monumente-istorice-comuna-cernica-2   Traim in Fundeni sau in Cernica ?!

Sute de mii de lei din taxe locale, pierdute in fiecare an de bugetul comunei Cernica...din cauza terenului aflat in administratia comunei Fundeni pe care se va  construi noul complex comercial "Cernica Park"...

Cum este posibil...?!....click aici..

 

Asociatia Vox Cernica

Dedicată dezvoltării comunitare în zona Cernica, Ilfov. Promovează dezvoltarea durabilă pe toate planurile, valorile istoriei locale, artei, sporturilor, culturii, mestesugurilor si traditiilor, implicarea cetăţenilorîn problemele comunitatii, protectia mediului natural, sprijinirea grupurilor şi categoriilor sociale dezavantajate etc.

Detalii...click aici

 

Cernica racordata la autostrada A2. Potential progres, dar cu ce pret ? Cine credeti ca sunt adevaratii beneficiari ?!

Evaluare articol: / 6
SlabFoarte bun 
Scris de Asociatia Vox Cernica
Sâmbătă, 06 Octombrie 2012

ZECI SI SUTE DE MII DE LEI PIERDUTE ANUAL DE BUGETUL COMUNEI CERNICA DIN CAUZA DELIMITARILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE ABERANTE DE HOTAR INTRE COMUNA CERNICA, COMUNA FUNDENI, JUDETUL ILFOV SI CALARASI. Click aici pentru detalii.

harta judet ilfov calarasi comun cernica fundeni

  acces intrare racordare autostrada a2 cernica

aviz-mediu-intrare-autostrada-a2-cernica-1 aviz-mediu-intrare-autostrada-a2-cernica-2 aviz-mediu-intrare-autostrada-a2-cernica-3

 

Actualizare 10 octombrie 2012, 21:00

Se pare ca deja problemele cu acest proiect au inceput deja sa apara. Mai jos va redam o stire a Antenei 1 si  prezentata in Observator in data de 4 octombrie:

 "Un dezvoltator imobiliar va construi pe Autostrada Soarelui un acces pentru un viitor complex comercial si de birouri. Desi a primit aviz de la CNADNR, lucrarea nu respecta normele de siguranta pentru soferi. Constructie la limita legii pe Autostrada Soarelui:

Lucrarile se desfasoara la kilometrul15 de pe Autostrada Bucuresti-Constanta. Muncitorii au inceput saptamana trecuta si au ajuns cu sapaturile chiar langa terasamentul autostrazii.

Drumul ar urma sa faca legatura intre Autostrada Soarelui si un drum comunal care trece prin fata unui viitor centru comercial, o lucrare la limita legii si foarte riscant pentru soferi. Nu exista banda speciala de acces pentru noul drum, iar noua constructie se intersecteaza la mai putin de o suta de metri cu drumul comunal care leaga localitatile Balaceanca si Cernica. Ca sa respecte legea, constructorii ar trebui sa ridice un pod. Dar nu au asa ceva in plan. Cert este ca trebuie sa termine lucrarea repede.

Noul drum, daca va fi finalizat, va ridica substantial preturile terenurilor. Un metru patrat de teren cu legatura la autostrada costa,

in medie, de doua ori mai mult decat zonele fara astfel de acces. Chiar si asa, autoritatile din Cernica spun ca nu stiu de constructia de la intrarea in comuna. Pana la urma, insa, viceprimarul comunei se da de gol si recunoaste ca il stie totusi pe seful de santier.

Lucrarile au primit autorizatie de constructie de la primaria Cernica si aviz de constructie de la Compania de Autostrazi in 2009, cand ministrul Transporturilor era Radu Berceanu. Conducerea CNADNR sustine ca avizele sunt in regula. A omis sa precizeze insa ca iesiera de pe autostrada se face in conditii speciale asa cum precizeaza legea privind regimul drumurilor."

Actualizare 10 octombrie 2012, 15:00

In sfarsit, dupa mai multe investigatii ale echipei VoxCernica, se pare ca am identificat ce se va construi, cel putin pe portiunea de teren intre autostrada si calea ferata spre Halta Cernica. Amploarea acestui proiect este cu mult mai mare decat am fi banuit noi din informatiile pe care le detineam la momentul scrierii acestui articol.

Este vorba de un complex comercial denumit Cernica Park si care va include un magazin combinat de unelte şi materiale de construcţii si articole de gradină de tip Do-It-Yourself, un hypermarket cu propria galerie, magazine de haine şi accesorii, un centru de tip outlet (FASHION HOUSE similar celui de langa autostrada Bucuresti Pitesti A1), un comerciant de articole sportive de mare anvergură şi un retailer decoraţiuni interioare. Toate acestea urmand a fi construite pe jumatate din suprafata detinuta de 60 de Ha. Deocamdata nu stim ce se va construi pe restul suprafetei chiar daca in avizul de mediu se mai vorbeste si de spatii de servicii (?!) birouri, un hotel, si o benzinarie.

Dezvoltatorul acestui proiect este click aici: Liebrecht & wooD  si aici: www.cernicapark.ro un dezvoltator de proiecte imobiliare, ce operează în principal pe pieţele din Europa Centrală şi de Est de aproape 20 de ani.

Speram ca e vorba totusi de investitori seriosi si care vor imbina comertul cu frumusetile naturale ale zonei Cernica si vor avea grija de mediul inconjurator, ceea ce nu a fost cazul pentru multe proiecte imobiliare din Romania in goana dezvoltatorilor lor dupa profit. Dar nu cred ca trebuie sa ne asteptam la prea multe, pentru ca dupa cum vedeti, plopii de pe soseaua Cernica-Balaceanca, acolo unde este intrarea in complex nu se mai regasesc in masterplanul acestui proiect. Acesti copaci, cu siguranta apartinand domeniului public, au inceput deja sa fie taiati deja de echipele de taietori despre care am mai vorbit in portalul nostru . Domnilor de la mediu, domnilor arhitecti, domnilor investitori, stimate autoritati de la Cernica si Fundeni chiar nu realizati ce avantaje ati avea daca ati lasa acesti plopi. Sau cumva acesti plopi incurca vederea calatorului dinspre Bucuresti spre Constanta si trebuie sa va vada neaparat ca existati ?! Nu realizati ca acestia v-ar putea proteja cel putin de zgomot ? Pe noi cei care am trecut prin umbra acestor plopi, nu ne impresioneaza arbustii pe care ii veti pune in parcarea Dvs. Puneti ce copaci vreti in gradina Dvs., dar macar lasati-i pe ai nostrii in pace.

Va prezentam in continuare o decizie privind revizuirea avizului  de mediu obtinuta de beneficiarii racordarii comunei Cernica la autostrada A2. In acest aviz eliberat in 2009, puteti vedea cine sunt de fapt dezvoltatorii si ce intentioneaza sa dezvolte pe terenurile adiacente nodului rutier pe care vi l-am prezentat mai jos. Dupa cum puteti vedea in acest document, acesti dezvoltatori au obtinut aprobarea pentru un PUZ al zonei si si in care se vorbeste si de un complex pentru comert, servicii, birouri, statie alimentare, carburanti, hotel, panou publicitar si acces la autostrada Bucuresti Constanta in...surpriza..daca nu stiati pana acum...comuna Fundeni, judetul Calarasi.

Dupa cum explicam mai jos, din punct de vedere administrativ, noi cei din Cernica suportam consecintele deciziilor luate de catre cei din Fundeni, chiar daca noi credem ca locuim in Cernica si teoretic avem reprezentantii nostrii in primaria Cernica. Deci orice se va construi in aceasta zona, noi va trebui sa inghitim pentru ca nu primaria Cernica va da avizele ci primaria din Fundeni.

Nu ne mai ramane decat sa speram ca primaria Cernica, poate chiar se va gandi undeva candva la consecintele deciziilor pe care altii le iau pentru noi, cu stiinta sau fara stiinta primariei Cernica sau a noastra cetatenilor de rand. 

Va mai prezentam de asemenea o stire pe care o puteti accesa cu un click pe linkul urmator: Tranzacţie surpriză în imobiliare: belgienii au cumpărat 60 de hectare în jurul Bucureştiului. A revenit vremea achiziţiilor?

Actualizare, 9 octombrie 2012

Dupa cum puteti vedea din pancarta afisata zilele acestea, lucrurile au inceput sa se clarifice si presupunerile pe care le-am facut anterior in lipsa acestui afis, se adeveresc. 

Din nefericire (sau din fericire ?!) pentru noi locuitorii din Cernica, nu asistam la o lucrare finantata din bani publici pentru public ci, din cate ne putem da seama, finantarea acestei lucrari se este facuta din bani privati pentru cei care detin aceste terenuri adiacente in scopuri pur comerciale. In nici un caz nu s-a gandit cineva de acum patru ani de cand se tot fac aceste planuri la avantajul calatorului din Cernica catre Bucuresti sau Constanta.

Totusi se pare ca in continuare locuitorul comunei este luat de naiv si inghite ca de obicei ce inghite pelicanul.

Din denumirea obiectivului s-ar putea spune ca aceasta lucrare este facuta pentru vezi domne, accesul comunei Fundeni la autostrada A2 de pe teritoriul comunei Cernica (culmea). Nu vi se pare cel putin ciudat acest lucru ?!

De cand o alta comuna isi face acces la o artera rutiera pe teritoriul altei comune. Pai acest lucru a fost posibil doara daca si primaria Cernica a fost de acord cu acest lucru.

Din cate stim, din cauza unei anomalii in organizarea comunelor noastre, terenurile adiacente despre care vorbim se pare ca nu mai apartin primariilor ci unor persoane private. De asemenea din punct de vedere teritorial aceste terenuri se afla in comuna Cernica dar din punct de vedere administrativ, ele sunt sub administratia consiliului local din Fundeni (oare asta explica si faptul ca avem un consilier care este locuitor in Fundeni ?!) Totusi, in aceste conditii ar trebui ca beneficiarul sa fie daca nu cetateanul de rand din Cernica (ca vezi domne intra si el cu saniuta pe autostrada) atunci sa fie cetateanul din Fundeni sau primaria din Fundeni. Dar nu, dupa cum am constatat cu stupoare, beneficiarul acestui obiectiv, este culmea, o agentie imobiliara.

Nu stim inca planurile detaliate ale acestei agentii imobiliare. Sa fim scuzati dar pe pancarta nu se spune cine este finantatorul. Prespunem deci ca beneficiarul este si finantatorul, pentru ca nu putem crede ca un buget ar fi alocat din bani publici pentru un beneficiar privat. Ar fi culmea.) dar nu cred ca vom scapa de depozite si spatii logistice, o furnicatura de tiruri si alte autovehicule, poate si o parcare pentru ele. Ne putem dor imagina ca vor face orice, cel putin ca sa-si scoata banii cheltuiti pe aceasta investite, despre al carui cost nu stim nimic deocamdata. Tocmai din cauza costurilor ridicate acest tip de investitie este de obicei suportat din bani publici dar doar daca se justifica pentru marele public. Sau in parteneriat public privat, daca exista posibilitatea finantari si recuperarii banilor de catre partenerul privat, mentinund-se beneficiile pentru marele public. In acest caz se pare ca vorbim de o investitie pur privata si e evident ca toate beneficiile sunt orientate catre acesta, iar efectele negative le vom suporta noi, doar pentru faptul ca locuim in zona.

Ar fi chiar atat de rau acest lucru ?! Dvs veti aprecia in cativa ani acest lucru. Personal cred cu tarie, ca cetatenul locuitor obisnuit (asa cum il defineam mai jos) nu va avea nici un avantaj din viitoarea adevarata enclava a Fundeni-ului cu ingramadeala aferenta, traficul, poloarea si zgomotul sporit chiar pe marginea lacului Cernica. Acest beneficiar va face ce vrea pe terenul lui, cu acordul primariei noastre si a celei din Fundeni. Ba daca se supara la un moment dat va pune si o bariera la intrarea pe autostrada, pentru ca sa nu uitam, este o lucrare pur privata, cu autorizatia "reprezentantilor nostri" din Fundeni si cu siguranta si cu acordul mai mult sau mai putin tacit al primariei Cernica.

Noi locuitorii din Cernica ne vom alegem cu toate externalitatile negative ale acest proiect (poluare, zgomot, trafic ingreunat etc.) iar primaria Fundeni (nu primaria Cernica) se alege cu taxele si impozitele locale care cu siguranta vor fi substantiale si cu siguranta nu vor fi reinvestite in atenuarea efectelor negative asupra noastra ci pentru bunastarea (oare) a locuitorilor din Fundeni. Primaria Cernica se va alege cu gloria si uralele celor care poate isi vor gasi un loc de munca de paznic, casier etc. pe salarii de nimic si in cazul in care nu merge ceva bine, il poate lua repede pe "Nuu stiuu" in brate sau sa spuna, ca nu e vina ei, ci a celor din Fundeni. Noi nu am avut ce face atata timp cat aceste terenuri sunt sub administratia lor. Buna afacere, nu ? Toti acestia se aleg cu caimacul si noi cetatenii doar cu zatul.

In orice tara civilizata daca intr-o comunitate ca a noastra s-ar fi planificat un asemenea proiect fara stirea si fara sa i se explice avantajele si dezavantajele, cu siguranta ati fi vazut acea comunitate in strada, cerandu-si drepturile. Pentru ca acei oameni isi cunosc drepturile. In primul rand dreptul de a fi informat si in al doilea rand de a participa la deciziile care le influenteaza major, intr-un fel sau altul, viata. De aceea s-a inventat conceptul de transparenta decizionala a autoritatilor publice. Si in felul acesta nu mai trebuie nici noi sa mai facem unele presupuneri iar gradul de incredere ca cei care ne reprezinta, ne reprezinta pe toti si nu doar pe unii, ar creste pe masura ce vedem ca ceea ce ni se explica, este si adevarat si vedem efectele benefice si pentru majoritatea, nu doar pentru cativa alesi pe spranceana. Si asta nu o zic eu, ci cica asa e in democratie.

Inca o data imi pun intrebarea: de ce aceasta lucrare nu s-a facut la podul care traverseaza autostrada A2. Raspunsul a venit inca o data cu aceasta pancarta: facem ce vrea muschii nostrii pe terenul nostru (odata al vostru) si ne doare undeva de voi majoritatea locuitorilor comunei Cernica. De asemenea cand e vorba de costuri, intotdeauna aceastea trebuie minimizate si de asemenea probabil s-a constatat ca in acea zona chiar daca era mai logic si mai bine din punct de vedere al evitarii traficului greu chiar in buza Cernica si a lacului Cernica, acest lucru nu a contat cand e vorba de maximizarea valorii profiturilor prin maximizarea valorii unor terenuri, chiar daca acest lucru e in detrimentul calitatii vietii, asa cum poate fi ea inteleasa ea de un locuitor de la tara.

8-octombrie-2012 Autostrada Soarelui A2 este un subiect care trebuie sa recunoastem, noi cei de la VoxCernica inca nu am apucat sa-i acordam atentia cuvenita, chiar daca ne propusesem de mult acest lucru.

Se pare ca a venit acest moment si va invitam si pe Dvs sa participati la un schimb de pareri privind impactul pe care l-a avut si o sa il aiba in continuare constructia si amplasarea acestei autostrazi chiar langa, odata “linistita” noastra comuna Cernica.

De asemenea va invitam sa va spuneti parerea despre ce va insemna, din punct de vedere al schimbarilor socio-economice precum si din punct de vedere al mediului inconjurator, “racordarea” in mod direct a satelor comunei Cernica cu aceasta autostrada dupa finalizarea lucrarilor la noul nod rutier, lucrari incepute in septembrie 2012.

Cum va arata comuna Cernica in urmatorii cativa ani ? Credeti ca va fi un nou “Voluntari” plin de depozite si complexe comerciale mai mult sau mai putin chinezesti ?! Va mai fi comuna Cernica o zona apreciata prin atractiile sale traditionale de agrement (padure, lac), sau acestea vor devenii o simpla nostalgica amintire ? Va mai fi aceasta zona una cu un “caracter linistit” sau fornetul tir-urilor cu marfa care vor trece prin fata casei Dvs. va devenii un lucru banal in viata noastra ? Cat timp va trece pana nu ne vom mai cunoaste intre noi si nu ne vom mai da buna ziua, asa ca la tara ? Cat de mare este potentialul progres economic pentru locuitorul obisnuit in raport cu costurile pe care trebuie sa le suporte ? Care credeti ca sunt aceste costuri/beneficii imediate si pe termen lung si cum credeti ca vor afecta identitatea comunei Cernica. Ati fi interesati ce planuri pe termen lung au edilii nostrii cu comuna noastra ?

Iata doar cateva din intrebarile la care va invitam sa dati raspunsul Dvs. pentru ca acest nod rutier va va transforma radical, ireversibil si in toate aspectele calitatea vietii de locuitor al comunei Cernica.

Nu cred ca exagerez cand spun ca acest lucru reprezinta unul din cele mai importante momente de cotitura ale istoriei locale ale comunei Cernica. Daca nici acest lucru nu este un lucru important de discutat atunci, sincer, ne meritam soarta de… cetateni pasivi care nu au nimic de spus.

Dupa cum stiti, constructia autostrazii A2 a inceput in era tovarasului Nicolae Ceausescu, un prim tronson fiind dat in folosinta intre Fetesti si Cernavoda. Incepand cu 1998 au fost reluate lucrarile la aceasta autostrada si in 2004 a fost dat in folosinta cel de-al doilea tronson intre Bucuresti si Fundulea, impactul si efectele acestuia incepand sa se produca si pentru satele comunei Cernica.

Nu vrem sa insistam mai mult pe istoricul acestei autostrazi pentru ca alte detalii foarte interesante le puteti gasi aici .

Dupa cum de asemenea probabil stiti, o decizie privind constructia unei autostrazi este luata tinand cont de raportul privind costurile si beneficiile pe care le produce un asemenea proiect de infrastructura, pentru o economie in ansamblul ei precum si la nivel local, incluzand orice cost si beneficiu monetar si teoretic in masura in care pot fi identificate si cuantificate corect si pe cele nemonetare.

In cele ce urmeaza, impreuna cu Dvs. vom incerca sa identificam aceste costuri si beneficii pentru locuitorii comunei Cernica, nu la un nivel academic sau in contextul unei analize sau metodologii ACB ci pur si simplu asa cum au fost, sunt sau ar putea fi resimtite de catre locuitorul “obisnuit” al comunei Cernica.

Definim locuitorul “obisnuit” acel locuitor care nu detine terenuri importante langa acest nod rutier si de asemenea deocamdata nu discutam de primaria Cernica sau alte autoritati publice locale si care pot detine suprafete importante de teren in zona noului nod rutier care se va construi chiar in jurul podului care traverseaza canalul care leaga lacul Cernica de Dambovita.

Facem o paranteza si spunem pentru cei care nu stiau, ca terenul pe care se va construi acest nod rutier (intre soseaua care leaga Caldararu si Cernica si calea ferata Bucuresti Oltenita) a apartinut boierului de origine evreiasca Fodor Martin (click acest link pentru a vedea fostul conac al acestuia si care acum, pe locul acestuia mai pot fi gasite doar gunoaie si moloz ). Din cate stim pana acum, in lipsa mostenitorilor directi cea mai mare parte a proprietatilor acestuia inclusiv terenul de care vorbim a trecut in proprietatea primariei Cernica.

Totusi, se pare ca o parte din aceste proprietati au fost totusi revendicate si obtinute de un reprezentant al unora din acesti mostenitori prin primarul comunei Faraoani, Adrian Solomon (click aici) .

Deoacamdata si in lipsa unor detalii oficiale nu putem decat sa facem anumite presupuneri in legatura cu cine detine terenul pe care se fac lucrarile efective de racordare.

Vom incerca in viitorul apropriat si in masura in care va exista disponibilitate si o anumita transparenta decizionala sa revenim cu privire la detalii privind realizarea acestui nod rutier inclusiv precum cine este constructorul si cand vor fi finalizate lucrarile.

Dupa cum probabil ati observat, inca nu exista o pancarta oficiala (ca si in cazul lucrarilor de amenajare a unui parc gen “Aventura” din padurea Cernica) prin care “muritorul” de rand din Cernica sa vada si el despre ce e vorba si ce i se intampla. Pana atunci si in cadrul acestui articol as vrea in continuare sa va expun parerea mea cu privire la acest subiect si ar fi extraordinar daca si Dvs mai credeti ca si parerea Dvs. conteaza.

Si haideti sa o iau de la inceput cu anii 2000-2004. Ca locuitor al satului Caldararu, pentru mine personal cel mai important efect direct al constructiei autostrazii a fost cresterea importanta a nivelului de zgomot exprimat in decibeli binenteles si a poluarii exprimate prin calitatea aerului respirabil si a mirosului. Si nu doar pentru mine ci si pentru majoritatea locuitorilor din Caldararu si o buna parte din cei din Cernica. Din acel moment, linistea de care ne bucuram in fiecare zi a disparut. Fosnetul frunzelor in adierea de seara sau de dimineata si ciripitul pasarelelor a fost inlocuit de vuietul asurzitor si permanent al autovehiculelor si motocicletelor in drumul lor grabit inspre si dinspre Constanta.

La momentul prezent, portiunea de autostrada care trece pe langa Cernica si Caldararu nu este protejata fonic in nici un fel, nici de catre panouri antifonice si nici de perdele de copaci care ar putea atenua acest zgomot. In ceea ce priveste Cernica, doar intrebati pe cei care locuiesc pe strada Bizantului cum ii loveste unda soc moto-sonica venita pe luciul lacului Cernica. Binenteles ca acest efect a fost stiut de catre proiectantii acestei autostrazi, dar tot bineneteles ca pentru a limita sau elimina acest efect nu s-a sinchisit nimeni.

Noi cei din Caldararu am fost intotdeauna priviti ca o cantitatea neglijabila din toate punctele de vedere (electoral, uman etc.) Doar terenurile din jurul Caldararului au fost privite cu interes si anumite facilitati de infrastructura (asfalt, gaze, apa, etc.) au fost introduse doar dupa ce nu prea mai era nimic de cumparat.

Au existat anumite jalbe-n bat ale unor locuitori din Caldararu, pe la portile autoritatilor locale su ministeriale dar binenteles ca nu s-a intamplat nimic. O sa revenim cu privire la aceste plangeri si o sa va prezentam documente trimise cu privire la nivelul zgomotului pe care trebuie sa il suportam din cauza autostrazii.

Pentru Posta, Tanganu si Balaceanca nivelul zgomotului nu reprezinta o problema datorita distantei autostrazii fata de aceste sate ale comunei Cernica. In contextul boom-ului imobiliar din anii 2006-2009, a existat binenteles si un efect pozitiv al trecerii autostrazii pe langa comuna Cernica.

Acesta s-a tradus automat in cresterea valorii terenurilor in functie de distanta fata de cea mai importanta intrare pe autostrada si anume nodul rutier de la intersectia centurii orasului Bucuresti cu autostrada A2 in zona satului Manolache. Amplasarea unor afaceri (sub diverse forme) in jurul acestor noduri rutiere a reprezentat intotdeauna o oportunitate deosebita pentru cei care au dorit un acces rapid la drumurile principale si cu cost redus al terenurilor denumite generic industriale.

Unele intreprinderi au fost obligate sa se mute din oras la periferie, acesti cumparatori devenind mana cereasca pentru cei care detineau terenuri in zona A2 sau adiacent. Odata cu oprirea “robinetului de bani” si declansarea asa zisei crize financiare incepand cu 2009 (in Romania) multe din aceste terenuri au ramas nevandute in lipsa potentialilor investitori deja reintorsi de pe unde au venit.

Acest lucru a fost valabil si pentru zona Cernica si terenurile care i-au imbogatit pe unii din locuitorii comunei Cernica au ramas “nerevandute” nemaifiind atat de interesante ca acum cativa ani, mai ales ca Cernica este in zona de sud-est a Bucuresti-ului si nu in partea sa mult trambitata si anume, cea de nord.

Oricum majoritatea terenurilor nu mai sunt in proprietatea “taranilor” din Cernica, ci in mana celor care au mizat pe termen lung pe aceasta zona si a celor care in aceasta perioada au dorit sa le valorifice prin revanzare dar au ramas fara cumparatori. Interesant este momentul startului la lucrarile acestui nod rutier si anume acum in 2012 si nu in 2004 sau 2008.

Intodeauna m-am mirat de ce acest nod nu s-a construit mai devreme, mai ales ca in planurile initiale era prevazut ca portile de taxare pentru intrarea pe autostrada sa fie construite chiar langa Caldararu, la doar cateva sute de metri de amplasamentul nodului rutier care este in curs de executare. Existenta unui asemenea nod rutier de la inceputul darii in folosinta a acestui tronson de autostrada era logica din perspectiva faptului ca intersecta drumul judetean DJ 301 care uneste Cernica si Bucurestiul cu Oltenita (Tanganu- Fundeni – Plataresti – Cucuieti – Galbinasi – Vasilati – Budesti – Negoiesti – Soldanu – Curcani – Mitreni - Oltenita).

Totusi doar in 2012 a inceput construtia acestui nod rutier si nu acolo unde DJ 301 intersecteaza aceasta autostrada, intre Tanganu si Cernica unde dupa parerea mea ar fi fost si mai logic sa fie amplasat acest nod si nu la iesirea din Cernica intre Cernica, Balaceanca si Caldararu. De ce ? In primul rand pentru ca in acest fel s-ar fi evitat aglomerarea si traficul chiar in zona barajului Cernica despre care putem spune ca este chiar in Cernica. Drumul spre Balaceanca si Glina nu este tot atat de important ca cel spre Oltenita si singura logica care imi trece prin minte si pentru care s-a preferat acest amplasament rezida probabil in faptul ca s-a dorit valorificarea unor terenuri ale unora mai mult decat ale altora.

Poate gresesc si astept ratiunea si argumentele din partea celor care au mai multe informatii decat noi sau o logica mai buna decat a noastra. Oricum, ideea nu este sa vedem care-al-cui este mai bun “kung-fu-ul” ci chiar sa aflam un raspuns la o intrebare simpla si care ar fi trebuit sa il stim de mult, noi locuitorii din Cernica si priviti totusi ca o comunitate, care poate are ceva de spus in aceasta privinta si care are dreptul la transparenta si informare. Ohh..dar ma scuzati..uitasem ca in capitalism cuvantul comunitate primeaza in fata intereselor individuale sau personale...

Imaginile prezentate mai sus m-au impresionat la o revizionare si sunt elocvente din punctul de vedere a ceea ce ne asteapta si care va fi profilul viitor al comunei Cernica. Acele cirezi de vaci sau turme de oi pe care le vedeti parca incearca disperate sa ramana stapane pe islazul comunal. Ele au cel mai logic punct de vedere pentru ca e vorba de supravietuirea...pura…a lor. In curand ele vor disparea si copii nostrii vor vedea aceste animale doar pe la televizor si eventual pe la “ferma animalelor” din Pantelimon.

Cei care inca se mai ocupau cu cresterea animalelor in Cernica cu siguranta isi vor gasi un loc de munca ca si paznici pe la vreun depozit care v-a aparea probabil peste noapte chiar in buza lacului Cernica.

Din acest punct de vedere trebuie sa mentionam ca intradevar probabil, tot peste noapte vor aparea noi locuri de munca, in functie de ce planuri (care cu siguranta deja s-au facut ), pentru valorificarea terenurilor adiacente acestui nod rutier. Pentru ca, dupa parera mea aparitia acestui nod rutier, nu are alta ratiune decat valorificarea inca o data a terenurilor din zona mentionata si in nici un caz, pentru faptul ca si locuitorii din Cernica vor putea ajunge si ei in Bucuresti pe autostrada.

Acestia nu vor mai fi nevoiti sa forteze intrarea asa cum au facut-o acum mai multi ani sau nu vor mai fi nevoiti sa indure umilinta de a merge pe drumul forestier care leaga Caldararu de centura sau umilintele unui proprietar de langa centura care blocheaza mereu acest drum.

De acest efect ne vom bucura cu totii (ba un mare pardon, doar cei care detin un autovehicul, au bani de combustibil, lucreaza in Bucuresti (eventual in zona fostului Sulea actual Theodor Pallady) sau vor sa ajunga la mare fara sa mai ocoleasca prin Balaceanca Glina sau pe centura pentru a intra pe autostrada. Adica foarte putini...

Cu siguranta vom asista la transformarea totala a ceea ce stim despre transportul in comun pe maxi taxi. O bun parte din ele vor face doar ruta X localitate de pe linia Oltenitei – pana la statia de metrou Anghel Saligny de la Catelu la intrarea pe bulevardul mentionat mai sus.

Deschiderea autostrazii reprezinta o buna oportunitate si pentru cei care doresc sa renunte sa circule prin Bucuresti cu autoturismul personal. Pot sa o faca pana la gura de metrou si sa-si lase masina acolo, daca nu le plac conditiile de maxi taxi ca sa ajunga la aceasta gura de metrou.

Pentru Cora, nu e o veste prea buna. Numarul cumparatorii fideli, vor scadea pentru ca unii vor prefera sa se “dea” pe autotrada pana la marile complexe comerciale de pe acelasi bulevard.

Sunt doar cateva exemple despre ce se va intampla in urma realizarii acestui nod rutier si va invit pe Dvs sa continuati cu aceste idei prin comentariile Dvs.

Per total m-as fi bucurat daca planurile ar fi despre cum sa imbunatatim viata locuitorilor din Cernica, dar din pacate, cred ca nu ne putem astepta decat la planuri despre cum se vor imbogatii altii, pe seama terenurilor lor sau ale altor locuitori din Cernica si pe seama calitatii vietii a majoritatii dintre noi.

Macar daca zona Cernica ar fi privita de viitorii investitori ca o zona cu potential din punct de vedere al agrementului iar investitiile viitoare ar fi facute in acest scop. Mediul inconjurator ar arata altfel. Dar din pacate aceasta idee de “mediu curat si de agreement” nu poate fi compatibila cu ditamai nodul rutier la cativa Km de Bucuresti. Sau cine stie, dea Domnul sa ma insel…si astept puncte de vedere mai optimiste…asa de dragul optimismului ,daca nu de dragul meu…sau al Dvs…stimati locuitori ai comunei Cernica…

A se citi si : Acum desecretizat. Planul de Sistematizare al comunei Cernica-1970. Canal si port Dunare-Bucuresti-Glina.

Comentarii   

 
0 # N-ar fi rău să fie bine...crispat 09-10-2012 18:02
... dar nu e obligatoriu, poate fi rău de tot! Cred că beneficiarii sunt deţinătorii terenurilor "industriale" din zonă, cu mlaştini cu tot şi probabil, chiar cele din luncă. O adevărată lovitură funciară, să te trezeşti că Fundenii administrează un teren strategic prin cine ştie ce latifundiari, poate mână-n mână cu proprietari ai terenurilor din raza comunei Cernica. E spectaculos, oricum, să vezi că tot privaţii se mişcă mai cu talent -- măcar e o chestie clară, nu se fac lucrări publice pe banii noştri şi cu destinatar privat, ci doar se dau autorizaţii fără să ne întrebe nimeni, ceea ce e muuuuult mai puţin grav. Tot ce pot spera e să fie gata înainte să înceapă lucrările la lărgirea Centurii -- dacă se face, aşa cum ar fi normal, un pasaj, va fi foarte greu de mers prin Pantelimon. Partea cu depozitele şi en-gros-urile nu e atât de gravă, dar marea problemă va fi traficul greu -- probabil că va trebui refăcută intersecţia de la intrarea în Cernica dinspre Tânganu-Bălăcea nca-Căldăraru, altfel nu ştiu cum vor lua curba. Într-un fel, poate că e mai bine, dacă traficul greu nu mai trece prin "strâmtoarea" Cernica, ci doar prin Tânganu... Depinde şi ce alte proiecte mai au în vedere autorităţile, poate vreun pod peste Dunăre la Olteniţa, reluarea proiectului de Canal Dunăre-Bucureşt i, ehehehe... Cred că racordul e doar începutul, pentru că în continuare va fi greu accesul la terenurile care mărginesc A2, deci cred că vor mai apărea drumuri paralele cu autostrada. Totul e însă secret de Stat în stat, deci vom afla şi noi după ce se apar buldozerele,
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Proiectele L&W sunt...crispat 10-10-2012 16:04
... de bine! S-ar putea să apară outlet-uri, o zonă comercială cu mare aflux (dar nu gen Europa).
Liebrecht & Wood face parte din grupul de firme CERIxxx, WE CARE MANAGEMENT.
financiarul.ro/.../...

www.wall-street.ro/tag/liebrecht-wood.html
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Sunt curios...crispat 10-10-2012 16:26
...ce hypermarket va fi în complex, Cora cred că este exclus, Real este ceva mai încolo, Carrefour cică ar pleca din RO -- ce mai rămâne? La fel şi pentru bricolaj -- poate va fi Hornbach? Mi se pare cel mai bun dintre toate.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Să sperăm că L&W nu-şi schimbă planurile!crispat 10-10-2012 16:33 Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Se pare că...crispat 10-10-2012 16:53
...numai noi nu ştiam de proiectul ăsta! Nu înţeleg prea bine aura de secret, pentru că s-ar explica doar dacă ar mai fi ceva terenuri de vânzare la particulari, iar speculatorii ar prefera să nu se afle ştirea, ca să cumpere ieftin şi să vândă scump, după ce află toată lumea. Oricum, din tot ce ni se putea întâmpla, varianta asta e un vis frumos, aş zice. Coşmarul ar putea apărea dacă Primăria din Cernica ar elibera avize de urbanism pentru tot felul de alte obiective industriale şi comerciale care să producă trafic greu pe drumurile Fundeni-Tânganu , Bălăceanca-Glin a, eventual spre intrarea în Căldăraru. Sunt foarte curios cum se va rezolva problema utilităţilor pentru acest mare centru comercial al L&W, e posibil ca noi să beneficiem de oarece investiţii făcute "la schimb". Dacă se vor racorda, de exemplu, la canalizarea din Cernica, asta înseamnă taxe uriaşe. La fel şi cu alimentarea cu apă, dacă nu cumva fac totul pe terenul aparţinând de Fundeni...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # hm...! Complex comercial?!minodor 10-10-2012 17:56
fix asta ne trebuia, un complex comercial ca in rest avem de toate.
Modernizarea drumurilor comunale a fost una din promisiunile facute de domnul primar in dorinta de a convinge electoratul.
strazile sunt praf, cu alte cuvinte, planul unora dintre autoritățile locale ca sătenii să aibă drumuri ca la oraș va rămîne o dorință.
Si transportul cu acest maxi-taxi lasa de dorit.........d ar ne trebuie complex comercial
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Dacă oferă locuri de muncă...crispat 10-10-2012 18:10
...da, ne cam trebuie -- deşi nu cred că va "absorbi" prea mulţi localnici doritori de serviciu. Oricum, tot ce se întâmplă cu acest complex comercial nu depinde decât indirect de Cernica, terenul fiind, printr-o minune specific mioritică, al comunei Fundeni jud. Călăraşi. Deci primarele şi Consiliul nostru local au ca sarcină să ne apere interesele tuturor (nu doar pe ale celor care vor să scape de terenuri) şi să profităm cât mai mult de pe urma acestei investiţii. Credeţi că multe investiţii se mai fac pe praful ăsta?!?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # modernizareinjinelu 20-10-2012 20:07
eu zic sa vedem jumatatea plina a paharului
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Jumatati de...masuraadmin 21-10-2012 08:58
Asta e si ideea subiectului supus atentiei Dvs. Sa evidentiem costurile si beneficiile pentru cetatenii simpli ai comunei Cernica. Sa vedem daca e vorba de jumatati sau de alte unitati de masura. As reaminti doar faptul ca toate taxele si impozitele locale de pe urma acestor terenuri si investitii se vor duce in bugetul primariei Fundeni si nu in punga primariei Cernica, in acelasi timp in care poluarea, zgomotul, si traficul greu au efecte asupra locuitorilor din Cernica si nu din Fundeni.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # mosteniriinjinelu 20-10-2012 20:14
legea 18 e de vina, IAS-uri aveau pamint si in alte localitati decat in cel unde isi avea sediu, asa si cu IAS fundeni, care avea toata lunca din Tinganu, si Cernica, probleme de delimitare sunt si cu Pantelimon, care adm are pina la garul minastire spre Cernica dar asta sa transat prin ani 90. si asa a ramas.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # pamantul, cernica si fundanenicadastrist 20-11-2012 23:17
cred ca faceti o confuzie...domn u inginer...IAS-u l din Fundeni "nu avea pamant" in Cernica...event ual il avea in folosinta dar in nici un caz...in proprietate...p rimaria Cernica se afla in litigiu cu Fundeni-ul...sa speram ca se vor stradui sa repuna lucrurile in ordine...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # TRENU FOSTELOR IASINJINELU 21-11-2012 20:13
NU STIU CARE ESTE ADEVARUL DAR PINA ACUM TOATA LUNCA DIN TINGANU SI CERNICA ESTE ADM DE FUNDENI.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # NU ESTE NIMIC DE RAULIVIU 22-11-2012 15:59
Sunt doar rautati care nu au nici un suport...gen ca au fost taiati 40 de copaci si ca asta ar fi o problema deosebita in conditiile in care in alte locuri se taie hectare de copaci.Bineante les ca este un lucru bun atat pt locuitorii din zona ca vor beneficia de accesul la autostrada(si nu cu bariere asa cum bat campii unii intrucat banii sunt privati dar drumul este construit ca fiind drum public) si locuri de munca precum si de un alt aspect decat cel plin de gunoaie si "posomorat".Plu s ca nu sunt case in zona apropiata...e o rautate pe fata.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # hihi.logica prea ca la taraGigel 23-11-2012 11:39
dupa logica dvs, "elementara" de altfel, s-a construit Romania...s-a distrugem si sa furam si noi ca si altii fura si distrug mai mult decat noi...oricum..i n logica dvs "beton" e mai bine decat copaci...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # Puţină exagerare nu strică...crispat 23-11-2012 17:14
..., totuşi e greu de crezut că e posibil ceva atât de bun, încât să nu conţină nimic-nimic-nim ic de rău! Autorităţile noastre centrale şi locale cu greu fac ceva bunişor pentru omul de rând, dacă nu se apropie cumva alegerile, aşa că mai exagerăm şi noi părţile rele, doar-doar se va gândi cineva cum să le atenueze. Chiar dacă nu sunt case în zona de lângă viitorul mall, e posibil ca racordul cu A2 să aibă efecte asupra caselor aflate de-a lungul drumului judeţean către Budeşti, pentru că se vor stabili în zonă firme noi, atrase de terenurile mai ieftine decât cele de pe Centură. Dacă autorităţile ar emite autorizaţii de urbanism în funcţie de interesele locuitorilor, sau ar gândi o sistematizare pe zone, atunci nu ne-am trezi vecini cu cine ştie ce firme şi depozite cu trafic greu. Mai exagerăm şi noi, poate că intrăm în atenţia celor care decid fără măcar să ştim ce ne aşteaptă. Pe baza Legii transparenţei decizionale, nr. 52/2003, şi a Legii nr. 544/2001 privind informaţiile de interes public, vom încerca şi noi să vă informăm de aici înainte ce anume ne pregătesc aleşii noştri edili.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
-1 # mdaaO mama din Cernica 03-01-2013 18:58
Pe acest teren pana acum vreo 2 ani era parcul...in care mergeam des cu fetita mea.
Initial era vorba ca se niveleaza pamantul pt ca acest parc era undeva mai jos ca suprafata si pe urma primarul nostru bun si drag o sa faca din nou alt parc.
Vorbe in vant...am ajuns ca noi locuitorii din Cernica sa nu avem unde merge cu copiii...nu mai exista niciun alt loc de joaca amenajat!
A existat un parculet in fata gradinitei care apropo, are o singura toaleta pt 3 grupe de copii, copilul meu trebuie sa iasa prin curte pt a merge la toaleta...poart a gradinitei nu se inchide...poate intra oricine doreste la orice ora...deci nicio siguranta pt copiii nostrii, dar asta nu conteaza pt dl primar!
Revenind la parculet...aces ta este devastat complet!
Dar educatia copiilor locuitorilor comunei Cernica nu conteaza...pt alesii de aici.Pe o portiune a ceea ce pana de curand a fost un parc apare complexul asta!
Multumim primariei...ave m nevoie ca locuri de joaca ati amenajat in Cernica!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # avantaj-dezavan tajflorin 04-01-2013 22:38
Interesante punctele de vedere ale celor ce au comentat articoilul de fata; mi-as permite sa nuantez cateva aspecte si anume faptul ca orice investitie are si parti bune si parti rele; Pentru Cernica, o asemenea investitie nu ar fi chiar atat de rea, cu conditia ca autoritatile sa fie capabile sa gestioneze si rezolve diversele rezonante ale acestei investitii. Fara discutie, un pol comercial in Cernica, cu acces direct la A2, atrage o clientela diversa, nu doar din zona noastra ci din tot judetul Ilfov, Calarasi si din Bucuresti. Multi vor dori o iesire la "iarba verde" dar sa faca si shopping, sa se curete de toxinele capitalei. Toate bune si frumoase, doar ca autoritatile si privatii trebuie sa si profite de aceasta investitie, creand multe alte motive de atragere a clientilor. Acest lucru presupune alte investitii in infrastructura comunei, investitii comerciale prin care sa atragem un numar cat mai mare de bucuresteni, pe care sa-i imbiem cu curatenia (dorita) locala, cu aerul proaspat, cu ceva restaurante aerisite etc etc etc. Nu trebuie sa uitam si aspectele negative, poluarea suplimentara, traficul etc; masuri de atenuare a acestor aspecte negative sunt cred deja luate in calcul; ca si concluzie finala sunt pentru aceasta investitie in Cernica, cu speranta xa vor urma si altele care sa contribuie la ridicarea vizibilitatii si atractivitatii comunei noastre.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 # atenuare poluareadmin 04-01-2013 22:53
Din nefericire atenuarea poluarii de orice natura datorata acestui proiect nu poate fi contracarata decat daca exista resursele financiare necesare. Atata timp cat taxele si impozitele locale aferente acestui proiect se vor duce in bugetul primariei Fundeni si nu al primariei Cernica, vom vedea cum unii se umplu de "bucuriile" progresului iar altii se aleg cu buzunarul plin. click pe link-ul de mai jos pentru detalii pe aceasta tema: voxcernica.ro/stiri/429-traim-in-fundeni-sau-in-cernica-interviu-cu-nicolae-ciotoran-istoric-local-cernica.html
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Pentru un dialog civilizat, comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea comentariului revine autorului acestuia.


Codul de securitate
Actualizează

 
Vrei sa transmiti un mesaj in direct sau sa faci o dedicatie celor dragi...vrei sa transmiti in direct un eveniment personal ?...vrei sa ai propriul tau show..si sa arati lumii talentele tale ? contact@voxcernica.ro-Acum pe VoxCernica:Trio Andrei: Constantin, Aurel si Adrian Andrei...consateni, virtuosi ai muzicii clasice... Acum pe VoxCernica: Lacul Cernica, Iazul Cernica, Islazul Cernica sau Land-ul Cernica !? Afaceri de milioane de euro...Acum pe VoxCernica: Consilierii de astazi...Consilierii de maine...Pentru vizualizarea optima a portalului si a videoclipurilor va rugam folositi Google Chrome... Daca folositi Internet Explorer atunci instalati Google Chrome Frame... In curand pe VoxCernica...: Planul de sistematizare al Comunei Cernica din anul 1970. Aflati ce avea de gand Ceausescu cu satele Comunei Cernica. Portul Bucuresti. Acum desecretizat...; In curand pe VoxCernica...: Satul Medieval Maracineni, de la Caldararu...VoxCernica TV Live: Pentru programul emisiunilor in direct...click aici. . . Harta Cernica-Vedere Stradala: Acum strazile si satele comunei la 360°...click aici. . .
 
Copyright © 2014 voxcernica.ro - Toate drepturile rezervate. Design by Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
RSS
 
Închide fereastra   X

Portret de folkist: Mihai Bolboja-o voce nedescoperita inca ! click aici

Concerte integrale stadion Cernica 2002, 2003, Pustnicul !  click aici

mihai-bolboja