Libertatea de opinie-noua himera Neo-Capitalista !

S-a vorbit, se vorbeşte, de la începuturile presei, despre libertatea de opinii.. Libertatea cui ? A acelui care scrie, a redactorului coordonator, a redactorului-şef sau în, cele din urmă, a finanţatorului?
Există un principiu universal în lumea aceasta contemporană şi complexă
: “cine plăteşte, dictează.” Aşa este şi în presă. Ideea mult vehiculată privind “libertatea presei” este o iluzie menită să-i îmbrobodească pe cititori. Pentru că în cele din urmă toţi de la redactor-şef până la ultimul modest “colaborator” trebuie să se conformeze ideilor celui care plăteşte. Adică finanţatorului. Aşa a fost întotdeauna. Nu este o problemă de azi, de ieri. Desigur au existat şi mari scriitori, mari spirite româneşti care, obligaţi de interesele finanţatorului s-au detaşat de acesta şi au mers pe cont propriu exprimâandu-şi opiniile în publicaţii fondate de ei pe principiul autofinanţării. Câteodată debutul a fost spectaculos, dar încet, încet

aceste generoase iniţiative particulare au sucombat. Pe acelaşi altar binecunoscut capitalist: lipsa de eficienţă economică, deci de resurse materiale….Şi afirmaţiile noastre se bazează pe o solidă documentare din istoria literaturii şi ziaristicii române.
Se tot afirma despre cenzura că a existat dintotdeauna. Dar există şi perioade când locul ei a fost luat de … autocenzură. Paradoxal dar atunci când, legal !, funcţiona cenzura s-au scris articole curajoase. Ziaristul îşi spunea opinia, şi cenzura decidea: “publicat” sau “cenzurat”. El nu avea nici o grijă. Responsabilitatea aparţinea cenzurii. Dar când a început să funcţioneze autocenzura lucrurile, paradoxal şi trist, s-au complicat. A intervenit teama de a nu scrie ceva care sa fie catalogat antiguvernamental, antinaţional, etc. Există şi precizarea clară, concisă, precisă că autorul răspunde juridic de opiniile sale…Şi atunci ziaristul, formator de opinie, a trebuit să reducă “frânele” părerilor proprii..
Dacă în socialism părerile erau controlate doar prin prisma sistemului de atunci, azi .cenzura este, abscons, multiplă: să nu ataci sistemul capitalist, guvernul, partidele (mai ales pe cele la putere), sa nu faci apologia socialismului, sa nu ataci UE, NATO, SRI, Preşedintele, ONG-urile, chiar sindicatele..
Aşadar, mai există mult trambiţata “libertatea de opinie”.?

Comentarii   
Administrator
0 # Constituția RomânieiAdministrator 10-01-2018 21:07
Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Art. 29 – Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revin
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea articolelor si comentariului revine autorului acestuia.