Va prezentam un material preluat de D-l Nicolae Ciotoran-Balaceanca din arhive, in care veti regasi franturi din istoria satului si bisericii satului Tanganu, Cernica. In curand vom reveni cu contributii ale Dr. Gheorghe Badie, preot al Bisericii din Cernica cu contributiile sale la monografia Manastirii Tanganu si la monografia Manastirii de Calugarite Iezerul Vorniceasa, Caldararu.
Condica Bisericii parohiale cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" în parohia Tânganu comuna Cernica-Tânganu judeţul Ilfov, anul 1936. Cuvânt Lămuritor. Patriarhia Română, Mitropolia Ungro-Vlahiei, Arhiepiscopia Bucureştilor, Protopopiatul judeţului Ilfov, circumscripţia a II-a Budeşti.

“De vreme ce mulţi s-au încercat, să întocmească o istorisire despre faptele, care s-au petrecut printre noi, aşa cum le-au lăsat, cei care le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai cuvântului:

condica biserica tanganuAm găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce de la obârşie am cercetat toate cu de-amănuntul, sa-ţi le scriu unele după altele” (Luca I, 1-3) S-a zis - şi cu multă dreptate - că, fără cunoaşterea trecutului, un popor - ca şi un om - nu s-ar putea recunoaşte pe sine.

Conştientă de înţelesul adânc al acestui adevăr, şi considerând şi curiozitatea firească, cu care omul doreşte a cunoaşte pre cele, ce au fost înainte de el, mai mult decât pre cele, ce au să fie, Sfânta Biserică, din cele mai vechi timpuri, s-a ostenit cu râvnă şi chiar cu evlavie, să înregistreze, unele după altele, faptele şi întâmplările cele mai de seamă din cursul vremii, fie crestându-le pe răboaje, fie consemnându-le în scris.

Prin această lucrare de seamă, Biserica nu numai că a prilejuit sfinţilor ei slujitori o îndeletnicire intelectuală potrivit misiunii lor; dar în acelaşi timp a contribuit la cimentarea şi la păstrarea unei legături sufleteşti, a unei solidarizări culturale, între strămoşi şi urmaşi; unii căutând, să cunoască, să se inspire şi să se îndrumeze din isprăvile înaintaşilor lor, iar aceştia îngrijindu-se, să însemneze şi să transmită posterităţii faptele şi întâmplările din timpul lor, după glasul Psalmistului: ”Cele ce noi am auzit şi am aflat; şi părinţii noştri ne-au istorisit, nu voim să le ascundem de către fii lor, pentru ca şi ei să spună generaţiilor viitoare, laudă lui Dumnezeu, puterea lui, si minunile lui, ce le-au făcut ……….şi să pună în Dumnezeu nădejdea lor şi să nu uite faptele lui, şi poruncile lui să le păzească” (Psalm 78. 3. 4. 7).

Şi faptul acesta se petrecea nu numai în biserica crestină. La toate popoarele din antichitate, la Egipteni, la Chaldeeni, la Romani, etc., preoţii -fiind aproape singurii ştiutori de carte - au notat evenimentele contemporane mai importante, nu numai de ordin religios, dar şi de ordin politic, precum şi întâmplări puţin obişnuite, ca războaie, cutremure de pământ, eclipse, comete, foamete, epidemii, belşug şi alte semne şi minuni, prin care, Dumnezeu îşi arăta puterea şi părinteasca purtare de grijă şi înţeleaptă chivernisire faţă de făptura mâinilor sale; iar mai târziu pe baza acestor însemnări s-a alcătuit istoria acestor popoare.

 În evul mediu când orice activitate intelectuală era paralizată de năvălirile popoarelor barbare, rolul bisericii, în ce priveşte însemnarea întâmplărilor mai de seamă, a fost considerabil.

În liniştea chiliilor mănăstireşti, călugării au însemnat faptele şi întâmplările timpului, isprăvile barbarilor, etc., punând început aşa-numitelor anale, cronici mănăstireşti.

La noi, Românii, chiar de la întemeierea principatelor, călugării mănăstirilor, au notat pe scurt în ordine cronologică, fie pe scoarţele şi pe filele bucoavnelor şi cărţilor de ritual, fie în condici anume întocmite, şi au păstrat cu grijă şi pietate şirul domnitorilor şi fapte mai importante din timpul domniei lor, amestecate şi cu ştiri referitoare la întâmplări şi la alte evenimente, de pe vremea lor.

În chipul acesta şi-au luat naştere acele letopiseţe anonime, ca cronica de la Bistriţa şi cea de la Putna, precum şi cronicile lui Macarie, Azarie, Eftimie, s.a. Scrise fără pretenţii de stil, aceste însemnări au totuşi o importanţă covârşitoare, ca unele, ce sunt mărturii contemporane despre întâmplările şi faptele transmise posterităţii.

În vederea celor mai sus expuse, am socotit de bine, că şi preoţimea noastră, să se sârguiască, cu aceeaşi grijă şi evlavie şi să însemneze, mai ales în nopţile lungi de iarnă, cu slove cucernice, pe condici anume întocmite, în felul celei de faţă, fapte, întâmplări mai de seamă şi evenimente extraordinare, petrecute în ţară şi în special în satele şi parohiile respective, împreună cu datele, când s-au produs şi, nu numai de ordin bisericesc, ci şi de ordin social, cultural, naţional şi chiar cosmic, socotite vrednice de a fi cunoscute şi de urmaşi, dând o luare aminte deosebită episoadelor din timpul războiului pentru întregirea neamului şi de ocupaţiuni străine, văzute şi povestite de către cei, care au fost ei însuşi văzători şi părtaşi la ele; şi cari - dacă nu ne grăbim a le însemna încă acum - au să fie uitate spre paguba posterităţii.

Se vor nota, cu grija cuvenită, istoricul bisericii, casei parohiale şi a altor aşezăminte de cultură bisericească şi de milă creştinească; numele fericiţilor ctitori, donatori şi binefăcători; reparaţiunile şi îmbunătăţirile făcute Sfintelor Lăcaşuri, apoi şirul preoţilor, diaconilor şi celorlalţi servitori bisericeşti, cu scurte note biografice, fotografii, etc.

Făcând aşa, cu constiinţa că, îşi îndeplinesc o datorie de seamă a apostolatului lor, preacucernicii preoţi vor relua firul şi vor continua rolul aşa de important, pe care l-au jucat odinioară preoţii şi călugării noştri în păstrarea datelor şi faptelor, pe baza cărora s-a scris istoria bisericii şi a poporului român, şi vor contribui la cimentarea acestei legături, acelei comuniuni sufleteşti, dintre trecut, present şi viitor, care fac tăria unui neam, potrivit cuvintelor Sf. Apostol si Evanghelist Ioan, din intâia sa epistolă: “Ce am văzut şi am auzit, vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi” (I Ioan I. 3.).

Aşa este bine; aşa este firesc, ca prin gura nepoţilor să vorbească strămoşii noştri vrednici, continuînd tradiţia şi clădind pe temeliile puse de generaţiile trecute ale neamului nostru.

Bucureşti, ziua Buneivestiri 1936 semnează patriarhul Miron Cristea

Urmează textul cu litere chirilice de pe zidul de intrare în biserică . (Voi reda transcrierea cu litere latine a acestui text): “ACEASTĂ SFÂNTĂ BISERICĂ ÎN CARE SE PRĂZNUIEŞTE HRAMUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI S-A ZIDIT DIN TEMELIE ÎN ZILELE M: SALE DOMNULUI STĂPÂNITOR BARBU D: STIRBEIU V: V: FIIND PATRIARH AL IERUSALIMULUI PREA SFINŢITUL CHIRIL ŞI MITROPOLIT AL ŢĂRII PREA O. SF: PĂRINTELE NIFON. ÎN EPITROPIA PREA CUVIOSULUI VĂCĂREŞTEANU IOV CAVALER 1853: 15 AVGUST- (urmeaza text cu litere latine) S-A RIDICAT ÎN 1914. PICTOR P. IOANID. BUCUREŞTI. S-A RENOVAT ÎN 1938 ŞI PICTAT DIN NOU ÎN 1939, FIIND PREOT IOAN GR. POPESCU. PICTOR G. IONESCU DIN BUCUREŞTI 12 NOIEMBRIE. (XI).

biserica-tanganu-frontispiciu

Aceasta este inscripţia săpată în piatra de la uşa de intrare în Sf. Biserică, reprodusă cu litere chirilice întocmai; iar adausul cu litere de tipar latine s-au făcut la vremea lucrărilor indicate, deci mai târziu.

Eu preotul Ioan Gr. Popescu, am început scrisul-însemnările-din această condică la 17 martie - anul 1953.

Toate însemnările trecute sunt controlate şi luate după însemnări sau petrecute în timpul păstoraţiei mele, deci cu cea mai mare corectitudine. Iată preoţii care au slujit în satul Tânganu:

1. Preotul Neagu la 1826 se afla publicat în Rev. Ort. Ca deservant la satul Tânganu. Dealtfel el a lăsat ca urmaş, fiu, în acest sat pe dascălul Nicolae (Chioru) şi un fecior preot, dar nu în acest sat. Dascălul Nicolae, între alţi copii, a avut pe cel mai mare, pe Ispas, cântăreţ pâna la 1 ianuarie 1830 tot în satul Tânganu, care a murit peste câţiva ani la un fiu al său la Bucureşti.Spiţa, în linie bărbătească a preotului Neagu, se termină cu Ispas N. Popescu.

2. Preotul Hristea Radu Rădulescu, feciorul lui Radu Nicoară din satul Tânganu, rămas orfan de tată, împreună cu mama sa, Ilinca , recăsătorita cu Arvatu Nae, se mută în satul Sohatu unde a trăit pâna la căsătoria sa cu Ioana a lui Brighilă din satul Ulmeni, apoi împreună cu soţia se mută la ruda lor, preotul Nistor sau Lazăr, de la biserica Sf. Elefterie, şi urmează cursuri de pregătire pentru preoţie, după care vine, ca preot, pe seama satului Tânganu, satul său natal, şi locuieşte în casa dăruită lui de Zuzea în preajma anului 1850. Dotat cu prestanţă, voinic şi renumit cântareţ, decedat în luna decembrie 1894, înmormântat lânga altar în dreptul Sf. Proscomidii. Unicul său fiu Paraschiv Popescu, începe cursurile la Seminarul Central din Bucureşti în toamna anului 1870, se transferă la seminarul Nifon Mitropolitul unde absolveşte 3 clase numai, urmează apoi şcoala normală de sub direcţia lui Barbu Constantinescu şi după povaţa tatălui său, funcţionează ca învăţător mai intâi la satul Fundeni-Gherassy şi, de la 1880, la şcoala din Tânganu, de unde este pensionat la 1 aprilie 1915 pentru limită de vârstă. Fiica acestuia, cel mai mare dintre copiii săi este preoteasa Alexandrina, sotia mea decedată la 11 ianuarie 1953.

3. Inainte de hirotonia preotului Hristea pe seama satului Tânganu după preotul Neagu, a fost transferat aici de la Creaţa Lesile, preotul Şerban, văduv, preot gramatic care a slujit cu preotul Hristea pâna la 1870 când a decedat. Întâmplător am cunoscut cu ocazia primului razboi mondial pe un nepot de fiica al preotului Şerban, preot în Dobrogea, era în septembrie 1916.

4. Preotul Petre Ionescu fiul locuitorului Ion Capraru, născut în satul Tânganu a absolvit 4 clase la Seminarul Central din Bucureşti, seria 1873, hirotonit preot pe seama satului Tânganu, la 1875, împreună cu preotul Hristea, iar de la moartea acestuia, rămâne paroh si singur slujitor pâna la decesul său 1911. Fiul său cel mai mare, Ghiţă Popescu, a fost cântăreţ la biserica Tânganu până la decesul său.

5. Locuitorii satului Tânganu s-au slujit de fosta mănăstire Tânganu zidită de către domnitorul Tării Romăneşti între anii 1462-1470, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepeş şi, până la 1830, aparţinea de satul Tânganu şi locuitorii asezaţi în jurul morii satului Cernica, care şi-au zidit apoi biserica lor ale cărei temelii se află în actuala biserică din Cernica.

6. După 1784 s-au aşezat la Tânganu şi refugiaţi transilvăneni, români din părţile Făgăraşului şi chiar unguri, după răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan. Există şi azi numele lor transmise urmaşilor ca: Ţuţuianu, Dinuc, Noanea, Petcaliu, s.a. fost sudiţi ungureşti.

7. Între cele rămase de la fosta mănăstire Tânganu se află la actuala biserică: (Sf. Prestol) Toaca de fier pe care sunt dăltuite “M-rea Tânganu”, clopotul cel mic turnat la Cameniţa în Podolia, două icoane mari pe lemn, una cu Sfânta Troiţa şi alta “O aghios Spiridon” gasite de mine în podul bisericii, un mic hârdăiaş susţinut pe trei picioare pentru oficierea botezului pruncilor şi mai multe cărţi cu litere chirilice între care cea mai veche este Apostolul de la Râmnicu Vâlcii tipărit la 1792.

8. Tot de la mănăstirea Tânganu sunt 2 pietre de mormânt aşezate lângă puţul şcolii Tânganu cu inscripţia tocită şi indescifrabilă. Mănăstirea Tânganu era cladită din cărămidă subţire de apă şi piatră mare rotundă albă având printre şiruri mortar de var sărac. Pietrele au fost transportate de locuitori pentru pavarea unor hanuri de la Bucureşti după 1853, ba chiar au fost aşezate şi prin faţa caselor lui moş Dragomir.

9. La actuala biserică pe lânga preoţii amintiţi au slujit: Pr. Ioan Gh. Popescu, născut în satul Ciocoveni, judeţul Ilfov, diplomat al seminarului Nifon Mitropolitul şi apoi licenţiat în teologie transferat de la Măineasa - Cătruneşti, pe la finele lunii lui noiembrie 1911, şi mutat pe la finele lunii lui ianuarie 1914 la Bazargic - Cadrilater. Preotul Ioan Gr. Popescu născut la 15 august 1883 în comuna Vărăşti, judeţ Ilfov, licenţiat în teologie, transferat de la parohia Prundu-Belu judeţ Ilfov şi prezentat la 7 august 1914, pensionat la 1 iunie 1947 şi rămas ca conslujitor, fost şi învăţător de la 1914 până la 31 august 1940, fost preşedinte cerc parochial până în 1939, mobilizat 1916-1919. Preotul Ioan Murea [a fost] transferat de la satul Căldăraru în 1948, licenţiat în teologie. Preotul Eugen Bucinschi [a fost] prezentat pe la jumătatea lunii martie 1948 în locul preotului Ioan Murea. La 25 martie (joi) 1965 a fost gasit spânzurat în celarul casei de încasatorul pentru lumina electrică. Absolvent a 10 clase la seminarul din Chişinău, basarabean.

10. Reparaţii: între 1870-1873 biserica, cu strauinţa pr. Hristea Rădulescu a fost învelită din nou cu table albă în locul şindrilei de către meşterul Manolache Nicoară, care a donat cea mai mare parte din ajutoare de la satul Sohatu, unde copilărise. Pe la 1898 s-a făcut pridvorul din faţa bisericii din paiantă de scânduri şi ferestre cu geam. În anul 1914 prin stăruinţa epitropului Răduţă Costache şi a cârciumarilor Gh. N. Hilsa şi Tudorică N.Georgescu s-a reparat radical soclul cu subzidiri de cărămidă presată de jur împrejur, o cupola mică centrală, două turnuri mici în locul unicului turn, pridvor de zid şi tot învelişul s-a făcut din nou cu tablă plumbuită Wolf Netter de 12 foi la …..

După venirea mea tot în anul 1914 s-a mutat oficiul pentru formarea aghiazmei de la botez în pridvor, s-a reparat proscomidierul, s-a înlocuit uşa veche de la intrarea în biserică cu uşa ce servise la intrarea în pridvorul de lemn şi apoi s-a pictat din nou de către pictorul Pan Ioanid cu ulei; cu donaţii de la parohieni şi de la locuitorii din satele vecine, un mare ajutor având la strângerea ofrandelor de la moş Nicolae Constantin zis Pârlea. Slujba pentru redeschiderea bisericii fiind oficiată de către protoiereul Nicolae Popian, preotul Alecu Popescu de la Cernica şi subsemnatul la 24 decembrie 1914. Tot în 1914 s-au scos clopotele şi ambele toci şi s-au aşezat provizoriu într-o paiantă de lemn. În timpul ocupaţiei germane 1916-1918, între alte daune s-a ridicat de către ocupanţi şi clopotul mai mare adus prin staruinţa învăţătorului Paraschiv Popescu în 1879 de la biserica veche Fundeni ctitorită de proprietarul Nicolae Gherassy, şi s-a plătit, în 1918, cu 40 de lei, clopotul cel mic fiind ascuns şi îngropat. În 1921 s-a făcut clopotniţa din nou învelită cu tablă galvanizată şi s-a cumpărat clopotul cel mare de la Alecu Spiridonu.

În 1930 s-a făcut cafasul pentru cor.În 1930 s-au făcut reparaţii radicale costând cca 240 000 lei în afară de transportul materialelor, a pietrişului şi a nisipului făcute gratuit de enoriaşi. Acum s-au făcut sinurile, hornurile, s-a făcut actuala cupolă octogonală fixată pe cele 2 grinzi puternice de beton armat ale căror capete unesc şi se sprijină pe zidurile de la capetele celor 2 arce de deasupra hornurilor. Lucrarea a fost executată de antreprenorul Gh. Ivanov prin licitaţie.

În anul 1939 s-a pictat întreaga biserică din nou cu vopsele de ulei de către pictorul Gh. Ionescu pentru suma de 80 000 lei. În afară de icoanele de pe tâmplă care au fost pictate în 1915 de pictorul N. Vasilescu din Pantelimon pentru suma de 500 lei. Monumentul eroilor a fost dăruit de Sf. Mănăstire Cernica şi a fost montat pe piedestal de către Guţă Neamţu din Cernica, iar săpatul numelor eroilor a fost executat de pietrarul Nicolae Aperghis cu contribuţia familiilor eroilor în anul 1924.

Preotul Popescu Gr. Ioan este fiul preotului Grigore Popescu a patra generaţie de preoţi. Studii: clasa I-a la şcoala primară din satul Vărăşti şi apoi la şcoala Calist Arhiereul din Bucureşti. Seminarul Nifon Mitropolitul absolvit in anul 1903. Facultatea de teologie din Bucureşti licenţiat în 1908. Diploma de învăţător 1914. Funcţiuni: Pedagog la şcoala superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti, septembrie 1914-31 august 1917 A slujit la parohia Pârlita II, com Vasilaţi, judeţ Ilfov de la 26 august 1909 hirotonit de P.S.Teodosie Atanasiu vicar al Sf. Mitropolii până la 1 iunie 1910. Preot la parohia Prundu, judeţul Ilfov până la 1 august 1914 şi apoi la parohia Tânganu, comuna Cernica, judeţ Ilfov până la 1 noiembrie 1964 de când am rămas numai cu îmbisericirea. Învăţător stagiar 1 sept 1909 - 31 aug 1910 la şcoala din satul Pârlita şi apoi de la 15 aprilie 1915 până la 15 aug 1916 când am fost mobilizat până la 15 iunie 1918 si apoi de la 7 ianuarie 1919 până la 25 iulie 1919. Învăţător de la 15 aprilie 1915 până la 15 aug 1916 ; de la 1 septembrie 1920 până la 31 august 1940 . Am fost onorat de Sf. Mitropolie cu Brâu albastru în 1926 şi culion albastru 1931. Crucea patriarhală 1932, 18 aprilie, brâu roşu, 18 iunie 1932. Răsplata muncii pentru biserică cl. a II-a 1926, 27 martie. Medalia jubiliară 1906. Crucea apărătorii Galaţilor, 1918. Crucea de război, 1918. Funcţiuni: notabil-consilier comunal, preşedinte al cercurilor pastorale de la 1911 până la 1939. Preşedinte la judecătoria protopopească. Preotul Ioan Gr. Popescu trece la odihna cea veşnică în anul 1972, luna februarie şi este îngropat cu soţia şi ficele lui şi alte rudenii în partea stângă a bisericii conturat de un grilaj de fier.

Eu preot paroh, Teodorescu P Mihail, înodând firul istoric cu înaintaşul meu care a servit în această sfântă şi de D-zeu păzită “Biserica Tânganu” parohia Tânganu, comuna Cernica voi căuta să-l desfăşor din caierul vremii al vieţii mele, înserând în această condică personalitatea mea şi activitatea ca preot depusă în această parohie - Tânganu: Sunt născut la 22 iunie 1904 comuna Sovinga, judeţul Buzău, din părinţi mijlocaşi - tatăl meu, Petre, funcţionar la primărie, mama Marghioala, casnică, fiind 5 copii, eu fiind cel mai mic în casă. Datorită unor împrejurări - tăindu-mi “moţul” la 4 ani - mi s-a pus diagnosticul, de către părinţi, că “popa voi fi”.

Termin cursul primar de 5 clase în comuna natală. În anul 1916 - primul război mondial - având vârsta de 12 ani urma ca în toamnă să dau examenul de admitere la seminarul teologic din oraşul Buzău. România în acea toamnă declara război Germaniei şi aliaţilor ei şi şcolile se închid. Intervine ocupaţia germană şi punând armistiţiu în teritoriul ocupat - Muntenia până la Mărăşesti - în 1918, se redeschid şcolile deşi tunurile se auzeau bubuind.

Dau examen de admitere la liceu seminar şi şcoala normală din Buzău. Reuşesc la toate dar după dorinţele părinţilor urmez seminarul. Termin în 1925, mi s-a admis 2 ani într-un an, luîndu-mi diploma de seminar şi de scoală normală.

Ca o paranteză menţionez pentru posteritate să se ştie că urmare a cursurilor în timpul războiului 1916-1919 şi după aceea a fost pentru tineretul de atunci - curs de internat o mare tragedie: aduceam de acasă: mălai, fasole, cartofi, ulei, ceapă, săpun, etc. Mâncarea se prepara aproape tot de elevi. Îmi amintesc - când inserez aici la 27 mai 1979 - cum făceam mămăliga în căldări mari răsucită de elevi la 2 făcăleţe şi le răsturnam pe mese pentru a fi netezite şi tăiate în bucăţi după numărul elevilor.

Bun, am vrut să am diploma şi de învăţător că având o sursă pecuniară - de la părinţi - puteam urma facultatea de teologie din Bucureşti prin navetă, la interval. Se putea atunci.

În satul meu natal aproape de CFR Ulmeni -Buzău, Ploieşti-Bucureşti - erau două posturi de învăţători vacante. Împrejurările politice m-au pus în imposibilitate de a ocupa vreunul, deşi aveam medie mult mai mare decât ceilalţi candidaţi. Aşa fiind mi-am îndreptat atenţia către seminarul din Buzău pentru un post de pedagog unde la 1 sept 1925 am fost numit, dată când m-am înscris şi la facultatea de teologie din Bucureşti.

La 1 octombrie acelaşi an -1925 - dau examen la “internatul teologic’ din Bucureşti - aflat în cuprinsul grădinii bisericii „Radu Vodă”, pe atunci o grădină cu pomi fructiferii şi pajişte întinsă ce te îmbia la învăţătură - reuşesc având acum gratuit casa, masa şi spălatul. Îmi lipsesc banii de buzunar şi de îmbrăcăminte.

La 1 aug 1926 intru ca funcţionar la “ministerul de Finanţe” - Calea Victoriei -alternând serviciul cu facultatea.

Termin cursurile facultăţii în anul 1930, dau teza de licenţă, o susţin în anul 1932 având subiectul ”Legislatia Bisericii Ortodoxe dezvoltarea sa istorică”.

La 9 sept 1935 mă căsătoresc cu o funcţionară tot din minister, Constanţa Teodorescu - ce coincidenta - orfană de părinţi încă din fragedă copilărie. Tatăl ei licentiat în drept şi fost şef de cabinet al “Ministrului Învăţământului“ pe aceea vreme.

La 20 sept 1935 sint hirotonit ca preot II pe seama parohiei Jilava de către primul patriarh al BOR Prea Fericitul Miron Cristea la ora 5 dimineaţa în paraclisul patriarchal. Postul de preot II era nebugetar şi nefiind cumulard mi-am putut ţine postul de funcţionar în minister până la 1 aug 1936 când împlineam 10 ani, dupa care am demisionat ca la 1 aprilie 1937 să intru în bugetul statului ca preot II salariat.

Aici la Jilava mi-am întemeiat gospodărie construindu-mi casă proprie şi am funcţionat până în anul 1960 aprilie 17, ziua a treia de Paşte - când am fost arestat de miliţie pentru că în anii 1947-48 făcusem un gest “samaritean” cu un pretins “fugar legionar” - necunoscut de mine - căruia i-am dat să mănânce, l-am îngrijit o noapte căci era bolnav, iar dimineaţa la plecare - un martie friguros, i-am dat şi o haină pentru că era în cămaşă. Între timp - târziu - a fost prins (descoperit) şi la anchetă ne-a spus pe toţi ce şi cu ce l-am ajutat (siluit): Pr. Spiridon Andreescu –Ghencea, Pr. Mitică Popescu-Pantelimon, Dumitru Popescu de la Curtea Veche; Preotul de pe şos. Olteniţei şi alţi mulţi din capitală şi provincie.

Această faptă – comisă dupa Evanghelie - fără să fiu “legionar” am primit o condamnare corecţională de 9 ani, executând numai 4 printr-o graţiere survenită în urma vizitei făcute în România de U Tant, secretarul general al ONU, când am fost eliberaţi toţi condamnaţii politici din toate închisorile, indiferent de ce condamnări aveau.

Conducător al României era Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul secretar general al PCR. În consecinţă şi eu la 1 august 1964 am revenit acasă cu dispoziţia ca fiecare să ne reluăm locul de muncă - am inserat acest paragraph, pentru a se şti de posteritate - cei care vor deveni preoţi - vremurile de restrişte.

Eu, fiind preot, trebuia să-mi reiau profesia de preot. În Jilava postul meu a fost ocupat şi conducerea bisericească mi-a încredinţat la 1 XI 1964 postul al II-lea de preot la parohia Tânganu, comuna Cernica. Aparţinea de capitală - în locul pr. Ioan Gr. Popescu octogenar, pensionar din învăţămint care ţinea, ca supleant, postul al II-lea de preot, pr paroh fiind pr. Eugen Bucinschi.

În anul 1965 la 25 martie - buna Vestire Pr. E. Bucinschi moare in condiţii înspăimântătoare. Era de rând în acea săptămână şi-l aşteptam să vină, dar ne-a venit vestea ca a fost găsit mort, nemaiputind suporta viaţa apăsătoare în care se afla: Refugiat din Basarabia, pierduse tot, soţia bolnavă şi în spital timp îndelungat, locuia cu chirie şi fără o alimentaţie la zi, căzuse în desnădejde şi furat de viciul beţiei îşi puse capăt zilelor prin strangulare. La 1 mai 1965, eu, pr. Teodorescu P. Mihail, devin preot paroh la parohia Tânganu şi singur preot la o parohie de cca 500 de familii.

De la această dată începe activitatea mea pastorală. O lipsă totală de respect pentru preot care era desconsiderat atât de tineret căt şi de vârstnici.

În biserică nici o ordine şi complet lipsit de disciplină, se striga de la distanţă în timpul slujbei; nu erau luate în seamă momentele principale din serviciul liturgic; concomitent cu liturghia se făceau şi alte slujiri ca: preotul deservant al II-lea făcea ieşiri la biserică fie de tineri, fie de noi născuţi, etc., iar cu totul nepermis - după mine - într-un colţ al bisericii se făceau ”acatistele” si aceasta în fiecare duminică.

În afară - exteriorul bisericii : faţada bisericii, 77 m liniari un gard de mărăcini prin care erau încolăcite câteva sârme ghimpate…… Împrejmuirea cimitirului consta din înşiruirea a câtorva fire de sârmă ghimpată pe bulmaci rarefiaţi şi căzuţi prin care se afla un gard viu şi pe care vecinul din miazazi -Marin Costache - îl rarefiase dând posibilitatea ca porcii şi păsările să pască prin cimitir. Nu rareori au fost găsite vite - vaci şi cai - păscând pe morminte .

Clopotul cel mare l-am găsit spart - sunând a doagă - era aninat de grinzi de lemn susţinute de 6 stâlpi de lemn aproape putrezite ce se clătinau foarte ameninţător. Locurile de îngropare se făceau fără nici o regulă - să respecte o aliniere, sau să se perceapă o taxa din care biserica să-şi aibe un venit.Vânzarea lumânărilor era de 150-200 legături pe an.

La 25 martie 1965 - moartea pr. Paroh Eugen Bucinschi - consiliul parohial îmi încredintează un cec de 450 lei. Pe lângă toate acestea ceartă şi scandal între preoţii dinaintea mea văzute şi auzite de enoriaşi.

Concludente sunt cuvintele cu care am fost întâmpinat la descinderea mea din tren în staţia Tânganu, venind către biserică odată cu muncitorii care se înapoiau acasă venind de la lucru: Enoriaşul Alexandru Nicoară, fost primar, mă întreabă dacă sunt preot la Tânganu şi îi raspund “da” la care îmi spune - inserez textual – „Bine că ai venit părinte, mai inainte de a ne pierde credinţa”.

Comentarii   
ingi
+1 # istorie localaingi 19-02-2012 19:44
Foarte interesant,dar se termina cam brusc, ce mult inseamna scriierile unor oameni de bine, citite peste ani de unui oamnei interesati.
Astazi or mai fi asemenea carti la biserica?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
BPeter
0 # Foarte interesantBPeter 26-03-2013 21:06
...dar, cum spunea si domnul ingi, pe cat te cuprinde firul povestii, pe atat se termina de brusc, dar tot respectul pentru aceea care au pus la punct acest site...si stiu ca exista o carte foarte veche si la scoala din satul tanganu, despre manastirea tanganu.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Asociatia Vox Cernica
0 # CarteAsociatia Vox Cernica 26-03-2013 22:34
Va rugma sa ne dati mai multe detalii despre cum poate fi gasita aceasta carte. In ceea ce priveste promo-ul la care va referiti, cred ca am gasit o solutie si va mai asteptam pe site.

cu stima

admin
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Nicoara Gheorghe
0 # Istoria adevarataNicoara Gheorghe 06-11-2014 12:46
Acest fragment din adevarata istorie a bisericii din Tanganu m-a impresionat foarte mult, eu fiind nascut in acest sat. Unele fapte si intamplari le cunosteam deoarece am locuit aici, dar multe din cele scrise nu le cunosteam.
Toata recunostinta si respectul pentru toti cei care au contribuit la consemnarea in scris a acestor evenimente
spre documentarea iubitorilor de istorie adevarata si a locuitorilor acestui sat. Merita tiparita o carte.
Cu stima, Nicoara Gheorghe (Marin) 06-11-2014
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Vox  cernica
0 # Raspuns d-lui Nicoara GheorheVox cernica 07-11-2014 20:14
Multumim mult, mult pentru aprecieri. In portalul nostru ne straduim sa aducem in fata vizitatorilor nostri, documente istorice, fapte real-contempora ne, oameni cu sentimentele si problemele lor, activitati sportiv-cultura le, probleme sociale (in special cele legate de pensii), valori literare locale si multe, multe altele... Ne bucuram de o audienta mult peste asteptarile noastre, noi, cei care sub emblema modesta "intelectuali de tara" din acest modest colt de tara, numit Cernica, incercam, in trecerea noastra pamanteana sa fim cu folos semenilor nostri...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV