Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Minunile nu încetează sa apară (peste noapte) în satul Căldăraru, Cernica. Acest sat a fost ales încă o dată, de data aceasta, de "Moș Crăciun", pentru a "surprinde" și a-și arăta dărnicia față de locuitorii săi, care, cuminți fiind, nu au făcut "scandal" în legătură cu semnele stradale cu care au fost blagosloviți în anul 2018, semne despre care v-am povestit în articolul de mai jos:  “Satul minune din comuna Cernica unde nu te poți rătăci, nici daca vrei.

După cum puteți vedea în fotografia alăturată, de data aceasta, "minunea" (record) constă tot intră-un semn, dar, de data aceasta, într-un semn de circulație mai deosebit, mai "generos", construit din țevi de metal de aproximativ 10-12 cm grosime, încastrate în ciment, sub forma unui cadru de aproximativ 4 m lățime cu 3.5 m înălțime și amplasat la ieșirea / intrarea (uliței) Aleii Brândușelor în / din Șoseaua Independentei din acest sat.   

semn circulatie ulita caldararu 3semn_circulatie__ulita_caldararu_2.jpgsemn_circulatie__ulita_caldararu_2.jpgsemn_circulatie__ulita_caldararu_2.jpgsemn_circulatie__ulita_caldararu_2.jpgsemn_circulatie__ulita_caldararu_2.jpgLa prima vedere ai putea crede că, poarta unui teren de fotbal (dinamovist, s-ar putea spune) în culorile de împachetare ale unui cadou, a fost din greșeală amplasată in acest loc. După o privire mai atentă, realizezi de fapt, că, destinația acestui cadru este de a susține bine cunoscutul semn de circulație: "STOP".

Din motive încă necunoscute, se pare că, amplasarea unei simple țevi cu semnul STOP atașat, nu ar fi fost de ajuns pentru semnalizarea regulii de circulație respective la ieșirea în Șoseaua Independentei așa cum sunt amplasate aceste semne, pe alte cai de circulație din lume.

Pe lângă chestiuni legate de estetică stradală si de costurile enorme în comparație cu cele ale unui simplu semn de circulație (ex. foto alăturată) și despre care ne întrebăm, oare (pălărie într-un picior, ghici ciupercă ce-i?) cine le suportă(?!), ne minunăm și ne întrebăm cu privire și la utilitatea unei asemenea modalități de semnalizare, în condițiile în care, un autovehicul, cu o înălțime mai mare (masina de pompieri, un tractor, o "bena", o "cifă", o remorcă încărcată, etc.), nu va mai putea circula pe aceasta uliță, fără a se „atinge” de acest semn.

De asemenea, pietonii și bicicliștii mai „obosiți” care (încă) circulă / încearcă să-și găsească drumul spre casă, pe trotuarul respectiv, nu sunt scutiți nici ei, de anumite riscuri de a se „ciocni” de acest semn, chiar dacă, atât de viu colorat.

bariera ulita caldararu 1bariera ulita caldararu 1bariera ulita caldararu 1bariera ulita caldararu 1De asemenea, o "altă întrebare", ne vine în minte și anume: cat timp credeți ca va rămâne pe acest amplasament, acest "monument" al semnelor de circulație din Romania (și chiar din lume?!) fără a i se da o altă destinație "mai privată - mai utilă”, fierului din care este construit?

Atenționăm pe această cale, pe toți cetățenii satului Căldăraru care își au locuințele pe celelalte ulițe, alei, intrări ale acestui sat, să nu-și facă griji sau probleme și să stea "liniștiți" pentru că, este foarte probabil ca și ei să primească un asemenea "dar" în perioada următoare din partea generosului „Moș Crăciun”, sau poate, în funcție de vreme, cu un pic de întârziere și de noroc chiar și din partea “Iepurașului de Paște”.

   

A SE CITI SI:

A fost ca niciodată, că de n-ar fi, n-aș avea ce povesti. A fost un sat (și încă mai e) și se numește Căldăraru. Din Cernica, nu din Argeș. Întâmplător, este și satul unde am copilărit si încă aș mai copilării. Acest sat are aproximativ 400 de gospodării și este cel mai frumos sat din comună. Pe vremea cand eram mic si foarte mic și nu numai, mă mai "rătăceam" și eu, atât de mare mi se părea satul. Asta e, eram ori mic ori câteodată "obosit" și aveam o scuză, la tata...că nu erau "indicatoare".

Acum când am crescut mare, satul are si indicatoare, bineînțeles... stradale. Pentru fiecare stradă sau intrare, ca nu se mai spune "uliță", ca înainte de..."liberare". Ar fi "politically incorect". Când omul vine de "undeva", ziua sau noaptea, poate fi o mare problemă "reîntoarcerea" pe drumul spre casă, nevastă, copii, sau la cine o mai fi.

De aceea, cineva, probabil având în vedere dificultățile cetățenești si până la urmă omenești de mai sus, a avut grijă ca fiecare stradă să aibă mai multe indicatoare ca să-ți "reamintești"... pe ce stradă... ești. Cât de multe ?! 

Satul Caldararu, Cernica

Să luam o stradă. Strada Bisericii are aproximativ 250 m. Cu tot cu Biserica satului și școala sunt 20 de case. La 20 de case (care) sunt...da ați ghicit..și de-o parte și de alta....sunt douăzeci și patru (24) de indicatoare cu "Str. Bisericii". Nu mă credeți, nu-i așa? Atunci vizionați imaginile de mai jos (bineînțeles alterate si foto-săpate).

Hei dragii moșului, dar povestea nu se oprește aici și dacă credeați în principiul că mult mai mult, e și mai bine...decât suficient, să știți că nu o să fiți dezamăgiți. Da, aveți mare dreptate. Nu doar strada Bisericii a fost ferită de păcat și "rătăcire", să intri din greșeală la vecin(ă) și fără dezlegare. Și strada Tineretului și...strada Unirii...și toate celelalte străzi și intrări din sat au fost blagoslovite pe principiul de mai sus. Ba mai mult, și numerele de casă, de mai multe ori, au fost  țintuite și pe gard și pe poartă.  Fiind sigur și în siguranța că ai nimerit foarte bine strada, ar fi bine sa vezi și dublu decât deloc, destinația finală.

Din când în când, s-au amestecat chiar si străzile și intrările între ele, acolo unde trebuia sa fie stradă acum e intrare si invers. Încurcate sunt câteodată "căile" și deci, ne-am liniștit: nu judecăm, pe nimeni, că doar vorbim de "strada Bisericii". Din cele spuse si nespuse de săteni, se pare că și cei care montau aceste indicatoare iși căutau și ei "puțin", nu mult, drumul spre casă.

Și-am încălecat pe-o șa și închei povestea așa: scopul scuză mijloacele când e vorba de siguranța și mai ales de confortul cetățeanului, de aceea, nu poți să te joci și înțelegem tactica avută la bază de cei care au adus comuna noastră, încă o dată, în comunitățile fruntașe. Nu ca în București, unde mergi sute de metri și nu vezi nici un indicator, nu mai vorbesc de numere de imobil. Vă dați seama ce harababura și câte "rătăciri" prin Bucureștii aștia?  Păi ce, decât așa sau în alte locuri, mai bine sa crești șansele să intri în cartea recordurilor cu indicatoare, decât cu stadioane, în pantă (și fară jucători), parcuri în câmp (fără de... vizitatori) sau mai știu eu ce săli olimpice (fară olimpici), după cum vorbesc unii ca televizorul despre alte comune.

Noapte bună și să nu uit. Dacă chiar ținem să intrăm și noi în Cartea Recordurilor și în vederea formalităților necesare, trebuie totuși transmis un număr exact al indicatoarelor. Eu n-am mai avut răbdare cu numărătoarea. Nici in Căldăraru și nici în alte sate ale comunei Cernica.

Indicatoare stradale Caldararu, Cernica. 2018

Oare ce s-a întâmplat, cu placuta de pe...gard ?!
Oare ce s-a intamplat, cu placuta de pe...gard?!

Actualizare - 31-ian-2018

20.00. În urma prezentării publicului larg a acestei minuni, au început să fie smulse indicatoarele suplimentare. Asteptăm părerile Dvs. și de asemenea vă rugăm să ne transmiteți în câte locuri s-a întâmplat acest lucru.

20:30 Pe strada Bisericii au mai rămas 5 indicatoare stradale.

20:50 Pe strada Unirii au mai rămas 3 indicatoare.

21:40 Din informațiile deținute până acum, aceste acțiuni nu reprezintă simple acte de vandalism ci asistăm la o "eliminare" sistematică a indicatoarelor de pe străzi, cu excepția celor de la intrarea/ieșirea de pe strada/străzile respective. (N.B.....oare or veni si cu renovarea?!..)

21:40:01 Epilog: Nu vrem sa-i dezamăgim pe unii dintre cititorii nostrii, dar acest final era previzibil ținând cont că orice... "minune", doar trei zile, ține!

indicatoare sat caldararuActualizare - 26-feb-2018

13:00 "Multe au fost, puține au rămas", vorba unui cititor de-al nostru și care a avut amabilitatea sa ne trimită această fotografie cu privire la rezultatele "testului de rezistență" și la "intemperiile" naturale...nu doar "artificiale"...ceea ce ne sugerează că, toată povestea de mai sus...a fost în van...și că nu am înțeles de fapt motivul numarului de indicatoare instalate inițial...ne cerem scuze și...să ne fie rușine...!

 

 

 

 

Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV