeauna în acelaşi fel, pentru scoaterea măduvei,
iar cîteva poartă urmele folosirii, putînd fi astfel considerate drept unelte foarte primitive
ale unor fiinţe conştiente.
Aceste unelte, cele mai vechi din Europa, par să aparţină aceluiaşi orizont cultural
şi cronologic ca acelea descoperite în Africa de Sud, ceea ce ar însemna că încă din
perioada geologică villafranchiană de la începutul cuaternarului - deci cu mai bine
de două milioane de ani înaintea erei noastre - în România vor fi trăit unii dintre
cei mai vechi strămoşi ai omului; epoca respectivă ar putea fi considerată Prepaleolitică,
deci anterioară făuririi uneltelor de piatră. Descoperirile viitoare vor trebui să aducă
noi date pentru lămurirea definitivă a acestei probleme.