Mănăstirea Tânganu a fost întemeiată în perioada 1462-1470 din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Ţării Româneşti, Radu cel Frumos şi atestată documentar, prima oară, abia la 6 iulie 1530, cu numele “Stretenia” (“Întâmpinarea Domnului”), într-un hrisov al lui Vlad Înecatul, domn al Ţării Româneşti în perioada iunie 1530-septembrie 1532. La 14 mai 1580, mănăstirea Tânganu a fost reamintită de domnul Ţării Româneşti, Mihnea Turcitul, care la acea dată a dăruit câteva moşii mănăstirii “Sfânta Treime” din Bucureşti, între care şi satul Greci “cu tot hotarul şi cu morile care fuseseră ale mănăstirii Tânganu”. Printre multe alte referiri despre existenţa mănăstirii Tânganu datează şi o amplă descriere din 5 septembrie 1657, facută de clericul ortodox Paul de Alep (pe numele său arab Bulos ibn az-Za’im), arhidiacon şi secretar particular al Patriarhului Macarie al Antiohiei (tatăl lui Paul de Alep), care l-a însoţit într-o lungă călătorie în Ţările Române, întreprinsă în perioada 1652-1659. În acea notă de călătorie, Paul de Alep arăta că …”după prânz, plecarăm de la Frunzineşti (azi Frunzăneşti – sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Fundeni, comuna Fundeni, judeţul Călăraşi. n.n.) şi mergând cale de vreo două ceasuri (ore) am sosit la o mănăstire învecinată, situată într-o insulă, de asemenea, înconjurată de un lac mare (referire la mănăstirea Comana, n.n.) pe care noi îl trecurăm cu barca. Mănăstirea e veche, numită Tânganu, şi dedicată în numele Sfântului Simion. După aghiazmă şi pomenirea pentru ctitori şi după prânzul obişnuit, plecarăm de aici şi merserăm în continuu, până seara, când am sosit la o mănăstire cu hramul “Sfântul Neculai”, numită mănăstirea “În apă” (azi mănăstirea Cernica, n.n.)”. În anul 1659, mănăstirea Tânganu a fost jefuită şi incendiată de tătari, iar la 8 iunie 1669, domnul Ţării Româneşti, Antonie-Vodă din Popeşti (1669-1672) a dăruit mănăstirii Tânganu mai multe moşii, între care şi moşia Plătăreşti, de 25 de stânjenii (un stânjen = 1,96 m, n.n.) şi ocina din Meteneşti de 70 de stânjeni. În anii 1696-1697, mănăstirea Tânganu a fost inclusă în rândul lăcaşurilor domneşti ale lui Constantin Brâncoveanu, primind “bani, ceară şi făclii pentru hramurile praznicelor”. La începutul secolului 18, mănăstirea Tânganu se afla într-o stare avansată de degradare, nereuşind să se refacă după incendierea provocată de tătari în anul 1659, continuând să se ruineze permanent până prin anul 1894, când zidurile bisericii dispăruseră în totalitate. Din cauza ruinării vechii biserici, ctitorită de domnul Radu cel Frumos în anii 1462-1470, în care nu se mai puteau desfăşura slujbele religioase, enoriaşii din satul Tânganu au constribuit la construirea unei noi biserici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, care s-a zidit la mijlocul secolului 19 şi s-a sfinţit la 15 august 1853, obiectele de cult din vechea biserică fiind transferate în noua biserică. Biserica nouă, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, cu o lungime de 20 m, o lăţime de 12 în dreptul absidelor şi 8 m lăţime în naos, a fost pictată iniţial de P. Ioanid din Bucureşti, iar în anul 1898 i s-a adăugat un pridvor închis. Biserica a fost renovată şi repictată de Nicolae Vasilescu-Pantelimon, în anii 1914-1915, şi din nou repictată în anul 1939 de către Gheorghe Ionescu. Biserica este dominată de o turlă mare, octogonală, plasată pe naos, şi de două turle mai mici, gemene, de formă pătrată, pe pronaos. Avariată de puternicul cutremur din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, biserica a fost reparată şi renovată în anii 1980-1982, repictată în frescă de Constantin Năchescu şi resfinţită la 31 octombrie 1982. Casa parohială a bisericii a fost construită în anii 1990-2000. (sursa: https://romaniadategeografice.net/lacasuri-spirituale/manastiri/manastiri-t/manastirea-tanganu/)